1,239 matches
-
mai erau în țară. Neinspirat, Mihai Dimiu, și el profesor la regie, dar prezent acolo, a vrut să facă un joc de cuvinte nu rău: "Nu te panica, Dane! Consideră-mă locotenentul celor de dincolo!"... Cînd toți zîmbeau și se înfiripase o rumoare pașnică, de undeva, de după o actriță planturoasă, s-a auzit o voce gîjîită și vehementă: Nu cred că sînteți mîndru, tovarășul Dimiu, să fiți reprezentantul unor mișei care și-au trădat patria! Într-o vreme, pentru așa ceva, indivizii
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
dar starea de spirit pe care piesa o evocă am experimentat-o cu toții deprimat de întunecată. Sub aparențele celei mai cenușii banalități se împînzește, ca o metastază, nefirescul. În traiul de zi cu zi, cîteodată sub înfățișări ciudate, absurdul se înfiripă. Și cum ar putea fi altfel într-o existență împăienjenită de uniformitate, în care indivizii, supuși presiunii unui context mortificant, își pierd treptat prospețimea și conturul interiorității. O dezlegare ar fi: evadarea. Numai să nu se producă prea tîrziu, cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în umbră. În Da, piesa lui Gabriel Arout, doi prizonieri, un fost nazist și un luptător în Rezistență, se află amândoi - și o știu - sub supravegherea unui gardian instalat deasupra celulei lor comune. Acesta îi spionează, observă relația care se înfiripă între foștii adversari și le înregistrează orice mișcare. Pentru cei doi, în situația dată, esențială este elaborarea unei strategii care să integreze supravegherea ostentativă a gardianului: lupta împotriva ei presupune un efort de analiză capabil să le furnizeze o soluție
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ele atunci când sunt folosite deliberat împotriva adevărului. În Othello, Shakespeare evocă aceeași strategie, adoptată de data aceasta de către Iago; ca și Edmund, Iago „regizează” scena dintre Cassio și Desdemona, știind că Othello o va supraveghea și că, astfel, gelozia abia înfiripată în sufletul lui se va înteți. Raționamentul intrigantului e simplu: cel ce stă la pândă, nevăzut, nu are cum să nu se lase păcălit de ceea ce se desfășoară sub ochii lui, fără ca protagoniștii să-i bănuiască prezența. O scenă jucată
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a ridicat, / Mari, focurile străjii peste creste/ Întregi Carpații s-au învăpăiat." Cozma Răcoare capătă dimensiune prin evocarea lui Ștefan, poetul îl gigantizează; imaginile continuă să fie expresioniste în ciuda temperamentului romantic și a universului creat: "Dar iată-l, s-a înfiripat din foc/ Cozma Răcoare în dreapta cu hangerul./ Îi zornăiesc pistoale la mijloc,/ Privirea-i cenușie cum e fierul./ Călare se înalță-amenințând/ Și umbra lui acoperă tot cerul." Flăcările satanice, dansul ritual în jurul focului, groaza și spaima fulgerării, toate anticipează registrul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
alt mod fără îndoială mai eficient în captarea energiilor imaginației și a sensibilității făcînd Călăuza să spună atunci cînd începe lupta 27: Sînteți mii de oameni în spatele meu Voi sînteți eu și eu sînt voi Toate gîndurile mele s-au înfiripat în sunetele voastre Atunci cînd vă vorbesc nu pot exprima decît ceea ce este vrerea voastră. Eu sînt ce sînteți voi și voi sînteți ce sînt eu și cu toții credem în tine, Germanie. PECETEA ISTORIEI Indiferent de model, că e vorba
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
și interesele latente ale elevului). Pentru ca între aceste școli să se mențină o permanentă legătură, pentru ca experiența uneia să se poată comunica și celorlalte, pentru a se sprijini propagarea spiritului novator, un foarte tînăr adept al mișcării ce abia se înfiripa ADOLPHE FERRIÈRE (1879-1960) creează, în 1899, Biroul Internațional al Școlilor Noi. Semnificativă pentru înțelegerea concepției care se contura este definiția pe care Ferrière a dat-o școlii noi: "un internat familial stabilit la țară, unde experiența copilului servește de bază
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
național. Or memoriile istorice europene nu au în comun decît dezbinarea și războiul. Ele nu au altă moștenire comună în afara dușmăniilor reciproce. Comunitatea noastră de destin nu provine nicidecum din trecutul nostru care o contrazice. Ea abia începe să se înfiripe din prezentul nostru pentru că viitorul nostru ne-o impune. Niciodată pînă acum nu s-a întîmplat să apară o conștiință sau un sentiment al destinului comun care să-și aibă originea în viitor, adică în ne-întîmplat. Iată-ne astfel confruntați
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
am înțeles bine ce s-a întâmplat în timpul din urmă, la noi, mi se pare că altă concluzie nu se poate trage și că datoria oricui înțelege astfel sau oricum e să spună, onest, ceea ce crede. O democrație plăpândă, abia înfiripată după un demisecol de dictatură (regală, militară, comunistă), este prea expusă în zile ca acestea pentru a nu stârni legitime îngrijorări. Garantul ei nu poate fi un ins, oricât de bine intenționat, ci un sistem instituțional care să asigure pluralismul
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a smerit pe trufașii abuzivi și i-a înălțat pe cei care multă verme au stat cu fruntea în pulbere, apăsați de vicisitudini, victimizați și terorizați. O nouă istorie, aceea a maselor tăcute, în esență o istorie a muncii, se înfiripă sub ochii noștri. Ea presupune o viziune amplă, circumscrisă duratei lungi, singura care poate îndritui prezența, adesea atât de elocventă a celor nedeprinși cu discursul politic, diplomatic, cultural etc. Pâinea, locuința, veșmântul, viața privată cu toate ale ei (naturalia non
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
aparte, inconfundabil, la acest sfârșit de secol tragic. "Nu cedăm" e cuvântul de ordine, iar "victorie" speranța comună a locuitorilor acestei republici cu program antitotalitar. Din balconul unde vorbitorii se perindă mereu, de la 21 aprilie, un discurs colectiv s-a înfiripat între timp, ca expresie a noii atitudini civile. Un discurs al demnității regăsite, al nevoii de libertate și democrație. Un discurs ce reclamă întâi de toate înnoirea morală a societății și un program de reconstrucție întemeiat pe ideile lumii moderne
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
echilibru european cât mai stabil. Un nou echilibru, de fapt, întrucât cel instaurat prin Congresul de la Viena se perimase, iar mișcările naționale de pe continent reclamau un alt sistem. Napoleon II și Bismarck au conceput, fiecare, un tip de echilibru. Alianțele înfiripate spre finele secolului XIX denotă căutări în aceeași direcție. Ele n-au făcut decât să sporească tensiunile și să precipite marele război, care avea să fie prima conflagrație mondială. Sistemul de la Versailles a voit să creeze un nou echilibru, ținând
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
brusc, ca știuta zeiță din apele mării. Societatea modernă n-a ajuns la un echilibru convenabil decât acolo unde exista o clasă de mijloc destul de puternică spre a cumpăni ansamblul, înlesnind circulația valorilor pe verticală, alimentând elita cu noile energii înfiripate la bază și dând oricui o șansă, aceea a meritului personal. Absența acestei clase la noi, deplânsă insistent de Kogălniceanu, Eminescu și alți analiști, a fost de natură a ne lipsi de echilibrul pretins de procesul modernizării. Sub acest unghi
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Adversarii reformei n-au ezitat să recurgă la cele mai diverse mijloace pentru a submina și compromite întreaga operă de reconstrucție. Ei au incitat mai ales grupurile etnice, opunându-le populației majoritare din Republică. Așa-numitele republici găgăuze și nistriene, înfiripate în numele unui principiu detestabil, acela de a stăpâni prin dezbinare, sunt creații ad-hoc, artificiale și primejdioase pentru viitorul țării. Ele au produs deja o stare de tensiune, de agitație și confruntare în zonele respective, tulburând activitatea parlamentului, a guvernului, în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
aceasta n-ar fi dovada peremptorie a unei continuități, fie și obnubilată, supusă la presiuni enorme, dacă nu și ascunsă uneori în forme pe care istoria le identifică numai în ceasurile ei bune. O altă istorie, poate mai adevărată, se înfiripă din resturile scoase la lumină de arheologi, etnologi, folcloriști, pentru a nu mai vorbi de revelațiile comunicate de lingviștii interesați în istoria limbii. "Parlan le tombe ove la storia e muta", s-a spus cândva și această reflecție, atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
spațiu îi corespunde însă o extensie în timp, autoarea antamând fenomenul revoluționar într-un cadru cronologic mai amplu, cu referire mai ales la jumătatea secolului XIX. Un mai vechi proiect, început cu studii asupra poporanismului (în sens de narodnicism) se înfiripă astfel pe seama ideii de revoluție în Europa centrală și de sud-est, acolo unde modelul francez a cunoscut, la contactul cu realitățile, semnificative distorsiuni, până la a i se opune un model de factură rusă. Un atare studiu, beneficiind de o bună
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
unei întâlniri panromânești la cripta marelui ctitor. Gândul acesta n-a putut căpăta ființă decât la 1871, în plină efervescență a modernizării. Curând după Unirea Principatelor, spiritele responsabile căutau să afle soluții de împlinire a neamului românesc, așa cum acesta se înfiripase în inima poporului și cum de la un timp se prezentau în programele mai îndrăznețe. Kogălniceanu și Xenopol, Alecsandri și Eminescu, Slavici și Sbiera s-au întâlnit atunci în sacra incintă pentru a formula din nou speranțele comune și a conveni
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a poeziei lui S. O schimbare radicală se constată însă odată cu Melancolii inocente (1969), care probează frecventarea intensă a expresionismului german. Imaginea se desfășoară acum tentacular, discursul devine din liniar bidimensional, iar instantaneele fotografice se transformă în viziuni tenebroase: „se înfiripă zgomote care de-abia înspre zori / au sânge de zgomote Doamne, scrâșnetul ușii / este un geamăt al lumii - / nemărturisit și ascuns în pietre spălate de foc // și când se scoală cu toții iar clopotul anunță nașterea luminoasă a graiului / și satul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
încremenirii în proiectul iluminist. Clasicii Economiei, în primul rând Adam Smith, au pornit de la credință (potențatoare de cunoaștere) într-o imagine reprezentată de mecanism și teoretizată de mecanica newtoniană ca generatoare de modele explicative. Construcția epistemică a Economiei s-a înfiripat și ea din încrederea în ipoteze stabilite printr-o convenție metodologică ce tocmai raționalizase principiul ordonator. De altfel, nu este întâmplător că mecanismul este laitmotivul care abundă și acum în analizele economice. Limbajul trădează viziunea originară care a marcat arhitectura
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
instituții sacrosante create de Iluminism, suveranitatea și statulnațiune. Pentru a supraviețui, statele fie încearcă să se comporte precum economiile vizibilizate de firme potente și care sfidează guvernele ca actori economici, fie devin captive economiilor. Demarcația clară de unde încep să se înfiripe sistemele economice se leagă nu de un eveniment sau spațiu, ci de încheierea unui ciclu foarte lung de evoluție simbolizat de mecanism și mecanică, adică de imaginea paradigmei iluministe a progresului material sub formula industrialismului. Am putea să spunem că
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
difuze, chiar false, științele sociale și exponenții lor retrofili devin actorii unui scenariu care se joacă cu sălile din ce în ce mai goale. Realitatea spectaculoasă este afară, unde se construiesc alte temple comunicaționale. Discursul noilor actori se încarcă de sensuri și semnificații ce înfiripă un univers cu repere precise, chiar dacă prin complexitate sunt și ele percepute difuz. Așa se face că pensionata societate postindustrială începe să fie numită societate a cunoașterii, că retrocedanta societate postcapitalistă este tot mai des identificată drept ceea ce este, adică
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
publică, ceea ce poate constitui un semn încurajator, în reluarea unei tradiții frumoase și utile. Este locul să consemnăm aici o serie de conducători ai spitalului care au susținut, ajutat și chiar au participat efectiv la menținearea climatului științific care se înfiripase în unitate. Am putea cita aici pe dr. Nicolae Bârlădeanu, dr. Constantin Voinescu, dr. Gheorghe Balcu, dr. Iorgu Arnăutu, dr. Costică Bolea, dr. Teodor Zavate, dr. Valeriu Lupu, dr. Aurel Zabolotnâi, dr. Nicolae Botezatu, dr. Cristina Barbu, dr. Lelia Croitoru
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
și să acorde primele îngrijiri - ca medic de medicină generală, urgențelor medico-chirurgicale. Amintim că, încă în anii 1920, prof. Nicolae Minovici cerea să se introducă în învățământul medical noțiunile necesare „urgenței”. Dar o realizare concretă, efectivă, constatăm a se va înfiripa ceva mai târziu. În raportul - anual (iulie 1943) trimis Decanului Facultății de Medicină, Directorul Clinicii de chirurgie și ortopedie de la Spitalul Brâncovenesc, dr. Iacob Iacobovici scria: „Cursurile au fost organizate ca și în anii precedenți. Studenții au fost obligați să
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
care le deținea Biserica. În același timp Papa depune pe toți episcopii din Franța, înlocuindu-i cu alții noi (majoritatea vechilor episcopi aveau legături dubioase) dovedindu-și astfel autoritatea, zdrobind în același timp și vechiul galicanism care încerca să se înfiripeze. Din 1804, anul când Napoleon este proclamat împărat de către senatul francez, începe o perioadă grea pentru Papa, deoarece Napoleon dorea să-l aibă aproape ca pe un adevărat patriarh al Curții Imperiale, motiv pentru care îi cere să participe la
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
ale Școlii, conștiința națională a românilor transilvăneni nu numai că își atinge maturitatea, dar va fi preluată în celelalte țări române, în care, primind alte prelucrări ideologice, va fi convertită în conștiință naționalistă. Pe agenda politică a acesteia se va înfiripa, după Revoluțiile pașoptiste, programul unionist. Germenii ideii naționale, după ce au încolțit în gândirea Școlii Ardelene, se prelungesc rizomatic pentru a rodi în principatele dunărene, ale căror intelighenții vor prelua sarcina devenirii naționale a românimii. Răzuind toate elementele de detaliu pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]