KorAP: Find »[drukola/base=încrunta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...91 >

2,268 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914

descoperise o hârtie și un creion. Se apucă să facă o listă. Era primul său moment de liniște de când sosise. Stând acolo, pe scaun, simți o senzație ciudată în cap și în corp, Gosseyn se opri din scris și așteptă, încruntându-se... Vocea lui Enin se auzi de dincolo de ușă: - Chiar crezi c-o să facă asta? Chiar crezi c-o s-o facă? - Să facă ce? Senzația aceea groaznică se atenuă, atunci strigă întrebarea, apoi întrebă iar: - Și despre cine vorbești? - Domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
mai e și asta? Bang! Receptorul de la celălalt capăt fu trântit. "...După telefonul acesta, analiză Gosseyn, sunt înclinat să trag concluzia că acesta este rezultatul faptului că paznicul nostru sfătuiește pe cineva care este dispus să plătească informațiile." Enin se încruntă. - Nu-mi dau seama care este presupunerea, spuse el. Gosseyn nu-și putu reține zâmbetul la auzul termenului din Semantica Generală - care nu era întrutotul aplicabil. Dar nu spuse decât: - După cum cred eu, grupuri, sau indivizi, care sunt împotriva reeducării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
bună: să-i scoatem din galaxia Căii Lactee cât mai curând posibil. - Așa e. Și acum, ce urmează? Gosseyn îi spuse despre întâlnirea care avea să aibă loc între două corpuri Gosseyn, ca un preliminar la finală. Bărbatul cel războinic se încruntă. - Sunteți sigur că laboratorul acesta n-o să sară în aer? Gosseyn Trei răspunse: - Suntem deja diferiți în multe privințe. - Dar încă puteți comunica telepatic? - Da. Prin gânduri, dar bănuiesc - continuă el - că, dacă are să existe telepatie între marea parte a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425

pecete a lui Ingmar Bergman, frumoasa actriță din vremi medievale îi reamintește jongleurului Iosif, soțul său, despre viziunea acestuia cum că Diavolul și-a muiat vârful cozii în vopsea ca să le împodobească roțile trăsurii. Așa și în România europeană, escaladăm încruntați disputa înmuind în cerneală tipografică același buclucaș vârf al cozii lui Ucigă-l Toaca. Diatribele de comisari religioși ale unor publiciști supărați, sfârșesc prin a înlocui dialogul smerit cu monologul care aduce aminte de răposatul ierarh Torquemada, acela care a

Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913

momentul în care vom fi amândoi pe Gela. Mai lasă transporturile și asta e ceva, dar mi s-a spus că toate distorsoarele personale vor fi debranșate în douăzeci și patru de ore, fie că mergem sau nu pe Gela. El se încruntă. - Dacă Gosseyn s-ar grăbi! Cred că voi putea să-i fac să mai rabde o zi-două fără să vă dezvălui identitatea. Mă gândesc că ar trebui să ne asumăm acest risc. Părerea mea este că Gosseyn este mai important

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
obiectul strălucitor. Părea ca un fel de plastic. Era plăcut la pipăit și era satinat. Pe el era ceva imprimat, prea mărunt pentru a putea citi cu ochiul liber. - Și ce trebuie să facă asta? - Să citească mesajul. Janasen se încruntă. - Și ce se va întâmpla? - Nu are rost să știi. Execută doar instrucțiunile mele. Janasen cumpăni și protestă. - Ați spus adineauri că "noi" ar trebui să ne asumăm niște riscuri. Am impresia că numai eu risc. - Prietene, zise Discipolul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
ale căror uzaj nu-l putea defini decât parțial. Nu-i păsa nici de partea electrică, nici de cea atomică. Ultima rămânea inutilizabilă în preajma navei; iar cealaltă, o va avea curând în mâini, fără rezerve. Mai era distorsorul. Gosseyn se încruntă. Fără îndoială, aici era pericolul. Deși poseda un distorsor organic, adică, așa cum îi spunea el, creier secund, cunoașterea sistemului distorsor mecanic al civilizației galactice rămânea neclară. În această neclaritate consta slăbiciunea lui și capcana, dacă era vorba de așa ceva. Preocupat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
ajunge. E timpul ca detectorul să ne lămurească un pic despre ce este în capul dumitale. Manevră un contact. Se făcu tăcere în jurul mesei. Chiar și Crang, care ronțăia ceva, se mișcă pe scaun și lăsă furculița. Secoh, gânditor, se încruntă. Patricia Hardie își privea fratele cu un mic zâmbet. Ea vorbi prima: - Enro, ești ridicol de melodramatic. Uriașul se întoarse spre ea, cu privirea întunecată, roșu la față. - Liniște, zise cu brutalitate; nu am nevoie de observații de la o persoană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
de o parte faptul că Venusienii non-A își apăraseră cu succes planeta în fața forțelor asediatoare. În plus, ancheta nu dezvăluia rolul jucat de Gilbert Gosseyn în legătură cu moartea lui Thorson; însă faptele arătate reprezentau o parte a realității. Enro se încruntă. - Thorson a fost asasinat de succesorul său? întrebă. - Nu avem nici o dovadă, zise Rour, văzând că Ugell nu răspundea. Mareșalul Thorson a fost ucis în cursul unui atac pe care-l conducea personal împotriva unui cuib de rezistență pe planeta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
să vadă dacă apariția lui nu fusese observată. Văzu doi oameni. Unul dintre ei se îndrepta spre o ieșire parțial vizibilă. Celălalt îl privea direct. Gosseyn și cu el porniră în același timp, unul spre celălalt. Se întâlniră. Venusianul se încruntă. - Mi-e teamă că va trebui să vă cer să rămâneți aici până chem un detectiv, zise el. Priveam locul în care... (ezită)... Unde v-ați materializat. Gosseyn răspunse: - Întotdeauna m-am întrebat ce efect poate să aibă asupra unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

artist. Nu am nimic să le spun oamenilor. N-ai înțeles un cuvînt din ce ți-am spus, zise Sludden rîzînd. Lanark simțea o constrîngere interioară care îl oprea să-și afișeze resentimentul sau furia. își strînse buzele și se încruntă la ceașca de cafea. — Artistul nu spune nimic oamenilor, zise Sludden, se exprimă pe sine. Dacă are un eu neobișnuit, opera lui îi șochează sau îi emoționează pe oameni. Oricum, își impune personalitatea. Iat-o și pe Gay. Ești amabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
în acea încăpere ar putea duce spre o capcană. Reuși să se îndrepte spre ușă fără să fugă. — Așteaptă, zise lordul Provost. Lanark păși în hol înainte de a se întoarce spre el. Lordul își țuguie buza de jos și se încruntă privindu-și pantofii, apoi zise: — Ai venit cu o fată. Avea părul negru și era îmbrăcată într-un pulover negru și o fustă... Am uitat culoarea. — Neagră. — întocmai. Știi pe unde e? — Nu. Lordul se holbă la el o vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
peste balustradă. Munro îl privi fix, apoi dădu din umeri și reveni la lift. Spuse către rețeaua metalică: „La Profesorul Ozenfant,“ iar ușa se închise și aerul trepidă. Munro se sprijini de perete, cu mîinile vîrîte în mînecile opuse. Se încruntă la pantofi o clipă, apoi privi sus, luminîndu-se dintr-odată la față: — Spune-mi, doctore Lanark, e vreo legătură între dragostea ta pentru panoramele nesfîrșite și dezgustul față de problemele umane? Lanark nu-i răspunse. Ușa se deschise și intrară într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
într-o fabrică; mai mult... Vocea lui degaja un ecou care concura cu propriile cuvinte. Pentru a încheia propoziția și a fi auzit, începu să țipe, producînd o explozie asurzitoare, care se stinse abia în cîteva minute. După aceea se încruntă la aerul din fața lui pînă cînd vocea spuse: — Continuă să citești. CAPITOLUL 10. Explozii O vizita de două ori pe zi și-i citea cu glas tare, oprindu-se doar cînd răgușea. Curînd nu-și mai aminti de cîte ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
întoarse și studie stîlpul. — Te întrebi ce-i cu ăsta? îi zise pastorul. Avea o voce moale și sigură. — Da. — E un punct de triangulație. Numele tău încă în catalogul de la școala de duminică. Vrei să-l șterg? Thaw se încruntă și-și trecu degetele peste o scobitură ciudată din vîrful stîlpului. — Aici se sprijină un instrument folosit de cartografii guvernului. Am observat că nu mai vii cu mama ta la besearecă. De ce? — Tata zice că nu-i nevoie să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
seara. Ar trebui să vii. Poate că ai ceva de spus. Thaw o luă la fugă cu pași mari pe terenul de joacă. în fața ușii de la clasa de matematică se opri, își șterse zîmbetul pînă la urechi de pe față, își încruntă sprîncenele, schiță un zîmbet, deschise ușa și se duse la locul lui, urmărit de privirile colegilor de clasă. Kate Caldwell, care stătea pe rîndul celălalt, îi zîmbi și clipi întrebătoare. El se aplecă peste o pagină de axiome prefăcîndu-se că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
decît să citești critică de artă. Coulter arătă cu degetul la coperta revistei colegului de bancă. Pe ea era o blondă într-un costum de baie, și pe ea se-ncolăcea un șarpe. Thaw deschise gura să nege, apoi se încruntă și tăcu. — Haide, zise Coulter, nu-ți tresaltă pula cînd vezi poza? Recunoaște că ești la fel ca noi. Thaw se duse în clasa următoare într-o stare de neliniște și confuzie. „îți tresaltă pula cînd vezi poza. Recunoaște că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
se simtă foarte obosită și să sufere de depresii, despre care doctorul credea că erau efectul schimbării stilului de viață. Seara, după ce strîngea farfuriile și ceștile de ceai, cosea sau tricota, uitîndu-se din cînd în cînd la Thaw, care stătea încruntat cu un manual în față sau își trecea degetele peste frunte sau obraji. Ea făcea comentarii pe seama lipsei lui de atenție. Nu lucrezi. Știu. — Ar trebui să lucrezi. Examenele bat la ușă. Te-ai hotărît să nu le iei, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
crezut că vorbele ei ar putea să fie cheia. — Ce cheie? Thaw îi explică treaba cu cheia, așteptîndu-se să-l vadă pe Coulter enervîndu-se, așa cum se întîmpla cînd îi explica unele dintre conceptele lui mai puțin practice. Coulter, însă, se încruntă și întrebă: — Trebuie să fie niște cuvinte? — Ce altceva ar putea să fie? — Pe cînd stăteam la bătrînul MacTaggart, în Kinlochrua, în timpul războiului, îmi amintesc două-trei nopți în care am văzut clar stelele. Vezi mai multe stele cînd ești la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
adăpostul luminii de chihlimbar a soarelui din amurgul tîrziu. Grădina arăta sănătoasă. Thaw se întoarse cu o față care exprima gratitudine servilă spre omul banal, deprimat, care schimbase astfel ordinea lucrurilor. Doctorul examină cărțile și desenele de pe noptieră și se încrunta ușor. — E mai bine? îl întrebă el. — Da, mulțumesc. Vă mulțumesc foarte mult. Mă simt mult mai bine. Pot dormi acum. Hm. Presupun că știi deja că tipul tău de astm este parțial o boală psihică. — Da. — Citești mult, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ia țigări, veni aproape de Marjory și roși. — îmi permiți... să te însoțesc la cinema într-una din seri? — Desigur, Duncan. Crezi că mîine se poate? Da... da, așa cred. — O să trec să te iau pe la șapte, se poate? Ea se încruntă vag. — Așa... cred, Duncan. Da. Seara următoare, după ceai, își scoase din garderob un costum albastru în dungi fine, dăruit de un vecin al cărui fiu crescuse și-i rămăsese mic. Thaw își înfuriase mama spunînd că n-o să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
întrebă Janet. — De ce...? De ce trebuie să fii agresiv? Prostii! comentă Drummond, aproape mîngîios, pentru că se uita la tabloul lui. Eliminase toate bilele cu excepția celei albe și întrebă: Ce crezi, Duncan? — Bun. Dar îmi plăcea cu mai multe bile. Drummond se încruntă la tablou, luă un ferăstrău dintr-un sertar și tăie partea cu masa de biliard. Puse apoi autoportretul pe consola șemineului și zise: — Acum ce zici, Duncan? — Aproape de perfecțiune, dar mai puțin valoros. — Fă ceaiul, Janet, spuse Drummond. Luă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
știe cum am ajuns așa. Toată viața am muncit. Am meritat fiecare bănuț cîștigat. Acum, la spital, chiar nu că-mi place. Oamenii din paturile de pe fiecare parte erau mai tot timpul cufundați în gînduri. La stînga, domnul Clark se încrunta meditativ și-și mișca mîinile cu gesturi care păreau să descrie ceva sau ridica lenjeria și o lăsa să cadă în pliuri cu forme diferite. După-amiaza scotea niște orăcăieli pe care asistentele le interpretau drept o solicitare a sticlei pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
îi răspunse: Poți s-o arăți jurnaliștilor peste două săptămîni. N-o să fie gata atunci, dar o să arate ca și cum ar fi gata. — îmi promiți solemn? — O, da, vă promit solemn, dacă vreți. După ce domnul Smail plecă, Thaw coborî și medită încruntat la panoul înalt și boltit. în vîrf, o pasăre phoenix se cufunda în flăcări printre frunzele și fructele aurii ale pomului vieții, ale cărui ramuri adăposteau ciori, porumbei, pitulici și veverițe. Trunchiul drept și negru împărțea peretele în jumătate, înălțîndu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
dintr-un tren. Toți aveau mai mult de patruzeci de ani, fețe și haine boțite. O bătrînică de lîngă Thaw zise liniștită: — Toți sîntem ai lui Dumnezeu, băiețică. El aprobă. — Și el ne iubește pe fiecare dintre noi. Thaw se încruntă. — Să nu-ți fie teamă sa vorbești c-o bunicuță, fiule. Nu mi-e teamă, doar că mă gîndeam la ce-ați spus. Femeia îi luă mîna. — Fiule, ascultă, Dumnezeu a fost cel mai umil om care a călcat pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]