1,299 matches
-
violență (piromanie, clastromanie, homicid); c) impulsiuni obsesive variate de tip sexual; d) impulsiuni obsesive suicidare prin deturnarea sau anularea instinctului de conservare. 4) Acțiunile obsedante sunt acțiuni motorii pe care individul le execută împotriva voinței sale și de a căror absurditate este conștient, dar cărora nu le poate opune rezistență. Cauzele sindromului obsesiv sunt multiple. Se consideră că în geneza acestuia, anxietatea ocupă un loc esențial. Elementele ideative sau acțiunile impulsive, cu caracter obsesional, nu constituie decât manifestarea secundară a acesteia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ipohondriacă devine obsesie, cu caracter de fobie angoasantă, tenace, nepermițând raționamentul logic decât în intervalul interparoxistic. Marea ipohondrie este forma în care ideea ipohondriacă se precizează, se sistematizează, neputând fi combătută cu nici un fel de argumente, dar neatingând gradul de absurditate al delirului. Ipohondria delirantă are caracter de absurditate. Ea este o convingere fermă, sistematizată, care nu poate fi schimbată. Este un delir ipohondriac net și definitiv. Ipohondriacul interpretativ și revendicativ este o formă accentuată a precedentei. Activ în a-și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tenace, nepermițând raționamentul logic decât în intervalul interparoxistic. Marea ipohondrie este forma în care ideea ipohondriacă se precizează, se sistematizează, neputând fi combătută cu nici un fel de argumente, dar neatingând gradul de absurditate al delirului. Ipohondria delirantă are caracter de absurditate. Ea este o convingere fermă, sistematizată, care nu poate fi schimbată. Este un delir ipohondriac net și definitiv. Ipohondriacul interpretativ și revendicativ este o formă accentuată a precedentei. Activ în a-și cultiva preocupările delirante în relație cu „boala” sa
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
să fie permanent în siguranță. Orice abatere de la această „ordine” îi tulbură profund în interiorul lor. Departe de a fi niște persoane ordonate și riguroase, ei sunt sclavii ordinii și rigorilor sterile pe care și le impun, deși adesea le recunosc absurditatea și caracterul constrictiv. Totul este ca o situație închisă din care nu mai pot ieși. Aceste persoane au sentimentul unei constrângeri interioare de care doresc să se elibereze, dar fără să poată reuși. 7) Existența dependentă și de refugiu Este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acesta starea de tensiune emoțională crescută, acumularea pulsiunilor și a stărilor de tensiune, suspiciunea și impresia pericolului, sunt factori favorizanți. Pe acest fond sufletesc colectiv, încep să apară forme de prelucrare a „factorilor de propagandă”, cu caracterul deformat emoțional-afectiv al absurdității, care înlocuiește treptat gândirea critică. Se menționează ca fiind specifice pentru aceste etape de criză socială proliferarea zvonurilor, a unor fabulații absurde sau fantastice, a unor știri neîntemeiate, zvonuri, informații false etc. Ele sunt preluate în mod automat și necritic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihică” în scopul de represiune socială. Nebunia este „creația psihiatrilor” și, în final, instituționalizarea (care servește intereselor de stat și politice) a cetățenilor incomozi pentru regimul politic, etichetați drept „bolnavi mintali”, aparține psihiatrilor, deveniți „agenți ai puterii politice”. Natural că absurditatea acestui punct de vedere este expresia unei crize profunde a statului pe multiple planuri, a unei crize sociale care exprimă „ruptura” dintre statul totalitar și masele populare în plan psihologic, încercând să deculpabilizeze statul prin culpabilizarea psihiatriei. Antipsihiatria devine o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
normală. Este condiția stării de sănătate mintală care se opune stării de boală psihică. Nozofobie: frică patologică de boli și consecințele acestora (cancerofobie, sifilifobie etc.). Obsesie: asociere ideo-afectivă penibilă care invadează conștiința, cu caracter repetitiv și incoercibil, de a cărei absurditate și anormalitate bolnavul este conștient, luptând împotriva ei. Obtuzie: diminuare, mai mult sau mai puțin marcată, a stării de conștiință vigilă, cu dificultăți de înțelegere, ideație lentă, somnolență și dezorientare parțială. Oligofrenie: nedezvoltarea psihică globală, în special intelectuală afectivă și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Safta, „femeia pământului“, fixează evenimentul la lăsata secului, când se balansează anul între două lumi fundamentale. Ultimele replici din Conu Leonida fac parte din finalurile de efect pe care Caragiale le-a preferat și căutat. Când coana Efimița sancționează ironic absurditatea fabricantului de ficțiune care este consortul ei, Leonida se demonstrează încă o dată un teoretician perfect, reușind să iasă din acest impas în care l-ar fi înfundat consoarta și, odată cu el, cea de-a doua comedie a lui Caragiale: „Ei
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
n. 1, ianuarie, p. 119-124. În articolul său, Dumitru Isac caracterizează eroii literaturii caragialiene din perspectiva gândirii. Criticul dezvăluie contradicțiile logice foarte frecvente în felul lor de a raționa. Se observă la unii dintre ei că logica este înlocuită cu absurditatea. Pristanda, funcționarul umil, incorect și slugarnic, atunci când îi povestește lui Tipătescu scena arestării lui Cațavencu, zice: Curat violare de domiciliu, da’umflați-l! Sunt analizate aspectele mărginirii mintale, ticurile verbale disimulatoare de manevre și șiretlicuri, expresiile lipsite de conținut și
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
să fie revuluție, trebuie să spuie la „Ultimile știri“. Din cercetarea logicii personajelor lui Caragiale ca mijloc de satirizare, rezultă că punctul culminant la care ajunge scriitorul este O scrisoare pierdută. Dumitru Isac găsește și aici scene de contradicții și absurdități, de fraze sonore și incoerente, expresii ale unei gândiri deformate, rupte de realitate. Isac afirmă în articolul său că rădăcinile psihologice ale gândirii logice din conduita personajelor lui Caragiale sunt adânc înfipte în orânduirea burghezo-moșierească. Din aceste rătăciri ale gândirii
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
mai triumfătoare zi a vieții mele și n-aveam să mai cunosc alta la fel. Am început cu un titlu, Paznicul de oi. Cineva a apărut apoi în mine pe care l-am numit imediat Alberto Caeiro. Iertați-mi această absurditate: în mine apăruse maestrul meu."17 În 1935, cu cîteva luni înainte de a muri, Fernando Pessoa, marele "poet metafizician" portughez, descrie în acest fel, într-o scrisoare către un prieten, evenimentul care, cu 20 de ani mai devreme, i-a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nici un gardian, italian sau german, n-a căutat să vadă cum își petreceau timpul acești oameni cînd știau că vor muri." Destinația poartă un nume necunoscut pentru ei, Auschwitz. În noul lagăr, simțindu-se deja în afara lumii, e atent la absurditatea situațiilor. Se supune. De exemplu, i se ordonă să se descalțe, să-și ducă papucii într-un colț. Apare un individ cu o mătură care împinge toți papucii afară, în grămezi. E nebun, îi amestecă: 96 de perechi, o să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
comunica și pe care dorea să-l sprijine, Wittgenstein află când ajunge la spital, la începutul lui noiembrie, că Trakl s-a sinucis cu două zile mai înainte. I se pare că numai religia îi poate oferi un refugiu în fața absurdității strivitoare a vieții. Nu este vorba însă de religia profesată de una sau alta dintre confesiunile creștine, ci de acea atitudine existențială pe care i-o inspiră viața lui Iisus. Într-un târg din Galiția, intră într-o librărie și
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
să afirme că „dacă Cioran a fost un scriitor atăt de dezamăgit, a ajuns așa doar pentru că el însuși este sursa dezamăgirii”. Decompozitorul romăn cunoștea „pharmakon-ul scrierii”, știa că „scrierea este contrară vieții” (J.D.), dar în același timp îl frămănta absurditatea existenței și fatalitatea conștiinței... așadar: terapie de sine prin scriere (leac), suportabilitate a exteriorului - ca scriitură (J.D.) - (otravă). Scriitura personală, are aparența unei doctorii, ce se poate dovedi pe termen lung nocivă, atăt pe autor, căt și pentru cititor. Deconstructorul
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2287]
-
favorită este, cum vedeți bine, o imagine care simbolizează cu cea mai originală exactitate doctrina "revenirii perpetue" a acelorași forme de existență - die ewige Wiederkunft a lui Nietzsche. Totodată ea rezumă o atitudine de o rară cumințenie în fața cauzalității și absurdităților în care ea ne învăluie. Cu genială pornire mintea română se transportă la cauza cea mare și esențială, și dintr-o lovitură taie firul explicațiilor obositoare". Nici diletantul, indiferentul de domeniul în care exersează, nu scapă de cerneala acidă a
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
descifrări ale manuscriptelor lui Eminescu, - (cît de "ipotetice" sunt unele se va vedea în paginile următoare) -, n-ar fi adus și informații, de cari un cercetător serios va trebui să ție seama. Acestea însă sunt înecate într-un noian de absurdități și inexactități". În spiritul disciplinei clasice se impunea publicarea integrală a operei eminesciene și apoi ar fi urmat studierea ei critică, or, cum consemnează I.E. Torouțiu: "S-a procedat anapoda, căci arareori ne-a fost dat să întîlnim un caz
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
provizoriu, nimic definitiv. De aceea pentru el moartea este o întîmplare lipsită de sens. Și pentru că moartea e lipsită de sens, e absurdă și viața sa ca atare, care tocmai prin "progresivitatea" sa lipsită de sens etichetează și moartea ca absurditate". Sînt remarci care cer o limpezire, dacă progresul are un sens dincolo de tehnică, dacă îl punem în slujba științei, în acest caz ea mai poate deveni o vocație cu sens? După această interogație urmează o alta, cu mai adînci rezonanțe
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
tocmai din lipsa de formă pe care autorul o analizează cu disperare și abia disimulată lipsă de credință. Scriitorul care ține jurnal nu crede nici În existența ființei și nici În alternativa sau paralelismul lumilor. Altminteri, el ar percepe Întreaga absurditate a dublării inutile a unei realități din care nu e decât o insignifiantă parte. Deși - istoric vorbind - intimul conotează moliciunea, retragerea, sfioșenia, secretul, complicitatea, el e o componentă virilă a imaginarului creatorului. Fiind, inițial, doar oglinda Întâmplărilor cotidiene, el devine
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
la respingerea imaginii din filmele etnografice plictisitoare, realizate plat și însoțite de comentarii docte. Cu toate acestea, trebuie să apărăm expresia "film etnografic" sau "demers filmic etnografic", pentru că regăsim aici o metodă. În schimb, să vorbești de "film antropologic" frizează absurditatea, deoarece, dacă înțelegem prin acesta filmele care vorbesc despre om, atunci toate filmele sunt antropologice și toate filmele sunt sociologice. Antropologia vizuală reunește trei tipuri de activitate: ancheta etnografică, întemeiată pe utilizarea tehnicilor de înregistrare audio-vizuale, folosirea acestor tehnici ca
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
Ideile au și o forță energetică intrinsecă. A vorbi, de pildă, despre libertate, democrație, drepturile omului etc. și a nu face nimic, chiar nimic, pentru a încerca, fie și într-o mică măsură, realizarea lor, este un nonsens, chiar o absurditate. Evident, un ideolog nu este neapărat și un om politic și, cu atât mai puțin, un elector de mase. Dar el nu poate să nu tragă, într-un spirit de consecvență logică, și unele concluzii de ordin practic. însuși faptul
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
de aproape sau de departe, cu mișcările de rezistență; ei au avut cel puțin un nepot în maquis. în felul acesta, în mediile literare a scrie și a fi rezistent au devenit sinonime 2. Ceea ce, în mod evident, constituie o absurditate. întreaga cultură făcută sub regimul Ceaușescu devine astfel de... rezistență. Unul din cele mai radicale proteste împotriva acestei aberații, al lui Virgil Ardeleanu, Rezistența prin cultură datează din aprilie 1991 3. Deci, dintr-o perioadă când fenomenul nu căpătase încă
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
cointeresări, de ipocrizii și ambiguități, de simulări și chiar farse administrative. Toate acestea amortizau, într-o oarecare măsură și de la caz la caz (căci în România totul a fost, este și, probabil, va rămâne multă vreme extrem de personalizat), șocurile și absurditățile venite de sus. Vom aminti, poate, altădată, cu titlu de exemplu precis, în detalii, condițiile adesea rocambolești în care am editat, între 1973-1980, Cahiers roumains d'ătudes littăraires, de departe cea mai deschisă și mai europeană publicație românească în limbi
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
dar ne-a dat și o mare satisfacție: Uităm că, în momentul de față, în cultură, nu avem alt monument decât... ziarele, puzderia de ziare scrise în cea mai trivială limbă. Nu preconizăm, pe de altă parte, câtuși de puțin absurditatea transformării tuturor publiciștilor (și deci a întregii publicistici române), în mari erudiți, mari savanți, în șoareci imbatabili de bibliotecă. Departe de noi această idee cel puțin extravagantă. Ceea ce sugerăm pentru ieșirea din criză, în această fază de tranziție (ne-am
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
a populației se modifică. De unde și importante mutații spirituale. în același timp, este de-a dreptul absurdă respingerea întregii culturi urbane pe criterii exclusiviste, pretins specifiste. A pluti, a ne reîntoarce mai ales, în plină utopie paseistă ruralist-folclorică, este o absurditate. Și, de ce, în definitiv, orașul românesc n-ar fi, prin totalitatea noilor sale experiențe, nu mai puțin specific? Se admite, de altfel, că acest specific evoluează, se îmbogățește prin note și nuanțe noi. Și el este, în definitiv, un produs
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
existe", conchide el deruntant într-un interviu cu Abeline Majorel, în 2012! Ceea ce nu îl împiedică să vorbească despre "vibrația" cuvintelor și despre faptul că ele sunt "mereu semnificative" pentru el, care a ales să "se îndepărteze de nonsensul, de absurditatea lor". (Idem.) E vorba aici de o altă formă de contaminare etnică a imagina rului limbii franceze prin imaginarul limbii române. În estetică a cuvîntului creator de univers stabil, potrivit logicii aristotelice, a terțului exclus. În vreme ce pentru limba română, actualul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]