120,807 matches
-
în schimb, de-a lungul întregii istorii a teatrului, abundent exploatate în comedie care admite cu ușurință artificiul. Recunoașterea poate de asemenea apărea prin amintire, fie plecând de la semnele exterioare pe care eroul le descoperă (un tablou, de exemplu), fie plecând de la un lucru care îi este povestit. Atunci scena este înzestrată cu o puternică încărcătură emoțională. Când recunoașterea decurge dintr-un raționament, forma sa derivă din cea a silogismului. Astfel în Hoeforele, Eschil îi oferă Electrei ocazia să țină următorul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adesea în conflict cu ei. Ele sunt produsul unor teoreticieni și autori dramatici precum Chapelain, Mairet, La Mesnardière și d'Aubignac, care au meditat îndelung asupra raporturilor pe care le întrețin scriitura și punerea în scenă. Ei au emis reguli plecând de la propria lor experiență a scenei și de la observarea unor piese ale contemporanilor lor. Anii 1630-1640 sunt deosebit de profitabili pentru teatrul francez datorită lui Richelieu, care dorește să reabiliteze teatrul și meseria de comediant, până atunci foarte criticată. Cardinalul este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și pe care docții o taxează ca fiind lipsită de regularitate. El dă atunci Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidului (Sentiments de l'Académie française sur la tragi-comédie du Cid), lucrare foarte importantă, în care, în calitate de consilier al Academiei, demonstrează, plecând de la critica asupra Cidului, necesitatea regulilor. Va reveni asupra diferitelor puncte în prefața piesei sale La Pucelle (Fecioara), în 1656. Jean de Mairet (1604-1686), a cărui carieră dramatică se întinde de la 1625 la 1640 aproximativ, este primul care a formulat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în plus, o inegalitate de interval între Acte care trebuie evitată." Este inadmisibil, într-adevăr, în epoca clasică, ca durata acțiunii să o depășească, în interiorul actului, pe cea a reprezentației. Corneille însuși subliniază neregularitatea Văduvei. Astfel Filist, după ce-a plecat de la Alcidon, la începutul actului întâi, pentru a merge în vizită cu Clarice, reapare în ultima scenă a actului întâi, la terminarea acestor vizite "care i-au consumat întreaga perioadă de după cină, sau cel puțin cea mai mare parte." Un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acel du-te vino, uneori puțin verosimil. Abatele d'Aubignac nu pierde prilejul de a-l critica pe Corneille asupra acestui punct. "Nu pot fi de acord ca în sala unui palat, unde se pare că există mereu oameni care pleacă și vin, să fie făcută o lungă narațiune asupra întâmplărilor secrete și care nu ar putea fi descoperite fără a trece printr-un mare pericol, fapt pentru care nu am înțeles niciodată foarte bine cum poate Domnul Corneille să facă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sută treizeci de versuri și o povestire a unor lucruri atât de periculoase, care ar fi putut fi auzite de cei de la curte care treceau pe acolo? Și dacă este un loc particular, de exemplu cabinetul împăratului, care ordonă să plece de acolo cei cărora nu vrea să le împărtășească secretul său, cum să fie verosimil că Cinna vine acolo să-i țină o cuvântare Emiliei? Și mai puțin încă faptul că Emilie se plânge înciudată acolo împotriva Împăratului? Iată ce
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe tot parcursul ultimului act în care Titus, Berenice și Antiohus, disperați că nu-și pot salva dragostea, iau fiecare pe rând hotărârea să se sinucidă. Ei renunță la acest lucru în ultima scenă, toți trei, în urma intervenției Berenicei, care pleacă, hotărâtă să trăiască cu durerea, și-i imploră pe cei doi bărbați să o imite. Catastrofa a fost evitată la timp, în momentul în care pateticul era la apogeu. În ciuda diferențelor majore dintre tragedia antică și tragedia clasică, clasicismul conservă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
împotriva mamei sale, a cărei moarte o decide în curând. Relația tată/fiică este și ea funestă. Agamemnon ordonă moartea Ifigeniei, chiar dacă sacrificiul este impus de o cauză politică. Trebuie ca vânturile să fie favorabile pentru ca armata grecilor să poată pleca pe mare înspre Troia. Deci drama raciniană are loc întotdeauna la nivelul transgresării incestului, într-o relație de ură primitivă, în timp ce la Corneille, conflictul se naște între două relații de dragoste, una având legături de rudenie, cealaltă fiind în legătură cu dragostea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
evoluția științifică s-a produs, și am văzut personajul abstract dispărând pentru a face loc omului real, cu sângele și mușchii săi. Din acest moment, rolul mediilor a devenit din ce în ce mai important. Mișcarea ce a avut loc în decoruri de aici pleacă, căci decorurile nu sunt de fapt decât mediile în care se nasc, trăiesc și mor personajele." De aceea, Zola acordă o mare importanță condițiilor reprezentației, decorului, costumelor, regiei și jocului 94. Decorurile, care reprezintă locurile dramei, trebuie să situeze acțiunea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
potențialități infinite. În cursurile pe care le susține, cel despre Mișcare este determinant. Trebuie lucrați actorii, cerându-li-se să analizeze și să compare mișcările cele mai diverse, cele ale corpului uman, ale arborilor, ale vântului, apei, peștilor, păsărilor etc. Plecând de la aceste exerciții, elevii trebuie să găsească principii și să improvizeze. Craig este primul din Europa care pune în centrul formării comediantului mimarea și tehnica improvizației pe care Copeau, la școala din Vieux-Colombier, apoi Dullin, le vor lua de la el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actorii atelierului volant (Lettre aux acteurs de l'atelier volant, 1989). "Trebuie actori de intensitate, nu actori de intenție. Să fie pus trupul la treabă. Și mai întâi, din punct de vedere materialist, să adulmeci, să mesteci, să respiri textul. Plecând de la litere, împiedicându-te de consoane, răsuflând la vocale, mestecând, marșând foarte tare la asta, găsești cum respiră acest lucru și cât este de ritmat. Se pare chiar că îți găsești ritmul și respirația consumându-te cu violență pe parcursul textului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai corect posibil. În capitolele despre Munca de actor privitor la mișcare (gimnastică, dans, scrimă, acrobație etc.), Stanislavski insistă asupra senzațiilor pe care le încearcă un comediant sub forma unei "energii", care îi va permite să manipuleze emoția. Munca actorului pleacă deci totdeauna din interior, unde se declanșează procesul de "retrăire", spre exterior, unde corpul său desenează imaginea personajului. Personajul este pentru el masca în spatele căreia se ascunde. Ce anume îl face deci atât de îndrăzneț? Întreabă Stanislavski. Masca și costumul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
originea formării psyché-ului. "Unul din drumurile spre calea creatoare, scrie Grotowski, constă în descoperirea în sinele propriu a unei corporalități străvechi de care suntem legați printr-o puternică relație ancestrală. Atunci nu ne găsim nici în personaj, nici în non-personaj. Plecând de la detalii, putem descoperi în noi un altul bunicul, mama. O fotografie, amintirea unor riduri, ecoul îndepărtat al nuanței unei voci permit reconstruirea unei corporalități. Mai întâi, corporalitatea cuiva cunoscut, iar apoi din ce în ce mai departe, corporalitatea unui necunoscut, a strămoșului. Este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le separă și le leagă; mai puțină la ceea ce este spus, mai multă faptului că ceea ce este spus e spus este spus la un anumit moment, într-un anumit loc, cu un anumit gest și un anumit accent. Demersul constă plecând de la zgomote și cuvinte, mișcări și pași, obiecte, spații; o materie este secretată, aceeași ca și a vieții cotidiene. Nu viața cotidiană în sine, ci o anumită viață cotidiană pe care o determină locul, momentul istoriei, poziția socială a oamenilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a oamenilor ce se găsesc acolo în relație unii cu alții. Această materie, în limitele acestui cadru, este mai întâi amorfă și neînsemnată. Evenimentele care se vor desfășura vor fi oarecare și fără vreo legătură deosebită unul cu altul. Numai plecând de la această materie traversată și zguduită de evenimente, se stabilesc în mod obligatoriu raporturi, se degajă semnificații pentru personaje în conflict unele cu altele și în conflict cu evenimentul. Spectatorul este invitat să-și "caute prada", să găsească legătura sa
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
artiști vor să găsească o libertate într-o operă care să fie rezultatul vocii colective și să nu mai disocieze textul de jocul scenic. Noțiunea de text scris tinde atunci să fie reconsiderată. Această creație are loc cel mai adesea plecând de la o serie de improvizații pe platou, uneori plecând de la adaptarea unor texte narative. Din acest vis se naște Teatrul Soarelui, sub conducerea Arianei Mnouchkine. Ea fondează compania în 1964, dintr-un grup studențesc la început, după modelul lui Berliner
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care să fie rezultatul vocii colective și să nu mai disocieze textul de jocul scenic. Noțiunea de text scris tinde atunci să fie reconsiderată. Această creație are loc cel mai adesea plecând de la o serie de improvizații pe platou, uneori plecând de la adaptarea unor texte narative. Din acest vis se naște Teatrul Soarelui, sub conducerea Arianei Mnouchkine. Ea fondează compania în 1964, dintr-un grup studențesc la început, după modelul lui Berliner Ensemble al lui Brecht, adică în cooperare. Din 1969
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sale, neîncetând intervențiile asupra lucrării, dezvoltarea anumitor puncte, nuanțarea altora. De-abia în 1830 va apărea versiunea definitivă. 40 Primul citat este extras din Zaïre (IV, 2) de Voltaire, al doilea din Ifigenia (II, 2) lui Racine. 41 Brecht va pleca de la această dedublare în joc pentru a-și elabora teoria "distanțării", cerându-i comediantului să o facă net perceptibilă. 42 Zeuxis, pictor grec din a doua jumătate a secolului al V-lea î.H., este celebru prin realismul său. Din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acest ideal a devenit acum anacronic [20]. O societate în continuă mișcare sau în tranziție nu mai poate atinge acest ideal al ,,împlinirii paralele", pentru că femeia vrea carieră, soțul urcă și coboară o diversitate de scale sociale și economice, copiii pleacă din ce în ce mai departe de părinți, unele valori tradiționale privind familia nu se mai potrivesc [21]. Datele din Barometrul de Gen 2000 arată că majoritatea subiecților preferă familia modernă, egalitară, 61% au apreciat că nu contează sexul în conducerea gospodăriei. Totuși, cei
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
Bucovina). În comisia pentru Moldova intrau M. Eminescu, V. Dimitrescu (V. D. Păun) ș.a., iar Grandea urma să aducă și folclor din Macedonia. Cu toate că tinerii nu se mai reunesc în toamna lui 1869 pentru a-și comunica rezultatele cercetărilor (mulți pleacă la studii altundeva decât la București și în felul acesta cercul nu mai poate ființa), culegerile au fost în bună măsură realizate și unele vor fi publicate ulterior (Miron Pompiliu, V. Gr. Pop, I. S. Bădescu ș.a.). Între manuscrisele lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288576_a_289905]
-
intră la Școala de Ofițeri de Rezervă de la Bacău, participând la campania din Vest. După întoarcerea de pe front este numit referent de presă la Departamentul Naționalităților (1944-1945), motiv de acuzații ulterioare. Pentru a scăpa de supravegherea autorităților comuniste din capitală, pleacă profesor de limbile română și franceză la Bistrița (1945-1947), apoi de română și latină la Năsăud (1947-1948). Este suspectat pentru activitate de subminare a regimului, arestat și închis. Eliberat, trece printr-o grea perioadă de „reintegrare socială”, încercarea de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
viitorul scenograf Mircea Marosin, lasă totul și fuge în străinătate. Prins nu departe de Viena, în sectorul sovietic de ocupație, e încătușat și trimis în țară, unde se alege cu o condamnare de șase ani. Ieșit din detenție în 1953, pleacă la Iași, fiind cooptat în trupa Naționalului. Impresionează de la început prin calitățile de actor (Romeo, Franz Moor) și de director de scenă (un recital Shakespeare, în cadrul căruia îl întruchipa pe Hamlet, visul lui de o viață, a rămas în amintirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
îi implică pe Vlad și pe Velica (Vlad Anonimul). Cu o întărâtare crescândă, Timuș o agresează verbal pe Maria, soția tatălui său, Bogdan Hmielnicki: „Și pe tata-l urăsc că ți-e soț. Și pe mine că-i sunt fiu. Pleacă.” Pradă aceluiași nebunesc vertij, scos din minți de nălucile ce-l răvășesc, pătimașul o ucide, ascunzând-o după o draperie. Își va suprima, astfel, una din împăienjenitoarele obsesii (Dincolo de praguri, din volumul Iadul și pasărea, 1972). Modelul nu e reperabil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
C. este legată de societatea Junimea, printre ai cărei întemeietori se numără. Critica sa literară este, alături de aceea a lui T. Maiorescu, A.D. Xenopol, Șt. G. Vârgolici, M. Pompiliu, reprezentativă pentru modul junimist de a o concepe și realiza. Ea pleacă de la ideea că opera literară se definește în primul rând printr-o unitate interioară, capabilă să-i susțină independența. De aici, C. deduce caracterul „impersonal” al poeziei, care trebuie să aibă motivare psihologică și să se desfășoare logic, după norme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286121_a_287450]
-
principalele caracteristici ale genului sau speciei cărora le aparține opera ce urmează a fi discutată; în partea a doua, ea este raportată la aceste caracteristici. Iscălit P. Bătăușul, articolul său despre cartea Ion Vodă cel Cumplit a lui B.P. Hasdeu pleacă de la premisa deosebirilor nete dintre știința istoriei și artă, ajungând la concluzia că autorul a amestecat nefericit procedeele; Răzvan Vodă, piesa aceluiași (apărută întâi sub acest titlu), este confruntată cu definițiile dramei date de Aristotel și Schopenhauer și cu dramele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286121_a_287450]