2,013 matches
-
ceilalți printr-o îmbogățire rapidă și cantitativă. Acestea sunt elementele care în mintea lui dau demnitate și prestanță unui bărbat. Dacă se poate face în detrimentul altora, cu atât mai bine. E ca și cum, pe lângă bani, obții și plăcere ca dobândă. Se înfioară. Greu de imaginat că pentru fiul lui Asinius Pollio virtutea, filozofia și dreptatea sunt noțiuni goale de sens. Are o singură bucurie, dacă o are și pe aia. Ține la viață. Însă în sens negativ. I-e frică de efort
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
treaba noastră, murmură stingherită. — Ba este! bate Agrippina furioasă din picior. Își flutură pletele smulse și șuieră cu ură: — Poate ar trebui să te intereseze că astea două s-au luat de mână cu iubita noastră surioară... Claudia Pulchra? se înfioară Vipsania. Unealta lui Gallus. — ...Și s au dus la vaca aia grasă de Claudia Appia. — Ce importanță are? încearcă să o calmeze Antonia. — Pentru ce crezi că s-au dus? o înfruntă Agrippina cu ochi scăpărători. Să le spună când
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe care o aduce în toate colțurile lumii Pacea Romană. Lasă să-i scape un suspin adânc. Încearcă să se consoleze. Până la urmă e normal ca și barbarii să tânjească să se înfrupte și ei din bunăstarea civilizației... Imediat se înfioară. Dar dacă doresc să o distrugă? Cum au încercat recent pannonii și dalmații. Oftează din nou. Uite ce avantaje aduce pacea și familiarizarea cu limba și cultura romană! Trage cu coada ochiului către Pusio. Și totuși, tinerelul acesta i-a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a arătat foarte puțin interes pentru sexul opus. Da, și-a pierdut ea virginitatea, dar n-a simțit niciodată cum e să tânjești după cineva, cum e să stai trează toată noaptea, rugându-se ca el să te observe și înfiorându-te la gândul că n-o să simtă niciodată la fel. ― Mimey! Reveria mea e întreruptă de o voce pe care o știu prea bine. Mă întorc încet, încercând să-mi dau seama de ce aud vocea asta la o chestie legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mult mai extinsă, pot înțelege de ce a spus asta. Râd ca pentru mine, mai ales când îmi aduc aminte și ce-mi făcea Brad la nouă și zece azi dimineață, dar apoi mă opresc din râs și încep să mă înfiorez la plăcerea aducerii aminte. ― Este atât de distractiv, urlu eu, când luăm viteză și ne îndreptăm spre digul Santa Monica. ― Credeam că n-ai mai făcut asta până acum, spune el. Îi zâmbesc și țâșnesc în fața lui, uimită de cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de brazde Crengi plecate o ascund. Și în brațele-mi întinse Să alergi, pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în păr înfiorate Or să-ți cadă flori de teiu. Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci, Lăsând pradă gurii mele Ale tale buze dulci... Vom visa un vis ferice, Îngîna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mândra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este, Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Baiazid! " Și abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai sbucium! Codrul clocoti de sgomot și de arme și de bucium, {EminescuOpI 148} Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-un semn, Și pe două porți deschise Se asvîrl-doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui ghiare - Leul muge, Se ridică în picioare, {EminescuOpI 166} Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfîșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă, mână scapă de pe margine de-altan O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu; Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătîndu-și joc, Cavalerului Delorges: Dac-amorul ți-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
a spus că nu te vei face de râs! Așa că dacă vei îndeplini cu cinste această însărcinare, la întoarcerea în țară se prea poate ca Stăpânul să se mai gândească și să-ți dea înapoi pământurile de la Kurokawa. Unchiul se înfioră. Se vedea bine cum îi tremurau genunchii. Samuraiul își puse și el mâinile pe genunchi și rămase cu capul plecat. Când genunchii unchiului se opriră din tremurat, seniorul Ishida spuse râzând: — Ți se pare ca un vis, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
neputincios precum omul acela sfrijit și amărât cu brațele răstignite. Stăpânul ar fi trebuit să știe toate acestea. Stăpânul? murmură Matsuki compătimitor. Stăpânul este el însuși cârmuirea! Cerul era cu totul acoperit de nori. Din când în când, păduricea se înfiora și de pe frunze cădeau stropi mari de ploaie. În pădurice, un țăran îmbrăcat cu o pelerină tăia surcele. Lângă vatră, samuraiul rupea și el surcele uscate. Alături de el, unchiul se uita țintă la focul din vatră. Rupte în două, ramurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dură treaba? Întrebă Wilson. — Înspăimântătoare. Nu mi-a fost așa frică-n viața mea. Hai să bem toți ceva, spuse Macomber. — Clar, răspunse Wilson. Dă-i-o Întâi lu’ memsahib. Femeia luă o gură de whisky din ploscă și se Înfioră puțin când Înghiți băutura. Apoi Îi Întinse plosca lui Macomber, și după aia el i-o dădu lui Wilson. — A fost foarte palpitant, zise ea. Am o durere de cap grozavă de la chestia asta. Da’ nu știam că ai voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
2.Selectați expresiile care descriu hanul cu rândunici 3. Alcătuiți propoziții folosind ortogramele din text. 4. Explicați versurile: “Soare, pretutindeni soare: nici un om, dar prind să zboare Până-n suflet rândunici.” Lupul Octavian Goga (fragment) Te-am auzit cum hăuleai departe, Înfiorând pădurea-nzăpezită, Bătrâne lup, cu gura istovită, Etern pribeag al câmpurilor moarte, Te-am auzit cum hăuleai departe. Te-am auzit, și-n ceasurile grele Ce mă gonesc cu vifore turbate, Am priceput chemarea ta de frate, Și-am priceput
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
el nu face diferența. Țțț. Asta spunea mai multe despre Moff decât am putea crede la prima vedere, era Harry convins În adâncul sufletului. Un amant mai bun, cum era el, Își dădea seama imediat. Femeile cu dotări naturale reacționau Înfiorându-se intens atunci când sfârcurile le erau mângâiate cu o pană, o bucată de mătase sau o limbă mătăsoasă. Reacțiile femeilor cu implanturi veneau o secundă sau două mai târziu, iar uneori, spre groaza lui Harry, mai ales dacă femeile Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
se Întâmple ceva, Marlena o știa, și asta Îi dădea emoții, dar din cele plăcute. În timp ce se plimbau, Harry Îi oferi brațul. — Trotuarele ascund tot felul de primejdii noaptea, spuse el. Felul În care spusese „primejdii“ o făcu să se Înfioare toată. Își dorea să fie luată pe sus, să lase deoparte orice măsură de precauție. Și totuși, Înainte să se lase dusă de val, voia să se apuce strâns de o bară de siguranță și să se ridice, până nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
În cadrul adaptabilității sociale. Se imagină dezvoltând aceste idei În fața cititorului ideal - Marlena, da, de ce nu? Își imagină chipul ei pătruns de adorație În timp ce-l ascultă, sinergia cuvintelor lui către mintea ei deschisă, cum ar transforma-o gâdilându-i sufletul și Înfiorându-i organele sexuale, dând naștere unei imense, imense... plictiseli. Of, Doamne, erau numai tâmpenii. Își imagină Încă o dată chipul Marlenei - cât de impenetrabil și rece i se arătase noaptea trecută. La ce dracu’ folosea adaptabilitatea umană dacă oamenii nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
amuzase. Într-o zi, Esmé Îi spuse lui Rupert: —Uite! apoi o privi cu seriozitate pe Cuțu-Cuțu: Închină-te stăpânului. Cățelul se lăsă În jos, fundul Îi era nemișcat În aer, coada Îi flutura. Ce tare! exclamă Rupert. Esmé se Înfioră de plăcere. Lui i se părea că e tare. —Închină-te stăpânului! Îi ordonă Rupert câinelui, iar și iar. În apropiere, câțiva copii stăteau pe vine și priveau. Loot și Bootie erau printre ei. Când lecția de dresaj luă sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
dacă s-a întîmplat acolo așa ceva: 11. și-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu și-a schimbat Slava, cu ceva care nu este de nici un ajutor! 12. Mirați-vă de așa ceva, ceruri, înfiorați-vă de spaimă și groază, zice Domnul." 13. "Căci poporul Meu a săvîrșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apa." 14. "Este Israel un rob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
și nenorocită a părinților, a soției, a băiatului și chiar a bunicului însuși s-au produs pentru a permite un transfer straniu de suflu vital în ființele acestea de fier, cărora nu Dumnezeu le-a dat viață. Gândul m-a înfiorat și mi-am alungat bănuiala, aruncând după ea cu pietre colțuroase. Dar n-a fugit prea departe. Revenea mereu, perfidă și sâcâitoare, dându-mi cu tifla, furându-mi somnul și ultimele firimituri de liniște... După un timp, am început să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
fi putut să fie aievea și definitivă. Târgovețul purcedea la drum spre casă mulțumit, cu convingerea și chiar cu dovada că va fi fost pentru o clipă boier sadea. Gândurile bătrânului fură din nou tulburate de privirea stranie care-l înfiorase. De data aceasta venea de mult mai aproape și ceea ce-l înspăimântase înainte îl făcea acum, inconștient, să se apropie. Se simți brusc atașat de străin și înțelese din privirea sa că iarmarocul le-a produs amândurora aceeași stare. Poate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
mai puțin sigură), totuși se va fi omorât. Lucru îngrozitor. Să facem atâtea planuri, să ne chinuim, să muncim împreună, atâtea amintiri de la vârsta noastră cea mai frumoasă, și totul să se termine, totul să fie inutil. Și atunci mă înfior: orice mai bine, orice se poate reface, chiar și gândul că a fost a altuia se poate consola, însă asta nu... În jurul meu copacii se întind aranjați cu artă, cu locuri goale, socotite măsurat, printre ei, melancolici, făcuți să mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
că fapta ta măchinuie zi și noapte. Tu poți fi calmă, ai găsit câteva argumente... - De n-aș găsi, măcar uneori, argumente, n-aș putea trăi mai de-parte. Oh! Tristețea cu care a spus aceste vorbe, ce m-au înfiorat! Avalanșe de păreri de rău au curs în mine: e drept că rareori Ioana găsește câte o explicație și încearcă pentru un timp să se apere cu ea. Cu atât mai impresionant, căci știe că încercarea e inutilă, părcă e
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
speriați, incapabili de a se preface, cu care primea anumite reflecții ce puteau fi cu dublu înțeles, dar eu le atenuam imediat, de frică să nu priceapă ceva, și apoi își produseseră efectul, neliniștindu-l), eu - crispat, gelos la culme, înfiorat în toată ființa, umilit, căci îmi închipuiam că celălalt mi se preferase fiindu-mi superior, dar satisfăcut că mă puteam juca în voie cu el, că în jocul acesta, cel puțin, nu era nici o îndoială de superioritatea mea, și, în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să redevii prietenul meu? Bineînțeles, mă voi transforma, și nimic urât nu va mai fi între mine și voi"... Scrisoare ridicolă. Am suferit mai puțin? Misterul feminin...Nu este nevoie să asiști, cum am asistat, la întîmplări mari ca să te înfiori. În mijlocul conversației celei mai tandre, când femeia este de perfect acord cu tine, și aprobarea ei vine complect, fără să fii deloc vinovat, printr-o vorbă neprevăzută distruge construcția tuturor planurilor. Nici măcar nu-ți face vreun reproș, totul pare o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
atunci face imprudențe. Așa, uneori mă aseamănă cu celălalt. Ce ciudată revoluție a stărilor sufletești! Pornind de la un reproș pentru viața ei trecută, gândul la omul pe care îl urăște, după ce l-a admirat sau i-a fost indiferent, o înfioară. E deznădăjduită că nu poate repara nimic și că păcatul rămâne până la moarte, orice am fi făcut. Și din cauza asta caută să lupte, să găsească argumente mai mult pentru ea, chiar dacă depinde de întrebările mele. Și sfârșește prin a se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]