1,988 matches
-
să o schimbe în fiecare seară; le hărtănesc când le aruncă în jurul lor și le fac într-un hal fără de hal, însă se pare că fetei nu-i păsa. S-au așezat direct pe trotuar într-un colț mai întunecos; îi străjuia Marinică în picioare și Malvina, așezată jos lângă Flora< nu se feresc de restul lumii și își lipesc buzele tandru. Cedând impulsurilor, se așează în brațele lui Laur și îl sărută pătimaș. Marinică, înfierbântat de scenă, izbucnește necontrolat
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Pe uși intrau și ieșeau țăranii veniți după târguială și lucrătorii plini de unsoare, cu lămpi de carbid în mână, sosiți de la muncă, gata să cumpere ce le vedeau ochii. Negustorii strigau la trecători și-i ademeneau în prăvăliile lor întunecoase. Lângă ei, olteni încinși cu brâie de piele, șoltici, vindeau mere iernatice, trăgând la cântar de sub priviri, sau se amestecau purtîndu-și cobilițele grele pe umeri ca jupânii adevărați ce se plimbau numai, privind, fumând și înțelegîndu-se din ochi în fața vitrinelor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la domnul Pandele Vasiliu învățase ceva: să n-ai milă de altul. Mânca și el cu ceilalți, niște lături rămase din farfuriile mușteriilor, dar nu se băga de seamă.Noap-; tea dormea într-o odaie lungă și joasă, umedă și întunecoasă, cu femeile laolaltă, bucătărese și jupânese, se obișnuise, nu-i păsa. Tat-său venea o dată pe an, îi aducea o pâine mare, albă, făcută de surorile 81 de acasă, îl pupa în creștetul capului și-l întreba pe jupân dacă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
el, să-i mulțumească. Fără ajutorul jupânului ar fi slugărit încă. Se ridicase și Stere. Începuse să doarmă în patul bucătăreselor și să bea pe furiș din țuica stăpânului. De ziua acestuia, la Sfântul Pantelimon, se adunau sus în odăile întunecoase toți cei de-l slujiseră. Nu-l blestema nimeni. Crescuse negustori. Îi aduceau daruri, picau cu nevestele, petreceau. Se uita Stere. Mai avea și el puțin. Îi dăduse mustața. Duminica umbla în Cișmigiu după servitoare. La plecare, după încheierea socotelilor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe degete, cu unghia alegea restul, aruncând într-o cutie lungă de tablă piesele de doi lei și de un leu. Până să-l întrebe ce mai face, el plecase. A urcat vechile scări de ciment, a trecut prin coridorul întunecos și a bătut la ușă. A auzit vocea slabă a lui Pandele poftindu-l înăuntru și a intrat. Nimic nu se schimbase. Stere cântărise totul dintr-o privire. Același tapet albastru, decolorat, mai vechi, pe pereții înalți; același oblon care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
chingi, dreve, șine pentru betonul armat, clanțe, broaște, tot ce voiai; unul Manole Dulămiță, cu magazin de încălțăminte, de la care târguiau țăranii din Ilfov, veniți la București după treburi, negustorii și toate mahalalele dimprejur; unul Isidor Katz, c-o stămbărie întunecoasă, adăpostită între patru pereți igrasiosi, și Ilie Arghir, de vindea harnașamente de cai, pinteni pentru ofițeri, zăbale, cuie de cizmărie, toval, pingele, tocuri de cauciuc, petlite și alte nimicuri. Deasupra ușii largi și înalte a prăvăliei lui noi spânzurase o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
balcoane înguste, împrejmuite cu lemn, de pe care se luaseră câteva rânduri de vopsea. Scări întortocheate, cu trepte știrbe urcau până în fața unor uși joase. Trebuia să le împingi bine cu umărul ca să se deschidă. Clădirea era un fel de hărăbaie întunecoasă, cu ferestre oarbe, dând spre o curte înghesuită, totdeauna nemăturată. Cîtiva pomi uscați își ridicau coroanele sărace până la înălțimea geamurilor de sus, dincolo de care vegheau, neosteniți, ochi curioși. Jos, la intrare, se afla brutăria proprietarului, domnul Bică-Jumate, o sală lungă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dogoarea cuptoarelor, în care ardea un foc neostenit. Jupânul cobora pe la trei, când încă nu se lumina de ziuă, îmbrăcat numai într-o cămașă de noapte, încerca maiaua cu degetul, striga la slugi să se grăbească și urca iar scările întunecoase până la el în odaie. Locuia într-o cameră mare, murdară, plină de turtii și hârțoage, nemăturată cu lunile. Aprig proprietar! Se putea spune că scosese aur din mâinile lui. Lumea îl știa cum începuse: cu două sute de metri pătrați în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oamenii săraci să se 180 Înțolească și luau mai ieftin costumul. Întrebau, puneau banii pe masă, plecau. Gheorghe ajunsese mai înainte. Îl așteptase pe Nicu la stația de tramvai. Merseră apoi la domnul Goldenberg. Intrară în niște odăi mici și întunecoase. Mirosea urât, a resturi rîncezitexle mâncare. În fundul prăvăliei era atelierul, o cameră înaltă, fără geamuri, luminată de becuri galbene, murdărite de muște. La vreo cinci mașini de cusut lucrau ucenici palizi, prefăcând croiala hainelor. Schimbau nasturii și le descoseau semnele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Într-adevăr, sicriul semăna cu o ladă soldățească de campanie. Cei de față dormiseră cu schimbul în timpul priveghiului și, până pe la prânz în ziua aceea, bănuiau că vor scăpa cu fața curată, că gardul înalt de piatră ce ascundea casa întunecoasă va ocroti taina lor, ținută atât de bine. Dar pe la patru, când una din femei trăsese puțin colțul unei perdele, ca să privească în stradă, spuse cu spaimă: - Uitați-vă ce-i afară! Rudele se înghesuiră și văzură mulțimea tăcută, strânsă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de-l serveau și făcea pe nebunul. Întâi pe Paraschiv 1-a luat în focuri: - Cum îți zice, tolomacule? - Da tu cine-oi fi? Nepotul lui Zmeu? se supără cel tânăr. Nu prea se vedea bine. Celula era lungă și întunecoasă. Într-un zid ardea o lampă chioară. Pușcăriașii cei vechi au înghețat. Nou-lvenit nu le știa obiceiurile. Gheorghe 1-a tras de mână. Vătaful s-a dat jos la ei. Se făcuse liniște. Nu mai mișca unul. - Puișorule, tu n-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și degradare. Orice monstruozitate este o perfecțiune față de lipsa "bunului-gust" al milei, acest rău cu aparențele reale ale blândeții. În mormanul de pete și de devieri ale naturii sau în rafinamentul vicios al minții, nu veți găsi o perversiune mai întunecoasă și mai frământată ca mila. Nimic nu ne abate de la frumusețe mai mult decât "accesele" ei. Și dac-ar fi numai frumusețea! Dar virtuțile subterane ale acestui viciu ne întorc de la rosturile noastre esențiale și consideră depravare tot ce nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
manifestă pentru a se rezolva într-un fel sau altul. De regulă, lirismul absolut rezolvă totul în sensul morții. Căci tot ceea ce este capital e în legătură cu moartea. Simt că ar trebui să se deschidă sub mine un gol mare și întunecos, care să mă înghită pentru totdeauna într-o noapte de veci. Și mă mir cum de acest proces se-ntîmplă numai în simțire, și nu și în realitate. Nimic nu mi-ar părea în aceste momente mai natural decât să mă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
provocat de inegalitățile de nivel istoric. Rusia se năștea la viață, după ce dormise - întocmai ca România - secole întregi. Nu i-a rămas altceva de făcut decât să ardă etapele. Ea n-a cunoscut Renașterea, iar Evul Mediu rusesc a fost întunecos, nespiritual. Însăși literatura, până la începutul secolului trecut, s-a remarcat doar prin fabuliști și creații moral- religioase. Plaga mare a Rusiei - ca și a noastră - a fost tradiția bizantină, suflul spiritualității bizantine, care altoit într-o cultură străină devine anchiloză
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a realității ", cum o numea el, nu-l va întîlni nici un zâmbet și nici o lacrimă - neiubit și neurât de cineva, se va stinge asemenea unei scântei după care nu-ntreabă nimenea - nimenea-n lume. Casa lui de pustnic, un colț întunecos și painjinit din arhiva unei cancelarii, și atmosfera leneșă și flegmatecă a cafenelei - asta era toată viața lui. Cine - ntreabă dacă și el are inimă, dacă și lui i-ar plăcea să îmble frumos îmbracat, cum sunt întrebați atâția copii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vânătă stea a dimineței, în fiecare undă albastră, prin fiecare geană de nori. cât era de frumos acest copil și ce tânăr a murit! Frumoși au înmărmurit ochii lui în negurile gândirii mele, precum ar rămănea prin nouri, pe bolta întunecoasă, două, numai două stele vinete... Ș-apoi îl lua în brațele ei, îl dezmierda, îl săruta. Afară de ochii negri, care erau ai ei, era el întreg, el, copilul din portret. Ea îl crescu rău - dar cum se putea altfel - îl
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
uliței, pe ici pe colo trece cîte-un om șuierând - încet, încet ulițele adorm, obloanele se-nchid, lumânările se sting, paznicii de noapte trec cu capetele înfundate în mantale albe, și călugărul nostru trece ca o umbră aspru-zugrăvită prin lungile și întunecoasele ulițe. El se opri înaintea unei case ce se ridica izolată în mijlocul unei ogrăzi pustii. Prin crăpăturile obloanelor închise se zărea lumină. Casa era c-un acoperământ țuguit, păreții erau de piatră mică ca ceea cu care se pietruiesc fântânele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
s-o duc într-un pustiu unde să nu fie nimeni - nimeni decât eu și ea; să cobor stelele cerului în întinderea albă, ca să semene cu oștiri de flori de aur și de argint; să sădesc dumbrăvi de dafin cu întunecoase cărări, cu lacuri albastre și limpezi ca lacrima; ea să alerge prin cărările tăinuite, prefăcîndu-se a fugi de amorul meu și eu s-o urmăresc... Nu! fără ea ar fi raiul pustiu. Și cine era ea, Maria? Era fiica spătarului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe niște corăbii acoperite de dumbrave. Oglinzile lucii a valurilor lui răsfrâng în adânc icoanele stelelor, încît, uitîndu-te în el, pari a te uita în cer. Insulele se înălțau cu scorburi de tămâie și cu prund de ambră. Dumbrăvele lor întunecoase de pe maluri se zugrăveau în fundul râului, cât părea că din una și aceeași rădăcină un rai se înalță în lumina zorilor, altul s-adîncește în fundul apei. Șiruri de cireși scutură grei omătul trandafiriu a înflorirei lor bogate, pe care vântul îl
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din când în când atinsă de câte - o rază: trunchii pădurilor se ajungeau cu ramurile lor deasupra râului și formau bolți nalte de verdeață nestrăbătută. Numai pe ici pe colo câte o dungă fulgerătoare deasupra apei. Valurile râd și mână întunecoase lumea lor albastră, până când deodată râul împiedicat de stânci și munți s-adună între codri ca marea oglindă a mărei și se limpezește sub sori, de poți număra în fundu-i toate argintăriile lui. {EminescuOpVII 107} Ca să petreacă, inventară un joc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și se face nevăzut înăuntrul clădirei. În zidul lung și nalt al monăstirei, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd în oale roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastră dădea într-o chilie pe păreții cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate - ici un sfânt, colo un cățel svîrcolindu-se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
chilimbarie întunecată numai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin și bărbia rătundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-și culcă capul într-o mână și privi la acel tânăr călugăr cu o indefinibilă, resignată dorință. Toate vorbele lui Francesco ea nu le lua decât de glumă, a cărei realitate, ce-i drept, i-ar fi și plăcut. Ce întunecoase bucurii simțea inima ei în acea privire,... cum ar fi dorit,... ce ar fi dorit...? Ah! cine o spune, cine-o poate spune, și care limbă e-ndestul de bogată ca să poată esprima acea nemărginire de simțiri cari se grămădesc nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
gura lor, bondarii îmbracați în catifea, fluturii albaștri împlu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremurând lumina soarelui. Stîncele nalte fac ca orizontul meu să fie îngust. O bucată de cer am numai, dar ce bucată! Un azur întunecos, limpede, transparent, și numai din când în când câte un nourel alb ca și când s-ar fi vărsat lapte pe cer. In mijlocul văii e un lac în care curg patru izvoare cari ropotesc, se sfădesc, răstoarnă pietricele toată ziua și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aripele lungi și albe păreau a se ajunge într-o elipsă deasupra umerilor lui și deasupra frunții se-ncovoia un cerc de stele albastre. Fondalul era caos, în sus străbătut pe ici pe colea de câte - o stea murind, jos întunecos și rece. Dar în dreptul spadei îngerului era lăsată o dungă cenușie de loc gol pentru figura demonului urmărit. Ea auzi pași în tindă. Un paravan ascundea patul artistului ea s-ascunse după el... șezu pe pat.... și se uită... Intră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]