1,250 matches
-
exact pe urmele lui. Doar Leu, care nici el nu subscrisese voluntar la regimul alimentar "dintele calului", fiind cel mai ușor, înainta pe pojghița de gheață ca la patinoar, neexistând riscul scufundării în zăpadă. Arareori, deasupra capetelor noastre, pe cerul încruntat, se făceau auzite slabele fâlfâituri ale unor grupuri răzlețe de ciori căutându-și cu disperare hrana care scăpaseră ca prin minune de pârjolul înfiorător din liziera de salcâmi de astă-vară. Pentru Mircea, efortul deplasării era cu adevărat un chin. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
reprezintă pe Comandantul Katana, brav erou kosovar mort în lupta pentru libertate. De altfel, dedesubt stă scris Katana, 1962-1999. Am aflat mai apoi că a fost fratele de arme al patronului mic și taciturn. Comandatul Katana are sprâncene stufoase și încruntate, privirea rea, supărată, de parcă ar fi tot timpul nemulțumit de clienți. Pe pereți stau agățate diferite imagini din regiune și drapelul Albaniei mari, cu acvila neagră bicefală pe fond roșu. Sâmbăta și duminica localul devine parlament, este plin ochi de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
rândul lui, de la Emil Georgescu, prietenul lui de la Europa Liberă, care făcuse o călătorie în Africa. Într-o dimineață, soțul meu, care avea o extraordinară sensibilitate, îmi spune că a constatat ceva ciudat. Masca își schimbase expresia. Era mult mai încruntată, mai posomorâtă. Am râs și i-am spus că era, probabil, un efect de lumină. Seara au venit la noi câțiva prieteni, ca să sărbătorim mutarea. Masa era plină de ceșcuțe cu cafea neagră, farfurii de porțelan cu prăjituri și pahare
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
au refuzat să spele cămășile soților fac „turnătorie”, nu tot ce spune o soție poate folosi acuzării. Mai suntem capabili de gesturi care nu cer expertiză. Pe scurt: ingenuitatea soției mi se pare și mai importantă decât judecata dreaptă a încruntaților jurați. 20: Pe insula Skorpios se celebrează, conform ritualului ortodox, căsătoria doamnei Jacqueline Kennedy cu Aristotel Onassis. Times și Newsweek susțin că familia Kennedy a primit „cu tulburare” vestea. 22: Roy Bates, 50 de ani, fost maior în armata britanică
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
tăcut și avea o expresie a feței ce nu putea fi citită de nici un jucător. Își concentra la maxim fiecare neuron, încercând să-și țină în funcțiune toți centrii energetici și să-și valorifice creierul la nivel superior. Adversarii stăteau încruntați, disprețuindu-l cu privirea așa cu procedează marii domni de la oraș când privesc persoanele de la țară, ca pe niște persoane fără de importanță. Bărbatul însoțit de femeia plină de bijuterii pierduse rând pe rând banii, bijuteriile doamnei, iar acum ajunsese la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
hoția cu ouăle, înainte de-a fi puse în vînzare?! Ia adă-ți aminte: partea ta de hoție criminală era de vreo douăzeci de mii de lei parcă... Un cetățean mai bine îmbrăcat, lent în mișcări și cu o privire încruntată, pe care îl văd tot mai des în ultima vreme prin magazine, se apropie de mine: Tovarășe, vorbele dumneavoastră... Astea n-au fost vorbe! îi replic eu. Au fost acuzații. Va trebui să le dovediți. Dovezi au existat. Va trebui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
zburda alături de mama lui, cu botul cald încă de laptele supt. Îmi place imaginea ta cu nasul în vânt, alergând pe străzile Parisului. Ce păcat că-ți trimit în schimb această imagine de motan încălțat, șchiopătând, cu bastonul în mână, încruntat. Contrast total în privința asta! Dar suntem atât de aproape sufletește, atât de tandru legate, încât restul nu mai are nici o importanță. Nu-i așa, draga mea? M. 32/1950 I 10 martie [1950], vineri [...] La capătul puterilor, după prânz am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Randall, îți merge bine, văd“. Și, pe urmă, poate, zi ceva despre antreul pe care l-a comandat. E paranoic cu îngrășatul. Mori de râs. — Dragoste de frate, zice Luke. Frumos, nu? Ajunge la ultima scrisoare și mă privește ușor încruntat. — Becky, nu ne-a venit și extrasul de cont? — Ăă... nu. Nu încă. Îi zâmbesc liniștitor. Cred că mâine vine. Asta nu e total adevărat. Extrasul nostru de cont a ajuns ieri, dar l-am pus direct în sertarul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Vocea mamei a devenit de-a dreptul stridentă. Și de ce ai nevoie de zece ani pentru asta? Îți spun eu tot ce vrei să știi, în cinci minute! — Bine, Bex, dar câți ani o să ai peste zece ani? spune Suze, încruntată. — N-o să am nevoie chiar de zece ani, spun, ușor iritată. Poate că... o să-mi ajungă și opt. — Opt? Mami pare că mai are puțin și izbucnește în lacrimi. — Luke, spune Suze, extrem de tulburată. Tu știai de asta? — Am discutat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
undeva unde e foarte frumos și cald. Și unde totul e ca în reviste. Undeva unde n-am mai fost niciodată. Nu prea cred că o să reușesc să-mi iau liber foarte mult pentru luna de miere, spune Luke ușor încruntat. Tocmai am prins contractul cu NorthWestul, și asta înseamnă că trebuie să ne cam extindem. Așa că s-ar putea să trebuiască să ne mulțumim cu un weekend prelungit. — Un weekend prelungit? Mă holbez la el înciudată. Ce lună de miere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
rând, formația care va cânta a confirmat și îți vor trimite o listă cu melodiile, ca să le aprobi. Așa, ce mai e?... Își consultă agenda. — Extraordinar! Îi arunc o privire rapidă de control lui Suze, care o fixează pe Robyn încruntată și nedumerită. Știi ceva, mai bine sună-mă zilele astea la un moment dat, și vorbim atunci... Nu durează mult! Așa, cealaltă chestie... am programat degustarea de la Plaza pe data de 23, în sala de mese a chef-ului. I-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Nu-i nevoie să faci asta! exclam, încântată în sinea mea. — Spune-mi, te rog, unde ești înregistrată. — Înregistrată? A, te referi la lista cu cadouri pentru nuntă? N-am făcut-o încă. — N-ai făcut-o? Elise mă fixează încruntată. Și cum să-ți cumpăr cadou? — Păi... ăă... ai putea pur și simplu să... cumperi ceva. Poate. — Fără listă? Elise se uită la mine alb. Păi, și ce să-ți iau? — Nu știu! Ce vrei tu! Râd, ușor jenată. Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
spun în cele din urmă. Caut în geantă și scot o carte pe care am cumpărat-o zilele trecute, al cărei titlu este Promisiunea vieții tale. Trebuie să ne scriem jurămintele de credință de la nuntă. — Ce să scriem? spune Luke încruntat. Nu sunt aceleași, de fiecare dată? — Nu! Asta a fost odată. În ziua de azi, fiecare își scrie propriul jurământ. Fii atent aici: „Jurămintele de credință de la nuntă sunt șansa voastră de a arăta lumii întregi cât de mult însemnați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mă arunc spre fax. Dar Michael e mai agil ca mine. Înșfacă pagina din aparat și începe s-o citească. — „Muzica pentru nunta Rebeccăi și a lui Luke. Data: 22 iunie. Locație: The Pines, Elton Road 43... Oxshott...“ Ridică privirea, încruntat. Becky, ce-i asta? Tu și cu Luke vă căsătoriți la Plaza. Nu? Nu pot să-i răspund. Sângele îmi pompează în cap, aproape asurzindu-mă. — Nu? repetă Michael, cu glasul de această dată mai sever. — Nu știu, spun într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
razele soarelui de dimineață și tăcerea este absolută. La început cred că probabil se înșală și Luke nu e aici - dar, în clipa în care intrăm în sufragerie, îl zăresc. Stă în picioare lângă fereastra panoramică și privește afară, extrem de încruntat. — Luke, ce-i cu tine? zic prudentă, iar el se întoarce spre mine șocat. — Becky. Ce cauți aici? M-am... întâlnit cu mama ta la Tiffany. Unde ai fost toată dimineața? — Prin oraș, spune Luke. M-am gândit. Îi arunc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în clipa în care ajunge lângă mine. Te rog să nu lași chestia asta să te afecteze în vreun fel, scumpa mea. E doar o fătuca tristă care are un dinte împotriva mea. Cine mai era și asta? spune Elinor, încruntată. O cunoașteți? — O fostă clientă de-a mea înrăită de viață, spune Robyn. Dumnezeule, cât de rele pot să devină fetele astea! Nu știu ce li s-o fi întâmplând de ajung în halul ăsta. Acum sunt niște bombonici fluflu, și în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
acum e cel mai bun moment să facem asta. Cât încă mai suntem tineri. Înainte să facem copii. Imaginează-ți doar. Noi doi, rătăcind prin lume. Vizitând locuri incredibile. Învățând din alte culturi. Se așterne tăcerea. Luke privește în depărtare, încruntat. — Zici că ai vorbit cu Michael, spune în cele din urmă. Și că el chiar e de acord să... — E mai mult decât de acord. S-a plictisit de moarte la New York, unde n-are absolut nimic de făcut decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
replici datorită scabrosului cuvânt imperialist „rahat”, pesemne. f. „Cuvîntul lui Stalin? (...) Vai! Nenorocire, nenorocire!” Super-vigilența tovarășilor și-a pus groasa amprentă și pe piesa „Familia lui Allan” de autorul sovietic Gussin Kulitazov, „...cu eliminarea unui pasaj din actul IV: Allan (Încruntat): <<Fiul tău a Încălcat Statutul Stalinist al Colhozului. Înțelegi asta? Cuvîntul lui Stalin!>>. Bike: <<Cuvîntul lui Stalin?!>>. Allan: << Da!>>. Bike: <<Vai! Nenorocire! Nenorocire!>>”. Tindem să credem că replicile de mai sus ce au fost eliminate complet din textul original țineau
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
toate colțurile Ecuadorului, mulți cu familie cu tot, în căutarea unei slujbe stabile. Cobor încercând să par cât mai localnică, și încep să mă plimb prin „centru” în așteptarea camionetei către Puerto Gregorio. Trec pe lângă oameni cu fețe muncite, priviri încruntate și o încrâncenare cum nu am mai văzut în restul Ecuadorului. S-ar părea că Shushufindi este un loc în care oamenii habitează pentru a obține un salariu și ies din casă pentru a merge la muncă sau la cumpărături
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
altfel decât erau În viață. Îi simt, fără să mă mir, În locuri pe care nu le-au vizitat niciodată În timpul existenței lor pământene, În casa vreunui prieten de-al meu pe care nu l-au Întâlnit niciodată. Stau deoparte, Încruntați, cu capul plecat, de parcă moartea ar fi o pată neagră, un secret rușinos de familie. În mod sigur nu atunci - nu În vis -, ci atunci când ești foarte treaz, În clipe de bucurie sănătoasă și de Împlinire, la cel mai Înalt
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
prins câțiva frumoși fluturi de noapte la lumina de neon a unei benzinării dintre Dallas și Fort Worth. Ticălosul ajunge după gratii - acel Cassius Cahloun din Mississippi care-și biciuia sclavii, ex-căpitan de voluntari, un bărbat chipeș, fudul și veșnic Încruntat. După ce a băut pentru ca „America să fie a americanilor și să-i ia naiba pe toți intrușii străini - mai ales pe irlandezii d....d (eufemism care m-a nedumerit total când am dat prima dată de el: decedați, detestați?) s-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
s-o știți..." Ștefan către solii poloni ce reclamau Pocuția 11 Apusul apune. "Pax Ottomanica?!" Pe fereastra spătăriei năvălește zarva vrăbiilor gureșe ce se bucură de primele raze de soare ale primăverii. La Stambul se adună nori negri, glăsuiește Ștefan, încruntat, măsurând cu pași rari spătăria și boierii, cu capetele plecate, tac. S-au înturnat păsările noastre călătoare. Și nici Apusul nu pare mai însorit... Ioane, ochi și urechi suntem, să ascultăm povestea cu cocoșu-roșu. Țamblac, cu ochii în pământ, amărât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
căznește el să râdă, dar nu-i vine. Ha! Ha! râde forțat, dar nimeni nu-l urmează. Ce faceți, boieri dumneavoastră, n-aveți destule belele?! Vă poruncesc să râdeți! Ha! Ha! După mine: "Vin turcii!!". Ha! Ha! Ha!... Stanciu stă încruntat: Cine crede că-i de râs să râdă; mie unu' mi-i mai degrabă a plânge... "Vin... vin turcii", bâiguie, se screm boierii. Așa-așa! Mai cu inimă! Mai! "Vin..." "...turcii!" Ha! Ha! Ha!... Boierii hâhâie, se screm să râdă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pământ, se târăsc în genunchi la picioarele Domnului, strigând, bolborosind: Doamne!! Mă... Măria ta!! Bat pământul cu palmele, îl sărută, bolborosesc... Măăă!! Ce dați buzna la Măria sa?!?! Nu vă e rușâne?!?! îi bruschează Duma. Lasă-i, spune Ștefan cu îngăduință, încruntat însă. Oameni buni! Ce vânt rău v-a culcat la pământ? Au nu v-a învățat Domnul vostru să nu vă plecați fără doar la sfintele icoane? Ridicați-vă! Vă ascult! Tăcere... Stau cu ochii pe opincă, nu mișcă, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bine, o să am! o împacă el văzând că zăgazul lacrimilor s-a rupt. Îți promit! Ștefane! Să știi! strigă Voichița într-o stare de exaltare. De... de cazi, Doamne ferește vin după tine! Vin! Ce-ți trece prin cap? mormăie el încruntat. Da! Am jurat! strigă Voichița. I-am spus și Sfintei Fecioare!... Din cel mai înalt turn al cetății, îmi voi lua zborul spre... spre înaltul Ceriului! Și vom fi împreună până la sfârșitul veacurilor! Împreună! Am jurat! Voichiță! se răstește el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]