3,029 matches
-
uit această neatingere Poem întemnițat cad nopți a uitare peste buzele mele ultima stea pe cer mă ademenește precum o lumânare la fereastră te-ai ascuns după zăbrele de lumină iar eu caut zăpezile cu parfum de eternitate să-ți albesc neputința mă întrebi dacă aș fi putut să exist încă o viață în singurătate fără tine ascult iarna din mine și îmbrățișez tăcerile lespezi de uitare se aștern peste zidurile ruginite ale inimii gerul desenează păsări albe pe suflet curând
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pomi Dă roată și-n toate-i mister... Visează cu mine, visează... Eu doar te privesc Cum părul pe umeri, îți pică; Îngeru-i sus și încă veghează Binecuvântând florile care cresc, Pe tocul ferestrei, risipă... E liniște acum, e liniște... Albesc perdele de zori Peste codrul poleit cu rouă; Greierii au terminat nunta-n miriște, Mâna ta și a mea ca niște surori Dorm înlănțuite, amândouă... Drumul ciudat... Pe drumul ce duce Spre plumbul de cer, Ard lumini sub cruce Visele
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Mă luă de braț și atunci am remarcat cât era de înaltă. I-am privit încălțările gândind că poate e pe tocuri și mare mi-a fost mirarea constatând că avea în picioare o pereche de pantofi sport, tip adidas, albi cu trei dungi albastre și cu o talpă foarte subțire. De ce ții capul plecat? Ți-e rușine cu mine? întrebă ea vădit supărată. Îți admiram încălțările, i-am răspuns întorcându-mi privirea spre chipul ei ce radia în lumina plăpândă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
sau poate doar mamei... Uite lumina! Se joacă de-a ascunsa cu mine... și părea mai aproape când am privit-o prima oară din sat. Mi-am șters fața de apă și printre degete am zărit un fulger care a albit totul în jur, fără zgomot, fără să se repeadă în pomi sau în iarbă. Acum eram într-o cocină, unde un porc guița neliniștit. Nu mă-ntrebam cum și când ajunsesem acolo. Mai fusesem în acel loc sau poate că
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
dat scama ce cînta, pentru că doar din cînd În cînd mai străbătea cîte o notă și pînă la mine. Mi-am pus haina și-am pornit... a pornit și ea... În dreptul perdelei lămîiatice chipul i se Înnegri, părul i se albi, buzele albe și ele, irișii ochilor albi și albul ochilor negru, pistruii deveniseră pete albe precum praful ce se așterne pe pomeții unei statui. Am pornit și eu... Încercînd să nu fac nici cel tai mic. zgomot, am luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
nu înțelegeam cu ce drept, cu acoperirea cărei ordini superioare aveam voie să judec oameni de vârsta părinților sau chiar a bunicilor mei. Era mult prea mult. Funcția aceasta ar trebui îndeplinită târziu, spre bătrânețe, când părul ți s-a albit de loteriile vieții, când ochii ți s-au umbrit de câte-au văzut. Abia atunci, către sfârșit, când trebuie să fi adunat în tine toate înțelepciunile lumii. Nu acum la douăzeci și ceva de ani, când abia răsari în lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pridvorul cu stâlpii sculptați, priveliști sincopate, tu însăți cu respirația tăiată patru decenii de acum înainte, și după aceea cine știe ca va mai fi. Încep aberațiile, ne vom trezi îmbătrâniți, trăiți fără rost, cu visele înțepenite; soțul tău va albi, chiar fiica ta va fi în puterea vârstei, la rândul ei cu copii, vei fi cu alte cuvinte bunică. Iată răsplata vieții, ca și cum am fost meniți numai acestei stricte biologii. Singură Keti va rămâne tânără, la vârsta adolescenței, pentru că acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lui. Ana avea acum 39 de ani, sora ei 35, iar fiica 17, era elevă la un liceu cu internat, în București, pentru că în municipiul-capitală a județului, unde mă aflam, nu exista un asemenea liceu. Era în ultima clasă. El albise, deși fața îi era încă tânără, soția, deși vizibil îmbătrânită - dusese tot greul gospodăriei - era încă la fel de vioaie ca în urmă cu aproape douăzeci de ani. Fiica cea mică era plecată de mult, locuia, acum la București, terminase Politehnica, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
numai soția învățătorului i-ar fi putut spune câte ceva, fusese la fiică de câteva ori, și stătuse de fiecare dată câte o lună-două, dar ea nu era aici. Vorbi însă despre soțul Anei, conștiincios în îndatoririle lui de serviciu, ușor albit la tâmple, apoi de devoțiunea lui Lung și a soției acestuia față de toți ai casei, o comunicare inegală la prima vedere, dar întemeiată pe natura umană ce trece peste fictivele granițe sociale sau alte granițe inventate de oameni, și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
asta. Și zilele trec. Acesta e rostul lor: să treacă peste oameni. Și ne-amintim de una, de alta, de noi însene, cele de atunci, care am fost și nu mai suntem, căci a trecut timpul peste noi. Mama a albit de tot; se vaită de oase, de bătrânețe, vederea i-a scăzut. La televizor, privește totuși cu oboseală; uneori nu poate. Și iarna, cum e acum, ninge și îngroapă, știi bine, ulițele în zăpezi. Atunci totul e izolat, părăsit, aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trebuiau să fie ca niște fete mari, să mânânce puțin, să se poarte cuviincios, că astăzi viața-i grea. Glasurile lor se auzeau numai sâmbăta sara, ca niște țipete de moarte, când mamele săreau asupra lor, îi dezbrăcau, îi făceau albi de săpun și-i vârau cu capul în albiile cu leșie. Altfel, pe strada aceasta, a Prefecturii, stăteau numai familii cumsecade de funcționari. Numai în capăt, spre marginea târgului, rămăsese din vechi un om de rând, un fanaragiu. Îl chema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răspuns nimica. A început a râde... Flăcăul dădu din cap și zâmbi. Zâmbi și moșneagul scuturându-și pletele; apoi întinse mâna cu degete negre și uscate: Iaca, ici în vale-i curtea, cu toate acareturile... O casă scundă de bârne albea în vălcea, cătră iaz, înconjurată de șuri și grajduri acoperite cu paie. Are curte strașnică boierul... vorbi moș Nastase... Boierii îs deprinși cu odăi multe... L-am întrebat eu într-un rând: Cucoane Jor, ce-ți trebuie dumnitale patru odăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tu. —Cum spun eu? S-a întors. Părea surprins. — Da, Aidan, cum spui tu. Te culci cu mine, începi să te porți ciudat și acum, din senin, nu mai ești pe-aici în weekend. Cum spui tu. Chipul i se albise. —Mda, Anna, uite. Probabil că nu e un moment potrivit. Se pregătea ceva de rău. Sfârșitul relației mele cu Aidan. Tocmai când începuse să-mi placă. La naiba. Pentru ce? am întrebat tăios. — Dar ce ai zice dacă, știi, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mirosit. —Minunat. Deși miroseai și mai frumos acum zece minute. Dar acum zece minute miroseam cum miros de obicei. — Exact. A trebuit să mă agăț de chiuvetă ca să-mi treacă emoția, ținându-mă strâns până când buricele degetelor mi s-au albit ca varul. Trebuia să mă îmbrac. Inima mea, deja întristată, s-a îngreunat și mai mult, în timp ce Dogly mă privea cu compasiune. Era din cauza afurisitelor de haine trăsnite, înșirate, umeraș după umeraș, plus raft după raft de pantofi și genți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în măsură să știu, dat fiind că eu sunt cea care le are. Primul lucru pe care l-am observat a fost mâna ei: a început să se strângă în pumn, până când era încleștată atât de strâns că i se albiseră încheieturile. Apoi am văzut că avea fața contorsionată și tot corpul i se încordase și se îndoia. Am fugit la ea, îngrozită. —Crampe ca asta? Nu. A clătinat din cap, cu fața de un roșu aprins. Nici pe departe la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
care nu mai era acum decât un șir de ruine arse. Purta o tunică scurtă și sandale decolorate; pe cap avea o cască pe care s-a grăbit să și-o scoată înainte de a mă strânge în brațe. Războiul îl albise înainte de vreme, iar chipul îi era mai colțuros ca niciodată. În jurul lui stăteau vreo doisprezece pedestrași, în veșminte bufante și cu panașe pline de pete, pe care mi-i înfățișă drept frații săi. Abia făcuserăm câțiva pași că un ofițer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
el, îl înghesuiau, îl împingeau pe străzi și se simți de parcă și-ar fi pierdut echilibrul și-ar fi căzut din copac. Pe fundal, o portavoce pârâi și cuvintele se scurseră într-o ceață lipsită de sens. Fața i se albise. — Ce-i cu tine? îl întrebă alarmată Pinky. — Mulțumesc de întrebare, reuși el să articuleze. Dar e mai bine să mergeți singuri. De ce e mai bine? îl întrebă Pinky exasperată. — Pentru că așa e, țipă tare și nervos, iritat subit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
accepți provocarea La următorul colț, răzleții paria de culoare începuseră să se coaguleze într-un grup sau o formație de atac. Am văzut tricouri țipătoare, bicepși, bărbi. Oamenii ăștia nu aveau să ne spună nimic altceva decât că noi suntem albi și avem bani. Probabil că mai voiau să spunăno ai voie să te plimbi pe la periferie, nu în New York. Nu ai voie prin mahala, pentru că o astfel de plimbare ar presupune că mahalaua nu e adevărată. Dar ea era adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și nu cred să mă fi văzut cineva. La final văzusem destul și frântura pe care o zărisem mă infectase deja pe de-a-ntregul, deși n-o știam încă, așa cum o infectase și pe Prepelicar. Iar oamenii din oraș erau albi. Un lucru curios mi s-a întâmplat pe drum, la întoarcerea pe platou. Am văzut un vultur așezat pe o stâncă, ajungându-mi cam până la umăr, și care mă privea. Credeți-mă, m-a făcut să încremenesc în drum. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nejelitul domn Oscar Cramm cu mulți ani în urmă. în public mâinile ei ca niște gheare scheletice nu-l slăbeau niciodată. în intimitate stătea veșnic cu capul în poala lui și-și strângea picioarele cu mâinile până când închieturile i se albeau. în pat îl apăsa cu atâta putere, încât adesea îl lăsa fără suflare. Dacă-l vedea vorbind cu o altă femeie, se repezea la ei și, cu o voce dogită, le arunca insulte izbitor de vulgare, care o făceau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a ta, ne suprapunem firile simbolice peste vasta povară obscurantistă a personalității. Astfel cunoașterea adevăratelor forțe care ne guvernează devine foarte dificilă. Dat fiind acest șuvoi nesfârșit de posibilități, îmi consider micile slăbiciuni o alinare. Vultur-în-Zbor stătea nemișcat, cu încheieturile albite de încordare, pumnii încleștați și gura strânsă într-o linie subțire-subțire. — Ei, haide, domnule Vultur, spuse Virgil Jones. Te credeam un suflet mai înțelegător. — Azi urc pe munte, îi aruncă Vultur-în-Zbor. Vreau să-i găsesc pe Prepelicar și pe Sispy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
colț al gurii. Chiar la periferia orașului se afla cea mai înaltă clădire, singura cu două nivele văzută de Vultur-în-Zbor. Era într-o stare perfectă, ceea ce o distingea de restul. Pereții i se înălțau drepți și bine potriviți și străluceau albi în întunericul de un albastru cețos, ca o santinelă impecabilă, ca un paznic al orașului. Era un bordel. Casa Fiului Răsare a lui madame Iocasta, anunța discret o plăcuță de lemn de lângă ușă. Iar lângă plăcuță cineva scrijelise o frază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
s-a petrecut atunci când Elfrida a mers la Irina și i-a spus: — îmi pare rău. Irina a privit-o cu un dispreț acumulat vreme de generații și i-a răspuns: Nu vorbesc cu curvele. Elfrida, deja palidă, s-a albit de tot, timp în care contesa s-a îndepărtat. Al doilea eveniment, reversul acestei înstrăinări amare a două prietene vechi, a fost o împăcare. P.S. Moonshy s-a apropiat ezitant de Irina, evitând s-o privească în ochi și jucându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pentru Trandafir. — Privește, a spus Grimus. îEu eram în el, așa cum și el era în mine. Subsumantul funcționează în ambele direcții.) A ridicat o oglinjoară și a sprijinit-o pe pieptul lui, îndreptând-o către fața mea. Părul mi se albise. Era de-acum chipul lui, pe de-a-ntregul chipul lui, cu capul lui pe umerii mei. Eu am fost Vultur-în-Zbor. O a doua ușă secretă ducea către camera în care dormea Media. Această cămăruță, plasată chiar în mijlocul casei, se învecina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-și lua rămas-bun de la această lume făcînd vîlvă, spre și mai marea slavă a protectoratului artelor. Așa sînt parizienii. Poate că era o iubire adevărată, am zis eu cu un firicel de voce. — Ascultă, Daniel. Te simți bine? Te-ai albit la față și asuzi În valuri. — Mă simt perfect, am mințit eu. — Ce spuneam... Iubirea e ca un cîrnat: există mușchiuleț tras În maț și există mortadelă. Fiecare element Își are locul și funcția lui. Carax declarase că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]