1,882 matches
-
și melancolii cu lumini abia licărite ce se despoaie cu grabă în fulgi cad amintirile rebele pribegită în lume cu doruri vijelindu-mi prin clipe mi-am găsit liniștea dar au rămas întrebările în casă valsează flacăra în soba cea veche înserarea inimii jăratecul din cuvânt o încălzește dar oare câți îngheață în această noapte într-un șanț ori câți tremură pentru o vorbă în ierni interioare fără sfârșit cântecul verii a zburat demult la stele viitorul mi se împuținează cu fiecare
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
rusa dispăruse aproape complet. Învățam în schimb limbă și literatură engleză de la Chaucher la Huxley, franceză de la Villon la Sartre. Alții învățau germană, spaniolă, italiană. Verile erau invadate de „macaronari” în căutare de amoruri și de neveste. Parcurile își lăsau înserarea peste chitariști pletoși, picioare tinere dezgolite de minijup. Phoenixul găsea forme de racordare autohtonă la ritmuri euro-americane. O „Internațională” comunitară care nu mai era acuzată de cosmopolitism. Cenzura n-am simțit-o decât la TVR, care deși era suportabilă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Doamne iartă-mă că ăsta mă strică de cap, lovil-ar caru’ lu’ Dumnezău să-l lovească”, și porni bombănind și ridicând din când în când mâinile spre cer și trântind ușa. Iar noi am rămas râzând în hohote și în înserare. Și lumea în care trăiam se dizolva în râsul nostru... Mihaela: Câr-Mâr M-au apucat remușcările după comentariile tale. Nu glumesc deloc. Mi-am dat seama că era să intru într-un clișeu de autoculpabilizare când de obicei cel clasic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
câteva clipe, în câmpia aceea pustie?”. 30. Tata era încă în puterea vârstei, casa luminată de măreția lui ascunsă. Vorbea și acum ca în timpul războiului despre bolnavii lui; alții, acum, nu mai erau aduși în trenuri de Crucea Roșie, în înserările de vară - vara de atunci -, erau bolnavii dintotdeauna ai regimentelor din garnizoană. Acum, după război, rechemat în armată, deținuse, pentru puțin timp, postul de medic inspector al Corpului de Armată din care făcea parte, funcție la care renunțase după câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
secol. Crivățul se oprise, ajunse doar un vânt subțire, obișnuitul vânt al câmpiei dunărene, vremea se umezise, moină ușor friguroasă, zile șuierând a pustiu. Mergeam către sfârșitul anului, ploua și ningea, o vreme tot mai umedă pătrundea în oase împreună cu înserarea ce cădea repede, la orele cinci după amiază era întuneric; orașul, înecat în el, încerca optimismul tradițional al apropierii revelionului. Eram acum în seara zilei de 30 decembrie, și postul de radio ascultat prin megafoanele din centrul orașului unde mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
înzestrați cu puterea unei asemenea aventuri. Ea mă privi ca dintr-o capcană din care-și cerea izbăvirea, iar eu, neînțelegând, o întrebai la ce gândește. - La nimic, îmi răspunse. Privirea îi rămase în gol și, deodată, perdelele căzură în înserare. Ea mai vorbi ceva, nu-mi aduc aminte ce, vocea îi deveni patetică, nu mai era vocea veselă pe care mi-o închipuiam a orelor didactice, n-ai fi crezut că tânăra femeie era profesoara, că se supunea zilnic unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
absolut. Acesta e oxigenul ei. Nu există dragoste relativă. Ana, cum bine știi, e numai mirajul a ceea ce aș fi fost eu dacă trăiam, deci înșelarea ideii.” Și mă sărută iar, prelung, ne rostogolirăm pe canapeaua cuprinsă la dunga dintre înserare și noapte, în fascicolul palid al luminii stinghere a becului abia aprins al felinarului din stradă, aflat în dreptul ferestrei. - „Cum e dincolo, Keti?” întrebai fără teamă. Ea deschise ochii mari: „Nu e adevărat, nu există moarte, decât pentru neștiutori ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
spuneam, Iudith!”... ea stătea supusă ușoarei adieri dinspre Muntele Sinai și dealul Căpățânii, în timp ce domnul Pavel ne căuta în vis lângă tufele de măslini, să venim să vedem fantasticul răsărit de soare dinspre Marea Roșie... În seara aceea - căci mă prinse înserarea acolo - soba bucătăriei iradia o dulce căldură, mângâietoare; doamna Pavel, în sărbătoarea născută de epistola domnului Davidsohn pregăti și ne servi nemuritoarele ei rulade, iar eu, mâncându-le, mi-adusei aminte deodată de serile petrecute asemeni cu Anna Viaceslava în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
invitației mele, împreună cu soții Pavel, la restaurantul din Grădina publică aflat în apropierea malului înalt ce domina fluviul ce curgea în vale cu puținele ambarcațiuni locale și un șlep sub pavilion egiptean - înainte de război era o nebunie, acum luminat în înserarea crescândă de câteva becuri singuratice. Toți cinci ne aflam la o masă dreptunghiulară (rezultat a două mese pătrate puse una în prelungirea celeilalte, anume pentru noi) de către unul din cei doi băieți care efectuau diverse servicii pentru clientela veselă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
persan, eu mă îmbătam la statura ei pe care, mutând-o acum din întâia clipă a lumii, o atribuiam artei antice și în momentul acela simții, mutat sub lumina lumii eline, adierea brizelor egee. Rămaserăm în amurgul acela fantastic până când înserarea intră în întuneric. Ne răvășirăm dedându-ne nouă înșine în uitările ființei, căutându-ne ca într-o pierdere disperată și negăsindu-ne; ea își striga ajutorul în știutele cuvinte de dragoste, că nu auzeam în liniștea imaginatului ocean decât șoptirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mă retrăgeam în compania doamnei Pavel și atunci - așa cum nu se întâmplase nicicând înainte - găsea în mine pe cel mai docil, dar cu timpul și cel mai devotat și uimit ascultător al povestirilor ei, deoarece abia în acele după-amiezi și înserări, darul ce-l avea al confabulării, atât încât să-mi anime uimirea, îmi deveniseră vizibile mult mai mult ca înainte plăsmuirile (cuvânt reconstituit de editor) levantine, deschidere spre împărățiile vorbei, spre zecile de povestiri ale zecilor de întâmplări trăite, auzite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de o garsonieră pe care-mi pare rău că n-o puteți vedea. Am o fereastră mare, lată, spre Bulevardul Saint-Germain, mi-am cumpărat draperii de catifea maro ca ale tale: lungi, tremurătoare, asemeni destinului, cum spuneai în una din înserările petrecute la tine în odaie. Îmi voi aduce aminte de acele seri. Adică de tine, de noi doi - dacă-ți mai amintești, căci știu că judecătorii au memorie scurtă - de vocea ta venind din insatisfacții și revolte, tu contra ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
până la urmă mi-ai transmis și mie neliniștile tale fundamentale, și mă uitam în ochii tăi dilatați și rotunzi până ce draperiile imaginare ale timpului începeau să tremure în bătaia destinelor noastre. Atunci totul devenea posibil. Mă uitam la tine în înserarea gravă a odăii pe care o visez mutată aici unde locuiesc acum, la etajul întâi al clădirii acesteia de pe bulevardul Saint-Germain, mă uitam cu impresia - realizată de câteva ori pentru mine - a unei mișcări de translație în destinul tău. Gândind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de același Cornel Simionescu, așteaptă de câțiva ani să fie tipărite la Editura Minerva. M.C. Într-un sat, odatătc " Într‑un sat, odată" În amurgul unui început de toamnă, un călăreț cobora în trap liniștit spre sat, prin mângâierile vântului înserării. În liniștea coastei, potcoavele calului roib sunau rar și dulce pe șosea: tac-tac, tac-tac... De o parte și de alta a drumului sur, se înălțau două spinări ușoare de colnic; câțiva copaci singuratici își ridicau pe muchii frunzișurile sărace prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. În sat, scârțâiau cumpene de fântâni, se auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale și murea în întinderea câmpiilor. Călărețul cobora coasta în săltăturile roibului. Poarta țarinei era deschisă: intră pe ea. Un câne se năpusti hămăind de lângă coliba jitarului; în urmă, ieși și românul, își repezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din fața crâșmei, aduse mânile prin coama-i aspră și-i mângâie ochii deștepți. Calul necheză încet și-și întinse botul umed spre stăpân. —Iacă-ndată, Roibule, îndată. Străinul își dădu pălăria pe ceafă și trecu pragul rateșului. Înlăuntru, pătrunseseră umbrele înserării. Crâșmarul sta după tejghea așteptându-și mușteriul, cu gura întinsă până la urechi într-un zâmbet foarte prietinos. —Bună sara! zise călătorul. —Mulțămim dumilorvoastră! răspunse crâșmarul, zâmbind mai tare; ce-ți poftește inima? — Apoi... deocamdată, toarnă un pahar de vin... da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o dorință pătimașă. Cea dintâi dragoste! Numai din cărți, numai din vorbe cunoșteam dragostea. Visam și eu, precum se visează, o fecioară subțirică, ș-un colț de pădure, ș-o pajiște de flori, ș-un izvor care murmură în taina înserării, și șoapte, și făgăduinți - și cât de deosebite erau închipuirile mele de această boală grabnică, arzătoare și dulce, care mă purtase dintrodată spre fata unui vânător de pe malul unei bălți, din două vorbe, dintr-o privire! Și cât de repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care nu-l pricepeam. Și mă chema mai ales pădurea bătrână, pentru care aveam o dragoste aproape bolnavă. În marginea desișurilor negre, Măriuca părea mai naltă, mai subțire și mai albă și, cum ședea câteodată neclintită, pe gânduri, când umbrele înserării cresc, părea o ființă care nu-i din lumea aceasta - din taina singurătății închegată și din aburii codrului. Și șoaptele frunzarelor păreau în adevăr tremurarea unui suflet; creșteau din arbor în arbor, din ramură în ramură, scădeau, se depărtau, spuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
șoptea Tudorița; și deștept, și nu se teme de nimeni... Totdeauna are parale în buzunar... Și umblă bine îmbrăcat... Toate fetele se uită după dânsul... Dar el nu se uită la nimeni... Fata lui Sanis asculta cum se înmlădie în înserarea caldă glasul Tudoriței, apoi, după ce fata picherului tăcu, ea ridică ochii, o privi drept și parcă îi ceru mărturisirea: Nu se uită la nimeni? Tudorița se apropie până la urechea ei. Începu a vorbi cu foc: —Haie! să nu spui la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de portiță, în fundul unei grădini, le rostea tot pentru plăcerile lui visate cu cutremur în ceasurile-i grele și singuratice. Cu gândul ațintit numai asupra vreunei plăceri se strecura întotdeauna repede, cu ochii lui mari și negri lucind prin fundul înserării, spre căsuța joasă, cu flori la fereastră, unde îl aștepta Tudorița lui Rusu. Intra încet, cu zâmbetu-i plin de lumină; nu spunea o vorbă; închidea iute ușa în urma lui și nările-i tremurau și închidea ochii, când fata, întinzând spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unui om. Într-adevăr, l-a îndemnat, înșelându-l, într-o urmărire fără noimă. Se trezește, asupra serii, la depărtare de cel puțin trei ceasuri de casă. Și din această mlaștină a mistreților se ridică în juru-i o pâclă umedă. Înserarea cade repede, ca și cum ar ninge asupra zăpezii funingine. Și din râpi urcă neguri cătră creste. Îl ajung neguri din râpa din dreapta, îl ajung neguri din pârăul din stânga. Dar n-ar fi Nicula Ursake un om cu mintea întreagă, s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fantasma din ceață. A tras. S-a auzit un rânchezat cum nu s-a mai pomenit niciodată să râncheze un cal; pe urmă o fugă prin vreascuri; pe urmă poiana s-a închis în tăcere. Și s-a întunecat de înserare negura. Au stat neclintiți, cu urechea întoarsă cătră fundul curmăturii. Nu era de bănuit vreo altă mișcare. Părea că s-a săpat în preajma lor o groapă a tăcerii. Au așteptat așa vreme îndelungată; poate un ceas. Vânătorul clujan s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de broboane. La ceasul al treilea al după-amiezii, și trupul meu avea înfățișarea hainelor aruncate. Cu toată rețeaua de umbră a sălciilor, soarele săgeta în ființa mea cu o putere înfricoșată. Toate iernile trecute, toate nopțile umede de toamnă, toate înserările înșelătoare de primăvară la vânat, toate erau răzbunate. Mai ales simțeam că curge din mine jilăveala acelei ierni târzii de unde veneam, care-mi furișase în măduvă reumatismul zloatei. Înțelegeam că nu nimerisem acolo ca să înșir undițile pe marginea luntrii, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bălți, începeau să umble cârduri mici de rățoi stingheri în zborul lor de sară, cu șușuit de aripi. La plăvii, rămâneau rațele năpârlite și familiile lor de rățuște, pândind cu ochii lor de mărgele cum se boltește cea mai lungă înserare a anului. O jumătate de ceas am simțit în jurul meu, din văzduh în pământ, în bălți, în stufării, în pădure, freamătul sfârșitului de zi. Broaștele răcneau în cor, uneori, așa de puternic, încât parcă se lamentau pentru criza solstițiului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
piciorul și să și-l pună pe creștete, cerându-i binecuvântarea. Aceste zile în întorseseră stomacul pe dos, acum că toată treaba nu mai era făcută cu inima ușoară, ci devenise meschină și complicată. Privi către cer. Aerul argintiu al înserării părea că se distilează în învelișul dur de pește care se fierbea încet în fața lui, în blana prăfuită a primatelor care stăteau lângă el în copac, încă neștiind, se pare, ce comploturi și ce planuri se țeseau împotriva lor. Stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]