2,895 matches
-
știi că au deptate. La ce dracu’ sunt bune riscurile? Nu mai vrei un pahar, Jerry? Hai, mai bea cu mine. — N-am nevoie, Jack. Mi-e bine așa. — Hai, Jerry, doar un pahar și gata. Băutura Începuse să-l Înmoaie. — Bine, spusei. Jack Îmi turnă În pahar și și-l umplu și pe al lui. — Știi, zise, Îmi cam place să beau. Dacă n-aș fi boxat aș fi băut destul de mult. — Te cred. — Știi, am renunțat la o grăma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
văzut zăcând În arșiță, cu juma’ de kil de viermi umblându-le pe unde altădată Își aveau gurile. Dar morții n-aveau Întotdeauna parte de arșiță, de multe ori era ploaia cea care-i curăța cât zăceau În ea și Înmuia pământul În care erau Îngropați și uneori nu se oprea până ce pământul nu se făcea nămol și atunci Îi scotea la suprafață și trebuia să-i Îngropi din nou. Sau iarna, În munți, erai nevoit să-i Îngropi În zăpadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
urmă cărarea fierbinte și uscată care ducea dinspre șură spre casă, și apoi drumul fierbinte și nisipos care te ducea din nou În pădure după ce treceai pârâul, de data asta pe un podeț, și acolo creștea papura pe care o Înmuiai În benzină ca să faci felinarele când pescuiai noaptea. Și apoi drumul principal o făcea la stânga, Înconjurând pădurile și urcând pe dealuri, În timp ce tu intrai În pădure, urmând un drum larg și argilos, și sub coroanele copacilor era răcoare și drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-se și rostind cuvinte fără șir și apoi a rămas nemișcată. În amintirile mele inventate, o vedeam pe mama mea cea mărunțică ridicându-se din pat și ducându-se la o oală cu supă Îndulcită de semințe de susan. Își Înmuia degetele ca să vadă dacă e suficient de dulce. Nu era. Atunci mai adăuga bucăți de zahăr, și mai multe, și mai multe, și mai multe. Apoi amesteca pasta fierbinte și Întunecată, Își vărsa bol după bol În gură până când stomacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
părul și lacrimile ca să curețe podeaua. Ar lovi-o peste coapse ca s-o facă să se grăbească, i-ar da și un șut În fund. În timp ce savuram scenariul, derulându-l iar și iar În minte, simțeam cum mi se Înmoaie picioarele și brațele de teamă și Încântare, o combinație stranie care mă făcea să mă simt cu adevărat rea. Simțeam că urma să fiu pedepsită pentru asta Într-o viață ulterioară. Eu o să fiu o vacă, iar ea va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
parte, după cum descriu atât iadul chinezesc, cât și cel creștin, ar fi poate mai corect să-l bage Într-un cazan cu ulei unde să fiarbă pentru eternitate, fiecare moment fiind la fel de insuportabil ca și cel În care și-a Înmuiat primul deget, astfel Încât tortura să fie nesfârșită, fără speranța de a se mântui vreodată? Ținând cont de starea mea actuală, am cântărit care dintre diferitele iaduri era cel mai puțin groaznic și, prin urmare, cel mai Îmbietor, sperând ca, atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Clădirea era Înghesuită, dar pitorească, o fostă locuință a cărei curte fusese transformată În locuri pentru servit masa, cu fața spre micul canal, parte din dantelăria de canale care traversa Lijiangul. Dacă te așezai chiar la margine, puteai să-ți Înmoi degetele de la picioare În cursul liniștit de apă. Mesele și scaunele erau vechi, pline de personalitate la modul acela foarte apreciat de amatorii de antichități americani ai momentului, fără reparații, cu toate zgârieturile și urmele de mucuri de țigară la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
bar să cânte cu localnicii. Se pare că au un sistem de karaoke foarte bun. Walter Îi lăsă și se duse să-l caute pe domnul Joe la autocar, unde Îi spusese să-l aștepte. Șoferul Își pusese o cârpă Înmuiată În suc de lămâie pe partea de jos a feței. Își petrecuse ultimele douăzeci de minute curățând cu furie autocarul de vomă și alte duhori și deschisese toate geamurile. Walter Îl anunță că trebuiau să se Întoarcă unde făcuseră pauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de prăjeală vechi de luni de zile. Mirosul chinezilor este mirosul pragmatismului, al lucrurilor care nu suportă amânare, iar curățenia e considerată un lux. Nu mă Înțelegeți greșit. Nu mă obsedează curățenia, nu ca pe japonezi, care se lasă la Înmuiat Într-o cadă adâncă plină cu apă aproape clocotită. N-am considerat-o niciodată o alternativă, să fii curat și fiert În același timp, cu pielea năpârlindu-ți În suc propriu, iar restul trupului decolorându-se. Păi, până și toaletele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
plumb, valuta cu teancuri de pagini tăiate din cărțile tatei și diamantele cu pietriș. Când mi-am dat seama că am fost În același timp păcăliți și salvați, am fost așa de copleșită de bucurie că mi-am simțit picioarele Înmuindu-se și am căzut grămadă la pământ. A fost una dintre puținele ocazii În care mi-am pierdut cunoștința. După cum spuneam, În momente de răscruce, mulți oameni Își arată slăbiciunile. Se comportă prostește din cauza Încrederii În alții, cum am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
va izgoni Într-un loc unde nu sunt fecioare Încântătoare, ci numai câmpuri pustii de orez. Când vom fi gata să plecăm din Locul Fără Nume, vă va face să rămâneți aici. Două femei aduseră urcioare cu apă rece și Înmuiară cârpe În ele. Le puseră apoi pe creștetul Fratelui Alb Mai Mic și-n partea de jos a gâtului, unde i se zbătea pulsul Înfierbântat. Apoi, gemenii Încercară să-i dea o tinctură tonică, Însă Vera nu-i lăsă. Examină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
am dus în birou. I-am lăsat pe ceilalți să se ocupe de curățenie. Takahashi a șters lichidul de pe jos. Când am întrat în birou, Sugatani se afla acolo gata să-și înceapă tura. Mie deja începuseră să mi se înmoaie picioarele. Încercam să citesc mersul metrourilor, dar nu reușeam sub nici o formă. „Dau eu telefon la Centrală“, a spus Sagatami. Am lăsat pungile de plastic în birou, lângă scaun. Problema a fost că, în timp ce eu duceam pungile în birou, trenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
îmi era frig și, totuși, mă scuturam din toate mădularele. Am încercat să-mi încordez stomacul, dar tot nu mă opream din tremurat. Am luat un prosop din dulap. Pe când mă întorceam și, mă ștergeam pe față și m-am înmuiat de tot. Dintr-odată m-am prăvălit la pământ. Îmi venea să vomit. Respiram foarte greu. Eu și Hishinuma am căzut cam în același timp. Ne văitam simultan de aceleași dureri. Și acum îmi mai răsună clar în urechi vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ce se întâmplă cu mine. Parcă aveam o cortină neagră trasă pe ochi. Nu mă durea nimic, doar că nu mai vedeam. Nasul îmi curgea ca apa la robinet. Respiram greu, ca și cum de-abia alergasem la un maraton. Mi se înmuiaseră genunchii. De la brâu în jos îmi era frig și tremuram. Alți cinci-șase pasageri au fost aduși în birou. Doi dintre ei se aflau pe tărgi. Erau vreo patru-cinci oameni în birou și nici ei nu știau nimic. Ne întrebau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Am coborât din metrou și am luat-o la fugă. «Trebuie să vomit afară, nu se poate să fac asta aici.» Doar asta aveam în cap. Am trecut de barieră. Fugeam și mai tare. Pe la jumătatea scărilor mi s-au înmuiat picioarele. Mi s-a făcut și mai rău. Nu mai puteam să alerg. Dar, până acolo am gonit. Cred că asta mi-a făcut bine. Faptul că am ieșit afară imediat. Nu voiam să vomit în fața celorlalți. Consider că datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de ce. Mi-a spus în grabă. Nu știam ce se petrece. «Nu contează! Fugiți! Fugiți!» a repetat observatorul cu voce tare. Mi-am dat seama că nu era de glumit. M-am ridicat de pe scaun. În momentul acela mi se înmuiaseră genunchii. Mă gândeam că era din cauza sperieturii. Cred că, mai degrabă era vina sarinului, decât a fricii. Fără să-mi dau seama, am inhalat gazul. Chiar dacă voiam să închid magazinul, nu puteam să o fac așa, pur și simplu. Multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
la trap, făcând ca trupurile obosite ale celor doi să se afunde voluptuos în capitonajul de piele moale al birjei. L-ai mai văzut pe grec? întrebă muscalul, fără să-și întoarcă fața imberbă. Niciodată, răspunse sec Filip. Gerul se înmuiase și nu mai era frig. Vălătuci mari de ceață secreții nocturne ale lagunei înfășurau molatec birja, decupând statura masivă a scapetelui Nikolai, drapată într-o robă de catifea vișinie. Șoldurile lui prea mari și efeminate, care se legănau în ritmul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
frică să nu fie luați, pe întuneric, drept Zlota și împușcați. Își frigeau degetele, ascunzând în pumn țigările, să nu se dea de gol și să le ferească de ploaia mocănească, rece și țârâită, care înnămolea glodul cimitirului. Ca să-și înmoaie supliciul, își înfundau lut în urechi, gârbovindu-se pe după cruci sau pe după copaci cu fructe otrăvite de seva pământului îngrășat al țintirimului. Dați-i fiori pe la subsuori/ Și șoareci prin cioareci/ Și furnici prin opinci/ Cum arde para focului în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
fiert, își făcu apariția: Tante Eliza scuză: "Grégoire adoră animalele!" Nu puteam pricepe gradele de rudenie ale fiecăruia. Aveam impresia că stau cu toții în camera aceea. Grégoire întrerupse cu un aer autoritar: "Năprasnic zgomot!" Apoi, ca și cum i s-ar fi înmuiat enervarea, căzu ca o haină pe un scaun. Convorbirea continuă, suvenirurile circulau, reflexiile melancolice fumegau. Râsul gros al lui Michel reîncepu. La fiecare izbucnire i se zguduia tot stomacul. Picioarele umflate stau depărtate unul de altul și i se vedea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
compusă din sute de exclamări trădătoare, care s-au petrecut în timp. În definitiv, Irina poate a evoluat. M-a iubit la început mult, și apoi gândul că trebuie să se aranjeze într-un fel i-a încolțit, i-a înmuiat dragostea și la urmă a invadat-o complect. Deci sentimentele ei au fost în veșnică mișcare. Și nici evoluția nu s-a făcut mecanic. Au fost reveniri, remușcări, apoi din nou hotărâri de eliberare. Ezitările perpetue complică extrem chestiunea. Memoria
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Am spus ca să încep într-un fel: - S-a făcut frig în odaie! M-am dus să mai pun lemne pe foc, apoi am reîncălzit apa de ceai și am reumplut paharul cu un capăt de pesmete rămas înăuntru, care, înmuindu-se, murdărea aspectul apei. I-am oferit din nou să bea și m-a refuzat iarăși. Când m-am apropiat, m-a întrebat cu aceeași voce aspră de mai înainte: - De ce să nu iau pe locotenentul X? Așa a trecut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
familiei. Într-o zi, ca să mă amuz, am făcut cu Viky un plan: Viky a adus o căldare cu păcură caldă pe care o reîncălzea mereu. Urcat pe un scaun, cu un băț având la capăt legată o cârpă, și înmuind în căldare, am scris negru deasupra ușii cabinei noastre, spre mândria servitoarei: "VILLA HELENE". M-am căznit mai mult decât aș fi crezut, dar la urmă literele păreau etern împlîntate pe zid. Cit timp vor dura? N-am încercat oare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dacă ținem seama de toate elementele sale, înțelegem de ce anume consacrarea unui teritoriu echivalează cu cosmicizarea lui. Într-adevăr, înălțarea unui altar în cinstea lui Agni nu este altceva decât reproducerea, la scară microcosmică, a Creației. Apa în care se înmoaie lutul este asimilată Apei primordiale; lutul din care se face temelia altarului reprezintă Pământul; pereții laterali reprezintă Atmosfera și așa mai departe. Construcția este însoțită de rostirea unor cuvinte care arată limpede care anume din regiunile cosmice este creată (Shatapatha
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
spelunca asasinilor!". E de ajuns, pentru ca masa aceea înfuriată să se îndrepte ca un singur om către localurile lojilor Pro Patria și Gremio Lusitano, pe care le devastează. Sidonio Paes scăpase într-adevăr ca prin minune, pentru că tânărul Julio Baptista înmuiase gloanțele în otravă, ca să fie mai sigur, si, datorită acestui exces de prudență, capsa nu luase foc. La sediul Lojii Portugal din Paris, Rue Cadet, vestea atentatului provoacă stupoare. Un document recent publicat, - scrisoarea unui agent secret francez adresată unui
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nemaivăzut apus; sub mângâierea vântului, frunzișul primăvăratic, proaspăt, al copacilor tremura, lăsând să cadă stropi de ploaie. îl durea capul, își simțea fața arzând, dar, în același timp, trupul îi era străbătut de frisoane intense. Scurta și pantalonii i se înmuiaseră de ploaie și se lipeau de el. Se ridică pe coate și privi în jur. „Ce... ce mi s-a întâmplat?“ se întrebă, dar nu auzi decât foarte slab sunetul propriei voci și nu-l recunoscu. Văzu că se găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]