1,615 matches
-
stafiilor... Barbații lor, cari aruncați sub roțile carelor sau izbiți cu capetele de murii caselor arzînde, [cari*] {EminescuOpVII 207} trântiți pe pietrișul străzii, copiii gemeau pe aici pe acolo, morți sau pe jumătate morți... Ei țipau cu ochii plânși și îngînau nearticulat numele mamelor lor. Cu pistoalele-n mână, cu cocoșul tras, îmboldii calul de trecu prin strade, peste cadavre de oameni, peste căruțe sfarmate, peste lăzi sparte din cari curgeau haine și unelte, peste mobile rupte, peste animale ucise -- treceam
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu mînile grilagiul. Bonetul îi căzu de pe cap și el alături. - Ai adormit, frumosul meu mire, zise Hagar, ai adormit în palatul tău, în perini de purpură, în polog aurit. Ea-și întinse mâna cu dorință la bătrânul căzut, apoi îngînă încet, ca și când ar fi vrut s-adoarmă copilu-i: - Dormi dulce, amorul meu, dormi dulce! {EminescuOpVII 242} ["După această întîmplare minunată..."] 2255 ............................................................................................................................................. ... După această întîmplare minunată, Cavalerul meu își grăbi calul spre măgura unui deal departat, ca să treacă bălțile și mlaștinele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Toată feeria nopții de pe lac, toată durerea copilăriei se nfățișară deodată înainte-mi... Eram beat... eram nebun... eram mărmurit * de acest glas. - Și-ai făcut cunoștință cu ea... - Dac - am făcut?... Se-nțelege... Era alta, altcum, dar avea același glas îngînat de porumbiel, avea ochii de căprioară ai dragostei, era alta și totuși era ea. Ea, care-mi închipuisem că va fi murit, că nu mai poate esista alta în lume de felul acesta. - Și nu ți-a răspuns? - Ah! e
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice. Un vers frumos, inspirat: „Iar neaua sa eternă ce luce sub lumină, RÎu d-ambru, se Îngînă cu purpura divină Și se răsfrînge-n marea de spumă și d-azur C-un cer ce-atîtea stele Îl fac și mai obscur”. Un cer devenit obscur din cauza numărului mare de stele - iată o propoziție ce trădează o finețe a gîndirii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mult ești vie și gingașă”, vulturul - simbolul orgoliului și al cruzimii - vorbește cu ciocîrlia, soarele se Înțelege cu norul, fluturul cu „plînta” etc. Este spațiul corespondențelor tainice și În el se folosește ca mijloc de comunicare limbajul șoaptei. Totul se Îngînă, regnurile comunică, speciile participă la un mare concert. Lunca este o figură a beatitudinii și, „prin o magică plăcere de parfum și de cîntare”, ea acționează ca un drog asupra simțurilor: produce uitarea, căderea Într-o beție reconfortantă. Umbra are
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În schimb, aluzia la versurile acestuia este extrem de redusă: Acea clipire de gene a cerului/când soarele îl trezește în zori. Poezia abundă însă în descrierile din roman. Și-au strâns mâinile și s-au îndreptat spre oraș. Seara se îngâna cu noaptea, cerul aducea cu un vag mărăciniș negru ce întemnița lumina...Priveliștea era aridă și cenușie, soarele se amuza crăpând costișele și văile, în vreme ce pământul scrâșnea din dinți...Golful se ivi în toată splendoarea sa: un amplu semicerc înțesat
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să fie și uscat, că pun la ciorbă... O să caut, cred că am o legătură... S-ar putea să se fi uscat, cum zici, dacă îl pui în apă, se împrospătează... — Ca și oamenii, râse madam Gavrilescu. — Ca și oamenii... îngână Rada. Își găsi, în sfârșit, cheile. Se opinti în sacoșă și urcă treptele de la intrare. — Las ușa deschisă, mai strigă în urmă, ca să nu mai suni, să pierzi vremea. N-avem de ce să ne ferim între noi, oamenii cumsecade. Cum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ghemuise, făcându-se una cu moșu-su, nu- și putea lua ochii de la arătarea aceea despre care puteau spune la repezeală două lucruri : unu, că nu semăna a fantomă de rus, și doi, că nu semăna a fantomă, în general. Îngână, cu gâtul uscat : — Ce zice ăsta, șefu’ ? Răspunsul veni tot de la arătarea care strângea în mâini portiera : — Ja care, nașparlo ! Simțindu-se apărați de caroseria mașinii, Iadeș și Chisăliță apucară de bară și traseră în partea cealaltă. De data asta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Isaia ridică puternic glasul spre cer : — Că a ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor. Se-ntoarse către ceilalți : Ziceți „Doamne miluiește !“. — Doamne miluiește, îngânară toți. Isaia făcu semn cu palmele spre pământ. Nu înțeleseră de la început, dar, în cele din urmă, după pilda călugărului fără schit, îngenuncheară. La fel făcură și purtătorii de epitaf. Calu redeveni centaur și se lăsă în coate și genunchi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tot amenințător și de nedomolit. Dădea și peste câte un loz deja desfăcut și încăpățânarea cu care peticul de hârtie îi răspundea la fel de două ori la rând îl scotea din sărite. Peticul era făcut bucățele, dar fiecare fărâmă continua să îngâne același răspuns, cu glas subțiratic. Sutele de voci firave, ca niște glasuri de copii, îl sfidau cu inocența lor cinică. Luă câteva bucățele și încercă să le lipească la loc, ca să împuțineze vocile. Nu se lăsară lipite, nu se potriveau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Doamnele Pomponescu felicitară pe Ioana pentru succesul de la Legația franceză, împărtășit lor de Pomponescu. Orice aluzie la arhitectură fu cu grijă evitată și unica artă admisă în convorbire fu muzica. Ioana, la solicitările obștești, consimți a deschide pianul și a îngîna sobru un lied în atenția exagerată a tuturor. Fără voie, veni vorba de asasinarea lui Dan Bogdan, pe care doamnele o calificară drept oribilă, totuși memoria lui Bogdan n-avu noroc de o mai largă evocare, căci, ca printr-un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de gazetar mizând de multe ori pe zvon. Atâtea zvonuri s-au trezit pe la ferești, Că nu mai știi de unde vin, anume. Și undeva, într-un pridvor de mânăstire, Un glas nesigur și subțire Uitat de mult prin cărți bisericești, Îngână-un cântec vinovat de lume". Otilia Cazimir Despre introducere / prefață Motto: Un tânăr literat îi spuse lui G.B. Show: maestre, aș dori să scriu ceva ce nu s-a mai scris și nu se va mai scrie. E simplu, îi
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
și Sein und Zeit rămâne pesemne una dintre minunile omenirii, dar cu Heidegger nu puteai naviga în speranța că vei ajunge la un liman propriu. Ori rămâneai sclav pe plantația lui (adică unul dintre miile de cercetători onorabili care îl îngînă și încearcă să explice ceea ce pesemne că uneori Heidegger însuși nu a înțeles), ori treceai pe acolo ca să îți iei binecuvântarea înainte de a pleca în lume cu gândul de a te pierde sau de a te găsi. Când mi-am
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
limbaj care nu poate fi evitat. Comentatorii unui gânditor sânt cei care îi atestă codul tocmai prin faptul că ei îl explică fără să poată ieși nicicum din el. Pentru că un cod nu poate fi tradus, ci doar reprodus, comentatorii îngînă, repetă, reiau până la detaliu și la formulă textul comentat. Ei termină prin a forma o comunitate culturală tocmai prin participarea la același cod. Limbajul lor este perfect unificat în virtutea codului care trece prin ei asemenea Duhului Sfânt apt să lege
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lunga lui istorie, pentru că noi nu am atins niciodată punctul ce apare la capătul unui traseu și de unde se poate cădea. Filozofii mor la noi din lipsă de posteritate, din neglijență și nesimțire ritualică, din incapacitatea urmașilor de a-i îngîna și reitera. Critica rațiunii pure sau Ființă și timp ar fi avut în România exact soarta pe care o are astăzi Tratatul de ontologie al lui Noica: lumi apuse din chiar clipa nașterii lor. 28 septembrie Reiau, apropo de "cod
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
situația creată și, plin de afectivitate, l-am solicitat să-mi dea răspunsul dorit. Cu ceva emoții, copilul a revenit în realitatea clasei ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, dar urmărit în pauză de către „șfichiuirile” câtorva colegi care-l îngânau: „tată, tată!”. Singur, în eu-l meu, mă simțeam triumfător. Un fost absolvent din seria sus-amintită îmi scria din armată o misivă, datată 21 noiembrie 1978, în care mi se adresa: „Stimate tovarășe director, iubitul meu părinte”. Autorul scrisorii era
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
urmare, acumularea de asimetrii transformă jurnalul Într-o oglindă involuntară a eului. Adică forma cea mai complexă de autocunoaștere. (De altfel, În Evul Mediu, speculum, oglinda, oglindirea, numea sistematizarea enciclopedică a cunoștințelor.) Fără Îndoială, e vorba de o oglindă retrospectivă, Îngânând ironic inscripția de pe retrovizoarele automobilelor de azi: „Obiectele percepute În oglindă sunt mai apropiate decât par”! În jurnalul intim, „obiectele” confesiunii sunt mai „Îndepărtate” decât le percepem! Imposibilitatea de a fixa „distanța” corectă a confesiunii determină relativa independență a autoportretului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ca patru șobolani/ Aici pierdu și pulpă și spinare/ Jupânul iepure, iar ei ca zmeii/ Îl fugăriră, cu oțet și sare,/ Pân'ce, iertați, i-au apucat cârceii"255. Secvența nu lasă loc nici unor ambiguități interpretative: autorul a intenționat să "îngâne", adică să parodieze, prin eposul său cu uriași buni și dispuși mai degrabă să filozofeze decât să-și măsoare, aprigi, forțele în luptă, atât modelul care l-a inspirat, cât și numeroase alte teme, motive, autori... "Parodia se găsește peste
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Gardul de fier, cu scândurile crăpate și strâmbe, par că se prăvălesc de la o zi la alta. Copacii bătrâni ce mai străjuiesc ograda adumbrită, p ar că se usucă, iar freamătul frunzelor, ce cad în zilele de toam nă târzie, îngână un freamăt trist și monoton.” Suficient ca să înțelegem „mai bine... că totul în viața noastră trecătoare nu este decât praf și fum, doar niște iluzii deșarte.” În ce îl privește direct pe autor - dr. Liviu Romoșan, doctor în neurologie, ca
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
salt peste timp ca să se regăsească pe sine, regăsindu-și eroul (acum cu un sfert de veac mai bătrân) din nou acasă, la Fălticeni, acolo unde lui însuși îi plăcea să-și petreacă vacanțele, la adăpostul casei părintești. Capitolul final îngână astfel uvertura "romanului", interpretată de data aceasta mult mai firesc, fără complicatele dialoguri dintre autor, personaj și "dublurile" lor imaginare. Identic în linii mari, scenariul e totuși mult simplificat, cu minime elemente de decor, și ele menite a surprinde tendențios
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
unui ideal de perfecțiune nicicând realizabil. Lovinescu intuiește corect maniera de lucru a poetului, fiind lucru știut că el intervenea în mod repetat pe propriile texte, chiar și după ce acestea erau publicate. Arta unui scriitor, zice într-un loc Eminescu, îngânându-l pe criticul modernist, "nu stă în ceea ce scrie, ci în ceea ce nu scrie; nu stă în ceea ce lasă, ci în ceea ce șterge". Mai exact: "Artistul își creează o limbă nouă, un nou mod de expresie; arta nu e inspirație
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
documentele privind viața lui Eminescu. O parte a criticii găsea procedeul legitim și aprecia valoarea estetică a romanului. Pentru Octav Șuluțiu, de pildă, "personagiile ar putea să poarte alt nume, și romanul ar continua să fie bun"191. Pompiliu Constantinescu îngână, ca de obicei, opiniile magistrului de la Sburătorul și, după ce subliniază "atmosfera unitară" a cărții, afirmă că " d. Lovinescu este cu totul de partea adevărului sufletesc" și că "exprimă aici profunda structură a temperamentului pasiv, a dragostei sublimate în euforie lirică
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și Liviu Călin, E.P.L., București, 1965, p. 10). 167 Ioan Petru Culianu, "Fantasmele erosului la Eminescu" (subcapitolul "Incubii și apariții ignee"), în volumul Studii românești I, traduceri de Corina Popescu și Dan Petrescu, Editura Nemira, București, 2000, pp. 72-75. 168 Îngânându-l pe Aristotel, Eminescu credea că sufletul "nu înțelege niciodată nimic fără fantasme", poetul localizând și el "aparatul pneumatic" în inimă. După cum a arătat Ilina Gregori, citând un fragment manuscris, pentru Eminescu "organul oniric" (care e principalul instrument de cunoaștere
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
opri la capătul podului respirând greu și de abia atunci își dădu seama cât de repede mersese. De undeva, nici el nu știe de unde îi veniră în minte patru versuri de Minulescu pe care nici el nu știe de ce le îngână spre firul de apă. A fost un vis Un vers O melodie Ce n-am cântat-o poate niciodată Porni cu pași rari pe tăblia metalică a podului de cale ferată. O pală întârziată de vânt trecu prin schelăria metalică
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
picior șil umplea apoi pe îndelete cu țuica ceea bună, trasă de două ori, pe înveliș de mentă și îndulcită cu miere de salcâm. Și acum îmi amintesc de gustul grozav pe care-l avea. Ușa a scârțâit încet parcă îngânând a trudă, s-a deschis cât era de largă, lăsând să intre în camera ceea plină de oameni un mușteriu nou. Nimeni din obișnuiții cârciumii aceleia nu deschidea ușa în felul acesta și după cum s-a întâmplat, te așteptai să
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]