120,984 matches
-
trecerilor succesive de la o acțiune la alta, și că plăcerea lui ar fi alterată din această cauză. "Acțiunea teatrală nu face pauză; și amestecarea a două intrigi înseamnă oprirea alternativă a uneia și a alteia", scrie, în Prima Convorbire despre Fiul nelegitim, Diderot, care-l acuză pe Marivaux, al cărui teatru nu-l apreciază, că folosește intrigi paralele 26. Urmând exemplul lui Molière care, zugrăvind deja condițiile în Pisălogii, creează o piesă cu sertare lipsită de unitate, Diderot îi pune în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru realism, pe care o dovedesc teoreticienii dramei burgheze, culminează cu estetica celui de-al "patrulea perete", concept făurit de Diderot, atât ca instrument dramatic la dispoziția autorilor, cât și ca un consemn al jocului. Din momentul apariției Convorbirilor despre "Fiul nelegitim", el le cere, atât autorului, cât și comediantului, să uite de prezența spectatorului, pentru a crea o iluzie maximă. "Într-o reprezentație dramatică, nici nu este vorba de spectator, este ca și cum nu ar exista. Există acolo ceva care să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
joc declamatoriu, două alte motive, modificările din scenă și influența comedianților străini, englezi și italieni, au favorizat înflorirea acestui joc nou. Scena, cum am văzut, se transformă în același timp cu nașterea dramei, când, în 1759, în epoca în care Fiul nelegitim și Tatăl de familie tocmai fuseseră create, aria de joc se mărește prin suprimarea banchetelor plasate pe părțile laterale ale scenei. Din momentul în care comedianții dispun de o scenă mai vastă, jocul poate deveni mobil și ritmul se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cuvinte decât tăcerea mâinilor acestei femei. Ce imagine a remușcării! Au fost foarte admirate, și pe drept cuvânt, un mare număr de versuri frumoase în magnifica scenă din Heraclius , în care Focas ignoră care anume din cei doi prinți este fiul său. Pentru mine, momentul acestei scene pe care îl prefer restului, este acela în care tiranul se întoarce pe rând către cei doi prinți numindu-i cu numele fiului său, iar cei doi prinți rămân reci și nemișcați. Marțian! La
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în care Focas ignoră care anume din cei doi prinți este fiul său. Pentru mine, momentul acestei scene pe care îl prefer restului, este acela în care tiranul se întoarce pe rând către cei doi prinți numindu-i cu numele fiului său, iar cei doi prinți rămân reci și nemișcați. Marțian! La numele acesta niciunul nu vrea să răspundă. Corneille, Héraclius, actul IV, scena 4. Iată ceva ce hârtia nu poate auzi niciodată; iată unde gestul triumfă asupra discursului! (...) În sublima
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le este cu mult mai firesc personajelor să se miște decât să vorbească." El omagiază pantomima în care excelau romanii și ale cărei secrete timpurile moderne le-au pierdut. "Prea mult vorbim în dramele noastre, scrie el în Convorbiri despre Fiul nelegitim, și, drept urmare, actorii noștri nu joacă în ele destul. Am pierdut o artă, ale cărei resorturi erau bine cunoscute de antici. Pantomima reprezenta altădată toate condițiile sociale, pe regi, pe eroi, pe tirani, pe cei bogați, pe cei săraci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ne frapează, mai ales în spectacolul marilor pasiuni. Actorul îi dă discursului tot ceea ce are mai plin de energie. El conduce înspre urechi forța și adevărul accentului." Prin cuvintele pe care Diderot i le atribuie lui Dorval în Convorbirile despre Fiul nelegitim, el exprimă dorința ca dansul, formă poetică a pantomimei, departe de a figura ca simplu ornament, să aibă un loc principal în dramă. "Dansul mai așteaptă încă pe omul de geniu; el este pretutindeni prost, pentru că se crede că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
théâtres de France). Dornic să reabiliteze teatrul și să recuzeze punctul de vedere neoplatonician după care comediantul nu este decât un mincinos și jumătate, el afirmă sinceritatea actorului care, atunci când stârnește emoția publicului, nu-și joacă personajul, ci îl încarnează. Fiul său, François Riccoboni, care i-a succedat la trupă, apără, în 1750, în Arta de a face teatru (L'Art du théâtre) o teză radical opusă, atribuind "meseriei" de comediant mult mai multă importanță decât geniului său. Actorul talentat joacă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
geniului său. Actorul talentat joacă, după părerea lui, cu sânge rece, supunându-se în cadrul jocului său unor reguli stricte: de-abia atunci impresionează publicul. Aceștia sunt termenii polemicii atunci când Diderot abordează subiectul la rândul său în A Doua Convorbire despre Fiul nelegitim (1757). El susține aici un punct de vedere identic cu cel al lui Luigi Riccoboni, afirmând că marele comediant este animat de entuziasm. "Poeții, scrie el, actorii, muzicienii, pictorii, cântăreții de prim ordin, marii dansatori, amanții, adevărații cucernici, toată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrie el, actorii, muzicienii, pictorii, cântăreții de prim ordin, marii dansatori, amanții, adevărații cucernici, toată această trupă entuziastă și pasionată simte cu putere și gândește puțin." Diderot îl îndeamnă pe comediant să joace după cum simte, și nu în funcție de stereotipuri învățate. Fiul nelegitim, trebuie să ne amintim, se bazează pe ficțiunea unui teatru în care realul și reprezentația se confundă. Dorval, prezentat drept actorul model, își joacă, în propriul său salon, și fără public, istoria vieții, cumulând cele două funcții de protagonist
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
părerea lui Diderot, "cum sunt în natură". Actorul nu reproduce niciodată o realitate brută. Pentru a marca în mod clar această ireductibilitate dintre real și reprezentarea sa, Diderot opune constant, în Paradox, salonul și scena, confundate în mod voit în Fiul nelegitim. Dacă salonul este un spațiu real în care cineva povestește, o singură dată, o întâmplare, sub influența emoției, scena este un spațiu fictiv în care actorul reproduce de "n" ori, cu indiferența analistului, o situație construită. "...dumneata povestești ceva
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nefericirea vecinului. Ești în postura lui Cinna? Ai fost vreodată Cleopatra, Meropa, Agripina? Ce-ți pasă dumitale de oamenii ăștia?"43 Pentru că urmărește scopuri foarte diferite în cele două lucrări ale sale, Diderot afișează acolo poziții opuse. În Convorbiri despre Fiul nelegitim, operă destinată unui public larg, în care Diderot vrea să apere condiția actorului, prea adesea criticată, și să-l investească pe comediant cu o înaltă funcție morală, asemănătoare celei a predicatorului, face o activitate de propagandă ca în Enciclopedie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de jocul comediantului și de rolul muzicii de scenă care, și unul și cealaltă, generează emoția. Lessing reproșează Teatrului clasic francez că a suprimat elementele de spectacol capabile să-l impresioneze pe spectator. După exemplul lui Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, el citează Filoctet ca pe una din capodoperele teatrului grec. Suferința fizică a eroului, rănit la picior, îi conferă piesei o intensitate de emoție rar egalată. El însuși pune în scenă în Minna un erou a cărui infirmitate corporală
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reformeze comedia, Goldoni îi trasează evoluția, pentru a înțelege cauzele declinului său. Commedia dell'arte a ieșit, dacă putem să-l credem, din teatrul latin, cel al lui Plaut și Terențiu în special, unde revin neobosit aceleași tipuri, "tați păcăliți, fii destrăbălați, fiice îndrăgostite, valeți hoțomani și savanți corupți"56. După căderea Imperiului roman, cei care au vrut să reînvie comedia, inspirându-se din Plaut și Terențiu, au adaptat aceste tipuri după moda italiană "și parcurgând diferite cantoane ale Italiei, i-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
readucă partenerii pe drumul cel bun, abundă în teatrul său. În La Serva amorosa, Coralina, care este un model de virtute, încearcă să trezească la stăpânul său Pantalone un sentiment de vină. Cum, determinat de soția lui, și-a aruncat fiul în stradă, ea îi face morală, arătându-i că va avea o responsabilitate grea dacă fiul său va ajunge rău. Ea speră astfel să-l împace cu fiul său. Goldoni atribuie o funcție morală comediei care trebuie să corecteze moravurile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este un model de virtute, încearcă să trezească la stăpânul său Pantalone un sentiment de vină. Cum, determinat de soția lui, și-a aruncat fiul în stradă, ea îi face morală, arătându-i că va avea o responsabilitate grea dacă fiul său va ajunge rău. Ea speră astfel să-l împace cu fiul său. Goldoni atribuie o funcție morală comediei care trebuie să corecteze moravurile. "Le-am propus spectatorilor mei un model de imitat, scrie el în cea de-a doua
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un sentiment de vină. Cum, determinat de soția lui, și-a aruncat fiul în stradă, ea îi face morală, arătându-i că va avea o responsabilitate grea dacă fiul său va ajunge rău. Ea speră astfel să-l împace cu fiul său. Goldoni atribuie o funcție morală comediei care trebuie să corecteze moravurile. "Le-am propus spectatorilor mei un model de imitat, scrie el în cea de-a doua parte a Memoriilor. Cu condiția să inspiri probitate, nu este mai preferabil
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în execuția ei, un stil familiar, comic, tragic, și uneori epic?" Mai târziu, în 1864, Hugo va scrie al său William Shakespeare, prima analiză foarte aprofundată a operei marelui dramaturg elisabetan, ca prefață la traducerea pieselor pe care le publică fiul său François-Victor. 5.2. Modernitatea și libertatea artei Romanticii sunt, fără discuție, oameni moderni. Lăsând de o parte, ca Diderot și Louis-Sébastien Mercier, orice paseism, ei doresc crearea unei arte care să vorbească despre prezentul oamenilor timpului lor. Conștienți fiind
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
astăzi, atât de puternic și atât de răbdător; apoi, cu tineretul și în frunte cu elita generației care ne-a precedat, toți acei bătrâni înțelepți care, după trecerea primului moment de neîncredere și de examinare, au recunoscut că ceea ce fac fiii lor este o consecință a ceea ce au făcut ei înșiși, și că libertatea literară este fiica libertății politice." În numele acestei libertăți a artei refuză romanticii, la fel ca Diderot și Louis-Sébastien Mercier, regulile clasice, subliniind incoerența pe care o generează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
doi tați de răzbunat. Ar putea fi două spectre? Astfel în Regele Lear, unul lângă altul și față în față, Lear, disperat din cauza fiicelor sale Goneril și Regane, și consolat de fiica sa Cordelia, este repetat de Glocester, trădat de fiul său Edmond și iubit de fiul său Edgar. Ideea bifurcată, ideea ce devine propriul ei ecou, o dramă mai mică ce copiază drama principală, acțiunea târându-și luna după ea, o acțiune asemănătoare mai mică, unitatea tăiată în două, iată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fi două spectre? Astfel în Regele Lear, unul lângă altul și față în față, Lear, disperat din cauza fiicelor sale Goneril și Regane, și consolat de fiica sa Cordelia, este repetat de Glocester, trădat de fiul său Edmond și iubit de fiul său Edgar. Ideea bifurcată, ideea ce devine propriul ei ecou, o dramă mai mică ce copiază drama principală, acțiunea târându-și luna după ea, o acțiune asemănătoare mai mică, unitatea tăiată în două, iată cu siguranță un fapt ciudat." Numai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramatiques). Adună aici articole pe care le-a scris sub forma unor foiletoane săptămânale pentru revistele92în care este însărcinat cu rubrica dramatică. În Autorii noștri dramatici, el le selecționează pe acelea consacrate autorilor celebri printre contemporanii săi, Hugo, Augier, Dumas fiul, Victorien Sardou, Labiche etc. În afara faptului că ele conțin o analiză, prețioasă pentru istoric, asupra stării teatrului parizian între 1876 și 1880, aceste două culegeri constituie un fel de manifest al teatrului naturalist. Căutarea a ceea ce este adevărat, gustul pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
facă cunoscut acest lucru, chiar dacă, pe moment, după succesul obținut cu Corbii (Les Corbeaux, 1882), au considerat Parizianca (La Parisienne, 1883) ca pe o serie de "studii de naturalism". Zola și-a pus multă speranță în teatrul lui Alexandre Dumas fiul (1824-1895), care a cunoscut un imens succes cu Dama cu camelii (La Dame aux Camélias) în 1852101. Pentru că demontează mecanismele societății burgheze căreia îi arată pe față ipocriziile și corupția, Dumas pare că vrea să reînnoade legătura cu aspirațiile sociale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din Hamlet, scrie: Este materializarea momentană a Forțelor invizibile care domină orice acțiune, și mai este cererea formulată de autor către oamenii de teatru de a-și da frâu liber imaginației, și de a lăsa înțeleapta logică să somnoleze."20 Fiu al unei comediene, el însuși comediant foarte de tânăr, cunoaște bine arta actoriei, asupra căreia a reflectat întreaga viață, atât în practica personală, cât și în predarea ei, și căreia îi consacră o revistă, The Mask, pe care o fondează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comentator, întrerup acțiunea. Mai mult, legătura dintre song și acțiune se bazează adesea pe un efect de contrast. În Mutter Courage, cinismul vesel al song-ului din scena 1 este dezmințit de primul eșec al lui Courage, pentru că își pierde fiul. Song-urile, ca și celelalte elemente ale spectacolului, fac apel, la spectator, la o facultate de apropiere. Această discontinuitate a limbajului tinde să evite identificarea spectatorului. Decorul, care nu vizează crearea unei iluzii de realitate, este și el, în discontinuitatea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]