1,269 matches
-
întreg, care luase cu el jumătate din încăperile rămase încă în picioare. - Să nu-ți mai fie teamă, vorbi Ieronim, știu unde duce acest fel de înțelegere. Știam asta de mult. Ce nu înțelesesem încă era legătura... Cu toate că ploaia se întețise din nou, praful răzbătea încet, persistent, până la ei. Ieronim începu să tușească și, zâmbind, parcă tot mai bine dispus, își căută batista. - Legătura? întrebă târziu Marina. - Da, legătura între lucruri și evenimente, toate câte se întîmplă în jurul nostru... Camionul se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ploaia. N-a început să bureze decât după ce-au ajuns în șosea, și au traversat-o ca să nu-i ajungă din urmă camioanele rusești. Umblau la vreo două sute de metri, pe un drum îngust, paralel cu șoseaua. - Dacă se întețește ploaia, șopti Iliescu la o haltă, avem noroc că găsim mai ușor apă. Dar dacă plouă câteva zile în șir, cresc apele, se umflă fluviul și o să fie mai greu la trecere. Ploua mărunt, lin, fără grabă, și Darie înainta
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
chiar el, acolo unde trebuie... V Plouase din nou, toată dimineața, și, o dată ajuns în stradă, Pantelimon cercetă neliniștit cerul. Își ridică gulerul mac-ferlanului, își înfundă bascul până la urechi și porni cu pas repede. Dar peste câteva minute ploaia se înteți și fu nevoit să-și deschidă umbrela. Se prefăcea că nu remarcă zâmbetele trecătorilor, întorcînd capul ca să-l privească, aproape alergând zgribulit sub jumătatea de umbrelă - dar știa că roșise. Ajuns la câteva case de numărul 4 se hotărî brusc
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ea. La început nu voia, era prea emoționată, îi tremurau mâinile, nu-și mai putea stăpâni lacrimile, dar a rugat-o Maestro, a insistat. E o zi mare, spunea, nu trebuie să pleci din casa asta supărată..." Parcă vântul se întețise și îi părea rău, în primul rând pentru Maria, pentru că anumite note își pierdeau puritatea. Dar când nu se auzea vântul, toamna către miezul nopții, în casa asta pustie, cu mai toate ferestrele sparte, lipite cu jurnale sau acoperite cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
către Jeanne la așa-zisa erezie. Adică compromiterea ei totală, în fața oamenilor de rând mai cu seamă. Distrusă moral și fizic, eroina s-a îmbolnăvit. îi mai rămăsese credința în Dumnezeu. Profitând, ca de obicei, de situație, Cauchon și-a întețit presiunile. A dus-o în cimitir, unde o aștepta un călău. Printr-o tortură psihică de neimaginat, a fost forțată să-și recunoască vinovăția. Cum nu mai era vreme de pierdut, victima a fost condamnată la închisoare pe viață, chiar dacă
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
ceea: „Mai ușor păzești o turmă de iepuri decât o fimeie.” Si acum gata cu poveștile! La culcare, până nu vă apucă și pe voi mâncărimea... Ploaia a pornit pe neașteptate. La început, ca o burniță, dar încet-încet s-a întețit. Cărăușii au mântuit cu greu de încărcat carele. După ce le au acoperit cu țoale, au răsuflat a ușurare. Abia de acum încolo începe greul, oameni buni - a vorbit Vasile Hliboceanu. La ce te gândești când spui asta, omule? a întrebat
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
vioristul. Am reușit să aprind așchiile din țambal și până la urmă și vreascurile ude. Ardea focul nevoie mare. Incet încet, lupchii s-au mai potolit puțin, dar se uitau cu poftă la noi și parcă își lingeau boturile. Noi tot întețeam focul, ca să ne și încălzim. Nu după multă vreme, însă, bucuria s-o prefăcut în tristețe. Parcă fiarele și-ar fi zis: „De ce fugim noi de un amărât de foc? Suntem mai mulți doar. Ia hai! Hai pe ei, băieți
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
în timp sania din față rămânea la coada șirului... Așa mai merge, Hlibocene. Altfel nu era chip - a remarcat moș Dumitru. Ba eu spun că așa mai...lunecă - a făcut Pâcu precizarea. Pe măsură ce se apropiau de târg, ninsoarea parcă se întețea tot mai mult. Dacă ne ajută Dumnezeu să ajungem în târg cu bine și scăpăm de încărcătură, înapoi ne-a fi mai ușor. Niciodată n-au avut un drum mai greu bieții bouleni - a apreciat situația Vasile Hliboceanu. Opririle au
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
ar face o săptămână. Asta înseamnă că pe la o marți încolo putem pleca - a judecat situația moș Dumitru. Voi nu știți vorba ceea că nu aduce anul ce aduce ceasul? In loc să se potolească, vifornița ar putea să se întețească mai rău - a filozofat Pâcu... Moș Dumitru era meteorologul, grație cocoșului lui năzdrăvan, iar Mitruță Ogaș curierul. El alerga zilnic pe la toți cu veștile proaspete: „Nu plecăm nici mâine, că vifornița nu are de gând să se înmoaie deloc.” „De unde
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
în când și asta cât mai des. Află tu că am ascuns făcălețul și de atunci trăiesc în pace deplină cu baba mea. I-l împrumut doar pentru a mesteca mămăliga. In rest, scula stă la mine. Râsul cărăușilor se întețea cu fiecare vorbă a celor doi bătrâni. Unde ți-i matale scula, unde n-o ții, nu ne interesează. Noi vrem să aflăm dacă i-o făcut otopsia fimeii și ce îi aceea - a intervenit Ion Cotman, cu privirea luminată
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
nu mai sînt enjocurile te ajută. Sau cel puțin așa se Întîmpla. Acum nu-mi mai ajung. Ce e ăsta? Un sac de cărbune. O găselniță. Îl tîrăsc În camera friguroasă și Întunecată. Fac tacticos focul și Îl aprind. Se Întețește rapid. Stau jos hipnotizat de flăcările clipocitoare care dau singura lumină din cameră, pe lîngă o mică străfulgerare enervantă de pe bufetul de lîngă mine, care Îi conferă o nuanță scîrboasă roșiatică și lipsită de strălucire fotografiei lui Stacey. Pornesc robotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
ajungem la Toader?” - i-am Întrebat eu, pe cei de la divizie, În timp ce alergam. „Opt minute”. Nu ne mai gândeam că facem zgomot, dar... O rafală de automat ne-a forțat să ne aruncăm la pământ. Îndată, ropotul automatelor s-a Întețit. La un moment dat, se trăgea și din dreapta noastră... „Aiștea-s cei din patrulă” - a șoptit Undiță. „Salt Înainte!” - am ordonat eu În clipa următoare. La al treilea salt, am simțit o lovitură ca de piatră În piciorul stâng, mai jos
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Cain plugarul? Agenții noștri de influență o fac. Încep să cred că da, ne e specifică înclinarea de a ne alia cu învingătorul; de a-i pupa papucul, cizma, pantoful Gucci, bocancul militar. Și antiromânism, acum, există. Accesele antiromânești se întețesc. Luna trecută, am participat la un talk-show al lui Turcitu. De ce m-oi fi dus? Nu eu l-am poreclit Savonarola, cînd lucram în presă? Tema: intoleranța românilor. M-am simțit în minoritate lîngă cei doi evrei și un foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
umăr? Ochii individului se rotiră înnebunitor în orbite. - De el îmi este cel mai frică, domnule, dacă sunt banii lui nu mai am nicio scăpare... Îmi puteți da un pahar cu apă, vă rog? Tună din nou, iar ploaia se înteți. Dacă-i bal, atunci bal să fie, murmură... Îi făcu semn să intre, urmărind distrat urmele de pantofi rămase pe parchet. Strânse din ochi. Ah, Lucia, de-abia aștept să văd cum vei curăța podeaua, stând în genunchi și fâțâind
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
bună ăsta cu casa. Aș bea ceva înainte să-i sucesc gâtul. De preferat ar fi o tărie. - Nu-i ducem la tocător pe amândoi? Pierdem spectacolul. - Nu. Vreau să le văd privirile atunci când îi strâng de gât. Ploaia se înteți, iar huiduma coborâ geamul câțiva centimetri și scuipă. - A dracu` vreme, șefu`! De numărat bani, ha, ha! Omul cu Tatuaj nu râse. Scoase bricheta din buzunar și aprinse încă un Camel...” Merse din nou la fereastră. 10 minute. De ce nu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dorință, însă se destinseră brusc și țigara căzu între picioarele chircite. Tunetul care se făcu auzit în același moment păru un simplu gong care anunța sfârșitul unei alte reprize...” Merse către fereastră și trase colțul draperiei. Vijelia începu să se întețească, norii negri se prinseră într-o horă nebună, fulgerele se întețiră, atmosfera se încărcă, suplimentar, cu energie. Ochii scriitorului urmăriră întreaga scenă, în timp ce buzele se mișcau, rostind cuvinte pe care nici el nu le putea auzi. Dar le gândea... Când
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Tunetul care se făcu auzit în același moment păru un simplu gong care anunța sfârșitul unei alte reprize...” Merse către fereastră și trase colțul draperiei. Vijelia începu să se întețească, norii negri se prinseră într-o horă nebună, fulgerele se întețiră, atmosfera se încărcă, suplimentar, cu energie. Ochii scriitorului urmăriră întreaga scenă, în timp ce buzele se mișcau, rostind cuvinte pe care nici el nu le putea auzi. Dar le gândea... Când stâlpul de telegraf porni către pământ și către Land Roverul în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
vocea interioară și, la un moment dat, rotise ochii prin cameră, așteptându-se să îl vadă pe nenorocitul de Magician), luă șapca de baseball din cuier, și-o îndesă pe cap și descuie ușa. Ieși pe verandă, în timp ce ploaia se întețea, iar vocea continua să-i introducă printre circumvoluțiuni o limbă dezgustătoare, de o moliciune perversă. I se făcu silă, avea un ghem în stomac, dar coborî treptele și porni cu pași rapizi pe alee, către poartă. Nu-i păsa de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
îndreptă către partea din stânga-jos a ecranului, deschise meniul de start și se poziționă deasupra butonului shut-down. După câteva secunde, displayul se stinse, iar viața merse mai departe. Odată cu ea, decisă să plângă îndelung, precum o bocitoare profesionistă, ploaia se înteți... O sirenă sparse atmosfera, iar câțiva vecini, protejați de umbrele sau de pelerine, apărură la porți și priviră nedumeriți către casa prin ale cărei ferestre sparte ieșeau limbi de foc... 5 Vru să se desprindă de balustrada podului, însă simți
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
accident al unui taximetrist care îl stropise și despre ziarul de a doua zi. Un ziar pe care îl ținuse, totuși, în mână, chiar atunci. Încă mai simțea atingerea foilor, iar foșnetul inconfundabil trăia bine-mersi în urechile sale. Ploaia se întețea, iar umbrela sprijinită de zid părea cuprinsă - în condiții normale, o astfel de idee ar fi fost pur și simplu o tâmpenie - de o tristețe iremediabilă. Firesc, își spuse, cum să nu fii deprimată dacă lumea nu va mai avea
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o funie. Urlă, cuprins de panică: - Luciaaaaaaaaa! Luciaaaaaa! Nu-i răspunse nimeni, dar unul dintre cai necheză. Căzu în genunchi și vomită până în momentul în care stomacul îl avertiză că era foarte posibil să-i iasă pe gură. Vântul se înteți, iar Scriitorul avu senzația dureroasă și înspăimântătoare că însăși Moartea trecea printre blocuri, aducând cu ea frig și umezeală, durere și teamă, miros de putreziciune și disperare. 13 Lucia ieși din magazin și strânse mai bine cordonul impermeabilului. Se gândi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
vorbindu-i cu căldură: - Curaj, curaj! Cum te cheamă? - Rafira! - Ce nume frumos! Curaj, dragă Rafira, ai să vezi că nu va trece nici o zi și vei uita prin ce ai trecut... Între timp, Ina dădea semne că durerile se întețeau și frecvența acestora sporea dintr-un moment în altul. Olga ceru consimțământul doctorului Pencu să o transporte în sala de nașteri, convinsă fiind că Ina ajunsese la un pas de contracții. În același timp, Rafira țipa cât o ținea gura
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
negre, din nechemate sfere să tulbure apele. Sunt ca adevărați paznici ai răului ce vor să întunece și să dezechilibreze stările unor lucruri bine așezate. Purtătorii acestor poveri nu pot suporta postura în care se află cuplul în discuție și întețesc un foc, chiar dacă acesta abia scânteiază, fabulând povești viclenite, punând pe jar buna conviețuire. Această dorință sadică de a ridica la rang de principiu un fapt divers ce ar putea trece neobservat, ca o ploaie de vară, poate leza trăinicia
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
imperial la păsările acelea fantastice de parcă nici nu le-ai vedea“. (noiembrie) Trăim mai intens atunci când În jurul nostru se face prezentă violența vieții. Copiii, În puritatea lor nediferențiată, au uneori stări paroxistice de bucurie la vederea violenței pe care o Întețesc inconștienți sau o practică ca pe un spectacol crud. În copilărie, simțeam o satisfacție sadică să asist cum Leul, câinele nostru de o ferocitate sălbatică, sărea de sub mâna mea și se repezea fără să latre către alți câini ce treceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ce treceau pe strada noastră și-i murseca Într-o bolboroseală de fiară furioasă ce se dezlănțuie; nu se mai vedea decât o rostogolire de corpuri, care devenea uneori un singur corp Însângerat, și nu se auzea decât mârâitul acela Întețit de sângele roșu, când un lup Îl sfâșie pe celălalt, Într-o pornire atavică de exterminare. Nu știu de ce acest spectacol, În loc să mă Îngrețoșeze sau să mă Înmoaie, cum mi se Întâmplă Întotdeauna când văd o picătură de sânge uman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]