1,798 matches
-
Hai, boală, acasă, mânca-te-ar lupul cel bătrân! Asta era vorba lui; și-n urmă-i oamenii zâmbeau și-și făceau cu ochiul. Calul pornea la umblet, și când ajungeau aproape de curte, pe-o cărare de dindos, vătaful își ațintea căutătura spre căsuța lui care era în coasta ogrăzii boierești, pe-un dâmb, nu departe de apa Moldovei. Până ce intra pe poartă, Alexa Grecu n-o slăbea din ochi. Cu privirile-i negre scociora ograda plină de acareturi, înconjurată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și alintat de muierea lui cu ochii mari și schimbători. Și când începea a sforăi în odăița împodobită cu scorțuri, Cristina îl împungea ușor c-un deget, ca să contenească. Și-n tăcere, ea se ridica-ntr-un cot și-și ațintea urechea, ca s-asculte tropotul unui căluț de munte, care trecuse vadul de pe deal și abătea spre un cotlon tainic. Atunci ofta și se trăgea ca o mâță spre ușă. Și n-o simțea nimeni, așa umbla, cu pași de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
florilor uscate; și Costandin pădurarul, înainte de a pleca, trase încet cătră el, cuprinzând-o de umeri, pe Cristina. Ea râdea împotrivindu-se ușor, și-i sticleau dinții albi. Apoi deodată se lăsă cătră el. Dar îndată ridică fruntea și-și aținti urechea. Făr’ a spune un cuvânt, sprintenă, se săltă din fân, făcu un semn de liniște cu degetul și rămase ascultând. După aceea zâmbi, râzând înăbușit. — Nu-i nimica, Costandine, mi s-a năzărit! Când luna trecu după un nour
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în zilele mele. Parcă-i pustiu și prohodit! Părere, uncheșule, răspunse flăcăul. Între ei, copoii stăteau cu capetele plecate. Iaca și cânii, vorbi iar bătrânul; tot așa socot: numai să ridice capetele în sus și să urle... Dăvidel Boghean îl aținti cu ochii lui mici și negri ca picături de păcură. —Ce ai, uncheșule? N-am nimica, măi băiete, da’ m-au apucat așa gânduri de bătrâneță... Mă gândeam, suind, că baba ceea își face câteodată de cap! Când îi abate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bre, o viață de om aici, sub codru, am petrecut-o. Eu cu pădurarii, cu cânii și cu sălbătăciunile. Știu eu că de-acu nu mai am mult, da’ macar să-mi mai fac o dată cheful... Moșneagul rămase cu ochii ațintiți în umbra pădurii. Flăcăul zise încet: — Hai să mergem, uncheșule. Să mergem, răspunse bătrânul. Mă gândeam că zi ca asta încă n-am văzut. Și stam să mai răsuflu. A crescut, bre, muntele. Văd eu că mi-a fost mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
faci, Culi? răcni ea apoi, deodată, cu o spaimă nouă. Culi apucase hulubele și trăgea sania la vale. Unde te duci, omule? ai nebunit? — Am nebunit și mă duc la Sebeș! răspunse gâfâind Culi. Ochii lui crescuseră fioroși sub sprâncene, ațintindu-se la bolnavă. Ana se lăsase domol într-o parte. Era și acesta unul din sfârșiturile prevăzute, care nălucise în ființa tulburată a paznicului. Se învierșuna de câtva timp asupra lui o putere străină. Fără pricină îi făcuse fărâme, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
blândeță, depunând-o delicat pe sofa. Ce pot ști femeile despre treburile încurcate ale unei împărății ca a mea... Aceeași barbă s-a zbârlit cu turbare în Divan-Yolù, unde l-au împresurat pe măria sa dregătorii chemați în pripă. Sultanul a ațintit cu priviri pline de înfricoșare pe Rustem-vizir; și când și-a învăluit iar barba de viforul mâniei, Rustem-vizir a căzut în genunchi și și-a înclinat fruntea până la imineii cei roșii ai împărăției. Înțelegi ce-ți poruncesc, Rustem? a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a deschis una dintre aceste uși și m-am pomenit într-o încăpere ticsită de hârțoage, cu un miros insistent de praf stătut, cu o masă plină ea însăși de hârțoage, din spatele cărora un ins pirpiriu și negricios și-a ațintit, de sub ochelari, privirea rece și interogativă spre mine. I-am explicat ce căutam acolo și deodată, ca prin farmec, individul a început să-mi surâdă, prietenos, dezvelindu-și dinții galbeni și cariați. M-a invitat să iau loc. ― A venit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
tulbura pe cineva până la extaz și când spun asta mă gândesc la o dimineață anume. Pătura alunecase de pe mine, simțeam răcoarea dimineții la picioare, îmi era chiar frig, ceea ce era anormal în pragul verii, dar stăteam mai departe cu ochii ațintiți în tavan, fără să am puterea să fac ceva. Nu mă hotăram nici să mă scol, să închid fereastra, nici să mă învelesc. Parcă atârnam undeva între somn și trezie într-o piele de împrumut. Viața vuia în mine ca
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a scos din sărite. Poate că eram și eu prost dispus și cam obosit după insomniile care se repetă de câteva nopți întruna. Nu cutez să mă scol, sper prostește că somnul va reveni, și rămân în pat cu ochii ațintiți în tavan, pierd timpul, care, de altfel, trece din ce în ce mai repede. E ca o cădere în gol, singura soluție e să te scoli și să faci ceva, orice... Starea de urgență e cu totul firească de la o anumită vârstă. Pentru azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
fond, și a face pe teribilul e o artă. Iar el stăpânește bine această artă. Poate că da... De fapt, dacă-mi aduc bine aminte, îi plăcea încă din liceu să iasă-n relief, să știe că toată lumea are privirile ațintite asupra lui. Îl măgulea lucrul acesta peste măsură. “Cum, adică, adevărul nu există? Nu e adevăr că ești inginer, că ești cercetător, că lucrezi într-un mare combinat? E neadevărat faptul că ai publicat în mai toate revistele literare din
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Începusem s-o numesc Eva în capul meu, pentru că-mi venea greu să mă gândesc la ea fără să-i spun pe nume. Când, într-un final, a ridicat ochii și s-a uitat la mine, mi-a surprins privirea ațintită spre tăieturi. I-am zâmbit stângaci, ca un cretin ce sunt, și în momentul ăla i-a pierit orice urmă de culoare de pe față, iar expresia aia care mă atrăgea la ea a dispărut. Era la fel de albă și de rece
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
nici nu bagă de seamă toată aversiunea feminină. Nu era de-o frumusețe răpitoare. Din contră, dacă o priveai atent, observai că are trăsături comune. Dar tocmai asta te făcea să-ți pierzi mințile. Te atrăgea ca un magnet, te ațintea cu ochii ei strălucitori, îți zâmbea jucăuș ca apoi să-ți întoarcă spatele, lăsându-te năucit. Conștientă de farmecul ei, nu ezita nici o clipă să și-l folosească. Era opusul meu - tonică, vioaie, cu rotunjimi, uneori se mișca atât de
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
o traversează de mai multă vreme redacția, organizația noastră de partid, situație care e caracterizată adesea ca dificilă în discuțiile cu forurile superioare ce au premers această ședință? Cum se explică faptul că asupra noastră sunt acum - după cum se spune - ațintiți ochii, și chemați, și, din păcate, după părerea mea - dar nu asta e important acum - și nechemați? Lipsurile care ni se impută și pe care ni le imputăm au, fără îndoială, rădăcini mai vechi. Deși discutate, unele, în ședințele anterioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pentru clarificarea în mod organizat, deschis, partinic, așa cum e propriu comuniștilor, a acestei chestiuni. Subliniez, nu deplasarea menționată a generat lipsurile noastre - îmi este clar acest lucru -, dar, din cauza neexplicării la momentul oportun a unei misiuni în străinătate, s-au ațintit asupra noastră și acei ochi nechemați, dornici mai ales de senzații ieftine, întregul colectiv de la revistă devenind pentru ei, dintr-odată, un subiect asiduu de discuție, în care, așa cum se întâmplă, fabulosul a prisosit. Consider deci că lipsurilor noastre reale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se apucară să mănînce, vorbind Încet. Erau niște bărbați solizi, cu capetele rase, avînd haine și echipamente mai bune decît santinelele japoneze din Shanghai și Jim bănui că erau trupe de luptă experimentate. Jim Îi urmărea cum mîncau, cu ochii ațintiți pe fiecare Îmbucătură care le intra În gură. CÎnd cel mai În vîrstă dintre cei patru soldați termină, curăță niște orez ars și niște resturi de pește de pe marginea vasului. Acest soldat de prim rang, În vîrstă de vreo patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Ținînd-o În sus, Îi făcu semn lui Jim să se apropie. Jim luă sticla, se Înclină adînc, și făcu trei pași Înapoi. Ascunzîndu-și zîmbetele, japonezii Îl urmăreau În tăcere. LÎngă camion, Basie și doctorul Ransome se aplecară Înainte, cu ochii ațintiți la fluidul luminat de soare din sticlă. Desigur, Își Închipuiau că le va duce apa și vor Împărți această rație neașteptată. Cu grijă, Jim șterse sticla de mîneca hainei. O ridică la buze, bău Încet, Încercînd să nu se Înece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
facă ispășire pentru păcatele norodului. 18. Și prin faptul că El însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți. $3 1. De aceea, frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească, ațintiți-vă privirile la Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, 2. care a fost credincios Celui ce L-a rînduit, cum și Moise a fost "credincios în toată casa lui Dumnezeu." 3. Căci El a fost găsit vrednic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85082_a_85869]
-
care să nu trezească din morți vreo fantomă răzbunătoare. La a doua apariție a spectrului, Macbeth încearcă să-l izgonească, poruncindu-i să redevină trupul neînsuflețit, rece și orb care fusese, dar nu are cum să se împotrivească privirii intense ațintite asupra lui de către Banquo, privirea încrâncenată, nemiloasă, a fantomelor antice. Când același spectru se va înfățișa pentru a treia și ultima oară (actul al patrulea), el va fi însoțit de câteva năluci chemate de soborul vrăjitoarelor, umbre care vin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
sale, evoca puterea de a provoca o stare delirantă, puterea de a „distrage”, în sensul forte al termenului distract: a-i lua cuiva mințile, a-l face să înnebunească. Gonzalo îl întreabă pe Alonso de ce a rămas încremenit, cu privirile ațintite în gol. Oare nu sunt acestea semne că Alonso a văzut o fantomă, că a zărit-o pe Gorgo? Încercând să descrie vedenia care l-a făcut să înlemnească, regele va repeta de câteva ori cuvântul monstrous, singurul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ghete întoarse, diforme și scâlciate, cu gumilasticul ros de mărăcini. Când Peter Hille întârzia vreme mai îndelungată, se vestea poliția care pornea la vânat și întotdeauna cu multă greutate, se izbutea descoperirea omului pironit la trunchiul unui arbore, cu ochii ațintiți pe craca de unde curgeau perle de cântec păsăresc. Peter Hille a lăsat un mănunchi restrâns de versuri. Poezia lui e scurtă, construită din patru, cel mult opt rânduri, fiindcă spațiul alb de la îndoitura dintre două foi de ziar și albiturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la falcă, la ochi și la tâmplă și-mi spuse că ochiul drept îmi este aproape închis între pleoapele vinete și însângerate. Muțenia mea încăpățânată o făcu să suspine. - Zitta, urmai nemilos, după o lungă și chinuitoare pauză, cu ochii ațintiți în farfurie. Sunt ani de zile de când mă chinuiești. Zăbala dârlogului tău mă doare. Totuși dacă l-ai scăpa din mânușița ta o singură clipă, te-aș târî după mine, fără șovăire, în prăpastia morții. M-ai pătruns ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
organele vitale cu miros de mosc. La capătul de sus al stâlpului, aparatul de filmat se fixă asupra câtorva metri pătrați din tavanul ruginit al fabricii. Apoi Ignatius dădu aparatul unui muncitor și îi ceru să-l filmeze. În timp ce omul ațintea obiectivul spre el, Ignatius se încrunta și scutura pumnul, amuzându-i copios pe muncitori. — E de-ajuns, spuse el binevoitor, după ce luase aparatul de filmat înapoi și-l oprise. Să ne stăpânim pentru moment pornirile de răscoală și să hotărâm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
balu’ ăla, da’ tot mi-am păstrat onoarea, îi spuse cu grijă Darlene papagalului. — Maică Doamne! urlă Ignatius, incapabil să mai tacă. Cretina asta-i Harlett O’Hara? Papagalul reacționă înaintea lui Darlene, căci ochii lui ca niște mărgele fuseseră ațintiți pe cercelul ca un inel al lui Ignatius încă de când ajunsese în scenă. Când Ignatius urlă, pasărea zbură de pe brațul lui Darlene jos, pe scenă, apoi cârâind și săltând, se năpusti spre capul lui Ignatius. — Hei, strigă Darlene. E nebunu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Pe o canapea roșu-aprins se aflau două femei: una din ele arăta ca un vas de război pictat cu motive florale, iar cealaltă ca un zombie. Femeia mai tânără nici nu privi către polițiștii care intrară În cameră. Avea privirea ațintită În gol către televizor, unde Dumbo era chinuit de zor de clovni. Logan privi Întrebător către consiliera pe probleme de familie, Însă aceasta făcea tot posibilul să Îi ocolească privirea. Trase adânc aer În piept. — Domnișoară Reid? Nici o reacție. Logan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]