KorAP: Find »[drukola/base=angoasă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...118 >

2,942 matches

Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873

Bruionul poate fi grăitor prin abandon, când scriitorul renunță la el în opera finală. Volumul colectiv La littérature dépliée. Reprise, répétition, réécriture (2008) propune comprehensiunea fenomenului intertextual prin raportare la postmodernitatea (sceptică și agitată) în care trăim. Pentru a surmonta angoasa indusă de această lume rapidă și ofertantă, opera literară trebuie să-și schimbe natura, "să se distrugă și să se alieneze pentru a deveni vandabilă" la rândul ei (Jean-Paul Engélibert și Yen-Maï Tran-Gervat). Ea trebuie să devină comentariu infinit, repetiție

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
culte ale zeilor greci sunt asociate nocturnului, iar romantismul a știut să exploreze potențialitățile de mister ale acestuia. Căci noaptea exprimă tocmai ambivalența sacrului: obscuritatea maschează particularitățile și ne restituie fascinanta unitate ascunsă a lumii; însă în același timp apare angoasa de a fi văzut fără a putea vedea, de a fi dezorientat și la discreția zgomotelor și umbrelor 5. 2. Toate schimbările temporale, spațiale sau de personalitate pe care le trăiește Dionis-Dan sunt experiențe individuale, însă unele ascund o dublă

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

refularea ca pe „un fel de prototip pentru alte operații de apărare”, iar în cazul președintelui Schreber „ne apropiem tot mai mult de confuzia dintre refulare și apărare” (Laplanche și Pontalis, 1967). În 1926, în postfața la Inhibiție, simptom și angoasă, Freud revine la conceptul de apărare și precizează că „este convenabil să-l folosim pentru a desemna în general toate procedeele de care se servește eul în conflictele susceptibile de a conduce la o nevroză, în timp ce cuvântul «refulare» desemnează un

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
reacțională (Trei studii privind teoria sexualității, 1905); - proiecția („Președintele Schreber”, 1911); - întoarcerea împotriva propriei persoane și transformarea în contrariu („Pulsiuni și destine ale pulsiunilor”, 1915a); - introiecția sau identificarea („Doliu și melancolie”, 1917b); - anularea retroactivă și izolarea (în Inhibiție, simptom și angoasă, 1926). În 1936, A. Freud publică Eul și mecanismele de apărare, prima și - vreme de mulți ani - singura lucrare pe această temă. Pornind de la contribuțiile tatălui său, autoarea realizează o sinteză a cunoștințelor existente în epocă, vine cu propriile contribuții

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
descrierea unui grup de mecanisme de apărare precoce, dintre care unele sunt calificate uneori drept „apărări ce distorsionează imaginea” (Vaillant, 1993). Acest grup include în primul rând clivajul (clivajul obiectului este considerat de M. Klein cea mai primitivă apărare împotriva angoasei), idealizarea și identificarea proiectivă. Ceea ce individualizează teoria Melaniei Klein este afirmația că, încă de la naștere, eul este capabil să stabilească relații primitive cu obiectul în fantasmă și în realitate, să resimtă angoasa și să utilizeze mecanisme de apărare. După cum subliniază

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de M. Klein cea mai primitivă apărare împotriva angoasei), idealizarea și identificarea proiectivă. Ceea ce individualizează teoria Melaniei Klein este afirmația că, încă de la naștere, eul este capabil să stabilească relații primitive cu obiectul în fantasmă și în realitate, să resimtă angoasa și să utilizeze mecanisme de apărare. După cum subliniază Segal în Introducere în opera Melaniei Klein (1964/1980), diverse mecanisme de apărare acționează în direcția protejării nou-născutului, mai întâi împotriva fricii de moarte venind din interior și apoi - când pulsiunea morții

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Reușita unei apărări trebuie privită din punctul de vedere al eului, și nu în funcție de lumea exterioară, de adaptarea la această lume. 2) Criteriile de reușită sunt legate de următoarele scopuri: să împiedice intrarea în conștiință a pulsiunii interzise, să îndepărteze angoasa conexă pulsiunii, să evite orice formă de neplăcere. 3) În cazul particular al refulării, reușita apărării este afectivă atunci când orice conștientizare dispare. 4) O apărare reușită este întotdeauna un lucru periculos, căci ea restrânge excesiv domeniul conștiinței ori domeniul competenței

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
cărții sale, vorbind despre eșecul apărărilor, Sandler (1985/1989) își afirmă convingerea că „simptomele sunt construite cu minuțiozitate ca măsuri ultime utilizate atunci când apărarea eșuează”; acest lucru se întâmplă pentru a conserva starea de bine a subiectului, pentru a evita angoasa, pentru a îndeplini aceeași funcție ca și apărările, chiar dacă subiectul ar putea suferi din cauza durerii provocate de simptom. Cât despre A. Freud, aceasta precizează că „activitatea de apărare ar trebui să creeze o stare de echilibru între lumea interioară și

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
el, noțiunea de apărare este inseparabilă de conflictul subiacent și, în consecință, mecanismele de apărare trebuie studiate întotdeauna în cadrul conflictului. 3) Pentru M. Sillamy (vezi N. Sillamy, 1980), apărarea este un mecanism psihologic inconștient, utilizat de individ pentru a diminua angoasa generată de conflictele interioare între exigențele instinctuale și legile morale și sociale. 4) Braconnier (vezi Doron și Parot, 1991) consideră că noțiunea „mecanism de apărare” înglobează toate mijloacele la care eul recurge pentru a stăpâni, controla și canaliza pericolele interne

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
adesea într-o manieră foarte largă: reducerea, suprimarea oricărei schimbări susceptibile de a pune în pericol integritatea și constanța individului biopsihologic (1) sau restaurarea homeostaziei psihice (6b). În unele cazuri, finalitatea privește intrapsihicul: reducerea unui conflict intrapsihic (2) sau diminuarea angoasei generate de conflictele interioare dintre exigențele instinctuale și legile morale și sociale (3). În alte definiții, finalitatea face referire în mod explicit la mediul intern și la cel extern: stăpânirea, controlarea, canalizarea pericolelor interne și externe (4) sau protejarea individului

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
și a celor externe: „Într-un mod cât se poate de simplu, în anumite situații, împotriva stărilor de sentiment, apărarea este pusă în legătură cu pericolul pulsiunilor sau cu cel provenit din lumea exterioară; la fel se întâmplă când apărarea este rezultatul angoasei ori al altor sentimente neplăcute de umilință sau frustrare, indiferent care ar fi ele”. Psihanalista evocă și neplăcerea care declanșează apărările și care „provine nu numai din stimuli de pulsiune amenințătoare, ci și din anumite surse ale lumii exterioare”. Cu

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
umilință sau frustrare, indiferent care ar fi ele”. Psihanalista evocă și neplăcerea care declanșează apărările și care „provine nu numai din stimuli de pulsiune amenințătoare, ci și din anumite surse ale lumii exterioare”. Cu altă ocazie, ea subliniază faptul că angoasele copilului sunt adeseori „un amestec între fantasmele și exteriorizările lui, pe de o parte, și realitate, pe de altă parte, și că ele se combină, creând o sursă particulară de angoasă”. În acest context specific, A. Freud recomandă evitarea confuziei

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
lumii exterioare”. Cu altă ocazie, ea subliniază faptul că angoasele copilului sunt adeseori „un amestec între fantasmele și exteriorizările lui, pe de o parte, și realitate, pe de altă parte, și că ele se combină, creând o sursă particulară de angoasă”. În acest context specific, A. Freud recomandă evitarea confuziei între angoasa atribuită lumii exterioare și angoasa a cărei sursă reală emană din lumea exterioară. Cele nouă definiții citate mai sus menționează mai multe procedee ce permit mecanismelor de apărare să

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sunt adeseori „un amestec între fantasmele și exteriorizările lui, pe de o parte, și realitate, pe de altă parte, și că ele se combină, creând o sursă particulară de angoasă”. În acest context specific, A. Freud recomandă evitarea confuziei între angoasa atribuită lumii exterioare și angoasa a cărei sursă reală emană din lumea exterioară. Cele nouă definiții citate mai sus menționează mai multe procedee ce permit mecanismelor de apărare să-și atingă finalitățile: - făcând unul dintre elementele conflictului să devină inaccesibil

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
fantasmele și exteriorizările lui, pe de o parte, și realitate, pe de altă parte, și că ele se combină, creând o sursă particulară de angoasă”. În acest context specific, A. Freud recomandă evitarea confuziei între angoasa atribuită lumii exterioare și angoasa a cărei sursă reală emană din lumea exterioară. Cele nouă definiții citate mai sus menționează mai multe procedee ce permit mecanismelor de apărare să-și atingă finalitățile: - făcând unul dintre elementele conflictului să devină inaccesibil conștiinței (2); - printr-o remaniere

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de-a doua jumătăți a primului an de viață și al cărei început este marcat de identificarea cu mama ca obiect total) și caracterizată printr-o relație cu obiecte percepute în totalitatea lor și prin predominanța integrării, a ambivalenței, a angoasei depresive și a culpabilității. Controlul omnipotent asupra obiectului se dezvoltă ca apărare împotriva angoasei depresive, a culpabilității și a pierderii, apărare ce se sprijină pe o relație cu obiectele caracterizată prin dominare, control și dispreț. 11) A te crampona de

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
marcat de identificarea cu mama ca obiect total) și caracterizată printr-o relație cu obiecte percepute în totalitatea lor și prin predominanța integrării, a ambivalenței, a angoasei depresive și a culpabilității. Controlul omnipotent asupra obiectului se dezvoltă ca apărare împotriva angoasei depresive, a culpabilității și a pierderii, apărare ce se sprijină pe o relație cu obiectele caracterizată prin dominare, control și dispreț. 11) A te crampona de obiect (V.): a te atașa de obiecte în mod exagerat, a nu fi dispus

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Vezi și definiția dată la subcapitolul dedicat afirmării de sine din a doua parte a lucrării noastre, precum și prezentarea făcută reliefării afectelor (v. infra, capitolul de față). 5) Bergeret prezintă separat dedublarea eului (mecanism de apărare de mod psihotic împotriva angoasei de fărâmițare și de moarte) și dedublarea imago-urilor, mecanism pus în evidență de școala Melaniei Klein (în principal cu privire la obiectul parțial al fazei schizoparanoide și la obiectul total al fazei depresive), sub denumiri diverse (clivaj al obiectului, clivaj al

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
permițând astfel satisfacerea unei nevoi sau evitarea unui pericol. În această situație, proba realității este abandonată. 33) Refuzul realității psihice (L. și P.; Segal): apărare maniacă ce se dezvoltă, asemenea controlului omnipotent asupra obiectului, în timpul poziției depresive, ca apărare împotriva angoasei depresive, culpabilității și pierderii. Ea se întemeiază pe un refuz absolut al realității psihice - realitatea mediului intern, care include pulsiuni și obiecte interne. 34) Refuzul psihotic (DSM-IV): tip de refuz caracterizat printr-o alterare majoră a aprecierii realității. 35) Reliefarea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
astfel înțelegerea logică și explicația rațională. Sentimentele sunt deci intensificate inconștient, în scop defensiv. 36) Reparația (L. și P.; Segal): mecanism vizând restaurarea unui obiect alterat de fantasmele distructive ale subiectului. Reparația survine în cursul poziției depresive ca reacție la angoase și la culpabilitate (fenomene de ordin depresiv). Dacă reparația funcționează ca o parte a sistemului de apărări maniace, ea capătă caracteristicile maniace ale refuzului, ale controlului și ale disprețului. 37) Ritualizarea (V.): stabilirea unei anumite ordini sau „identitudini” (sameness) a

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
a unui conflict psihic și într-o încercare de rezolvare a acestuia prin simptome somatice, motorii și senzitive. 3. Clasificăritc "3. Clasificări" Annei Freud (1936/1993) îi datorăm o încercare de clasificare a mecanismelor de apărare în funcție de situațiile particulare de angoasă care le suscită. Astfel, refuzul ar fi utilizat în relație cu amenințări legate de teama de castrare și de pierderea obiectelor adorației. Din această perspectivă, cedarea altruistă a pulsiunilor instinctuale ar fi un mijloc specific de a învinge mortificarea narcisistă

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sunt realizate prin alte mijloace”. El sugerează astfel, încă din 1915, că apărările trec de la un stadiu inițial, mai puțin organizat, la un stadiu ulterior, mai bine organizat. În 1926, Freud revine asupra subiectului și scrie în Inhibiție, simptom și angoasă (1926/1995): „Se prea poate ca aparatul animic să folosească, înainte de separarea clară dintre eu și sine, înainte de formarea supraeului, alte metode de apărare decât în momentul când a ajuns deja în aceste stadii de organizare”. Aceste sugestii au fost

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
refuzul, în convorbirile dintre A. Freud și Sandler (într-un moment când intervin în dialog și Rose Edgcumbe, și Hansi Kennedy). O atare secvență ar implica: - refuzul realității (atunci când copilul înlocuiește cu o acțiune o realitate externă neplăcută, ce generează angoasă sau o scădere a stimei de sine); - refuzul afectului (atunci când subiectul acceptă realitatea, dar neagă/refuză sentimentele asociate acesteia); - refuzul în fantezie (atunci când realitatea neplăcută este înlocuită cu o fantezie plăcută în care acțiunea nu este obligatorie). Sandler amintește că

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
funcționare existând la naștere ca atare sau ca potențialități. Prototipurile servesc drept model mecanismelor de apărare ulterioare. Concepția lui Spitz cu privire la prototipurile fiziologice ale mecanismelor de apărare se inspiră din teoria lui Freud 24 potrivit căreia traumatismul nașterii este prototipul angoasei ulterioare (Spitz, 1964). În 1939, Hartmann începe să examineze câteva prototipuri fiziologice precoce ale unor apărări psihologice ulterioare. Ca și Hartmann, Greenacre (1958) - care vorbește de nuclee fizice - limitează studiul prototipurilor la anumite funcții fiziologice care, în opinia lui, îndeplinesc

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
vestea și îi înțeleg consecințele: „Am să mor de sida!” - dar neagă imediat posibilitatea aceasta: „Nu este testul meu, cred că ați greșit rezultatul!”. Utilizarea negației le permite persoanelor care trebuie să înfrunte această veste să nu fie copleșite de angoasa asociată ei (teama de moarte, de respingere, de abandon etc.). În cazul negării, percepția îngrijorătoare nu mai poate fi total evitată, dar semnificația sa este totuși respinsă. Cronologic, conceptul de „nu” apare în jurul vârstei de 2 ani. Negarea, ca și

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]