1,239 matches
-
se proțăpi În fața lor zâmbind, cu profilul său vulturesc Încărunțit. — Un torero, zise unul din preoți către celălalt. — Și Încă unul tare, zise picadorul, zâmbindu-și și părăsind camera În haina lui cenușie, strânsă pe talie, crăcănat În pantalonii strâmți, Încălțat cu cizmele de văcar cu toc, care bocăneau pe podea. Trăia În lumea mică, limitată, a profesiei sale, care se manifesta prin eficiență individuală, nocturne beții triumfătoare și insolență. Își aprinse o țigară și, după ce-și potrivi pălăria În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
atacul sub comanda ofițerilor nou-veniți din Constantinopol, care habar n-aveau de nimic, așa că artileria trăsese-n propriile trupe, iar observatorul englez plângea ca un copil. Atunci a văzut pentru prima oară cadavre Îmbrăcate-n fuste albe de balet și Încălțate cu pantofi cu vârful Întors, care aveau În vârf un pompon. Turcii avansau constant și la grămadă și apoi Îi văzu pe bărbații ăia-n fustă luând-o la fugă și ofițerii trăgând În ei, dar apoi luând-o și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Există mereu o cale de a rezolva lucrurile. Hai să luăm puștile și să mergem la promontoriu după taică-tu. — Da, haide. Bill scoase două puști din rastel. Apoi deschise o cutie cu cartușe. Nick Își puse haina și se-ncălță. Ghetele erau uscate și se Întăriseră. Era destul de beat Încă, dar avea capul limpede. — Cum te simți? Întrebă Nick. — Grozav, spuse Bill, Închizându-și nasturii de la jachetă. — N-are sens să ne-mbătăm. Nu. Mai bine ieșim pe-afară. Ieșiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să vină după noi cu undițele.“ Tânărul domn intră Înapoi În hotel și discută cu soția. El și cu Peduzzi o luară Înainte. Tânărul ținea un sac pe umăr. Peduzzi o zări pe soție, care, la fel de tânără ca și domnul, Încălțată cu o pereche de bocanci și purtând o beretă albastră, Îi urma cărând cele două undițe Încă nemontate, câte una În fiecare mână. Lui Peduzzi nu-i plăcea s-o știe mergând așa, În spate. „Signorina“, o strigă el, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
așeză În unul din cele două fotolii, cu intenția ascunsă de alungare a gîndurilor. Începu să se joace cu ciucurii roșii ai carpetei aflate În fața fotoliilor, mișcîndu-i În dreapta și stînga sau dîndu-i peste cap cu vîrfurile condurilor cu care era Încălțată. I se păru că aude o voce anume, specială, poate a lui, dar nu era decît una din cele multe ce se auzeau sub ferestre, ale trecătorilor de pe stradă. Deschise și aici ferestrele, perdelele micului salon nu erau albe asemeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
la BRCE, s-a născut tipografia, parc-am fi cretini in corpore. Dar lămurirea cea mai devastatoare vine abia acum. „O investiție se face nu cu bani, ci din Încredere, din capacitatea de-a gîndi vizionar.” Ca să reușești, „trebuie să Încalți” cizmele de cauciuc al șantierului, „În demnitatea de a nu cerși și a pune mîna pe lopată”. Cum spunea un antic. Iată, bravi cititori sau ce sînteți, cheia reușitei În stil românesc. La Început cauți o Întîmplare. Apoi cazi Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
el își împreună mâinile și începu să-și miște degetele, ca și cum ar fi vrut să se pipăie, apoi, opintindu-se, oftând adânc, dădu pătura la o parte. Am încremenit toți. Era îmbrăcat, și avea opincile cele noi. Nu le mai încălțase de când căzuse la pat. - Lăsați-l! strigă Ilaria văzând că voiam să-l împiedicăm să se dea jos. Lăsați-l să facă ce vrea el! Destul l-am chinuit până acum. Îl sprijini, și Moșu se ridică deodată în picioare
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pat. Apoi mi-a trecut somnul și m-am dat jos. — Așa, măi băiatule, spuse tata. Stăteam pe covor și-mi căutam hainele pe pipăite, la piciorul patului. — SÎnt pe scaun, spuse tata. Pune-ți și șosetele și pe urmă Încalță-te. După care ieși din cameră. Mi-era frig și era dificil să mă Îmbrac. Nu purtasem șosete și pantofi toată vara, așa că acum Îmi dădeau o senzație neplăcută. Taică-meu se Întoarse-n cameră și se așeză pe pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Îmbrac. Nu purtasem șosete și pantofi toată vara, așa că acum Îmi dădeau o senzație neplăcută. Taică-meu se Întoarse-n cameră și se așeză pe pat: — Te strîng pantofii? — Nu, mă ciupesc. — Ei, dacă nu curge, pică - Împinge picioru’ și Încalță-te. — Asta fac. — O să luăm alți pantofi. Nu-i o chestie de principiu, e doar un proverb, să știi. — Înțeleg. — Ca, de pildă, cine se scoală de dimineață, departe-ajunge. Și Ăsta-i tot un proverb. — Ăsta-mi place mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
niște locuri frumoase, ca-n Michigan, doar că dealurile erau mai mari și copacii erau răsuciți. M-am Îmbrăcat și după aia am Întins mîna pe sub draperii, ca să-mi iau pantofii. Fuseseră șterși și dați cu cremă; după ce m-am Încălțat, am desfăcut draperiile și am ieșit pe culoar. Toate draperiile din vagon erau trase și părea că toată lumea doarme Încă. M-am dus la baie și m-am uitat Înăuntru. Hamalul dormea Într-un colț, pe canapeaua de piele. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
am coborât pușca de la locul ei, am șters-o de colb, am uns-o bine și i-am încercat cocoșul. Mergea ca ceasul! Mi-am pregătit cartușele cu alice. Nu-mi lipseau decât ciubotele. Aveam o păreche, pe care le încălțam numai când mergeam la vânătoare. Le țineam în pod, ca să nu mă împiedic în ele prin casă. Pun eu scara la pod, aprind felinarul și urc. Când am ajuns în gura podului, am ridicat felinarul în sus, ca să dibui pe
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
tipic pentru acea categorie de oameni. Soția lui purta, când ieșea prin sat, o fustiță cadrilată din pânză de casă, o cămașă de in brodată cu cruciulițe albe și negre. Își înfigea un pieptene din metal în păr și era încălțată în ghete strâmte, din piele de capră. Poate și situația acelei familii scăpătate, care-i dovedise că nimic nu era veșnic, nici bogăția, nici tinerețea, nici frumusețea, îl hotărâse să învețe, singura modalitate de a-și asigura un trai mai
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Cum nu-l mai văzuse de multă vreme, profită de odihna celor din coloană și-l căută. Anton era agent veterinar, casa lui avea curtea la șosea. Bătu la poartă și așteptă. Într-un târziu, fratele apăru îmbrăcat în halat, încălțat în papuci, cu un felinar în mână. Îi ghici îngrijorarea, după glasul tremurat. Firesc, era noapte și el deslușise doar silueta unui militar: - Cine-i acolo, ce doriți? - Sunt eu, Ioan. Se apropie și-i întinse mâna. Grele vremuri, nu
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
este faptul că am prins oleacă de curaj! Mâine o să vedem noi cum spargem gheața... ― Adică? ― Adică să luăm legătura cu vreun om. Să aflăm și noi unde suntem să ne dea ceva de mâncare, să căutăm de Îmbrăcat și Încălțat... ― Ai curaj să te dai pe mâna unui necunoscut? - m-a Întrebat Drâmbă. ― Îi cercetăm Întâi de la distanță și ne dăm seama cam ce făină se macină la moara lor. Până la urmă... Până la urmă, ne-am dat pe mâna unui
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
matematică, iar Croh putea, subliniez, putea să-l ajute să obțină pașaport.. Cu banii de pe conferință, și-ar fi cumpărat haina. Croh l-a ajutat. Istoria literaturii române o să-i fie recunoscătoare că l-a îmbrăcat pe Ion Barbu. De încălțat, l-a încălțat în Amintiri deghizate, se încruntă a rîs, în felul ei special, Șichy. Cred că penuria cea mai mare de caracter a dovedit-o în cazul Nichifor Crainic. Naționaliștii primesc cele mai dure lovituri de pedeapsă. Croh vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
putea, subliniez, putea să-l ajute să obțină pașaport.. Cu banii de pe conferință, și-ar fi cumpărat haina. Croh l-a ajutat. Istoria literaturii române o să-i fie recunoscătoare că l-a îmbrăcat pe Ion Barbu. De încălțat, l-a încălțat în Amintiri deghizate, se încruntă a rîs, în felul ei special, Șichy. Cred că penuria cea mai mare de caracter a dovedit-o în cazul Nichifor Crainic. Naționaliștii primesc cele mai dure lovituri de pedeapsă. Croh vede roșu contra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dispar ele, probabil, când nu le găsești? Mda, așa spune mami când le caută pe sub pat. Și ce fac șosetele în paradisul șosetelor? Păi se distrează. Se distrează, că nu le mai găsește mami!... Stau liniștite că nu le mai încalță și nu le murdărește nimeni. Dar stau în praf, acolo... Eu aș zice că șosetele groase și flaușate care dispar, alea le înghit, le mănâncă pe cele care sunt mai subțiri, care nu sunt așa, ca ele... Și în ele
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
fi adusă în discuție însă, totodată, ea poate fi, hmmm, interpretabilă... - Ai intrat pe un teren alunecos, prietene, s-ar putea să aluneci la un moment dat. Ești ca un individ care vrea să alunece pe gheață dar uită că încalță patinele doar din an în Paște. Ai talentul - și nu este un compliment - de a complica inutil lucrurile. Dădu din mână ca și cum ar fi vrut să sperie o muscă nesuferită, apărută din neant. - Nici nu mă interesează dacă port un
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
a-l lăsa în urmă pe Magicianul insolent. Dar îi simțea răsuflarea în ceafă și era convins că se află în spatele său, un Magician nevăzut de nimeni în afară de el, îmbrăcat în trening (oare ce culoare preferă? Doamne, iar bat câmpii...), încălțat în adidași și pus pe discuții interminabile. Ocoli prin stânga o baltă mai mare și fu claxonat de o mașină care venea din spatele său. Îl depăși în viteză, era un Pontiac de culoare albă, îi făcu semn cu mâna, la
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
explodează capul, câteva fracțiuni de secundă îi trecură picioarele cu unghiile vopsite în roșu ale Luciei, apoi se prăbuși la pământ și în el însuși. Detectivul deveni doar o amintire, iar un adolescent cu plete, îmbrăcat în haine jerpelite și încălțat în bocanci, începu să-l cotrobăie prin buzunare. Scoase portofelul, în deschise rapid, extrase câteva bancnote, apoi îl scăpă dintre degete. Din fotografia lipită pe legitimație, Detectivul zâmbea, iar razele lunii făceau ca insigna să strălucească. Băiatul holbă ochii, aruncă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
În evidență bicepșii umflați și pectoralii perfecți. Șeful departamentului artistic, un tip ceva mai În vârstă, cu păr rar și blond, de culoarea șampaniei, care părea să-și fi dedicat viața imitării lui pe Elton John, și-a făcut apariția Încălțat cu pantofi din blană de iepure și machiat cu dermatograf la ochi. Nimeni nici măcar n-a clipit. Avusesem și noi grupul nostru de homosexuali În campusul facultății și chiar avusesem câțiva prieteni despre care aflasem În ultimii ani că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de sandale Jimmy Choos cu toc, cu breteluțe din păr de cămilă care porneau În toate direcțiile și cu catarame dispuse delicat În mijloc, sandale care valorau probabil În jur de vreo opt sute de dolari. La naiba! Trebuia să le Încalț. Mi-am smuls din picioare adidașii și șosete Îmbibate de transpirație și am azvârlit totul sub biroul meu. Piciorul drept a intrat ușor, dar nu reușeam sub nici o formă să deschid cu unghiile mele scurte catarama de la cea stângă, până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
se face și mai pitică, trasă În jos de greutatea dusă În spinare. Să-ți duci singur tot harnașamentul de alpinist face parte din regula jocului. „Bă, n-o să ajungeți niciodată alpiniști, dacă ați venit cu mâinile În buzunare și Încălțați cu pantofi de oraș“, ne apostrofează ea. E pentru prima dată când stau mai mult timp de vorbă cu ea. Are o privire albastră, În care se aprinde intermitent o luminiță galbenă. În această privire citesc o mare bucurie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mânecile bălăngănindu-se goale, și papucii puși dedesubt. Tu n-ai trăit așa ceva, să știi ce greu e, să vezi haine pe care n-are cine să le mai îmbrace și pantofi pe care n-are cine să-i mai încalțe. E mai rău decât atunci când pui capacul la sicriu. Bați patru cuie și gata. Da’ hainele, uite, eu mereu mai găsesc câte una de la mămăica prin fundul dulapului, pe lângă astea, pe care le port. Când îmbrac paltonul negru, cu guler
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încolo. Arată-mi- l, te rog... Știi că nu pot să ți-l arăt... spuse Coltuc. Pe Costică, îmbujorat după o sticlă de bere, îl podidi plânsul. — Piciorul meu, hohoti, piciorușul meu drag... Hai, spune-mi... Cum e îmbrăcat ? Cum e încălțat ? Îmi șade bine cu el ? — E... altfel, răspunse Coltuc, temându-se să nu-l dezamăgească. Uneori e mai mic și mai subțire, cum era când l-ai pierdut. Alteori seamănă cu celălalt. Depinde câtă putere de viață ai în clipa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]