1,581 matches
-
zornăia farfuria. Iadeș nu știu cum să facă, în dreptul lui castronul nu zornăi. Orbul îl privi cu găvanele goale, albul lor îl săgetă. Întinse arătătorul și-l împunse în piept, apoi îl ciocăni pe chelie cu arătătorul mâinii drepte. — Ai să mori ! șuieră. Iadeș rămase cu gura căscată, privind în jur, după ajutor. — Să moară mama... șopti, pierdut. — Și tac-tu ! hotărî Bunelu și, brusc, pupilele îi căzură înapoi între pleoape, precum prunele- perechi câștigătoare la jocurile de noroc la manetă. Bunelu țopăi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mijloc. Isaia se învârti în jurul ei, ciocăni lemnul, deschise capacul, de unde îl privi, ca un obraz rotofei, un cadran de ceas cu limbile alandala. Mecanismele păreau la locul lor, lanțurile cu greutăți, pendulul, dar cutia, mișcându-se, scotea o respirație șuierată de arcuri smulse din capace. — Merge, hotărî Isaia. În cutia asta numa’ timpu’ e mort. N-are decât să iasă, să vedem și noi cum e când moare timpu’, că până acuma numai noi am murit și timpu’ a făcut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
peste obraji. Cârpa însângerată lăsă dâre pe pomeții secătuiți și pe maxilarele care îi clănțăneau mărunt, din cauza febrei. Marchiza își duse, fără să vrea, palma spre fardurile de pe obraji, atât de groase, că stăteau să crape. — Uite-așa arată moartea ! șuieră Magdalena printre dinții subțiați. De ce vă e frică, ce altceva v-a mai rămas ? N-ați vrut milostenie ? Uite, vă dau eu moarte pe gratis. Câtă vreți, săturați-vă măcar o dată... De ce să flămânziți după lucruri care vă stau la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și-l săltă de guler. — Verigheta se poartă pe stânga... Lui Chisăliță nu-i rămase decât să încuviințeze. — Iar mortu’ n-avea decât mâna dreaptă afară din pământ... — Așa s-ar zice, îngăimă Chisăliță. — Te-ai apucat să dezgropi morții... șuieră Pârnaie, dar nu puteai ști dacă acea constatare pornea din supărare sau din admirație. — Nu cu asta ne ocupăm toți ? spuse piticul, nemaigăsind altceva. Până și morții ajung să se dezgroape unii pe alții... Iar aurul - nu știi, șefu’ ? - nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Capra cu trei iezi, ca să-ți dai seama cât de crudă este. Tili trase adânc aer în piept, îl păstră îndelung, de parcă voia să-l lase să cotrobăie prin toate firidele corpului, apoi îi dădu drumul încet, cu buzele țuguiate, șuierând. Maestrul începu să-și adune cutiile. — Bine că s-a terminat pe ziua de azi. Cine știe ce grozăvii îți mai treceau prin minte. — Grozăviile sunt în mintea ta. Numai că n-ai curajul să duci lucrurile până la capăt. Trage și tu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
coborau, în urma lor, pe terasamente. Singurul tren de călători trecea la ora opt seara, de două ori pe săptămână. O dată miercurea, la dus. O dată sâmbăta, la întors. Era un tren internațional care pleca din capitală și ajungea la mările înghețate. Șuiera de departe, numărai până la cinci și puteai să-l vezi. Trecea atât de repede, încât abia dacă îi deslușeai ferestrele. Vara sclipea în lumină ca argintul. Iarna se lăsa ca un întuneric mai dens, ca o umbră crescută dintr-o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dosarul se poate să nu fi fost terminat. — Era și certificatul de deces, se apără Tili. Dacă nu e vreo căsătorie la mijloc, poveștile despre oamenii mari se termină cu o moarte. Maca se întoarse și-l apucă de guler. Șuieră, printre buzele strânse : — Tocmai de-aia ! Dosarul ăsta nu e încă închis. Jenică, ghemuit de frig, nu-l auzi. Arătă spre gard : — A dispărut gagica ! — Ce gagică ? întrebă Tili, îndreptându-și gulerul. — Aveam noi doi o gagică peste gard, bodogăni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mâna Poliției, murmură bătrânul. Hoților... V-am luat numărul de la motocicletă... Se întoarse și ridică pumnul spre ei. — Hoților ! strigă. Dar numaidecât gemu : Dacă mă lăsați în pace, n-o să spun nimic... — ăia la care spuneai mata nu mai sunt, șuieră Maca. Și pe ăștia noi îi doare undeva de ce- ai putea să le spui... Bătrânul vru să replice repede, pe negândite, dar se înecă, tușind la fel de uscat. — De ce ne faci hoți ? întrebă Tili, împungându-l cu degetul în piept
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
peste tot... Cercurile lor începuseră să se strângă. Bătrânul privea rătăcit cum același chip venea asupra lui de peste tot. Nu mai putea face niciun pas, într-o parte sau alta, fără ca acel chip să nu-l încolțească. Trenul de argint șuieră, timpul se întoarse ca o mănușă și trenul se lăsă privit pe dinăuntru, umbrele se preschimbară într-o lumină orbitoare ce trecu peste singura umbră care rămăsese agățată de șine și care, dintr-odată, dispăru și ea. Ușa se trânti
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de gard... Namila îi înșfăcă la subsuori, ca pe două suluri de stofă, și, ferindu-i să nu-i dea cu capul de tocul de lemn al ușii, îi scoase, însoțindu-se cu un fel de cântec pe care îl șuiera printre buzele făcute pâlnie. Se întoarse repede, scuturându-și palmele cât niște cazmale. Și acuma, spuse bătrânul, ia niște bani și du-te cu fetița la gară, să-și cumpere o ciocolată. Tili o prinse de mână : — Numele tău e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
către străin. — O să-l luăm atunci chiar pe ăsta pe care l-ai ales dumneata, spuse străinul cu o voce care devenise tăioasă. — Eu n-am ales nimic ! gemu Jenică. — Atunci să zicem că el te-a ales pe dumneata, șuieră străinul și prinse lozul cu degete subțiri. Era dibaci, atingea obiectele ca un magician și, cu toate astea, desfăcu lozul cu o uluitoare încetineală. Jenică privi, milimetru cu milimetru, până când îl desfăcu pe de-a-ntregul, și atunci văzu că amândoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
într-o margine. Jenică se dezlănțuise. Se lăsă în patru labe cu fața lipită de podea, privind grămăjoara din toate cele patru direcții. Se năpusti, icnind, astfel încât lozurile să nu aibă timp să se regrupeze. „Te prind, mă, te prind !“, șuiera, rupând sau smulgând peticul golemului din lozurile pe jumătate rupte. Dar peticul nu conținea litera care trebuia și golemul rămânea tot amenințător și de nedomolit. Dădea și peste câte un loz deja desfăcut și încăpățânarea cu care peticul de hârtie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ușa întredeschisă. Cei dinăuntru nu observară prezența, între ei, a umbrei. — Eu mi l-am pus, șopti fata. — Cum asta ? Nu-l ai de când te-ai născut ? — Ba da... Și nu erai cam mică să- ți pui singură numele ? „Boule !“, șuieră Maca. — Eu mă nasc în fiecare zi, spuse, moale, fata. Dacă te uiți în calendar, azi e chiar Sfânta Polixenia. — Să sărbătorim atunci... râse bătrânul, fără să se mai încurce în amănunte, și râsul lui semăna cu trosnetul de creangă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar îi auzi dinții clănțănind, ca un stol de grauri bătând în fereastră. Fata, complet goală, îl privea îngrozită de după ușă. Se aplecă, își adună în grabă puținele haine și se strecură afară. — Măcar ți-ai luat banii înainte ? îi șuieră Maca atunci când trecu pe lângă el. Ea îi aruncă o căutătură ucigașă și fugi pe hol, trântind ușa. Auzea țăcăneala dinților care parcă explodau în gura bătrânului ca floricele de porumb sub capacul ceaunului. De jos năvăleau pași pe scări. Maca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Maca. Doi suntem deasupra și doi dedesubt. Mai rămâne să vedem care sunt unii și care ceilalți. Depinde de unde privești. — Te pomenești că și ei ne căinează pe noi. Ar avea și de ce, dacă stai să te gândești... Un tren șuieră pe lângă gardul cimitirului. Maca numără vagoanele. — Erau mai lungi înainte. Nu doar că erau mai lungi, ci erau și mai dese. Nouă ne-au plăcut trenurile întotdeauna. Ai putea să te uiți la bariera Câmpeneanca și să povestești toată viața
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sperie și țipă, vecinii spărgând ușa la timp. Profitând de proximitatea căii ferate, personajele din Take, Ianke și Cadâr de V.I. Popa cochetează intens cu ideea suicidului feroviar. Totul se termină însă cu bine, printr-un matrimoniu previzibil, și trenul șuieră vesel în final. Mona din Steaua fără nume se așază decisă pe calea ferată, șeful gării o convinge că mersul trenurilor ar face-o să aștepte prea multe ore deznodământul. Dar la Camil Petrescu nu mai e de glumă! Ladima
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
și de roșii. Totuși, a luat seama că boierul a tras două pistoale de la brâu și le-a îndreptat asupra lui Tudor. Mută, Tinca s-a năpustit asupra boierului, drept în clipa când cocoașele pistoalelor atingeau capsele. Un glonț a șuierat pe la urechea Vladimirescului. Altul a atins umărul stâng al Tincăi și-a nimerit în creanga unui copac, turtindu-se acolo. În liniștea care s-a statornicit, o clipă, în ograda conacului, Tudor a strâns frâul calului și-a poruncit aspru
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
Sit you too. BUFONUL: Nu, e un cavaler, care are ca fiu un nobil; fiindcă este un cavaler nebun acela care-și vede fiul nobil înainte de-a fi el. LEAR: O mie cu frigări roșite-n foc Se năpustească șuierînd pe ei! EDGAR: Spurcatul vrăjmaș mă musca de spate. BUFONUL: E nebun cin' se-ncrede în blîndețea unui lup, în sănătatea unui cal, în dragostea unui fiu sau în jurămîntul unei tîrfe. LEAR: Așa va fi, le dau în judecată
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
gemea, pentru femeia care era poate undeva moartă, plutind în apa galbenă, murdară, către pădurea de sălcii. Omul întins pe bancă începu să respire des și gâfâit, fruntea i se broboni, sau era numai o părere, aerul ieșea din plămâni șuierând. Jegosul adormise iar cu mâinile pe lampă. Cantoniereasa își luă impermeabilul, apoi plecă încet cu pași calculați parcă. Se liniștise acum, o liniște înaltă ce nu izbutea s-o tulbure nici zgomotul ploii, nici zbârnâitul firelor de telefon ce treceau
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
faptului că orașul este recunoscut ca cel mai important centru petrolifer din țară, încă de la distanță avea senzația că deja miroase a combustibil fosil și, pe măsură ce înainta înfigându-se în cartierele mărginașe ale orașului, senzația aceasta se accentua, în timp ce locomotiva șuiera tot mai des și tot mai prelung. Intrase deja în Gara Ploiești Sud când simți o strângere de inimă, o dorință firească de a se opri și de a rămâne acolo, dacă nu definitiv, măcar pentru o perioadă de timp
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
însumând cincisprezece douăzeci de minute cel mult, timp în care s-a stabilit și un echilibru relativ între călătorii care au urcat recent și cei cu vechime mai mare, după toate acestea, locomotiva a început să se miște pufăind și șuierând, bucuroasă că a lăsat în urmă mahalalele nu prea arătoase ale Râmnicului. Pe măsură ce aceasta înainta, optimismul călătorilor creștea, iar cunoscătorii priveau prin ferestre, făceau pronosticuri și comentau diferitele aspecte ale agriculturii. Bidaru însă, contrar așteptărilor, amintindu-și cum în ultima
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de care, poate, nici nu s-ar fi sinchisit, a urmat o alta la mână, ceva mai zdravănă. Puțin deranjat, a scos mâna pe fereastră să-și tempereze senzația neplăcută și, involuntar, a privit în direcția locomotivei. Mastodontul din metal, șuierând vesel, înainta nervos, trăgând anevoie trupul unui balaur apocaliptic, în pântecele căruia se afla și el, alături de toți ceilalți. Ceva însă îi atrase atenția. La orizont, chiar pe direcția în care se deplasa, se contura o pată mare, neagră ca
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
rând pe rând, când ciobănași cu trei sute de oi când, țărăncuțe cu bujori în obrăjori și cu bundițe noi, țigani adevărați îndrăgostiți de pirande, când niște bieți pribegi cu cavalul în mâini ce-și deplâng soarta prin câte o doină șuierată însă izvorâtă din adâncul rărunchilor. Urmau apoi romanțe, canțonete italiene, cântece și melodii rusești. Nu era necesar să se repete aceeași melodie. Le avea pe toate în memorie. La școală colegii, chiar și profesorii de muzică, când îi puneau în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de pe Lăpușneanu și ...direcția gară. Se apropia ora plecării trenului care mergea spre Vaslui cu oprire în gara Rebricea unde era punctul meu de coborâre. La gara Rebricea trenul avea oprire odată cu venirea întunericului. N-a stat mult. Locomotiva a șuierat de două ori prelung și după câteva pufăituri și-a pus roțile în mișcare, trăgând după ea garnitura ponosită de vagoane și lăsând în urmă balauri de fum gros și înnecăcios care a înghițit cât ai clipi micuța stație Rebricea
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
descriere! Luna, rotindu-se, anunță imperturbabil trecerea: "Privește / ceasornicul feeric al lunii / peste care / mâinile-mi oarbe / se plimbă / rotund după cerul din tine". Conștiința efemerității, a timpului vorace, se reduce la o constatare filozofică obiectivă, aproape neutră: Pe sub noi șuieră trenuri albastre. Se duc în piatră. Se duc în noapte. Pe sub noi trec rotitoarele astre cu explozii rostite în șoapte. Pe sub noi puhoaiele negre în clocot. Se duc în Ereb. Se duc în uitare. Peste noi străveziul, giganticul clopot al
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]