1,401 matches
-
ajuns pe Șoseaua Națională ce duce la Botoșani. Le era greu și oamenilor văzând cum se zbătea băiatul și cum țipa, cu lacrimi în ochi: "De ce nu mă lăsați să merg unde știu eu?" Oamenii se rugau de el: "Hai, îndărăt, conașule, la boier acasă să te dea tot la Cernăuți, că nu-i chip altfel." "La ce să mă dea la Cernăuți, că eu sânt învățat și fără Cernăuți" le-a replicat băiatul. Acasă a fost ținut legat toată ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
străbătute și care se vor străbate neîncetat, căci deși mai trecusem pe acolo, Încă simțeam nevoia să trec dimpreună cu dorința mea de schimbare ce semăna tot mai mult cu un gând de sinucidere. Treceam și fugeam iarăși cu foamea Îndărăt și violența Înainte și Înotam prin șuvoaie amestecate de sudoare și salivă și spermă și sucuri vaginale, și aveam În față tot ce lăsam În urmă: o stea formată din patru picioare, pâlpâind și palpitând prin sfărâmătura de pământ amestecată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pribegie, în marele refugiu, ne întorceam acasă... acasă la noi. La ieșirea din tunel, trenul se repezi la vale cu o iuțeală năucitoare, înfiorând codrii cu șuierul mașinii și huruitul asurzitor al roților pe șine. Nălucind pe la ferești, copacii alergau îndărăt, vâjâind și plesnind cu frunzele în geamuri, parcă vrând să se năpustească înăuntru. Pe partea dreaptă, un perete de un verde crud, primăvăratec, se înălța până la cer, cu copaci agățat pe el... mirându-te cum de se țin acolo. În
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
râseră băieții, amintindu-și cu plăcere pățania, petrecută cu atâția ani în urmă. ...Ha-ha-ha... am tras încă un rând de hohote... toți patru. Iată ce înseamnă a trăi timpul la trecut, a-l avea, a-i da viață !.. A privi îndărăt, nu e oare aprivi înăuntru ?!.. E o introspecție, căci de fapt, trecutul îl scoatem din noi înșine, din tulburarea... schimbătoare substanță a ființei noastre... Îți simți îndemnat cugetul la întoarcere în timp... Hm ?!.. Aducerile aminte !.. murmură un coleg,.. Ce sunt
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
a găsit ea ierburile de leac pe care le căuta. Ne-am așezat la umbra unui arbore enorm și am mâncat ceea ce pregătise, scăldați în miresma aceea puternică și, după un somn scurt și întremător, ne-am reluat mersul, străbătând îndărăt cărarea pe care Aia avusese grijă s-o însemneze, făcând crestături discrete cu o mică secure cu două tăișuri. Am privit intrigat acel instrument. „E un labrys”, a spus ea. Mi-am amintit de labrys-ul desenat pe pereții labirintului, construit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
singurătatea și bătrânețea. În dimineața asta, în timp ce șchiopătam pe plajă, am crezut că simt parfumul ei intim, proaspăt și îmbătător. Era ca și cum trupul ei, topit evanescent în aer, mi-ar fi transmis și acum aceleași mesaje provocatoare. M-am întors îndărăt, chiar în locul unde mi se păruse că am simțit mireasma aceea. Nu dispăruse. Pneuma Cineva neștiut se mișcă permanent în preajmă. E ca și cum un spirit rătăcit mi-ar da târcoale. Să fie oare un suflet liber care așteaptă să intre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Înfrângerea făptașului și redobândirea focului. Unele triburi de pe coastă cred că cintezoiul cu coadă roșie ca focul a fost cel care a salvat făclia și că pata roșie de pe penele cozii lui a căpătat-o În urma unei arsuri În timp ce aducea Îndărăt oamenilor focul smuls de la uriciosul Kipara”273. În primele patru acte dramatizate se vorbește de legenda curcanului sălbatic și a făcliei, iar În celelalte patru, care se presupune că ar fi fost compuse chiar de Kipara, erau descrise câteva Întâmplări
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
manifestările lor. a. Anxietatea față de celălalt - apare în jurul vârstei de 15-16 luni. Unii copii aleargă pe stradă (sau în alte spații) spre persoane străine în care ei deslușesc ceva familiar. Se arată simpatie însă, înțelegând că sunt necunoscute, vor fugi îndărăt spre mamă sau alt membru al familiei. Se distanțează de celălalt... Celălalt „om al străzii” - se va metamorfoza în mintea copilului într-un mister, în „necunoscut”. Acesta va lua măști de acum consacrate: „bau-bau”, „doctorul”, „omul cu sacul”, „baba cloanța
Rolul familiei în asistenţa social - pastorală a copiilor abandonaţi by Adriana Nastasă () [Corola-publishinghouse/Science/91710_a_93179]
-
Și pe zăpadă, vă dați seama, la fiecare zece pași cădeam. Asta nu Însemna numai că te-ai lovit, dar și că ai rămas În urmă de ceilalți și iarăși o să fii cu străini și nu știu ce... Era o tragedie. Aici, Îndărăt, mi s-a făcut o rană... M-am dus și mi-am spălat piciorul și am intrat la medic. Medicul a fost așa de cumsecade, o femeie, a spus că nu e rană, e murdărie și a luat o pipetă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
folosească pe prima omul încarnat poate să întrevadă splendoarea celei de a doua. Înțelegerea lumii noastre este baza materială a sensului pe care îl capătă Cuvântul prin poesie. Precum din mal o luntre-și scoate ciocul și-ncet se dă-ndărăt, așa făcu și, când simți că-i larg în juru-i locul întoarse coada unde capu-i fu, mișcând cu ea, ca și-un țipar, și-o-ntinse și vânt sub el cu labele bătu.... Dar ea plutește lin, făcând ocol
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
1944, București, 1985. Notă: Pentru cine n-a știut sau a uitat: vae victis (din limba latină) înseamnă vai de cei învinși! I și II, 30 și 31 august 2006 Vina de a exista Motto: „Vai de biet Român, săracul! Îndărăt tot dă ca racul, ....” (M.Eminescu, „Doina”) Privită ca o victorie a drepturilor omului, migrația forței de muncă dinspre țările sărace spre cele bogate, pentru ca acestea să devină și mai bogate, nu mai poate minți pe nimeni: suntem noi, cei
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
judecat și condamnat pentru felul în care a guvernat, pedeapsa morală în politică este apă de ploaie, deși, chiar și în politică, trebuie păstrată o umbră de obraz. 23 februarie 2007 „Cortina” cu geografie variabilă Motto: „Și-ntorcând o clipă capul îndărăt I-a strigat prin ușă: Te-ai prostit di tăt.” ( G. Topârcenu, În jurul unui divorț) Ar fi fost de dorit să fi avut, de o parte și de alta a Prutului, un curent unionist puternic, cu activitate continuă, în țară
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
și cu titlul anonim 14. Legiunea a dominat Congresul Studențesc Român din aprilie 1936 de la Tîrgu Mureș. În timpul acestui congres au fost înființate Echipele morții, menite să răzbune prin "acțiune directă" orice trădare sau nedreptate făcută Legiunii. Nu se dădeau îndărăt de la nimic. Cîteva săptămîni mai tîrziu, un fost lider legionar, Mihai Stelescu, a încercat să divizeze mișcarea legionară. În timp ce acesta zăcea pe un pat de spital, zece studenți români legionari, toți membri ai propriului cuib legionar al lui Stelescu, au
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de luptător prin intermediul "Neamului românesc". Aceasta avea să se dovedească a fi o gravă eroare. Goga l-a asigurat pe Argetoianu că "în alegerile viitoare nici unui evreu nu i se va permite să voteze". El [Goga] nu se va da îndărăt de la nici o violență ca să-i împiedice pe evrei să voteze 47. Regele nu s-a așteptat nici o clipă și nici nu dorea ca guvernul Goga-Cuza să reușească. Acesta urma să constituie o tranziție spre Dictatura Regală, dovedind că parlamentarismul nu
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
tehnică. Cu toate că fluxul era destul de domol, am întâmpinat greutăți ridicole când am încercat să mă cațăr înapoi pe piatră. „Muntele“ e puțin prea abrupt, scobiturile prea strâmte. Valurile molcome mă tachinau, ba înălțându-mă spre suprafața falezei, ba trăgându-mă îndărăt. Degetele mele, bâjbâind după o falie, lunecau întruna. Simțindu-mă obosit, am înotat în jur, căutând alte locuri unde marea se zvârlea neastâmpărată înainte și înapoi, dar încercarea de a mă cățăra s-a dovedit și mai anevoioasă pentru că apa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ieșirea din apă. După aceea m-am dus acasă și am zăcut gol, în ploaia călduță, pe podul lui Minn, privind cum se prăvăleau valurile lustruite în cavitatea îngrădită. Chiar și pe o zi liniștită, apa dă buzna înăuntru și îndărăt, în puhoi tumultuos. Noaptea trecută, întrucât cerul era acoperit de nori, mi-a fost cu neputință să-mi verific teoria dacă „fața fantomatică“ pe care am văzut-o a fost sau nu o reflecție a lunii. Dar acum sunt sigur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
la mine. — O, Charles... iubitule... iubitule... Se întoarse brusc, trupul ei își pierdu rigiditatea, căpătând suplețea unei dansatoare. Își aruncă geanta în iarbă, și într-o clipă ar fi fost în brațele mele, numai că eu am făcut un pas îndărăt și am oprit-o din nou. — Nu. Nu vreau îmbrățișările și sărutările tale. Trebuie să pleci și să chibzuiești limpede. Câteva picături de ploaie porniră să cadă, și pe rochia ei albă apărură pete lungi, întunecate. Își atinse cu palmele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din fund, între perdea și ușa camerei interioare, silueta întunecată, nemișcată, a unei femei. Primul meu gând limpede a fost că văd o stafie, strigoiul casei, în sfârșit! Am scos un sunet gâtuit de spaimă și am dat să alerg îndărăt pe scări în jos, dar nu mă puteam clinti. N-am scăpat lampa din mână. Silueta s-a mișcat, s-a întors cu fața spre mine. Era o femeie în carne și oase, nu o stafie. Apoi, dintr-o străfulgerare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
condus-o până la mașină și s-a urcat în ea. I-am spus: „Noapte bună!“. Ea mi-a răspuns: — Ține minte! A aprins farurile din față și am deslușit forma unei mașinuțe joase, roșii, cu două locuri. A dat mașina îndărăt, până ce-a ajuns la drum. Când a întors-o și a pornit în direcția hotelului, dintr-o dată s-a materializat o siluetă, cineva care, evident, mergea pe drum. Rosina apăsase cu putere pe accelerator, mașina făcuse un salt brusc înainte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și o găsisem pe Hartley. Dar: „O fi văduvă?“. Înainte de ora nouă mă și aflam în sat. Era o dimineață însorită, care promitea arșiță. Am făcut în grabă ocolul străduțelor. Pe urmă am coborât la golf și am luat-o îndărăt pe o cărare ce ducea pe deal, către bungalovuri. De îndată ce s-au deschis cele două prăvălii, le-am vizitat. Pe urmă am rătăcit din nou, de jur-împrejur. După aceea am intrat în biserica goală la acea oră, și am rămas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fi fost totuși scena, eu în chip de Orfeu înnebunit, iar ea o năucită Eurydice! Și totuși, de ce trebuia să se teamă să întâlnească pe cineva, fie chiar și pe mine, în stradă? Împotrivindu-mă ispitei de a mă uita îndărăt, am înaintat sprinten și curând m-am aflat printre copacii piperniciți, tufișurile de grozamă și îngrămădirile de stânci de lângă drum, deci în afara vederii panoramice de pe deal. Arșița persista, [i mi-am scos haina. Era muiată de nădușeală la subțiori și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lui, insignifiant. Cum era de fapt? Ce se petrecea în interiorul recipientului pecetluit al acestui menaj? Și voi reuși vreodată să aflu? Cel puțin, nu mă puteam împiedica să mă bucur că Titus era fiu adoptat. Toate aceste gânduri mă duceau îndărăt la întrebarea oarecum centrală: „O fi fericită?“. De bună seamă, cunoșteam îndeajuns din misterele căsătoriei pentru a mă gândi că asemenea întrebare, pusă în legătură cu o persoană căsătorită, nu poate fi decât superficială. Oamenii se înrădăcinează în făgașuri de viață care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
toate gândurile, tot ce nu izbutisem să spun în acele jalnice, meschine întâlniri! Să-i scriu o scrisoare lungă? Dacă i-aș scri-o, de bună seamă că nu i-aș trimite-o prin poștă. Gândul acesta m-a întors îndărăt către „le mari“. Să fi fost Hartley nefericită? Oare pentru că dânsul era un tip gelos, un tiran, un violent, care nu lăsa pe nimeni să se apropie de soția lui? Asta să fi fost? Și dacă așa stăteau lucrurile... Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-se lent pe lângă mine, de parcă ar fi înălțat, îngândurată, din umeri, suportându-și indiferentă adoratorul. Câțiva pescăruși mari, cu cele mai galbene pliscuri posibile, se adunaseră să mă contemple. Nu mă mai îngrijora ieșirea din apă, și după ce am înotat îndărăt spre „muntele“ meu, am reușit cu destulă ușurință să mă agăț de proptelele pentru mâini și pentru picioare, și să mă opintesc afară din valuri. De fapt, nu-i greu să te ca]\ri pe stânca joasă, numai că, așa cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o mișcare deliberată, îmi înfipsesem piciorul în prag. Ben a privit dincolo de mine; apoi, cu o mână a deschis ușa mai larg, în timp ce cu cealaltă mână a deschis ușa uneia dintre camerele din față. După care a făcut un pas îndărăt, ținându-și ambele brațe întinse, așa încât persoana lui și cele două uși deschise formau un paravan sau o barieră menită să mă mâne spre camera deschisă din față. Aceasta era, fără îndoială, un dormitor. O încăpere destul de mică, mobilată cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]