3,981 matches
-
șorț să înțeleg cum ficatul lui este acum al tău să-mi mărești ochiul acela de pe tabletă schema este la -1 banii se transferă în contul virtual pariurile online au început trebuie să fii cumpătat la toamnă o să-ți dau țuică din prunul meu să nu te sperii, o să fie un pic roșiatică sub cazan trebuie să bagi vreascuri cât mai subțiri uite cam așa cât degetele mele Lucica DRAGOȘ <biography> Născutăîn data de 29.08.1959, în localitatea Hideaga, Maramureș
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mătușii a vorbit tare și clar. L-am adus de la crucea lui Codruț... A umblat iar cu lupii în brațe... Știi dumneata ce ai de făcut. Mătușa a vrut să-l poftească în casă, să-l mai calmeze cu o țuică de prună, dar Badea Vasile n-avea putere să mă mai vadă, așa că a plecat, salutând respectuos și luând-o la goană, după ce ușa se închise în urma lui. De ce spusese că iar am umblat cu lupii? Mi se păruse, sau
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
murit el, tu aveai 26 de ani, eu 34. Contează. Fiecare zi a contat. Uneori chiar mă întreb de unde am mai avut resurse să învii și să o mai fac și destul de semnificativ pentru o viață de om. Doamne câtă țuică fiartă mai beam cu toții în iernile acelea! Trăiam seri lungi de anestezie. Dar asta nu mai e în subiectul nostru particular. E altul. Îmi dau seama că am fugit de amintirea tinereții mele cu aceeași forță ca fuga de depresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și soția lui s-au apucat de băut). Fetele lor sunt anemice. Cea mare a intrat la Drept la Alba Iulia, dar n-a plecat acolo fiindcă nu avea nici bani de tren. Săptămâna trecută au mai găsit oamenii niscai țuică în beci. Au băut-o ca înainte de apocalipsă. El a sărit cu pumnii, ea cu cuțitul. El e în spital, înjunghiat în burtă. Poveste banală de tranziție către niciunde (citește: pușcărie, spital, mormânt) pentru cei mai mulți din categoria asta. În acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
să vină Cârmaciul în vizită la IMUAB, aveam clar sentimentul că acea lume nu era de îndurat decât îndrăgostit, beat sau înfundat în cărți până în gât. Cum îndrăgosteala ținea și ea cât o gripă mai lungă (trei luni cu bătaie), țuica de la Sâncrai nu se clona, tot ce era stabil ca drog era cultura scrisă. Și uite așa, papuașa din țara copiilor străzii devenea o apariție respectabilă și respectată. Da’, mă rog, trebuia să mă up-datez, cum îi zisa. Și vâram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la fel de elitistă: „Nu mi-a ieșit checul, că au fost mici gazele”, „Văru-so e responsabil de magazin și le dă câte ouă vor”, „M-a lăsat șefu’ la tăierea porcului, da’ las’ că și el se alege cu cârnați și țuică”. Doamne, îmi spuneam, da’ oamenii ăștia chiar nu înțeleg deloc ce viață umilitoare ducem? Alta decât să graviteze în jurul mațului gros mai știu? Vezi tu, Mircea, partea care mi s-a părut sublimă în Decembrie ’89 a fost că răsculații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
siguranță, nu după Ceaușescu, după minime certitudini. Dacă nu-și pot face nici un calcul rațional de viață, nu-i de mirare că sunt bingomani. Din această categorie face parte și unul ca bărbatul Vetei. IMGB-ul e o amintire. Doar țuica a mai rămas consolare eternă. Și, în plus, nevestei nu-i mai poate arde una peste bot, ca să-și descarce frustrările. Nu de alta, da’ face menajul la tot soiul de feministe și i s-a urcat la cap că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
bărbați, gata să-i ajut, inclusiv la înfipt cuțitul în gât. Reușim să prăvălim animalul și să-l înjunghiem. Moș Emil aduce paie proaspete și o lampă cu gaz. Începe să miroase a șorici. Bem adălmașul din cănițe de lut: țuică fiartă cu piper. Ne tăiem câte o ureche proaspăt pârlită și o împărțim între noi, „bărbații”. Universul miroase a șorici și vinars. Și a bucurie simplă. Ne încălzim mâinile la focul sub care arde porcul. În ziua de Ignat dispărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
șorici și vinars. Și a bucurie simplă. Ne încălzim mâinile la focul sub care arde porcul. În ziua de Ignat dispărea totul, dar totul. Lumea se compunea doar din carne, din miros de mațe calde, din mașina de tocat, din țuică, din damful primei porții de pecine la laboș și al primilor cârnați pe jar. În ziua de Ignat nu ne mai ardea de nici o salvare prin cultură. Deveneam pântecantropi, cu arme și bagaje, fără rest, fără nostalgii și fără regrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
că nu mi-e dor de nimic. Îmi pregătesc lansarea la Societatea retro. Oșteni, popor, mulțime. Trebuia să o amân pentru ianuarie, așa m-a sfătuit Vasile Zamfirescu. Are dreptate. Urmează perioada de Ignat, lunga sărbătoare cu șorici, jumări și țuică. Integrarea europeană. Lis a umplut centrul de „milenium”, exact cum ți-am scris. The show must go on, cum zicea cel mai drag mie dintre gay-ii contemporani, Freddy. Mircea, poate o dată facem un Ajun împreună, în Transilvania, în unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ne lăsam să cădem, ne treceam cărțile de la unul la altul. Nu ne lăsam nici flămânzi, nici cronic triști, nici pradă nepăsării. Ne stăteau în gât bucuriile neîmpărtășite, soba la care se încălzeau doar unii, caltaboșii netransformați în festin comun, țuica fiartă cu piper din Transilvania părinților mei. Ne iubeam unii pe alții. Într-un fel, ne concuram unii pe alții într-o lume fără competiție de valori „extraterestre”. Inserție 2004. Dacă privesc în urmă, descopăr cu seninătate fericită că nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
suna a doua oară sirena cocseriei din Călan. Mirosea a cocs. Avea buzunarul plin cu bombonele păpușele, lipite una de alta de la căldura corpului său. Mi le lua mie. Mergea direct în beci și trăgea cu mațul un gât de țuică pe de-ascuns de bunica. Îmi făcea semn cu degetul peste gură: „Șșt!” Niciodată nu l-am spus bunicii, era secretul nostru. Îmi pare rău, da’ n-am putut „vedea” niciodată: „clasa muncitoare”, „țărănimea”. Conceptele mi se tulburau de reprezentări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
V., plus nevestele aferente. N-am putut mânca nimic toată ziua fiindcă meniul era: carne, cu carne din carne și deasupra fripturi cu sarmale. N-am putut bea decât cu mare greutate două sticle de Tuborg, fiindcă primăria decisese deja țuică, votcă, vinuri. Stăteam mută, fumând ca o nefumată, lângă violonistul din taraf (încaltea, omul foarte drăguț, într-o pauză de cântece patriotice și hore mehedințene, mi-a cântat Balada, uitându-se în ochii mei, și a cântat-o așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Dumnezeu ca natură. El ca natură, nouă ca natură. E o colină cu un șir lung de morminte, ascunse între ele de copăcei, de narcise, de trandafiri încă neexplodați și neîmbobociți, de pruni care se scutură în metamorfozele lor spre țuică. Acolo pot asculta cum crește iarba printre greieri și pe sub mierle. Și tot acolo pot vedea o imagine simbol a unei lumi care trece de la secolul XX industrial înapoi la secolul XVIII. Cândva, în anii ’80, de la Călan la Hunedoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fier vechi, de industrie ratată. Gazul nu a circulat niciodată prin acea conductă. Rugina, da. Acum, în Sâncrai, femeile plâng și bărbații beau. Din când în când, unul se duce, iar ceilalți îi sapă groapa, trăgând câte o dușcă de țuică. În noaptea de Înviere m-am plimbat între biserică și cimitir, ascultând poveștile femeilor. Ale femeilor de vârsta mea: - Eu sunt de vină, numai eu sunt de vină. Era inginer la cocserie. Electronist. N-am vrut să plec din sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
spăla cu apă de la fântână. Îți aduc eu apă de ploaie din pimiță ș-on ștergari de ăl adevărat. Sapă morminte cu o viteză foarte mare. Și el, și Nelu, o frumusețe locală din care se alege praful ratării. Multă țuică, mult nonsens. Femeile sunt mai puternice fiindcă fac terapie de grup. Fiindcă își împart tristețile, nu și le beau, dându-se mari când sunt slabe. Și se țin de ritualuri: naștere, creștere, moarte, pomenire. Chiar dacă multe dintre ele au avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ceva de comparat. Poate satul Pipera, și acolo e greu ca ulițe și sistematizare! Nu am avut nici o satisfacție că a ajuns la vorbele mele și că descoperă în spatele normelor europene țăranul mioritic, atemporal integrat în democrația biosferei și în țuică de corcodușe, cu un spirit antreprenorial cât să îi mai dea de băut pe credit la cârciumă. Să nu sar calu’! Țăranu’ mioritic se transformă. Și nu din cauza noastră, a ’telectualilor civilizatorii, cu atât mai puțin din cauza politicienilor care manageriază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
noi, relația cu cei duși este alta. Suntem o cultură foarte rădăcinoasă și de aceea foarte conservatoare. Noi trăim mult în trecut, chiar și cu cei plecați dintre noi pe care îi „tratăm” ca și când ar fi vii: un pahar de țuică, un cozonac, o colivă! În nici un caz nu ne distrăm pe rupte, cum se distrează ei cu moartea carnavalescă pre moarte călcând. Dar asta iarăși spune multe. Spune ceva și despre cât de mult prețuim noi morții și cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
politic! (Una dintre lozincile și temele centrale ale feminismului valului II). Termen-limită. Întreprinderea Agricolă de Stat. Se întâmplă din nou. Anul universitar. Profesioniști de înaltă calificare. Liceul de Matematică-Fizică nr. 3. Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat. Termen folosit în zonă pentru țuică. Bucăți de mușchi proaspăt, prăjite în cratiță de tuci. Vânzare cu preț redus. Lumea a treia. O carte pe care am scris-o împreună cu Vladimir Pasti și Cornel Codiță și am publicat-o în 1997, la Nemira. Nu visam atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mă gândeam la Keti, la plecarea ei - o schilodire a ființei care spera reîntregirea. Lung, după ce povesti cele întâmplate cu o zi înainte, încheind curiozitatea învățătorului și a Anei care ascultase prefăcându-se a fi neatentă, termină înălțând ceașca de țuică în sănătatea celor ai casei și a judecătorului absent, aflat acum, instalat definitiv, în capitala județului. Dar asta fusese a doua zi, după ce-l condusese la tren. Atunci era în vară, în cea mai puternică lună a verii, secerișul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
stăpâna acelei primăveri, ieșită din miezul și iarba pământului, vestitoare a întinsei câmpii. Stătui cu ei vreo două ore, nu știau cu ce să mă servească de-ale gurii, și, după o mică întârziere, anume calculată, odată cu aducerea clondirului cu țuică, desfăcui micul pachet ce-l țineam la mine, și le dădui; ei, un capot înflorat, de „bună calitate”, mă asigurase doamna Pavel, iar lui o tabacheră de metal argintat, cu încrustări și reliefuri geometrice, nouă, cumpărată de mine de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
incompatibilitate, glumii, numai că nu mai pictez de când am plecat de aici... El vru să spună „Păcat!”, dar se opri fără să știe de ce, - se simți încurcat, din care cauză luă de pe masă două păhărele și turnă din sticla cu țuică aflată alături, dar cum le umplu, Ana se ivi lângă noi: - Eu unde sunt? întrebă zâmbind și ceru un păhărel, care-i fu adus. El simți venirea Anei ca pe - o salvare, motiv pentru care îngăimă o minciună: - Chiar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
își are legile ei, medită domnul Pavel. Nu putem face totdeauna ce vrem. Dar bine c-aveți copii buni - să vă trăiască! Și găsind că rostirea trebuia subliniată cu o anume solemnitate a clipei, binecuvântă prilejul să umple păhărelele cu țuică de Panciu pe care o avea de un an, păstrată în raftul de jos al cămării, împreună cu alte asemenea băuturi. - Mulțumesc! glăsui înviorat învățătorul și ciocnirăm toți patru. Doamna Carolina Pavel devenise brusc curioasă cu privire la unele amănunte ale traiului fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
convingă de prăpastia morală a acelei lumi, de extensia mizeriei ei materiale. - Mamă, nu e așa că odată și odată... Dar maică-sa nu-i răspundea, fiica nu se supăra, era sigură că într-o zi... Învățătorul devenise vorbăreț, antrenat de țuica și buna dispoziție a domnului Pavel, și limbuția doamnei Carolina Pavel. Îi priveam, interveneam din când în când ca într-o dulce reverie. - Ana, zise el deodată, trebuie să vină peste o lună, o lună și ceva aici, la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
bucură, mă bucurai. Mama Anei, la strigătele acesteia, apăru și ea în cerdac. Nu părea prea îmbătrânită, avea în schimb părul, într-adevăr, alb. „Sărut mâinile!”, vorbii pentru amândouă. Intrarăm în casă. - Mamă, ceva de-ncălzit! Mi-aduse, după puțin timp, țuică fiartă. - Mă bucur, nici nu știți cât mă bucur, de câte ori veniți la noi, domnule judecător. Dar cum puteți lipsi de la serviciu tocmai acum în săptămâna mare? - Se mai poate, doamnă... așa câteodată, zâmbii. Ana mă privea ca din altă lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]