1,366 matches
-
și în sfârșit mâna întreagă. Se pregătea să repete jocul, dar se opri deodată speriat. Omul negru nu mai râdea ca adineauri și se uita la mânuța de pe bila de piatră cu niște ochi holbați care pe copil îl înspăimîntară. Amuți cu totul. Apoi își luă repede bila și împiedicîndu-se în iarbă fugi spre păstori. Dar Auta nu-l mai vedea, se întorsese spre răsărit și privea soarele și munții. Păstorii își vedeau de munca lor. Soldatul își luase armele și-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cineva stăpânul unui om ca... al unei haine, sau... Eu am încercat să-i lămuresc, dar ei tot n-au priceput și au râs. Ajută-mă, slăvite stăpâne, să pot fi mai înțelept și să-i fac să priceapă. Auta amuți, fulgerat de privirea Marelui Preot. Tefnaht îl întrebă: - Ei n-au robi? - N-au, stăpâne... - Și cine muncește pentru... - Taci! se răsti Marele Preot, pironindu-l pe Tefnaht cu privirea sa înghețată. Tu, Auta, nu le mai spune despre asta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un semn pe Tefnaht. Preotul intră și se așeză pe un scaun, apoi când văzu că unul din străini (cîrmaciul) se duce în față și începe să miște anumite mânere, bănui ceva și se mută pe scaunul de lângă el. Auta amuți de mirare văzîndu-l atât de liniștit, lăsîndu-se legat în curele fără a crâcni (de fapt, Tefnaht se lăsă legat văzând că asta se întîmplă și cu toți ceilalți) și urmărind mâinile cârmaciului cu cea mai desăvârșită luare aminte. Sclavul se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acolo. - Ele au cercetat aerul, căldura, alte câteva lucruri și ne-au spus ce-au aflat, printr-un fel de raze puternice. Acum toți se uitau numai în jos. Mulțimile de robi treceau printr-o vale verde. Cârmaciul și Hor amuțiseră. - Ce multe ierburi aveți voi... și câte păduri, câte păduri! strigă vrăjit al treilea străin. La noi fiecare tufa e mai prețuită decât la voi aurul. - Cum, voi n-aveți ierburi verzi ca acestea? se miră Auta. - Ierburi avem, dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de soldați, sclipind în lumina lunii. - Vii cu mine, Nefert? o întrebă Auta cu voce grăbită. - Să fugim, să nu ne ucidă... Nu trebuia să strig. Știam că ai să vii să mă iei, am simțit. Dar am... Glasul îi amuți. Soldații erau aproape. - Fugi cu ei, Nefert! îi șopti Auta arătîndu-i pe cei doi străini. Vin și eu! Fata alergă spre Hor, care o luă de mână. Dar străinii nu puteau alerga. Se îndreptară cum putură mai repede spre luntre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
uriașă ciupercă de fum sau de țărână spulberată. Hor se duse în partea cealaltă a micului podiș din pisc. Ceilalți veniră după el. Jos, pe țărmul mării, mergea un convoi de asini și de robi spre liman. Auta și Nefert amuțiră. Auta alergă după ocheane și se întoarse să privească, apoi strigă uluit: - E Marele Preot!... Marele Preot cu toți ai lui. Unde se duce? - Cine știe cum de a presimțit! zise Hor. Sau pleacă fără să știe nimic! Auta nu înțelese decât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-l prindem noi!... Un bătrân din mulțime zâmbi. Leprosul tăcu câteva clipe, să-și tragă suflarea, apoi urmă: - Iar cât despre tunetul uriașei lui puteri, cine poate să-l înțeleagă? - Eu pot să-l înțeleg! răsună o voce puternică. Leprosul amuți, uimit. El nu punea întrebarea ca să aștepte răspuns. Lumea se întoarse către locul de unde a răsunat glasul. Din mulțime ieși un om cu fața întunecată și părul alb: era bătrânul care zâmbise. - Cine ești tu care înfrunți cuvântul Domnului și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mine mai încet Sau eu mă plimb agale Sau fug în disperare Și nu ajung la timp să fac nimic? Oh, nu pleca și mai rămâi o clipă Să fac și eu ce tu de mult ai terminat Căci am amuțit și nu mai înțeleg nimica Nici nu ne-am văzut când ai plecat și m-ai lăsat Ce e cu mine de nu mă pot mișca Ce mă agit și văd nedumerită Cum trec viața mea? Și zău, nu știu ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
robust dădu prostește din cap că da. - Bineînțeles că traducerea Cornilescu, se redresă ea. Nu poate fi vorba că n-ar fi traducerea Cornilescu. Mă întreb doar dacă n-o fi vorba cumva chiar despre Psalmul 36 cu 6?! Toată lumea amuți o clipită pentru a-și reaminti fără greș Psalmul 36 cu 6. - Da... da... "DREPTATEA TA ESTE CA MUNȚII LUI DUMNEZEU, ȘI JUDECĂȚILE TALE SÎNT CA ADÎNCUL CELMARE" - recită, fără să clipească, tot spectrul Profesorului. Iar când își încheie citatul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îi plăcea la nebunie ideea că era măritată cu un bărbat atât de puternic și de plin de succes. —Iată-mă! Julia a intrat în bucătărie cu zâmbetul de „bine-ai venit acasă“ lipit pe buze. — Cum a... Femeia a amuțit de cum a dat cu ochii de soțul ei. — Poftim? a întrebat el lejer iritat. —Ai... ăăă... te-ai tuns. — Da, i-a răspuns el înțepat, scoțându-și haina de la costum și așezând-o pe spătarul unuia dintre scaune. Ai nota
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
muri, o, nu-mi muri, iubită, C-atunci în veci prin noapte-aș rătăci - Mi-aș sfărma viața-n jalea cea cumplită Și de durere n-aș putea muri. Aș purta-n timp inima-ncremenită, Cu ochii stinși, și gura-ar amuți. Durerea ta m-ar face să trăiesc, Ca să trăiesc, ca să înnebunesc. {EminescuOpIV 70} Așteaptă dar cu moartea ta, iubită, Pîn-ce de fericire-oiu muri eu. Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită, Zâmbind să mă săruți, amorul meu; De-oiu învia să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lume este plâns. Am sfărmat arfa - și a mea cântare S-a înnăsprit, s-a adâncit - s-a stins. {EminescuOpIV 79} Îmi plac a nopții turburate oare, Îmi place de dureri să fiu învins; O de-aș orbi, de-aș amuți odată, Că-n lume nu văd lumea căutată! Eu nu văd munții înnecați de nouri, De care gîndu-mi vultur s-acăța; N-aud a mării înmiite-ecouri, Ce-n glasul meu măreț s-amestecă; În codri-antici n-aud muget de bouri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire? Lin tremură glasul ei blând în noapte. - "O, zână, nu de frică, de plăcere Tremură-n mine sufletul meu bolnav. Să cînt? Dar oare la a ta privire Nu amuțește cântul de-admirare - Nu ești un cântec însăși - cel mai dulce, Cel mai frumos, ce a fugit v-odată Din arfa unui bard? O, fecioară, Vin lângă mine, să mă uit în ochi-ți, Să uit de lume, ah! să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Șah raft! Șah raft!“. Mai știi cum urlau ca turbații? Iar acuma, ce-avem? Suflete în uniforme islamice, despre care tu spui că trebui’ să-ndure... De ce? Tu nu vezi că ne vrem mereu ce nu suntem? Al doilea bărbat amuțise. După o vreme, spuse morocănos: — Ți-am mai zis... nu-ți lăsa mânia să-ți scape... Așa, nu mai terminăm până mâine... Lui Omar îi sunară în urechi vorbele ca atunci, în cușetă. Se-nălțase în capul oaselor. În mansardă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Poartă-te ca un om cu cap“, își spunea stând încovoiat peste propria durere de vintre, iar strânsura din mațe îl dobora. Cel mai des i se întâmpla la sfârșitul zilei de lucru, când tot ce i se părea prietenos amuțea și o tulburare necunoscută începea să frământe câmpul, liniștea din preajmă, obiectele. Prin benzinărie trecea doar câte un șofer de camionetă, iar garajul era închis. Nu era nici dimineață, nici noapte, ci doar lâncezirea istovitoare a timpului scurt dintre asfințit
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
plăcere... Suntem în țara vieților duble, ai uitat? Nu vorbim niciodată deschis despre noi, despre bucuriile ori slăbiciunile noastre. Și acum, nu te uiți la ce facem? Mergem pe dibuite, după toți anii ăștia, atât de lungi, de anchete! Ghazal amuțise într-un fel care îi spunea că avea dreptate. Erau în ultima zi în care primiseră permisiunea să facă vizite la Evin și nu obținuseră mare lucru. Acum pricepeau că majoritatea avocaților care încercaseră să obțină achitarea Shahlei Jahed lăsaseră
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
-sa: altcum, era să deschizi ușa ălor de aveau. Precupeții erau filotimi, banii, bani, dădeau și la alții, dar ăsta ce să facă? Să-l poftească afară nu putea. Omul simțise și, de unde la început mai spunea o vorbă, două, amuțise. Tușea în coltul lui, apoi, amețit puțin, pleca acasă. Lui Chirică i-ar fi plăcut să mai stea în circiumă, să mai audă de una, de alta, dar nu-l băga nimeni în seamă. De la o vreme se înstrăinase parcă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de a fi care Îl apropie de tradiția dandy. Nu doar celebra-i cravată, garoafa verde (artificială) de la butonieră, vestele țipătoare, ciorapii colorați, nici freza stil Nero, care pune capăt modei părului lung, nu doar frazele care, prin absurdul lor, amuțesc de uimire asistența, nu doar gesturile aberante și nici măcar succesul de public al unei comedii de serie din 1882, unde Îi e ridiculizată afectarea, nu pot explica, toate la un loc, notorietatea amețitoare a lui Wilde. Unii istorici ai dandysmului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Publicul izbucni în hohote de râs și nu numai cel de pe fundalul casetei. Cam pe la jumătatea poeziei, Sally se năpusti pe scări în jos și dădu să spună ceva. Șșșșșșșșșt! spuserăm, într-un glas. — Dar ieste... —Taci dom’le! Sally amuți. Lurch bătea fericit ritmul cu piciorul și se legăna dintr-o parte într-alta. — Bine că nu-i trageți și o horă! mormăi Bez. Cântecul se încheie zglobiu și o voce din spatele lui Sally zise cu reproș: — Păi, mă bucur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o băgam și pe ea în discuție. Despre ce vorbiți? Mă înțelesei cu Violet din priviri. Violet crede, zisei eu direct, că Philip Cantley a ucis-o pe fata pe care am găsit-o moartă în canal. Shirley Lowell. Sophie amuți. —O, Doamne! zise ea, abia respirând. O, Doamne! Părea pe punctul de a face o criză; tremura din cap până în picioare. M-am încruntat, surprinsă fiind de reacția atât de violentă pe care o avusese față de afirmația mea. La urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care se înghionteau unul pe altul. Remarcasem că profitaseră de ocazie să-l împingă un pic pe Steve de la unul la altul, așa, în glumă; era prea autoritar și plin de importanță pentru a fi declarat Dl Popularitate. Dar eu amuțisem, ca și cei din jurul meu. Judecând după expresia ei, era clar că Tabitha auzise ce se întâmplase cu cablul ei. — Cineva l-a sabotat intenționat? zise ea încet, dar clar. I-am remarcat talentul în a-și proiecta vocea. —De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să regăsești în tine însuți timpul ignoranței, căci acela era și timpul curajului. Vrând parcă să ilustreze cele spuse, s-a ridicat, a înaintat șchiopătând până la catedra profesorului și i s-a adresat fără reverență, lucru care a făcut să amuțească pe loc și cel mai mic zgomot din sală. — Mă numesc Ahmed, fiul șerifului 1 Saadi, coborâtor din Casa Profetului, fie ca rugăciunea și mântuirea să fie asupra lui! Dacă mă vedeți șchiopătând, este din pricină că am fost rănit anul trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
trudă pregătite dinainte. La răstimpuri, sultanul ciulea urechea la câte un murmur, arătând totodată cu mâna că nu trebuia să mă întrerup. Dat find imensul interes pe care-l trezeau spusele mele, le-am scurtat cât am putut, apoi am amuțit. Monarhul și-a dat seama de acest lucru după alte câteva șușoteli și spuse că era uimit de elocința mea, ceea ce era un mod de a reminti cât eram de tânăr. Mi-a cerut să transmit condoleanțe alor mei, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ca să fure! Ceea ce este adevărat nu are însemnătate decât pentru Dumnezeu; pentru noi, important este ce cred oamenii. Tatăl tău avea de gând s-o pornească din nou în pribegie, spre Tunis sau vreun alt oraș, când inima lui a amuțit, brusc, în zilele de ramadan din anul trecut. Salma respiră adânc înainte de a continua: — Invitase câteva persoane acasă pentru a cina împreună de întreruperea postului, dar nici una nu avusese curajul de a trece dincolo de ușa asta. Viața devenise pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
măcelului.) PARASCHIV: Și el? MACABEUS: Care el? PARASCHIV: El... MACABEUS: Nu știu. PARASCHIV: A plecat? MACABEUS: Nu cred. PARASCHIV: Mă duc să văd... MACABEUS: Nu te du. PARASCHIV: Mă duc după apă... MACABEUS: Nu vreau apă. PARASCHIV: Taci! (Cei doi amuțesc; tot acest joc este un joc de umbre speriate; ustensilele își reiau lucrul deasupra gurii de intrare.) PARASCHIV: Iar a început! (Izbucnește în plâns.) MACABEUS: Nu plânge. PARASCHIV: Ce vrea? De ce vrea să intre tocmai aici? MACABEUS: E speriat. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]