1,310 matches
-
în deplinătatea lui pe cel care a făcut-o așa de fericită, numai că, de după uriașul stejar, la un singur pas în spatele lui, apăru pe neașteptate o ființă stranie de care se temea, o femeie zdravănă și vioaie însă puțin încruntată, care demult trecuse de șaizeci de ani, îmbrăcată în haine ponosite ca și cum ar fi ieșit dintr-o tăbăcărie, după ce a argăsit un butoi de piei. Nu era alta decât doamna Dan în carne și oase care, când îi văzu, îi
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de oboseală. Teama, știind cât e de mare primejdia, pentru viața tinerei femei, îi dădu puteri sporite. Și, din nou începură amândoi s-o îndemne, într-un glas, înfricoșați „Hai, hai, mai încearcă!“ Deodată, tânăra femeie deschise ochii mari, mari... încruntată și cuprinsă de o criză ciudată, începu să mârâie și să ăuie ca lupii; lugubru și tânguitor... Bătrâna, deși trăită la marginea pădurii în geam cu lupii, se înfricoșa în toată făptura ei, rămânând ca mută. „Am văz‟t, ci
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
doar din cap. Ăuitul nu mai contenea; se apropia din ce în ce, stângându-i parcă, din toate părțile. Când Anton întoarse capul, o haită de lupi mari și suri ca argintul, apăru de după cotul potecii, într-o goană nebună. Anton, încruntat, se aplecă la urechea cumnatului său, spunându-i cu glasul schimbat: - Mână Ioane... mână, cât poți de tare! apoi, continuă încet, doar pentru sine. „Ar fi păcat să-i împușc... cât îs de frumoși!“ Sania își luă vânt și alunecă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
abia atingând pământul. Dar, cel mai cu foc juca Lisandru a‟ Zenoviei... Băiat „din flori“, n-a știut nicodată cine-i tatăl lui. ...Lisandru era un flăcău arătos, chiar frumos, cioplit numai în oase și mușchi. Avea chipul întunecos, ochii încruntați, fața lată, puternică, bărbia despărțită în două felii și fruntea îngustă... Era cel mai strașnic flăcău din sat. O cruce de voinic, înalt, spătos, isteț și harnic cât patru... Abia lăsat la vatră, dădea fiori fetelor, chiar și nevestelor vădane
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Lisandri... nu.. zâlili omului să nu le afurisăști niș‟odată, dragu‟ moșului, omu‟ să cadi să nu cie didisubtu‟ copacului... cari‟i prost șî nu înțălegi! .. Omu‟ să cati în mintea lui rânduiala șî s-o priceapă!.. Lisandru îl asculta încruntat ca să-i prindă înțălesul vorbelor. În crâșmă, se făcu tăcere. Înțepător, fumul de tutun se lățea în aburi groși deasupra meselor; sătenii își lungeau gâtul, către cei doi. Flăcăul simți că i se clatină lumea sub picioare. În ochii lui
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
deloc. - Nu sudui, flăcăule, că faș‟ pacat! ..Ai pierdut dă mititel pă cineva drag... nu l-ai cunoscut... pă care nu-l știi... Lisandru se încruntă, gândindu-se la tatăl lui, pe care nu l-a cunoscut. - Hm?! făcu el încruntat. - ...Ești pe cale, flăcăule, să pierzi pă cineva drag inimii și sufletului tău... Așa-i, ori nu-i așa?! Deodată, gândul îi alunecă la Anuca și ticălosu de Tudor, și pe loc se învineți de furie. Hai, flăcăule, să-ți zâc
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
foarte încet, abia găsindu-și cuvintele: - Dar tu nu ești așa, știu asta bine, căci am ajuns să te cunosc... Cred că ar trebui să încerci să fii mai optimistă... 88 Rareș Tiron - Sigur că nu sunt așa!, izbucni Maria încruntată. Deloc nu sunt! Însă nu pot să fiu nicidecum optimistă. Nu pot și nici nu vreau să-mi rezerv libertatea de a face imprudența asta. În primul rând, pentru că nu vreau, cu niciun chip, să-mi fac iluzii, doar pentru ca
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
atât de tulburător și de nesănătos fericirii... Și, cu toate că mă chinui în permanență să mi-l scot naibii din minte, el se încăpățânează să revină mereu la loc, astfel stăruind cu îndârjire împotriva mea! Asta mă face să fiu trist, încruntat și fără speranță mai tot timpul. Totuși, mai exact, ce anume este tristețea? Aici, cred că sunt tot atâtea răspunsuri corecte, câți oameni nefericiți sunt pe lume, căci fiecare om este nefericit în felul lui. Pe de altă parte, revin
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
totuși, grație numai distanței mici, ce-i despărțea pe cei doi de cele două surse importante de lumină. În centrul beciului, trona falnic un birou din lemn masiv cu tot felul de incrustații demodate, la care ședea comod un domn încruntat tot (asemănarea dintre el și un gentleman tipic englez era izbitoare!) și cu o mimică impunătoare încă de la prima vedere. Acesta fu cel care intră primul în vorbă cu Șerban. După ce băiatul își făcu toate intențiile cunoscute, cei trei bărbați
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ochiul stâng, la baza nasului, parcă spuneau: Ai să vezi tu, mormolocule, cine sunt eu și cât valorez! De altfel, de când intrasem ca administrator la instituția pe care o conducea el, omul acesta mic de statură și de altfel niciodată încruntat, dar suficient de lipicios, de flatant, cu un adevărat cult pentru un anumit zâmbet care-i inunda forțat ochii și întreaga față, nu încetase să-mi transmită totuși, din priviri că, în profunzimea sufletului său, nu mă agrea nici doi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
trimis gândul cel bun - Îmi va da banii Înapoi. Se opri și-i zâmbi lui Lukici, parcă vrând să spună: Nu te teme, nu sunt supărat pe tine. — Nebunule, am crezut că n-o să mă auzi niciodată! spuse funcționarul mărunțel, Încruntat și prost dispus, gâfâind lângă el. Du-te imediat la maiorul Petkovici. E chemat la telefon. Cei de la postul de gardă nu răspund. — Telefonul s-a defectat noaptea trecută, explică Ninici, când a nins așa de mult. — Incompetență, pufni funcționarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ar fi făcut multă plăcere, spuse el, Înșirându-și cuvintele cu multă corectitudine, și regret din tot sufletul că nu pot accepta. Cobor din tren la Belgrad În timpul nopții. Mi-ar fi făcut plăcere... Se opri la mijlocul pasului, cu sprâncenele Încruntate, și păru să fi uitat ce spune. Își vârî mâna cu mănușa uzată În buzunarul balonzaidului. Mi-ar fi făcut plăcere... Doi bărbați În uniformă se apropiau de ei, venind pe linie. Doctorul Își puse mâna pe brațul fetei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să se vâre în niște pantaloni murdari și să o șteargă cu logodnicul ei la un obscur și rău mirositor club de marijuana. Dar, Dumnezeule! Clipa aceea era perfectă... Își lăsă privirea în jos, căutând fotografia, și dădu de chipul încruntat al indiencei stând pe vine și privind revista, așa cum nu mai privise niciodată ceva care nu era o banană, și părând să vrea să afle, din fotografie, ce anume găsea bărbatul în cărți. Se priviră. Apoi, ea se întoarse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Le datorez viața politicienilor. Eu! Care urăsc politica. — Resemnează-te, fiule. Ar fi mai rău să le datorezi moartea. Sierralta intră. Îl urmau Mr. Stevens, un bărbat înalt și elegant, cu accent bostonian, și Santiago Gubern, un tip șters și încruntat, care nu-și lua ochii de la desenele ce acopereau trupul lui José Correcaminos. Se instalară în jurul mesei înguste și grosolane. După saluturile de rigoare, Mr. Stevens trecu direct la subiect. — Bine, începu el. Sierralta tocmai mi-a prezentat noua situație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dat de asfalt. Eu zic că a fost un semn ceresc... A apărut soarele, ceea ce înseamnă... Tacă-ți fleoanca, se rățoiește EL. Dispute electorale O vreme chinuitoare, cu vînt, lapoviță și frig se abătuse asupra Iașilor și oamenii, zgribuliți și încruntați, grăbeau pasul spre destinații de tot felul. Un omuleț, cu ochelari fumurii, încerca să vadă ceva, ceva, cît să nu dea în gropi. Din loc în loc își ștergea lentilele. Efort inutil, deoarece aproape instantaneu lapovița, cu o oarecare furie, refăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
din partea șoferului mustăcios al dubei din spate, o hardughie pe care scria „Guido Pepperoni - aparatură electronică second-hand“. Pe benă era desenat chiar chipul zâmbitor al șoferului, cu mustățile lungi, arcuite ca două aripi În zbor, ceea ce contrasta teribil cu originalul Încruntat, expus În cabină, la nici un metru distanță. Înaintam de vreo jumătate de oră În ritmul unei coloane de condamnați legați cu același lanț și totul părea să se ridice În calea evadării. Câteva secunde, cât verdele flutura ca un steag
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
sau de alte rele, Însă ori de câte ori se certa cu iubita lui, tanti Tx, se Îmbăta și Începea să-i cânte serenade sub geam, făcând o gălăgie de se auzea până În Alfa Centauri. „La noi, ca la mezoni“, spunea mama, privind Încruntată pe fereastră spre trubadur, făcând aluzie la faptul că tanti Tx era la origine un antiquarc, pricină pentru care ea și unchiul Wolfram formau o legătură chimică instabilă, proprie mezonilor. Mama pronunța cuvântul ca pe maison, cu un accent ușor
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pe alții. În cămăruța din spatele biroului creștea un morman de vechituri. Pe cei ce nu voiau să recunoască, unul dintre civili îi băga în cămăruță. După un timp omul o zbughea afară, făgăduind să mai caute pe-acasă. Cu privirile încruntate, doctorul își da avizul asupra celor ce urmau să fie introduși în cămăruță căci, printre împricinați. puteau fi suferinzi. Pe acești nevolnici îi lua în primire maiorul într-un chip atît de fioros încît, pe loc, bietul om se și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pe-acolo. Mai Întâi Leac, Înalt și drept ca un stâlp, râzând cu toți dinții și privind În jur cu bunăvoință. Agățat de poala fâșului lui negru, unul care habar n-aveam cine e, dar bănuiam: T.S. Cașiș, clătinându-se Încruntat. Priviri tulburi, prea furios pentru un de-abia Început de seară. Apoi Florin și Cătălin, rimând umăr la umăr, cam de aceeași Înălțime și aproape la fel de tunși. În felul lor, impecabili: Înălțime medie, fețe rotunde, curăței. Leac alege o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
contrazicem, ne răzgândim, Întoarcem pe toate fețele, ne dăm cu părerea, unii Încep deja să scrie câte ceva pe un petec de hârtie. Florin scoate o foaie Întreagă și ne aduce cu picioarele pe pământ. Acum, aducându-mi-l aminte, ușor Încruntat și Învăluit În fum de țigară, Îmi vine să-i ridic mânecile și să-i așez un creion bont după ureche. - Hai să vedem de ce-avem nevoie! Când mă gândesc cum au evoluat lucrurile, cât de departe am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pe terasă. Până să-l urmeze Leac Își aprinsese deja o țigară. Noi amuțiserăm, Încercam să privim prin geamul care se aburise, să auzim ce vorbesc. N-a durat mult, câteva minute, apoi Leac s-a Întors singur În casă, Încruntat, și ne-a spus: - Plec cu ei. Apoi a urcat În camera lui, s-a Întors cu o sacoșă pe umăr, părea grav, ne-am speriat. L-am condus la poartă, nu știu dacă cineva a reușit să spună ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
dus direct spre Leac, s-a așezat lângă el și a Început să-i explice ceva. Părea nervos, Îl găsisem surescitat și fără chef, nu-l Întrebasem de ce, acum părea să-i fi sărit de tot țandăra. Leac asculta atent, Încruntat. Mi-a făcut la un moment dat semn să vin lângă ei. M-am dus, au Început să-mi explice despre ce era vorba: - L-am așteptat două săptămâni. A zis că vine alaltăieri, mi-a dat telefon că să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
viclenie. De trei zile schimbarea devenise pronunțată. Bătăile încetaseră cu desăvârșire. Deținuta fusese mutată într-o altă celulă, mai mare, la etaj. I se permitea o plimbare suplimentară de o oră, prin curte, singură, înainte de culcare. Seara, apăruse un gardian încruntat, să schimbe hârdăul cu o oală nouă, emailată. În ziua următoare, ceaiul fusese cald și dulce. Mâncarea de la prânz și seara, mai bună. După-amiază, în intervalul rezervat altă dată bătăii, deținuta fusese dusă la baie. Când s-a întors, a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu brațele și picioarele desfăcute... — Chiar nu intri deloc în apă ? — Nu. Femeie de interior. Prea aproape și prea atentă. Răspunsese imediat, parcă ar fi prevăzut întrebarea. Pânza cadrilată foșni : Lucian se întorsese, se afla din nou alături, mut, închis, încruntat, aplecat asupra revistelor. — Dacă știam, rămâneam și eu acasă, continua să glumească blondul A.P. — Acasă nu-ți vindecai astenia. Marea îți priește, nimfele destind nervii... — Nepericuloase ! Tot al tău sunt. — Al meu, dar rătăcitor... Pânza se cută iar, cu un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
leac pe care orice femeie din sat le cunoștea, și plecaseră În crucea nopții. Se strecuraseră În apropierea satului uriașilor și, preț de câteva zile, nu făcuseră altceva decât să se uite la ce și cum făceau oamenii aceia mereu Încruntați. Văzuseră unde Îl țineau pe Krog, câți pândari puseseră la intrarea În peșteră, și cum se putea ajunge până acolo fără fie văzuți. Apoi, se uitaseră cum se schimbă pândarii și dăduseră roată dealurilor din jur, ca să vadă pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]