2,093 matches
-
în locul lui"" (apud Epstein, 2008, p. 70). Invidia, spun psihologii vieții afective, este un amalgam de iritare și de ură față de cel/cea care a fost (sau care este) mai favorizat/mai favorizată de soartă decât noi; este o acreală îndeobște ascunsă, însă întotdeauna activă, care se insinuează pe ascuns în judecățile și simțămintele noastre (Braud, 2008). Având în centrul ei o puternică notă de răutate, de ostilitate rece, de ranchiună tăinuită și de ciudă (Epstein, 2008), invidia este în raport cu celelalte
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
răspândita sursă apocrif-folclorică a savuroaselor dispute dintre Dumnezeu și Aghiuță privitoare la dubla alcătuire (binele și răul) a sufletului omenesc. De la un capăt la celălalt, narațiunea are aspectul unei confruntări în care, spre a ține echilibrul și a interveni cu îndeobște cunoscutul său bun simț dialectic, se implică și Sfântul Petru. Bineînțeles, contrar viziunii idealizante și idilice a originalului, acum câștigul de cauză îl are Aghiuță, acest personaj privilegiat care, cum se va vedea, face una din cele mai spectaculoase cariere
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
alegerii noastre este trăit ca și cum ar fi fost ales de noi. A dori să-ți alegi din nou viața pe care ai trăit-o este suprema reușită a colaborării cu ceea ce e străin în noi și este ceea ce se numește îndeobște fericire. Fericirea și reușita nu țin astfel de calitatea zestrei, ci de gradul ei de acceptare și de capacitatea asimilării și exploatării ei în suita de proiecte ale libertății noastre. Umilitatea, orgoliul și umilința Conștiința că orice reușită vine din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de la bun început e limba mea; zeii la care m-am rugat mai întîi sânt ai mei. Tot ce este "al meu" este cel mai aproape de mine și de aceea acordul cu tot ce-mi aparține în chip intim este îndeobște total. Identificarea cu setul de limite al fondului intim-străin se face în mod spontan și tocmai această identificare este temeiul agresivității. Pare curios, la prima vedere, faptul că acordul cu hotarele proprii poate lua forma agresivă a excluderii: excluderea a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
din noi, deci faptul că spiritul a depășit limita interioară, resimțită ca neajuns, prin efortul unei maxime încordări sau că a atins limita vizată prin violentarea constantă a unui material rezistent. Intensitatea minimă a caracterului dramatic al destinului este desemnată îndeobște prin expresia "destin fericit". Destinul fericit, care presupune victoria lesnicioasă a spiritului asupra materiei, se naște prin colaborarea optimă între datele naturale și țelurile propuse. În cazul "destinului fericit", distanța care desparte limita de depășit de limita de atins tinde
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a înregistrat-o în toată amploarea ei. Era însă firesc ca, dată fiind semnificația pe care o avea marea în viața poporului grec, scenariul lingvistic al lui *per- să fie, în limba greacă, unul preponderent maritim. Punctul de pornire este îndeobște coasta, parcursul este marea, limita mișcării este malul opus, "dincolo"-ul este regiunea care începe pe "țărmul celălalt". *Per- este, de aceea, preponderent inclus într-un vocabular care dezvoltă o strategie a navigației. Până și verbul "a vinde" (perao), care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
vorba deci de tristețea mărginirii, ci, dimpotrivă, de satisfacția unei împliniri. Dacă în orice sferă există o beție a limitei, atunci în ființa parmenidiană, această uriașă monadă cosmică, este vorba de însăși bucuria finitului celebrată la scară cosmică. Se vorbește îndeobște despre proasta întîlnire pe care grecii au avut-o cu infinitul.1 Acest lucru nu se referă, desigur, la faptul că ei nu ar fi avut capacitatea de a concepe posibilitatea infinitului, cât la atitudinea care rezultă dintr-o excelentă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
e cazul unic și paradoxal în care voința de limitare se neagă dinăuntrul maximei ei exersări. Ea a devenit voință de dezmărginire. HEIDEGGER, OPERA DE ARTĂ ȘI LIMITA Când este vorba de Heidegger și problema operei de artă, se invocă îndeobște Der Ursprung des Kunstwerkes (Originea operei de artă), faimoasa scriere publicată în volumul Holzwege (Cărări în necunoscut), la baza căreia au stat trei conferințe ținute în 1936. În schimb, nu numai amatorii de filozofie și estetică, dar chiar și cercetătorii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
decât pare. Cutremurul, pe care nu l-a trăit în București, îl preocupă în continuare. "Ar trebui mutată capitala la Târgoviște; ar fi vorba de un centru exclusiv universitar și administrativ. Tinerii ar trage cu toții într-acolo, iar pensionarii, care îndeobște încurcă, ar rămâne în București. Cutremurul a rupt coloana vertebrală a Bucureștiului. Uneori, iarna, cerbii se înfundă în zăpadă. Țăranii îi vânează cu bâta; le dau una peste șira spinării și apoi îi așteaptă să moară." În tren, la fumat
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
aveam de spus. Pe urmă, în marginea lui s-au mai născut două-trei cărți, iar acum am înainte Falsul tratat de logică." (Văd în acest fel al lui de-a vorbi despre moarte, cât și în felul în care vorbește îndeobște despre eros, aceeași proiecție unică a limfatismului său originar, anulat miraculos în scrisul său, în filozofia sa arsă nebunește de un duh meridional.) Discuția continuă pe aceeași temă, mișcîndu-se între tonul frivol și cel grav. Deci soluția Păltiniș, pentru cazul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
arta bizantină, iar Andrei - cu patos și rigoare remarcabile - Despre Bine și Unu (VI, 9). În final, Noica ne-a vorbit Despre daimon (III, 4). "În Apologie nu se vorbește despre daimon-ul lui Socrate, ci despre "daimonicitate" (daimónion), înțeleasă îndeobște ca instanță păzitoare inhibitivă ("nu face cutare lucru"). O a doua ipostază a daimoniei eline, una care apare și la Goethe, este cea din Symposion, în care daimonul este forța activă ce acoperă intervalul dintre oameni și zei, deci o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că lucrurile noastre se nasc din spirit de contradicție, ca în vorba lui Hegel (e în Eckermann) care, întrebat de Goethe "ce este, până la urmă, dialectica dumitale?", a răspuns: "Spiritul de contradicție al omului trecut asupra naturii." În Maladii, pentru că îndeobște se pleacă de jos, am simțit nevoia să plec de sus, înnobilînd maladia, făcînd-o să descindă din cer. În Tratat, pentru că ființa e în general sacralizată și solemnizată, am plecat, dimpotrivă, de jos, de la ființa umilă și precară." Îmi dă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
târzie a unei producții pseudonime. Kierkegaard, considerîndu-se un autor eminamente religios, a folosit toată viața "deghizarea estetică". A intra în categoriile esteticului - ale vârstei tinere, ale senzualului și frumosului sensibil - înseamnă a te așeza în punctul în care se află îndeobște interlocutorul tău. Această plasare strategică }n categoriile mentale ale publicului este singura care îți dă o șansă de a te face ascultat, singura care îți oferă prilejul ca, pe baza acestei captații inițiale, să poți avansa, pe parcursul deghizării, punctul tău
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
îl judece astfel, măcar pentru faptul că îi datorează imens: de la Heidegger a învățat Noica să lase limba să vorbească și să asculte filozofia ascunsă în ea; de la el, să mute orice problemă din făgașul în care ea se află îndeobște; de la el, faptul că în filozofie te afli neîncetat pe drumul către o idee sau în căutarea acestui drum; de la el, că orice răspuns adevărat deschide către o nouă întrebare; și de la el, în sfârșit, că demnitatea filozofiei vine din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se mirase cum de nu a învățat omenirea cultă, de șapte mii de ani încoace, să moară, pe el care mă uimise prin neomenescul sau supraomenescul lui, prin tot ceea ce făcea sau simțea altfel decât se face sau se simte îndeobște, l-am descoperit tremurând, pălăvrăgind, chicotind, amenințând și plângând - bătrânește și omenește deopotrivă. Și se mai ridica acum în el o finală nevoie de a pune lumea în ordine. Omul acesta care-și închinase viața "culturii romîne", care alesese să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nefiind ignorate, nu înseamnă că ele nu ne dau pace. Dimpotrivă, ele stau undeva la periferia ființei noastre, într-o discreție cuviincioasă. Ca să le sesizăm, trebuie să tragem cu ochiul la ele, să ni le "aducem aminte", ceea ce înseamnă că îndeobște ele nu sânt acolo, "în minte", și că trebuie chemate și scoase din ascunzișul lor. Mecanismul bolii în asta constă: în mutarea "adevărului ultim" al vieții din periferia privirii în centrul ei. În transformarea lucidității din accident în metodă. În
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pot, în principiu, să apară, să fie văzute și să fie proclamate ca "adevăr ultim" al vieții. Ce importanță are că ele sânt camuflate sub stratul acesta de agitație, de vorbe, de bucurii, distracții și aspirații pe care îl numim îndeobște "viață"? Boala pe care medicii o numesc depresie, și pe care am preferat să o numesc prăbușirea sistemului de iluzii, este acest ecorșaj existențial. Când ea survine, mecanismul prin care privirea noastră se mulează pe ambiguitatea lucrurilor, dozând întocmai cantitatea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
am cunoscut, înainte, atât numărul cât și calitatea lor erau fatal determinate de "cercul strîmt" al vieții fiecăruia dintre noi. Nu puteai întîlni mai multe lichele decât îți permitea lumea în care te mișcai. Și cum lumea aceasta se rezuma îndeobște la lumea profesiunii tale, lichelele pe care le puteai cunoaște proveneau din rândul colegilor de serviciu și al ierarhiei din care făceai parte. Fiecare branșă, apoi, avea, în funcție de importanța ei socială, o densitate diferită de lichele. De pildă, la Institutul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să se spetească muncind și altul, care bate lumea și nu face nimic, să fie primit la întoarcere cu brațele deschise și să se taie pentru el vițelul cel gras"? Povestite acum, lucrurile acestea sânt grotești. Atunci ele se încheiau îndeobște cu frângerea unui destin. Eu am avut noroc: am fost transferat la Institutul de Istoria Artei. Componenta ideologică a artei era cu mult mai palidă decât cea a filozofiei, așa încît densitatea de lichele în noul institut era aproape nulă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
indiferent. Pe de altă parte, faptul că ai primit ceva în necunoștință de cauză poate să devină sursa unui protest infinit. De aici ambiguitatea oricărui jurnal, amestec de curtoazie, tandrețe și recunoștință cu strigăte, reproșuri și blasfemii. Ceea ce se numește îndeobște "depresie nervoasă" este o criză prelungită de luciditate. Depresivul iese din rândul "oamenilor normali" și începe să vadă altfel. Această schimbare a calității privirii survine ca urmare a degradării stratului protector pe care, pentru orice om, îl reprezintă sistemul lui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu am putut fi până acum niciodată. Cum de nu am ajuns să înțelegem că prăbușirea sau salvarea omenirii nu depind până la urmă decât de felul în care vom reuși, ca specie, să ne reglăm raportul cu cuvîntul? Ceea ce numim îndeobște "prostia omenirii" este de fapt o incapacitate specifică de a mânui acest ustensil care, ca orice ustensil prost mânuit, poate deveni ucigător. Și nu sânt oare scriitorii ― "poeții", s-a spus ― singurii care știu să țină în mână acest ustensil
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
vor izola și se vor stinge așa cum se sting ultimii reprezentanți ai unor specii rare în parcurile și rezervațiile lumii.) Ideea scriitorului ca salvator neputincios merită amănunțită. Există, așadar, o categorie de oameni care ajung să spună lucruri despre care îndeobște se spune că "nu încap în cuvinte". Ei le spun pentru ceilalți sau le spun pentru că nu pot să nu le spună, pornind întotdeauna de la iluzia că spusele lor vor ajunge la ceilalți, îi vor atinge și îi vor schimba
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
s-ar apăra de o lumină prea puternică, se apleacă ritmic și grațios când în dreapta, când în stânga, sugerând un soi de eschive în fața vieții care a căpătat brusc caracterul amenințătorului. Când același gest este făcut de o balerină, el are îndeobște o cu totul altă semnificație: eroina îl face cel mai adesea când este asaltată de declarațiile eroului și de caracterul lor impetuos (vizibil mai ales din brațele care se strâng brusc la piept și, de acolo, țâșnesc tot atât de brusc, întinzîndu-se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
zi de grație: am fost la Todtnauberg, lângă Freiburg, să văd die Htitte, "cabana" lui Heidegger. N-am avut niciodată un apetit special pentru "pelerinaje culturale" și n-am crezut că te poți apropia de ființa a ceea ce se numește îndeobște un "geniu" venind din exterior, pipăindu-i bastonul, masa de lucru, pipa sau orice alt obiect de genul ăsta care făcea parte din intimitatea cotidiană a "marelui om". Tot alaiul acesta de obiecte "sacrate", care ocupă apoi un loc într-
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
capătă sens numai dacă întrețin un raport esențial cu "fapta culturală" și dacă pentru tine, cel care le privești, ele continuă să fie proiecția interiorității celuilalt și a lumii din care au făcut cândva parte. La ele nu se ajunge îndeobște decât printr-un detur afectiv, care nu poate să apară decât în urma unui contact îndelungat cu ființa vie a autorului și cu performanța sa. Fără acest sympathein, fără acest Mitgefühl, iară această "co-simțire", care creează trasee interioare între tine și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]