1,915 matches
-
mare mulțime de pești că începeau să li se rupă mrejile. 7. Au făcut semn tovarășilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit și au umplut amîndouă corăbiile, așa că au început să se afunde corăbiile. 8. Cînd a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, și I-a zis: "Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos." 9. Fiindcă îl apucase spaima, pe el și pe toți cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
nu știi clipa când se va rupe această pojghiță înșelătoare, ce pare a fi viața. Adesea cuvântul magic al poetului penetrează pânza elastică a timpului, ca în „păienjenișul stelelor” - unde vulturul „întristat, din înalturi, subțire ca fulgerul de sub el - se afundă în chingile cerului, în fântâna văzduhului - în marea aceasta de milenii secată. - Acolo își caută puii, acolo în afunduri de mare...munte de gânduri cu veacurilen spate, el se afundă în chingile tainei”. El nu spune că oamenii pe ostrov
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93026]
-
vulturul „întristat, din înalturi, subțire ca fulgerul de sub el - se afundă în chingile cerului, în fântâna văzduhului - în marea aceasta de milenii secată. - Acolo își caută puii, acolo în afunduri de mare...munte de gânduri cu veacurilen spate, el se afundă în chingile tainei”. El nu spune că oamenii pe ostrov îmbătrânesc și mor. Ar fi banal și nu ar mai fi poezie. El scrie că ei se înnobilează ca fluturii toamna, ca frunzele colorate în cădere pe băncile unde, pe sub
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93026]
-
astfel, nopțile mele deveniseră un continuu coșmar. Nu mai dormeam decât pe apucate și puțin. Câteva ore de somn. Ca să uit, să nu mai fac mereu drumul dintre pat și fereastră, mă apucam de lucru. Citeam ceva despre Robespierre, mă afundam în lectura unor documente, le confruntam, deși erau din ce în ce mai puține lucruri noi pe care le aflam. Știam și cum arăta apartamentul lui Saint-Just de pe strada Caumartin. Avea în dormitor un pat turcesc, cu două spătare, acoperit cu damasc bleu. Scaunele
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mă duceam în spatele gării să beau apă sau să înghit ceva din proviziile găsite în magazie. Simțeam o durere surdă, leșioasă, în genunchi care mă împiedica să mă ridic de pe bancă. Noaptea dormeam cu întreruperi. Câte un ceas, două, mă afundam în somn, apoi mă trezeam legănat de vuietul vântului și stăteam ascultând până adormeam din nou. Parcă în felul ăsta călătoream tot timpul cu scurte opriri prin diverse gări pierdute în imensitatea unei pustietăți fără început și fără sfârșit în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
resturi vegetale și, printre bălți, locuri înguste de pământ tare care oricând se putea dovedi înșelător. Încotro s-o apuc? m-am întrebat. Am pornit la întîmplare. După o vreme, am avut impresia că, în loc să ies spre marginea mlaștinii, mă afundam în ea. Am luat-o, așadar, în direcția opusă, până am reușit să mă zăpăcesc de tot. Și nu lipsea decât un pas greșit ca să alunec, rămânând prizonierul unui labirint noroios îngrășat de fluturi. Întotdeauna e de ajuns un pas
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în urma lor un mâl alunecos și scârbos care se lățea pe iarbă. Dar pe măsură ce omizile mureau zdrobite ca sub șenilele unor tancuri, altele urcau și coborau, venind din toate părțile sub picioarele elefanților. Mâlul animal se îngroșa, picioarele elefanților se afundau tot mai mult în el și am înțeles că nimeni n-avea scăpare acolo... omizile urmau să-i înghită pe elefanți, să-i acopere sub nămolul lor foșnitor, dar, intrând în mâzga lăsată de omizile moarte, mureau la rândul lor
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și alții care o motivează rău. Așa că nu vreau să mă disculp. Faptul că mă ascultați e mai important pentru mine decât un verdict. Dar destul cu justificările și divagațiile. Eleonora era nedumerită de ostilitatea mea inexplicabilă, iar eu mă afundam în impas. Ca să uit, m-am dus în mlaștină din nou. De ce m-am dus noaptea, n-aș putea să vă explic. 18. Am intrat în stufăriș și, ca de obicei, mirosul bălții mi-a dat o stare bizară de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ei, cumva, cei care au dirijat altădată trenurile în gară? Au suportat cât au suportat pustiul și zădărnicia până ce n-au mai putut. Atunci au îngenuncheat în fața capului de lup împăiat și s-au convertit la religia urii. S-au afundat în mlaștină, iar pustiul care clocise ura din ei a lucrat mai departe. Până ce din fibra lor omenească n-a mai rămas nimic și s-au ticăloșit cu totul. Aceasta era opera pustiului. Transformarea unui om în îmblînzitor. Dealtfel, s-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
știam ce anume. Și parcă regăsisem și pierdusem în același timp o parte din mine. De câteva ori m-am întors și am căutat prin nisip moneda. În cele din urmă am renunțat. Am plecat spre gară. Picioarele mi se afundau în nisipul ud și înaintam greu. Cu timpul n-am mai auzit valurile. Se făcuse chiar o liniște de pustiu. Dispăruse și luna, iar întunericul căzuse peste toate ca o pătură. Când am reușit să disting ceva, mai întîi o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
șansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimele noastre puteri, să așteptăm alt tren... Vă spun asta ca să vă dați seama cam în ce stare de descurajare mă afundam după ce-am revenit în gară de la marginea deșertului. Eram undeva între "nu exist" și "exist". Alunecam parcă mereu din realitate în vis și din vis în realitate. Nu mai puteam fi sigur de nimic. Treptat, am început să mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
interesa persoana lui nici cât negrul sub unghie. În schimb îmi mulțumi Alexa în numele soră-și. Am primit-o ca pe o regină. Îmi instalasem biroul într-o încăpere somptuoasă, tapetată cu mătase, cu persiene pe jos în care se afunda piciorul și fotolii îmbrăcate în piele. (Toate astea fuseseră aranjate în vederea unei eventuale vizite a fostei mele soții.) Alexa mă felicită pentru înalta demnitate cu care fusesem onorat, îmi ură stereotip "la mai mare" și adause că sora ei s-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
și eu, ca în poezia bardului de la Mircești. Mă băteau și alte gânduri la fel de absurde și chiar stupide. Pentru dramul de voluptate ce-mi aduceau, înduram chinuri cu carul. Dar nu mă dezbăram de ele, cum fac morfinomanii care se afundă tot mai adânc în viciu. Când nu te poți înfrîna înseamnă că ai pierdut cârma și plutești la întîmplare, în voia valurilor. Nu mai eram stăpână pe mine și aș fi îndurat poate încă mult timp viața asta de sclavă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
e tânăr, marea n-are azi nici un rid. Stai lungit pe nisip și nu te mai gândești la nimic. Sau te azvârli în apă și singura preocupare e să urmărești ritmic brațul care se ridică în lumină, pentru a se afunda în apă, după o clipă, din nou. Adevărul e că aici, la mare, totul se simplifică. Dispar miile de lucruri mărunte care-mi îmbîcsesc ziua în București. Dintr-o dată, redescopăr că esențiale sunt doar viața, iubirea și moartea. Restul e
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
scol în picioare. Și, dacă nu atingeam fundul mării, mă speriam. Eram fericit, totuși, să mă bălăcesc și să stau apoi pe plajă la soare. După ce mâneam, la prânz, mă duceam din nou. Uneori, mă culcam pe nisip. Sau mă afundam, iarăși, în povestea lui Schliemann, "diletantul" care lăsase negustoria pentru a se amesteca în arheologie, "farseurul", "căutătorul de comori", "inconștientul" care se baza orbește pe fiecare cuvânt al lui Homer. Îmi era simpatic acest "zănatec" și am jubilat la fiecare
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
în autobuze și pornim. În timp ce autocarul se strecoară pe străzi sinuoase și înguste, ghidul ne lămurește că aproape un sfert din populația Greciei locuiește la Atena, la Pireu și în împrejurimi. Undeva, în stânga, zăresc stânca Acropolei, luminată de reflectoare. Ne afundăm, apoi, într-o zonă comercială. Multe vitrine elegante, ademenitoare (dacă ai bani!), reclame strălucitoare, de bun gust, ceea ce mă face să mă gândesc la două lucruri. Unul simpatic. Calitatea de "popor estet" de care se bucurau grecii antici ― pe drept
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
îi voi ajunge. Voi împărți prada de război. Îmi voi răzbuna pe ei. Voi scoate sabia, și-i voi nimici cu mîna mea!" 10. Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta: și marea i-a acoperit; ca plumbul s-au afundat în adîncimea apelor. 11. Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfințenie, bogat în fapte de laudă, făcător de minuni? 12. Tu Ți-ai întins mîna dreaptă: și i-a înghițit pămîntul. 13. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
profil îi părea străin si îsi recunoștea cu plăcere, din față, capul cu micn freză pe frunte. Făcea astfel repetiții folositoare, dar nu cuteza încă să-și înlocuiască vestonul secret ce-i făcea crupă, cu buzunarele puse sus ca să-și afunde în ele mâinile fără lucru. Se lăsase însă ispitit să comande un rând de călărie și unul de oraș, tot sportiv, la fel cu al lui mister Whip, cu diferența că jocheul era urât ca o maimuță si Lică era
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
somnul rațiunii. Ce-o fi vrut autorul să spună prin cuvintele culese cu litere cursive, doldora de înțelesuri, strecurate printre neanturile suburbiilor?: - Trăiește și ia aminte ca să nu mori înainte de a muri! - Cuvintele sunt moneda măruntă a gândirii. - Să mă afund în eternitate, să scap de tirania și nedreptatea timpului. - Să lași omului posibilitatea de a fi liber, să ia deciziile pe care le dorește. Asta îl deosebește de celelalte viețuitoare. Să facă ce dorește cu trupul său. - Memoria omului e
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
pasiunea cu care am iubit viața m-a adus în situația asta. Nu sunt în stare să concep fatalitatea fără nici o crăpătură, pe unde vine un licăr de speranță. Mai târziu, m-a copleșit o senzație stranie de irealitate. Mă afundam, parcă, într-un fel de timp gol, ruinat, pustiu, auzind ca prin vis vântul care izbea afară, de zid, crengile oțetarilor. Prin întuneric, ghiceam dunga cenușie care e sabia tatei din tabloul de pe perete, dar memoria mea devenise cețoasă, nesigură
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pe suprafața mării un text din care nu înțelegeam nimic deoarece era într-o limbă necunoscută. Când spuma a șters totul, ca un burete alb, m-a acoperit un val puternic. Am simțit că devin ușor, că plutesc, că mă afund, că nu mai eram deloc speriat. Pe la patru noaptea, m-am trezit. Simțeam înțepături în inimă. N-am mai putut readormi. Mi-am amintit de două "amănunte" cărora nu le-am dat importanță niciodată. Bunicul meu dinspre mamă a murit
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Încremenească de spaimă, dar de Îndată ce-și reveni se sili să-i răspundă printr-un zîmbet. Erau prea mulți În Mercedes; frații lui, Santiago și Bobby, se așezau tot mai comod Înghesuindu-l pe el, Îl făceau să se afunde din ce În ce mai mult, Încă un pic și-l Încrustau În canapeaua din spate. În față, Susan plîngea, dar numai Carlos și Vilma, care stăteau lîngă ea, puteau să-și dea seama. CORPAC. „Corporația Peruviană a Aeroporturile Civile“, Îi explică Cinthia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
alb, apoi se va uita cum se topește Încet-Încet Înghețata, ce frumos era totul pe fața de masă care părea o cuvertură groasă, de un alb strălucitor, ce semnificație stupidă căpăta faptul că lingurița, prefăcută Într-o mică spadă, sa afunda În bulgărele de vanilie, aproprindu-se din ce În ce mai mult de fundul cupei, timp de o clipă era cuprinsă de teamă, jumătate În glumă, jumătate serios și se gîndea că jocul ei era ciudat și prostesc, dar voia să vadă ce se Întîmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ușa cealaltă, silindu-l să-și schimbe direcția și să-i urmeze. Susan mai rămase o clipă lîngă masă și apăsă cu palma lingurița care stătea mai departe Înfiptă În bulgărele de vanilie, acum deformat și Împuținat; mica spadă se afundă În cremă, dar nu găsi destul sprijin și alunecă peste marginea cupei. Susan se grăbi spre ușă, cineva de la o masă din fund, un cunoscut, o văzu ieșind Încîntată. Acum amuțiseră. Julius era prea obosit ca să mai poată Întreba de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
el putea să-și mănînce liniștit pîinea cu salam, era ora cînd Îi plăcea să-și ia micul dejun și-și luase chiar un termos cu ceai fierbinte. CÎnd intră În holul școlii, Julius avu senzația că picioarele i se afundau și călca mai jos decît de obicei. La Început se gîndi că poate nu se simte bine și e gata să leșine, dar pe urmă, văzînd că senzația persistă, Înțelese Încetul cu Încetul că era mai Înalt. Intrase Într-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]