1,715 matches
-
facă vreodată vreun test de sarcină. Henrietta fusese întotdeauna cea cu dramele lunare. Pe când aveau optsprezece ani, Henrietta nu trebuia decât să se uite la un bărbat, că se și trezea că îi întârzie ciclul cu trei zile. Apoi urmau șuvoaiele de lacrimi, lumânările aprinse la biserică dinaintea Fecioarei, jurămintele că n-avea să mai rămână niciodată singură cu un bărbat sub patruzeci, nu, mai bine sub șaizeci de ani, în veci. Apoi îi venea ciclul, un șuvoi roșu, triumfător, izbăvitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
zile. Apoi urmau șuvoaiele de lacrimi, lumânările aprinse la biserică dinaintea Fecioarei, jurămintele că n-avea să mai rămână niciodată singură cu un bărbat sub patruzeci, nu, mai bine sub șaizeci de ani, în veci. Apoi îi venea ciclul, un șuvoi roșu, triumfător, izbăvitor. Sau, dacă nu-i venea, aprindea alte lumânări și făcea un drum până la farmacie. Dar Fran fusese cea precaută, cea care își amintea întotdeauna că trebuia să-și ia anticoncepționalele, chiar și când era timpul să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
stație și alți ghicitori, tineri și bătrâni, îmbrăcați ca Higurashitei. Își așteptau răbdători clienții, la lumina palidă a dughenelor. Dacă Gaston ar fi ajuns cu zece minute mai devreme, ar fi putut să-l zărească pe Takamori într-unul din șuvoaiele de oameni care ieșeau din stația Shibuya, dar trăncăneala lui Higurashitei le împiedicase reîntâlnirea. În drum spre casă, Takamori s-a oprit cu prietenul lui, Iijima, la un restaurant mic pe nume Otafuku, unde, în clipa aceea, beau bere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu o lanternă în mâna dreaptă. Șoferul a pus cuminte piciorul pe frână și a oprit mașina. — Sacre flic... va au diable, n’est-ce pas, monsieur? Endō, zâmbitor, se prefăcea că stă de vorbă cu Gaston. Dând drumul la un șuvoi de cuvinte franțuzești fără noimă, el încerca să lase impresia că poartă o conversație plăcută. Dacă era să scape, acum era momentul. Gaston îl privea fix pe polițist, care părea însă cam puștan. Cu pistolul înfipt în coaste nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
sentiment aproape mistic al comuniunii cu Roma, cu membrii speciei sale, cu concetățenii săi. Pe Valentina o enerva faptul că mama intra În vorbă cu necunoscuții. Pasagerul Încercă să-l ocolească pe Kevin, călcându-l pe picioare, dar un nou șuvoi de oameni Îl rupse de lângă mama lui, separându-i. Mama fu Împinsă spre ea. Strânsă Într-o blană nepotrivită pentru luna lui mai și parfumată peste măsură cu miros de tămâie. Tămâie - căci dimineața când se spălau, o făceau Împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o oprească, să se agațe de ea și să nu-i mai dea drumul să plece niciodată. Ciocăni iute În fereastră - pentru a-i face semn să fie atentă -, dar era deja prea departe. Apoi trenul plecă, prinzând repede viteză. Șuvoiul de călători ce se Îndreptau spre scările rulante Îi Înghiți și ea o pierdu din vedere. Maja mergea cu pași mici, adaptându-se mersului Camillei, strângându-i Încheietura delicată și ascultând-o cum ciripește despre lucruri asupra cărora nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Pentru o clipă Îi păru că el este ținta disprețului universal - iar Emma și mulțimea care Îi Înconjura, lampioanele, vitrinele, trăsurile care așteptau turiștii În față la Barcaccia dispăreau În Întunericul tunelului care Îi Înghiți. Mulțimea se apropia ca un șuvoi. Dacă aș putea să uit cuvintele, promisiunile, minciunile. De-a lungul pereților galeriei, panourile publicitare Îl obsedau cu amăgirile lor. Și deasupra lui, agățat de cupola goală a galeriei, străbătută de cabluri electrice și tuburi de neon, Îi atrăgea atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
la Comoșteni, care încă se numea Coteni. N-a ajuns imediat, bineînțeles. În noaptea incendiului, s-a târât agonic până la malul lacului, gândindu-se cu groază instinctivă că ar putea să cadă în apă. Era ca și prima oară, un șuvoi șerpuitor, de data aceasta incolor, strălucind uneori precum apa în lumina soarelui. S-a privit în luciul bălții și l-a mișcat imaginea vălurită și ochii liniștitori ai lui Pampu. Era, de fapt, imaginea lui despre sine, pe care numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
că se schimbase cu totul, mai spusese un poate, țuguindu-și buzele femeiește. Îi luase aproape o jumătate de oră să ajungă aici, dar institutul era aproape. Totuși, a mai făcut câteva minute bune, căci taxiul se strecura greu, odată cu șuvoiul nesfârșit de mașini. A ajuns tocmai când Giulia ieșea. Era șifonată, umilită, frântă. 23. Giulia se gândise toată dimineața la Andrei Ionescu, iar către prânz chemase un taxi, hotărâtă să-l vadă la birou, adică să-i vadă fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
venit repede, acum că Gad deschisese calea. A căzut din pântecul mamei lui ca un fruct copt dintr-un pom, tot un băiat și tot brunet, dar mult mai mic decât primul. Dar mama lui nu l-a văzut. Un șuvoi de sânge i-a urmat și lumina din ochii Zilpei s-a stins. Inna și Rahela au înfășurat-o în lână și ierburi ca să oprească sângele. I-au udat buzele cu apă și bere tare amestecată cu miere. Au cântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am înțeles gluma. Dar imediat mama și-a reluat tonul serios și a continuat: - Marea mamă pe care noi o numim Innana le-a dat femeilor un dar care nu este cunoscut printre bărbați și acest dar este secretul sângelui. Șuvoiul care curge atunci când luna dispare, sângele vindecător care apare atunci când luna nouă se ivește pe cer - toate astea înseamnă pentru bărbați doar o scurgere și câteva zile de boală, deranj și durere. Ei își închipuie că noi suferim și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
aș fi fost timidă. Shalem știa ce plăcere găseam în el, cât îi eram de recunoscătoare și cât de poftă îmi era de el. Îi dădeam tot. Mă abandonam lui. Mă pierdeam în el. Doar că nu aveam glas pentru șuvoiul de fericire care mă străbătea. Când mă bucuram prima dată de îmbrățișarea lui Shalem, Levi se năpustise în palatul lui Hamor, furios că nu i se acordase audiența la rege la care el se credea îndreptățit. Dacă fratelui meu i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pe chei, Fersen și Morineau supravegheau descărcarea unei platforme. Deodată, cablul macaralei scîrțîi, se rupse brusc, platforma se răsturnă și toate lăzile căzură În apă Într-o jerbă de stropi. Se scufundară pe loc. Fersen nu-și putu opri uun șuvoi de Înjurături. Morineau Își luă un aer Îngrozit: - Tot materialul de supraveghere video! E o nebunie, vă pricepeți cumva la deochi sau ce se Întîmplă? Luca Îl fulgeră cu privirea. - Mișcă-te, ce dracu’! Încearcă să recuperezi tot ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de aia m-am vîrÎt pînă acolo. - Acum o să spui că e din vina mea! - Într-un anume fel, da... CÎnd te văd, pierd pămîntul de sub picioare... ZÎmbetul lui mulțumit de sine o făcu să se zbîrlească. Își reținu un șuvoi de vorbe grele, se ridică dintr-un salt și fugi spre mașină. - Așteaptă, vreau să știu unde erai cînd m-ai strigat. Mă Întreb dacă nu există o galerie Între grotă și faleză... Ea Îi arătă situl cu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ce s-a Întîmplat cu mine ? În mod normal, există un fel de filtru intern, care mă Împiedică să spun absolut tot ce gîndesc și mă obligă să mă cenzurez. Dar acest filtru a Încetat să funcționeze. E un adevărat șuvoi de informații aleatorii, pe care nu Îl pot opri. CÎteodată cred În Dumnezeu, fiindcă, altfel, cum am mai fi aici acum ? Dar, pe urmă, mă gîndesc, de ce există războaie și chestii de-astea... — ...să port bikini tanga, pentru că nu ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
repede mistrețul furios peste tine și i-am repezit sulița micuță a lui Kikil În vintre, acolo unde se unește coapsa cu burta. Blondul horcăi, dar era atât de voinic, Încât se dădu Înapoi, cu bâta ridicată deasupra capului. Un șuvoi de sânge prinse a-i țâșni, Întrerupt, de la rădăcina coapsei, În același fel În care laptele vieții țâșnește din om la Împreunare. - Sunt, Eklu, de la Lacuri, și am să-ți frâng oasele, răcni el. Azvârli un picior care mă izbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
foarte cald, Își scotea rochia și furoul. Lucra Îmbrăcată Într‑un sutien uriaș și niște șalvari de zuav. La vederea lui Ravelstein În scaunul cu rotile, fața Wadjei a oscilat Între compasiune și ironie - cu o sprânceană În sus. Un șuvoi de comentarii nerostite aluneca pe povârnișul feței ei de mops. Mă rog, era un lucru foarte trist! Dar, pe de altă parte, era un evreu. Uneori o puteai auzi bombănind „Moișale”, În timp ce lustruia obiectele. Slăbit În primele zile, Ravelstein o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Spre niciunde După moartea lui Stelian, inginera Valentina Lazarovici simți cum înmugurește. Nu imediat. Cam după un an, după ce-i făcu mai toate pomenile se simți îmbobocind. Era în baie. Își făcea toaleta de dimineață. Se pomeni dintr-o dată cum șuvoiul de apă de la duș nu mai cădea chiar pe trupul ei, ci pe un fel de lujer înalt, un fel de crin, de răsărită sau poate de gherghină. Un lujer fraged, mlădindu-se sub atingerea pârâiașelor prelinse de-a lungul trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
arabii. Se studie îndelung, ca și cum se descoperea după o lungă absență. Se pomeni fredonând Boema lui Aznavour, trecându-și jetul de apă, ca într-un alint, peste umeri, peste sâni, peste coapsele lungi, încă zvelte, lăsându-se înfiorată de atingerea șuvoaielor pe pântece, de zvâcnetul apei căutându-i parcă sexul. „Bat spre șaptezeci“, oftă ea, „și-mi arde de prostii.“ Nu se putu abține și se mai cercetă câteva clipe în apele verzui ale oglinzii. Se șterse apoi, îndelung, cu prosopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din cameră și am intrat la baie. M-am așezat pe closet și am direcționat jetul ca să nu se audă nici un zgomot, am tras apa numai pe jumătate, apoi m-am dus la chiuvetă și, cu apa curgând într-un șuvoi subțire, mi-am spălat sexul și mi l-am șters de prosopul negru. M-am gândit că n-ar fi rău să mă spăl pe dinți, deși îmi pregătisem pe blatul din bucătărie o gumă de mestecat pe care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Era cravata, ieșind prin deschizătura fermoarului. A căzut pe asfalt și s-a încolăcit ca un șarpe roșu, lângă rondul cu iarbă. ROȘU PESTE TOT Aveam sânge pe mâini și lacrimi pe față. La fiecare urlet al Soniei, un nou șuvoi roșu îmi inunda degetele. Le răsfiram, ca să se scurgă, dar acum sângele venea tot mai gros și forma o peliculă scârboasă de care nu puteam scăpa decât scuturând brațele. Sonia îmi vedea mișcarea, n-o înțelegea și mă apuca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ea, adică o mulțime. Dacă toate astea puse împreună dau doi litri jumate sau trei, iar sângele încă doi, judecând după băltoaca plină de cheaguri care vopsise paiele din jur, sângele Soniei era pe terminate. Așa că am vrut să opresc șuvoiul și am apăsat încet bila, vrând s-o bag la loc, cine știe, ca un dop. Sonia a răcnit: — Scoate-l, scoate-l, nu-l băga la loc, trage-l afară... Mi-am zis ce naiba, „lichid prețios” înseamnă sânge, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
dădeam seama clar ce e, dar știam că e ceva. Dar crezi că... Ar cam trebui să plec, zise Hazel, ridicându-se. MM trebuie să ne dea notele. Am ieși din cabină în grup, după care ne-am pierdut în șuvoiul de actori care o lua în jos pe scări, către scenă, după ce ieșiseră din cabinele lor unde își puseseră la loc hainele lor obișnuite. Când am trecut pe lângă cabina cea mare de pe primul palier, ușa acesteia s-a deschis brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
gândul la omul-ghiulea. —Dragule, nu mă părăsi așa! se auzi vocea lui Hugo, în urma sa. Ți-a rămas un picușor de rimel pe ochiul stâng. Lasă-mă pe mine să te șterg. Neputând să mă stăpânesc, m-am desprins din șuvoiul de oameni și m-am strecurat în cabină. Hugo stătea cu un picior cocoțat pe masă, încheindu-ți cataramele ghetelor. Era foarte elegant, cu un pulover pe gât negru și mulat și o pereche de pantaloni cu talie joasă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
meteori care căzuseră într-o pădure fermecată și se prinseseră în mreje. E minunat, zise Janey, încă ținându-mă strâns de mână, în timp ce luminile se schimbară devenind mai bogate și mobilele înălțară, transformându-se în candelabre; pe scenă năvăli un șuvoi de oameni. O clipă, mi i-am închipuit pe mașiniști, tot trăgând de cablurile lor, cu comenzi scurte și rectificări auzindu-se în căști, în timp ce mobilele se aliniară perfect; după care, se auziră primele cuvinte din piesă și magia brută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]