KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

adevărata Scout când ea trecu pragul ușii și intră în librărie. Am urmat-o. Încărcați cu genți și cu o pisică roșcovană, am stat acolo - doi excursioniști care nu-și găseau locul acolo - în uriașa librărie închisă. — Pare ireal, nu? șopti Scout. — E... Nu reușeam să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie sentimentul, dar sistemul cutiei de puzzle chinezești al lui Scout părea mult mai plauzibil acum, că eram înăuntru. Spațiul acela, bine închis, pe jumătate luminat și cufundat în tăcerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
felul în care se mișca, graba sau calmul cu care se schimba. Aveam în față o fată - o femeie - care putea modela lumea după bunul ei plac. Era cel mai irezistibil lucru din câte văzusem vreodată. — Porți boxerii mei, am șoptit prostețte când ea termină cu îmbrăcarea. Scout îmi zâmbi, legându-și șireturile bocancilor. N-ai întâlnit multe fete la viața ta, nu-i așa, Eric? Apoi se ridică și-și trase pe ea jacheta mare, de camuflaj. — Scuze, am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
tremurul slab al unui hohot de râs. — Da, așa cred. După câteva secunde în care hainele ni se încălziră, în care am respirat același aer și inimile ne-au bătut la unison pulsând în vârful degetelor și-n timpane, ea șopti: — Pot să-ți spun ceva? Mda, sigur. — E-un sfat, de fapt. E stânjenitor, așa că o să ți-l spun în șoaptă. Se întinse și își schimbă poziția, trăgând tivul sacului de dormit aproape de urechea mea odată cu ea. — Bine. Infinit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
bombă în mii de culori. — Mda? — Aha. Buzele ei, gingașe, imateriale și încărcate cu un milion de volți, se lipiră de urechea mea în cel mai ușor dintre săruturi. Am lăsat bărbia în piept. Scout ridică ochii spre mine. — Aha..., șopti ea. Am sărutat-o. 22 Un gol în zidul de cărămidă Am deschis ochii și am văzut lumina soarelui răzbătând prin tavanul depozitului. Aerul era rece și tăios dar cerul era de-un albastru extrem de pur. Scout reaprindea focul, îmbrăcată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
apoi căzură la loc. Se întâmplă din nou după câteva secunde, apoi am văzut o undă, ceva care se mișca pe sub hârtiile puse una peste cealaltă și dădea ocol camerei pe lângă pereți. Scout îmi aținu calea cu brațul întins și șopti dă-te în spate. Am pășit cât de încet am putut înapoi spre intrare, făcând hârtiile să foșnească încet sub picioare. Nu-i adevărat, am spus. Doar nu poate să intre... — E cineva? spuse Scout. Mișcarea agitată de sub teancuri încetă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
nou, acea goliciune, acea plajă pustie. Și încă ceva; o altă emoție pe care n-o înțelegeam bine; ceva secret, ascuns în furia care-i încorda mușchii feței. Clipi și o reprimă, strângând încet mâna pe spatele pantalonilor mei și șoptind mai târziu, toate astea fără a-și abate atenția de la doctor. Bătrânul era pe cale să răbufnească la rândul lui, un baraj verbal schimonositor de sub masa aceea de păr. Aproape că se și întâmplă, lumea trăgându-și respirația ca marea care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ceva, să mă simt cald, dorit și iubit, să simt că nu trebuie să fiu singur în lumea asta moartă și pustie, și totul de dragul unui plan rece și calculat. M-am uitat la ea și o voce dinlăuntrul meu șopti, vedem lumina stelelor doar pentru că toate stelele sângerează. — Prea bine, repetă Scout. Da, da, da. Asta vrei să auzi? Da, te-am mințit. Da, te-am manipulat. Da, te-am folosit. Nu, nu m-am culcat cu tine ca să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ideea de mâncare are gust de mâncare și pare a fi mâncare atunci când o mănânci, noi ce mai însemnăm? Fără să-și desprindă ochii de la mare, Fidorous ridică mâna într-un semn de fă liniște spre mine. — Ce e? am șoptit, întinzând gâtul. M-am ridicat încet în picioare și m-am uitat peste pupa, dar n-am văzut decât pagini albe și ude rostogolindu-se pe apă. Care-i problema? Mulineta doctorului prinse viață cu un păcănit rapid, eliberând repede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Am stat așa un moment, eu uitându-mă în sus la ea, ea uitându-se în jos la mine. Expresia ei deveni liniștită, nemișcată, serioasă. Se aplecă și mă sărută o dată, de două ori, tandru, pe buze. — Ești uluitoare, am șoptit. Îmi zâmbi într-un fel aproape sfios, apoi se aplecă și mai tare, afundându-și fața în gâtul meu. Și tu, zise și cuvintele îmi răsunară în urechi ca o răsuflare întreruptă. Am cuprins-o cu brațele, dar ea se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Ian și bărcuța lui începură să se desprindă de nava care se scufunda. Pisoiul se uită cu ochi mari la mine, îngrozit, în timp ce bărcuța se îndepărtă de Orpheus într-un mic vârtej gravitațional de rămășițe plutitoare. — Îți doresc noroc, am șoptit, și el a început să plutească încet, în derivă. — Prea bine, am strigat spre marea calmă, cu o voce tremurătoare și frântă de lacrimi. Bine, deci, unde ești? Unde ești, rechinule, pentru că eu sunt chiar aici. Sunt chiar aici. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
nu reușisem să-l găsesc, totul concentrându-se într-o singură luminoasă, sclipitoare revelație. În acel moment am înțeles totul. — O, Doamne. Scout zâmbi. — Mulțumesc, am spus, cu ochii scăldați în lacrimi și furnicându-mă. N-a fost vina ta, șopti ea, plângând ca și mine. — Te iubesc. Te-am iubit dintotdeauna. Știi asta, nu? Știu asta, spuse ea. Și mie-mi place să mă aflu în compania ta. Am râs fără nici o reținere. — Urăsc exprimarea asta. — Știu, rânji ea, înlăcrimată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333

cu mîinile. El simți gura ei cum i se apropie de ureche și degetele cum Îi trag ușor capul și simți aerul ei cald și buzele cum se mișcé: „Ai péduchi, sé-i spui lui mama acasé sé te caute”. Ea șopti Încet și nimeni n-a auzit. Dar de ce șopti ea așa de Încet și nu l-a spus lui Nadejda Petrovna, cum l-a spus pe Romă Bohanțov cé are péduchi și Aliona Onisim din bancă de lîngé fereastré, si

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
apropie de ureche și degetele cum Îi trag ușor capul și simți aerul ei cald și buzele cum se mișcé: „Ai péduchi, sé-i spui lui mama acasé sé te caute”. Ea șopti Încet și nimeni n-a auzit. Dar de ce șopti ea așa de Încet și nu l-a spus lui Nadejda Petrovna, cum l-a spus pe Romă Bohanțov cé are péduchi și Aliona Onisim din bancă de lîngé fereastré, si pe Vasea Jeoltîi cé are unghii negre? Șasa ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
clasé liber!”. Clasa a patra A este prezenté la careu În numér de 32 de elevi, liber, clasé liber. Clasa a patra... Pioniervojata’ i-a fécut nu știu ce semn lui Stela și Stela fugi Încetișor pîné la ea, si pioniervojata’ Îi șopti ceva la ureche foarte lung și pe urmé Stela intré În școalé. Ce i-o fi zis? Ceva de réu de mine, gîndi Șasa. Stela reapéru cu steagul roșu cu țurțuri galbeni de métase, pe care era desenat Lenin Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

în visare, cu gîndul dus dincolo de dunga orizontului. Mai ales după ce ne străduiam să descifrăm semnele lăsate de labele păsărilor în lut, ca pe un pergament zgrunțuros și Rusalin rostea cuvîntul magic Ninive. Cineva ne-a trimis scrisori cuneiforme", îmi șoptea, înfiorîndu-mi timpanul. Cufundarii încearcă să ne retransmită mesajul de acum trei milenii". Cum să nu-l fi crezut, dacă era atît de incredibil? Își împărțea cu mine toate comorile: penarul cu greieri cîntători, perele pădurețe cele mai bune, piatra roșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Copilăria are gustul biscuiților cu unt și al covrigeilor cu vanilie, făcuți de ea. Multă vreme am folosit apă de colonie "Turist". Îmi amintea de parfumul ei: "Arpège". Dacă n-ar fi despărțiri, n-ar fi nici regăsiri", mi-a șoptit, consolator, la plecare. N-am revăzut-o. A rămas înghițită de Franța, o Franță care avea să mi-l ia și pe Brăduț. A plecat vacanța cu trenul de Franța. Mi-e dor de femeia cînd roz, cînd lila, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
dimineață de femeie fusese în brațele seducătorului unchi. Nu, nu puteam renunța la Iordan. Nu atunci. Trecuseră ca veacuri cîteva luni fără el. Motivul păcatului, după Sfîntul Maxim Mărturisitorul, este egoismul. Îngerul (cu blîndețe) și dracul (persuasiv) tot asta îmi șopteau: Nu vezi în ce hal ai ajuns de cînd bați cîmpii cu rațiunea? Ce urît îți este? Ești, dar îți este urît". A urmat împăcarea. Și iarăși trăiam la tensiunea partiturii impuse de Iordan. Și iarăși cînta liliacul și înflorea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

o oglindă și-ți spune: La Vasilisc să privești numai prin oglindă, ca privirea lui ucigătoare să se întoarcă împotriva lui! Sau dacă îngerul te va înălța deasupra lor ca să-i poți călca de sus în picioare, sau îți va șopti răspunsul la ghicitoarea cu care te va provoca Aspida, să iei aminte la ce spune îngerul, chiar dacă câteodată se înșală: Ce este? Ce omul nu poate găsi singur? Ce nu i se mai poate lua După ce odată i s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Și mă îndreptam ca o suliță vie către cortul unde dormea prințul să-l străpung cu cornul meu, doar că fata, intuind la timp intențiile mele, mi-a înlănțuit plină de dragoste gâtul cu mâinile ei grațioase și mi-a șoptit: Suferința mea va fi și mai mare dacă el nu va mai fi sau aș ști că a murit din cauza mea. Nu doresc să-i fac niciun rău, nici să-l pedepsesc. În plus, eu știu precis că mă iubește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

Suratele întunecate se adunară în grupuri răzlețe, începând să șușotească. După ce termină, spre seară, treaba, Mioara simți în aerul stătut miros de răzmeriță. La radio, se derula un swing sfâșietor. Umbrele șușoteau și fiecare dintre ele venea în fugă și șoptea ceva, apoi mai multe, după care se retrăgeau în grup compact. Noi suntem tu, păreau să spună, aceasta vedea și ea, nu era nici înfricoșată, nici bucuroasă că își vedea etapele existenței, era doar uimită. Ceva nu se lega. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Mioara vedea, dar nu divulga secretul. Ca să vadă continuarea acestui film cu episoade infinite, în care actorii erau mereu alții. Sau aceiași? Cale de întoarcere nu mai era. Era mai liberă decât lumea întreagă, dar acel cineva din interior îi șoptea că gustul libertății poate fi periculos, creează dependență, ca un drog. Și atunci, câte creneluri trebuie să aibă un zid, trebuie să fie ca acela chinezesc sau simplu, ușor de mutat sau de mulat după cazuri, necesități, capricii, dorințe, voințe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
simțiseră aceasta și ne-o expuseseră cu lux de amănunte ca urmare a urechiștilor Primarului, acoliților et company, se porniră represalii împotriva lor. Cargobot ceea ce văzu în viitor nu-i plăcu. Brăila va fi în stare de Iad, fraților! le șoptea el tuturor cunoscuților. Când? Dar Cargobot nu mai apucă să răspundă. Se retrase în cartierul lui de bromfagii din Piața Săracă, neștiind săracul cât era de luat în colimator. După care dispăru. Leana, împinsă de o picătură de depresie, amestecată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
vorbea în neologisme și Ghiborț, treaz de-a binelea, scria pe asfalt cu un dermatograf găsit în piață, ecuații diferențiale. Ce faceți? Îl așteptăm pe Mongol! adăugă Bau. Într-adevăr Cargobot avea față de mongol. De ce îl așteptați? Are un plan șopti misterios Ghiborț. Pentru Brăila spuse el tare, pentru a-i risipi Mioarei nedumerirea. Da, am! se auzi vocea tabagică a Mongolului care se înfiripă bucată cu bucată, în fața celor trei. Da' cu tine, ce-i fato? întrebă el. Nu ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Șepcarului, complice îmi făcea cu ochiul din obloanele de tablă ondulată, amintindu-mi de vremea când Căpcăunu și-aducea aici repetenții (soarele de mult a dispărut de pe strada aceea!), dar ce veselie pe bulevardul cu castani! Se-nalță zmeie îmi șoptea casa Șepcarului. Știu, i-am răspuns cu mândrie, tramvaiele agățau cu pantograful colile albastre cu cozi multicolore. Lasă, zicea Grasu, mai am acasă o sută, ah, mama băiatului înecat, femeia tânără cu plete albe care vedea pe fiul ei în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
spate și pe mâini, toate, toate aveau să preceadă începutul a ceea ce avea să devină și a ceea ce este acum orașul. Eram orașul-fantomă, în orașul care se ridica vertiginos. Se auzeau cântând oscilațiile de torsiune ale barelor, dirijorul de corecție șoptind odios. Am sentimentul desăvârșirii geometrice în care arhanghelul R era egal cu: genocidul se executa lent, infernul ne înghițea trecutul, tăcut și încet, nou-născuții betonați cu elasticitate dinamică, aveau variație statică, în funcție de efortul creșterii în vârstă a fiecăruia, de compresiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]