KorAP: Find »[drukola/base=țar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...277 >

6,901 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

IX-lea.12 Creștinarea bulgarilor Un eveniment însemnat l-a reprezentat creștinarea bulgarilor. În 864-865, hanul Boris (852-889), împreună cu familia sa și nobilimea din jurul său au primit creștinismul și s-au supus botezului. Impunere creștinismului era necesară și pentru integrarea țarului și a statului bulgar în rândul statelor creștine din Europa. După oscilări între Roma și Constantinopol, voind să aibă o biserică independentă, țarul Boris s-a hotărât definitiv pentru acceptarea creștinismului bizantin (870), fapt de cea mai mare importanță în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din jurul său au primit creștinismul și s-au supus botezului. Impunere creștinismului era necesară și pentru integrarea țarului și a statului bulgar în rândul statelor creștine din Europa. După oscilări între Roma și Constantinopol, voind să aibă o biserică independentă, țarul Boris s-a hotărât definitiv pentru acceptarea creștinismului bizantin (870), fapt de cea mai mare importanță în istoria Bulgariei. Urmare însemnată a creștinării pentru societatea bulgară a fost ștergerea deosebirii etnice între bulgari și populația tracă romanizată, condiție necesară pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Locuitorii de rând au fost creștinați în masă, apoi a fost organizată biserica bulgară-sinodul de la Constantinopol (869-870) a decis organizarea noii biserici creștine având în frunte un arhiepiscop, în persoana lui Iosif. În biserica bulgară a fost introdusă limba slavonă. Țarul Boris s-a retras, în 889, într-o mănăstire, unde s-a sfârșit, în 907, fiind apoi canonizat de biserica bulgară. Discipolii lui Chiril și Metodiu au contribuit la întărirea credinței în Bulgaria și tot ei au alcătuit alfabetul chirilic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a retras, în 889, într-o mănăstire, unde s-a sfârșit, în 907, fiind apoi canonizat de biserica bulgară. Discipolii lui Chiril și Metodiu au contribuit la întărirea credinței în Bulgaria și tot ei au alcătuit alfabetul chirilic, pe vremea țarului Simeon, în care au fost scrise textele bisericești în țările slave. Alfabetul chirilic a avut o răspândire foarte largă: adoptat de bulgari, el a fost preluat apoi de sârbi, ruși și români, care l-au folosit timp îndelungat în evul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Imperiului.15 Hanul Tervel (700-721) a obținut succese în relațiile cu Bizanțul și în consolidarea noii formațiuni politice statale. În urma ajutorului acordat împăratului Justinian II, el a fost răsplătit cu noi teritorii și cu titlul de caesar (în limba bulgară, "țar"). Dar, în a doua jumătate a secolului al VIII-lea, statul bulgar a slăbit din cauza luptelor interne. În timpul lui Krum (803-814), țaratul ajunge la o mare întindere teritorială. În relații bune cu Imperiul, el și-a îndreptat atenția spre frontiera

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la români.17 Statul bulgar a atins apogeul sub Simeon (893-927), fiul lui Boris, cînd acesta a cunoscut cea mai mare întindere teritorială și înflorire economică și culturală. Bizanțul a exercitat o influență puternică asupra culturii bulgare. În politica externă, țarul Simeon s-a angajat în războaie cu bizantinii și sârbii. Dar încă sub domnia lui Petru, fiul și urmașul lui Simeon, a început decăderea statului bulgar, care în cele din urmă avea să fie ocupat și apoi desființat de către bizantini

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în liturghia bisericii ortodoxe române și în cancelaria domnească a statelor medievale românești. Astfel, liturghia, tradusă în limba slavă veche, în a doua jumătate a secolului al IX-lea, de către apostolii Chiril și Metodiu, a fost adusă în Bulgaria, în timpul țarului Simeon. Atât liturghia cât și întreaga terminologie privind organizarea ritualului și a ierarhiei bisericești (utrenie, vecernie, molitvă, pristol, sfânt, troiță, stareț, vlădică) s-au răspândit în nordul Dunării, printre români, sub țarii Simeon și Petru, în prima jumătate a secolului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Metodiu, a fost adusă în Bulgaria, în timpul țarului Simeon. Atât liturghia cât și întreaga terminologie privind organizarea ritualului și a ierarhiei bisericești (utrenie, vecernie, molitvă, pristol, sfânt, troiță, stareț, vlădică) s-au răspândit în nordul Dunării, printre români, sub țarii Simeon și Petru, în prima jumătate a secolului al X-lea. Limba slavă veche a fost însușită de pătura socială dominantă, boierimea, de sorginte slavă ea însăși, până la asimilarea de către români.19 Ungurii Migrația neamurilor de stepă asiatice a provocat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la cei doi conducători ai ungurilor, Arpad (gyula) și Kurszan (kende) și, cu daruri, au încheiat o alianță. Detașamentele maghiare, conduse de Liunticas, fiul lui Arpad, au ajuns cu ajutorul flotei bizantine pe malul drept al Dunării, unde au înfruntat oștile țarului Simeon și au înaintat până sub zidurile capitalei bulgare, Preslav. Silit de împrejurări, țarul bulgar a oferit sume mari ungurilor și a încheiat pace cu Bizanțul. Dar, ca să se răzbune pe unguri, el s-a aliat apoi cu pecenegii, vechii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au încheiat o alianță. Detașamentele maghiare, conduse de Liunticas, fiul lui Arpad, au ajuns cu ajutorul flotei bizantine pe malul drept al Dunării, unde au înfruntat oștile țarului Simeon și au înaintat până sub zidurile capitalei bulgare, Preslav. Silit de împrejurări, țarul bulgar a oferit sume mari ungurilor și a încheiat pace cu Bizanțul. Dar, ca să se răzbune pe unguri, el s-a aliat apoi cu pecenegii, vechii lor dușmani, și a inițiat o acțiune comună împotriva lor (a ungurilor). Lovitura decisivă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe un manuscris din secolul al XI-lea (păstrat în biblioteca bisericii Sf. Climent din Ohrida): "Ioan, preotul preasfintei episcopii a vlahilor". Despre episcopia vlahilor nu se mai știe apoi nimic până în 1335. În acest an, după cucerirea orașului Prilep, țarul Serbiei, Ștefan Dușan, donează mânăstirii Treskavac din Prilep biserica Sf. Nicolae din Levin (Bitolia), "pe care a vândut-o episcopul vlah". Deducem că episcopul își avea reședința în Prilep sau Levin. Vlahii din statul sârbesc au fost puși sub jurisdicția

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a înființat mânăstiri. În acest mod, Târnovo devine singurul centru politic și bisericesc al vlahilor și bulgarilor din sudul Dunării. Pentru a ridica prestigiul capitalei lor, Asăneștii au adus la Târnovo moaștele Sf. Ioan de Rila. În urma împotrivirii Constantinopolului, noul țar Ioniță s-a adresat Romei, papei Inocențiu III, care a recunoscut pe Ioniță drept rege și pe arhiepiscopul Vasile ca "primat" al Bisericii bulgare, egal în rang cu patriarhul de Constantinopol. Însă după cucerirea orașului de cruciați, în 1204, Asăneștii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Imperiului în această zonă a avut loc în condițiile complexe ale situației de-aici: bizantinii aflați în plină ofensivă, existența bulgarilor primului țarat (679-971), pecenegii și rușii. După moartea lui Simeon (927), statul bulgar a slăbit tot mai mult, sub țarul Petru, ca urmare a pericolelor externe, în primul rând, conflictele cu bizantinii. Dacă până la mijlocul secolului al X-lea, Imperiul plătea tribut statului bulgar de la Preslav, odată cu energicul împărat Nicephor Focas, Bizanțul refuza, în 967, plata subsidiilor și amenința pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de război sub comanda marelui drongar Leon. După victoria de la Arcadiopolis și după ce Tzimiskes și-a consolidat puterea la Constantinopol, trupele bizantine au trecut Munții Haemus, apoi au asediat și cucerit Preslavul (14 aprilie 971), capitala țaratului bulgar, iar familia țarului și aristocrația din jurul său au fost capturate de învingători. O parte a populației bulgare, nemulțumită de oștile lui Sviatoslav și atrasă de politica lui Tzimiskes, a trecut de partea sa, inclusiv locuitorii din spațiul Dobrogei și de pe malurile Dunării.5

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înseamnă că ideologia imperială considera regiunea respectivă (Moesia), aflată între Dunăre și Haemus, ca aparținând de drept Imperiului. Campania pentru restaurarea dominației bizantine la Dunărea de Jos odată încheiată, după victorie, Ioan Tzimiskes a organizat un triumf la Constantinopol, unde țarul bulgar Boris, luat captiv, a fost deposedat de însemnele puterii, depuse spre păstrare în tezaurul statului. Restaurarea puterii imperiale la Dunăre și în Dobrogea avea să dăinuie peste două secole, între 971-1185. 6 În timpul asediului Dorostolonului, bizantinii au cooperat cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Această dată marchează cea mai veche mențiune istorică cunoscută a românilor sud-dunăreni și implicarea lor în realitățile politico-militare din regiune. După 976, odată cu domnia marelui împărat Vasile II (976-1025), în inima Balcanilor începe să ființeze un stat macedo-bulgar sub conducerea țarului Samuel, unul din cei patru frați. Având centrul în Macedonia, între Prespa și Ohrida, acesta s-a extins treptat de la Marea Adriatică spre Marea Neagră și Dunăre, fiind un pericol pentru hegemonia bizantină în sud-estul Europei. Compoziția etnică a statului condus de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dar și mai sus, peste (nordul) Dunăre. Anna Comnena afirma și ea că "toți cei care duc o viață nomadă sunt numiți, în limbaj comun, vlahi". Acești vlahi, a căror valoare se dovedise în lunga și greaua luptă cu ostașii țarului Samuil, devin acum, la începutul secolului al XI-lea, un adevărat "depozit de luptători" pentru împărații din Constantinopol. Astfel, încă la 1027, se văd vlahi în oastea bizantină din sudul Italiei, alături de ruși, vandali, pecenegi, bulgari, macedoneni-pe la jumătatea secolului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ai existenței sale, el grefându-se pe osatura primului țarat bulgar din secolele VII-X. Statul Asăneștilor, cum era numit, își exercita autoritatea asupra unui teritoriu întins și avea deja o administrație bine închegată. Armata statului de la Târnovo era puternică și țarul Petru putea oferi împăratului cruciat Friedrich Barbarossa un ajutor de 40.000 de oameni, români și cumani, conform unui izvor german. Împăratul se afla în fruntea cruciadei III (1189-1192), iar oștenii români și cumani urmau să ia parte la expediția

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împăratului cruciat Friedrich Barbarossa un ajutor de 40.000 de oameni, români și cumani, conform unui izvor german. Împăratul se afla în fruntea cruciadei III (1189-1192), iar oștenii români și cumani urmau să ia parte la expediția spre Ierusalim. Dar țarul Petru oferea acest ajutor militar cu condiția ca oastea cruciată, aflată în drum spre Țara Sfântă, să cucerească Constantinopol, iar Friedrich să-i recunoască titlul de împărat. Pe de altă parte, noul stat a fost confruntat, încă de la începuturile sale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Inocențiu a trimis coroana imperială solicitată de Ioniță și a acceptat formula Asăneștilor menită să legitimeze constituirea noului stat, fiind de acord cu pretenția lor ce le dădea dreptul la conducere, că s-ar fi înrudit cu vechea dinastie a țarilor bulgari dinainte de 1018. Acest act de "legitimare" era o poziție câștigată de noul stat, iar Ioniță a știut să se folosească de el pentru a lega recunoașterea papei de tradiția militară și politică a primului țarat bulgar, pentru a-și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apelat la regele ungar Andrei II (vezi expediția comitelui Ioachim de Sibiu). Ulterior, în 1213, prin căsătoria fiicei sale Maria cu împăratul latin Henric de Flandra, el s-a bucurat de sprijinul său. În 1216, după moartea împăratului latin, situația țarului bulgar s-a agravat, Ioan, fiul lui Asan, întors în țară după ani de pribegie, a revendicat tronul, a ocupat Târnovo, în 1218, și a luat domnia, iar Borilă, încercând să fugă, a fost prins și orbit, după obiceiul de la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împăratul ortodox de la Niceea. Indignat, papa a propus organizarea unei cruciade împotriva lui și, la îndemnul său, regele Ungariei Bela IV se pregătea să organizeze o expediție împotriva lui Ioan Asan, în 1238, dar năvălirea tătarilor a pus capăt ostilităților. Țarul bulgar a înțeles că pentru a-și atinge scopul, cucerirea Constantinopolului, era necesară consolidarea stăpânirii în nordul țării, el temându-se de o năvălire a regelui Ungariei în Bulgaria. În acest scop, el a strâns relațiile cu cumanii și românii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de cumani și români, în acest sens, cronicarul Nicetas Choniates arată că, în 1199, sciții (cumanii) împreună cu o ceată de vlahi au trecut Istrul", cu referire la românii nord-dunăreni. Pe la 1210, când la Vidin a izbucnit o răscoală, în ajutorul țarului Asan Borilă a venit o oaste condusă de comitele Ioachim de Sibiu, alcătuită din "sași, români, secui, pecenegi", iar când a ajuns la râul Obozt (Olt), "trei căpetenii din Cumania ieșindu-i înainte a dat lupta cu ei, dintre care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dar ocupat de regele Ștefan cel Sfânt la începutul secolului următor (de pildă, Orșova). Țara Severinului apare frecvent în izvoare, în secolele XIII-XIV, iar după constituirea statului Asăneștilor (1185), teritoriul era râvnit de regele Ungariei, Andrei II, dar și de țarul Bulgariei, Ioan Asan II. În aceste condiții, după o luptă în zona Vidinului între cele două părți, regele Andrei II, cu sprijinul papei Grigore IX, a organizat o marcă (ținut de graniță), Banatul de Severin, condus de un dregător al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acolo propaganda catolică, după cum rezultă din scrisoarea papei adresate dominicanilor și celor convertiți, în 1237 (Doc. Hurmuzaki, I, p. 153-154). În 1238, noul rege al Ungariei, Bela IV, la îndemnul papei Grigore IX, a pornit cruciada împotriva rudei sale "schismatice", țarul Ioan Asan II al Bulgariei, punând însă condiția ca episcopatul catolic instalat în Țara Severinului să se afle sub ascultare regală. Dar invazia mongolă din 1241-1242 (vezi cap. X) a năruit aceste planuri. Ulterior, după năvălire, pentru a învinge criza

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]