1,603 matches
-
În fața lui. O cicatrice adâncă Îi străbate barba, de la urechea dreaptă până În capătul bărbiei, și tocmai partea aceea, partea brăzdată, o Întinde spre interlocutorul său, rostind ca o sentință: — Omul acesta este un bețiv, un necredincios, un filassouf 1! A șuierat ultimul cuvânt ca pe o invectivă. — Nu mai avem nevoie de nici un filassouf la Samarkand! Un murmur aprobator În mulțime. Pentru acești oameni, termenul „filozof“ desemnează orice persoană care se interesează prea Îndeaproape de științele profane ale grecilor și, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dori nimic resemnat în spații, pierdut într-un Chronos rătăcit lângă insolvabila sămânță, tocești penelul scursorilor ambițios nu mai ai păr sau oase, doar spuză. De-a lungul covârșitoarelor ambiții de a învinge într-o maniacală înfrângere n-auzi cum șuieră gândul cunoașterii, mereu mai obosit ; miști doar împins de inerția reflexiilor aparținând nimănui culpabil.
Lini?te by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83911_a_85236]
-
sentimentul că vrea să mă omoare. Ce faci? se rățoiește la mine. Dă‑mi buchetul! Mi‑l smulge din mâini și își apropie fața atât de tare de a mea încât îi simt răsuflarea mirosind a gin. Ascultă, domnișorico, îmi șuieră în ureche, nu mă duci pe mine cu zâmbetele tale. Știu ce vrei să faci. Și poți s‑o lași baltă, auzi? N‑am de gând să las ca nunta fetei mele să fie distrusă de o psihopată deranjată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de scaunul domnului Wunsch și îi zâmbesc scurt, dar el pare să nu mă remarce. Parcă am devenit brusc invizibilă. Hai, că e ridicol. Trebuie să fie un loc unde să‑l pot lăsa. — Ser‑veș‑te‑mân‑ca‑rea! șuieră o voce furioasă în spatele meu, și tresar speriată. — OK! răspund, ușor buimacă. OK, am s‑o servesc! Pentru numele lui Dumnezeu. E probabil mai simplu s‑o servesc. Așa măcar scap de ea și pot să mă așez. Mă apropii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în sec. Păi, am zis să‑i ajut cu... — Eu vreau niște somon afumat, vă rog, zice o femeie cu jachetă aurie. Aveți și sos franțuzesc fără grăsime? — Ăă... păi, știți, eu nu sunt de fapt... — Rebecca - vocea lui Elinor șuieră ca un glonț din gura abia deschisă - lasă‑l jos! Și... stai jos! Da. Sigur. Mă uit șovăitoare la plataou. Sau mai bine să‑l servesc, dacă tot sunt aici... Lasă‑l jos. Acum! — Da. Mă uit neajutorată în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
direcția indicată și văzu o gaură, încă sfârâind, în tambuchi. Sasul căscat, deschis spre infinit, după ejectarea creaturii, Ea se îndreptă. Acidul traversase peretele de metal. Avu loc o mică explozie. Aerul aspirat forma un mic vârtej în jurul lor și șuiera pătrunzând în falie. Se aprinseră imediat niște cadrane în mai multe ambrazuri ale cursivei: DEPRESURIZARE CRITICĂ! Soneria se auzi iară și mai stridentă, și mai motivată decât prima dată. Prin navă toate ușile blindate se închiseră imediat, prezervând la maxim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
drum spre Ithaca noastră interioară. Principalul e să observăm că tot ce ofereau lotofagii ca viitor era o absență. Surîsul lor pustiește totul. Cadavrul sfinxului zace aruncat undeva Într-un trecut unde nimeni nu mai pune Întrebări și doar vîntul șuieră risipind spuma amară a mării peste florile de lotus strivite pe un țărm pustiu. Adulmecînd vîntul sărat care-i aduce miros de cadavru, lotofagul se crispează fără să știe de ce. Poate că Andromaca e mai Îndreptățită decît Ulise să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
să vedeți cum va arăta frumusețea elină! Zeița frumuseții e o biată fecioară de marmură pe care o vor spăla ploile pînă ce-i vor șterge trăsăturile! Voi care cîntați Între marmurile Parthenonului, opriți-vă o clipă să auziți cum șuieră vîntul printre ruine!... (Dar de ce s-ar fi oprit? Ruinele Parthenonului au influențat lumea cel puțin tot atît cît Parthenonul neatins de vreme!)... Iată o dramă În care nu găsim nici un sprijin. Căci există dureri În miezul cărora, nemaiavînd nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
n-a făcut-o, cred, dintr-o pornire vulgară de distrugere. (SÎnt convins că sculptorul acestui leu divin a insistat asupra buzelor lui grosolane ca Leonardo În fața Giocondei. Dintr-o inimă nepăsătoare nu putea țîșni ironia acestui surîs.) Noaptea, vîntul șuierînd și lovind de arțari ploaia, un țipăt de pasăre, apoi un foșnet de aripi, toate mă trimit la Eschil. Eriniile memoriei fidele le numește el. Dacă vreau să Înțeleg cît de cît revolta lui Oreste Împotriva destinului, fără să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
pe nătărăul de Vasile. Nu putea, nu se putea roti, paralizase. De frică, de frică să fi înlemnit, poate. Nu mai era aprins decât becul mic, micuț, de la casetofon. În toată casa, doar ochiul roșu al casetofonului. Ușile scârțâiau. Noaptea șuiera lung, între mlaștini și peșteri. Geamătul și șuierele mici, întrerupte n-ar fi trebuit să-l sperie,doar mai exista lumina aceea mică, de la casetofon. Tolea s-ar fi putut roti, nu era nici o primejdie, n-ar fi avut de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se mai grăbea. Dintr-odată, începu să se grăbească, năuc, și iar se opri. Concediu, dada, era în concediu, dar unde s-o pornești în sezonul incert, acum e pâclă roz și peste o oră zăduf și peste alte trei șuieră cu rafale de gheață. La Antonel, la Toni, dada, la doctorul Marga... între semenii noștri zurlii se găsește totdeauna ceva să-mi pună sângele în mișcare. La Marga, la dom’ Bazil, la Bătrâna Fecioară Musaca, acolo am găsi de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nu mă însoțiți? Se adresase tânărului logodnic, care n-a răspuns cu nici o vorbuliță. Avea dreptate femeia, trebuia intervenit, altfel riscam să nu apucăm, lăzile erau pe terminate. Tânărul logodnic zâmbea batjocoritor. M-a găsit tocmai pe mine mai reprezentant, șuieră el nervos spre logodnică. Fata privea în sus, în ochii lui mari, cu o admirație absolută. Mai reprezentativ, îl corectă ea, suav. Admirație absolută, dar îl corectase, totuși, drăguța de ea. Deci, avansam. Greu, încet, șirul din spate tot crescuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
recapete suflul, înaintea marii scene finale. Într-adevăr, părea decisă să nu se mai întrerupă și să nu se lase întreruptă, până când nu descarcă toată otrava. Domnule Vancea, să-ți vorbesc despre dezastru. Sufletul plin de cețuri și văgăuni, unde șuieră șerpi și se dezlănțuie corbii. Venin peste venin și nod lângă nod și ciupercă lângă ciupercă. Nici o ieșire, crede-mă, simulări doar. Ieșiri care sunt alte intrări, de fapt. Orotire pe loc și înăuntru, atât. Să-ți vorbesc despre Tavi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
om; dacă eram înger... Îmi vine să strig! Nu pleca și tu! Din pod se aude tot mai tare și nu știu ce să fac! Spirite macabre vin din întuneric; halucinante umbre? Frunze galbene ne-ating ca mâini reci de morți! Brr! Șuieră și cimitirul aflat pe-aici. Aproape! Și mi-i gol iarăși decorul în casa-mi prea umbrită. Am mai trecut prin asta, nu cred că se va sfârși! Simt în ochii-ți goi că nu realizezi cum este-acolo. Eu
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
ce va să vină. Și pe răscolire de unde, în hârjoana celor doi înlănțuiți, norișorii i-au povestit șișcoaicei despre pruncuța care se va naște. Când Ghiolul Negru a început să geamă a înzorie, Andromanda a tras macatul de peste cei doi, șuierându-le că venise ceasul liniștirii. Lunganul și-a încheiat zorit pardesiul, a fluturat verzeala eșarfei, încolăcindu-și gâtul, și a zâmbit abătut: „Madam’ Andromanda, noaptea asta, de fapt, era rândul lui Limonadă să iasă la produs. Dar l-a reținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
glas domol, În a apei strălucire Întinzând piciorul gol Și privind în luna plină La văpaia de pe lacuri, Anii tăi se par ca clipe Clipe dulci se par ca veacuri". {EminescuOpI 111} Astfel zise lin pădurea, Bolți asupră-mi clătinând; Șuieram l-a ei chemare Ș-am ieșit în câmp râzând. Astăzi chiar de m-aș întoarce A-nțelege n-o mai pot... Unde ești, copilărie, Cu pădurea ta cu tot? {EminescuOpI 112} PE ACEEAȘI ULICIOARĂ... Pe aceeași ulicioară Bate luna
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste, Căci se clatină rărite șiruri lungi de bătălie; Cad Arabii ca și pâlcuri risipite pe câmpie, În genunchi cădeau pedestrii, colo caii se răstoarnă, Cad săgețile în valuri care șuieră, se toarnă, Și lovind în față-n spate, ca și crivățul și gerul, Pe pământ lor li se pare că se nărue tot cerul... Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare; Durduind soseau
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Dar organele-s sfărmate și-n strigări iregulare Vechiul cântec mai străbate, cum în nopți izvorul sare. {EminescuOpI 158} P-ici, pe colo mai străbate, cîte-o rază mai curată Dintr-un Carmen Saeculare ce-l visai și eu odată. Altfel șuieră și strigă, scapără și rupt răsună, Se împing tumultuoase și sălbatece pe strună, Și în gîndu-mi trece vântul, capul arde pustiit, Aspru, rece sună cântul cel etern neisprăvit... Unde-s șirurile clare din vieața-mi să le spun? Ah! organele-s
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
tren accelerat căruia i sa mai adăugat un vagon; fidel, conștiincios, primitor, poposește zilnic în aceleași gări, apoi își continuă drumul... Chiar dacă trage după el mai multe vagoane, an de an, inima i-a rămas aceeași; se aude până în depărtări, șuierând... De-a lungul anilor a auzit multe povești, a cărat atâtea bagaje, ziare, scrisori, a adunat între șinele lui drame și tristeți, la ferești, batiste fluturând doruri de acasă, excursii cu cântece și veselie, vacanțe la munte și la mare
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
noapte râioasă, rămasă de pe vremea în care spațiul era zgândărit de gândurile geniilor locale, când Mireasa noastră începu să cânte. Dar a trecut acceleratul de 13:20 București-Galați și a uitat că a cântat. Când personalul de 16:14 Mărășești-Galați șuiera pierzându-se în zare, deja lumea uitase pentru ce-și maltratase semenii. A mai spart și un avion bulgărele de timp. Deja gândurile tuturor erau fărâmițate. Dar sâmburele răului, mai tare decât cel de măslină, mai exploziv decât cel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Dacă îi era frig, crea antifrigul, prin urlet direct proporțional cu înghețul, din oamenii-urlet, care hotărau, delimitau, trasau, zideau granițe, lacăte, labirinturi de urlete gunoierești, mașini care le tocau gălăgia în mărunte gălăgii și acel superior, acel cuvânt întreg eliminatoriu, șuierat în nota si bemol: O-PA! Dimensiunea a doua "M i-e frică", se auzea glasul Mioarei Alimentară din întuneric. Văd în suflete. Povestește-ne! Mi-e frică! Nu există oameni. Impresia noastră despre ei, totul e ceva, altceva. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
damnaților nu crăpau, încercuite de gânduri, întrecând în iureș titirezul de vânt, gândurile depășeau prin viteză conul îndrăcit și plecând gonit de metafizica ciudatelor gângănii care îngrozeau mecanica fluidelor vântoase cu forțele lor celeste. Voi mi-ați luat sufletul? Nu! șuierau ciudații. Ar fi nedemn pentru noi. Avem de dat, nu de luat. Eu nicidecum! răspundea toamna. Ești prea seacă Mioara, pentru a te fura cineva. Atunci poate noi, cârâiau ciorile! N-aveți voi ce face cu suflet de femeie, vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ecranul fără imaginea filmului ar fi fost la fel de mort ca timpul însuși care i-a dat viață? Am prelungit deci starea de spectator în sala goală a cinematografului cu ecranul alb. Scrisoare în Sol albastru P uteam să mă dedublez șuierând în gând numele Mamei. După luni și ani de încercări îl aveam și pe înăuntru și pe în afară, deopotrivă. Fapt ce a permis Autorului să facă un colaj impresionant din trăirile mele. Pe care nu-l mai acuz de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sau egal, decât să fie dezgolite de măști. În felul acesta, necunoscutele dispar între circumvoluțiunile timpului pentru a ispiti alți idolatri ai matematicii. Noi ne prefacem că le prelungim existența, când, de fapt, le creăm agonia. Unde-i atunci adevărul? șuieră Prunilă. El întreba ca și cum ar fi exclamat. ADEVĂRUL E NECUNOSCUTUL DESCÂLCIT CLIPĂ DE CLIPĂ, ÎNCET, ÎNCET... ÎNCET! zise Chirilă când deja avea apă în gură. Halipa se unduia departe, fulgerând apa cu solzii de aer în care se răsfrângeau Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
anevoioasă, dar curând se clinti și aerul proaspăt și rece începu să invadeze sala prin crăpăturile făcute. Erau pe punctul de a o lăsa jos, pe parchet, când se auzi o izbitură în panoul negru! Apoi unul, două gloanțe au șuierat în clasă și s-au înfipt, unul în peretele opus, iar altul în pardoseală, în momentul în care n-au găsit carnea subnutrită a elevilor din care să muște. STOP! Înapoi! S-o punem înapoi! Alte trei izbituri se auziră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]