1,211 matches
-
sfârșitul anilor 1960, opțiunea statului pentru Mișcarea construcțiilor așa-zis "moderne" pare să rezulte din convergența între proiectul său de industrializare a sectorului construcțiilor și reflecția asupra noilor forme urbane dezvoltată de urbanismul progresist 109. Influențată de cubism, care făcea apologia formelor pure, această gândire arhitecturală integra oportunitățile de fabricație oferite de folosirea materialelor noi: oțelul și betonul armat. Nu fără a intra în contradicție cu aspirația lor de a răsturna capitalismul, arhitecții grupului Bahaus 110 colaboraseră cu industria germană; aceasta
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
datoriei noastre față de acțiunea prefectului Haussmann, cf. Roger-Henri Guerrand, "Merci Monsieur Haussmann" , L'Histoire, nr. 147, septembrie 1991. Articol reluat în Roger-Henry Guerrand, Mæurs citadines. Histoire de la culture urbaine, XIXe-XXe siècles, Paris, Quai Voltaire Edima, 1992. În opoziție cu această apologie: Alexandre Gady, "Contre Haussmann", în Commentaire, nr. 75, toamna 1996. 1 Despre mitul haussmanian al creării de spații verzi: Alexandre Gady, art. citat, 1996. Pentru discutarea acestui bilanț: Nicolas Chaudun, Haussmann au crible, Paris, Syrtes, 2000, p. 132 și următoarele
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
gîndirii, mai serioasă și mai independentă. De fapt, tocmai asta vroia Socrate. În spatele ironiei sale, exista o simpatie, o "erotică". Gluma era pătrunsă de cel mai serios interes pentru om. Acest lucru e vizibil mai ales în unele sentințe din Apologia și din Banchetul lui Platon, care, conform cercetărilor mai noi, trebuie privite ca aparținînd biografiei lui Socrate 94. În Apologie (p. 29 C), Socrate declară: "Atîta vreme cît voi fi în stare, nu voi înceta să năzuiesc spre adevăr (să
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Gluma era pătrunsă de cel mai serios interes pentru om. Acest lucru e vizibil mai ales în unele sentințe din Apologia și din Banchetul lui Platon, care, conform cercetărilor mai noi, trebuie privite ca aparținînd biografiei lui Socrate 94. În Apologie (p. 29 C), Socrate declară: "Atîta vreme cît voi fi în stare, nu voi înceta să năzuiesc spre adevăr (să filosofez) și pe oricine voi întîlni, îi voi spune: nu ți-i rușine de tendința ta de a căpăta cît
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pună de altfel preț pe o dezvoltare sau o înțelegere mai de aproape a acestei credințe. Numai de la convingerea că "unui om bun nu i se poate întîmpla numic rău, nici în viața, nici în moarte", nu s-a abătut . (Apologia, p. 41). Această convingere s-a născut din credința sa în valabilitatea străduinței morale. Nu putem face desigur o reprezentare a modului în care se situa față de închipuirile credinței populare, din felul cum motivează respingerea interpretărilor raționale ale miturilor (în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
dovadă a faptului că el nu lua poziție ironică numai față de teologia raționalistă, prin credința în "imaginile zeilor înlăuntrul său" (ca să folosim expresia lui Alcibiade). Socrate s-a comportat humoristic mai ales față de credința în nemurire, dacă putem crede în Apologia lui Platon. El lasă la o parte, ca indecisă, chestiunea dacă moartea este un somn sau o tranziție spre o altă viață, care s-ar duce în compania zeilor. Prima posibilitate i-a fost, în mod destul de clar, mai aproape
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Memorabilia cărei îi aparține dialogul respectiv, este împrumutată din dialogurile platonice sau imitată după ele. 98 Cf. Heinrich Maier, Sokrates, pp. 435 și urm. În contrast cu această poziție, Burnet (Greek Philosophy from Thales to Platon, London, 1914, p. 182) crede că Apologia ar trebui interpretată în concordanță cu Fedon a cărui succesiune de idei o consideră socratică (pp. 193 și urm.). Nu pot descrie nici o concordanță între Apologie și Fedon. 99 Despre importanța lui Platon în istoria gîndirii, cf. Der menchliche Gedanke
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
poziție, Burnet (Greek Philosophy from Thales to Platon, London, 1914, p. 182) crede că Apologia ar trebui interpretată în concordanță cu Fedon a cărui succesiune de idei o consideră socratică (pp. 193 și urm.). Nu pot descrie nici o concordanță între Apologie și Fedon. 99 Despre importanța lui Platon în istoria gîndirii, cf. Der menchliche Gedanke, § 44-45; § 53. 100 Hans Raeder (Platos philosophische Entwicklung, Leipzig, 1905, p. 208) nu găsește în acest punct nici o contradicție între cele două dialoguri, întrucît unitatea dintre
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
care, de cele mai multe ori, se și confundă. Ca atitudine și orientare, a. reia in extremis aceeași configurație temporală a modernismului (conform căreia trecutul este reductibil la o conștiință normativă osificată și astfel sacrificat în numele ideii de progres și viitor salvator): apologia nonconformismului pe fondul unui vizionarism militant, revoluționar. Tendințele estetice ale a. iau naștere și se dezvoltă sub semnul unei negații radicale - refuzul categoric și global al artei și literaturii anterioare. Cu cât acestea sunt mai intensiv considerate „clasice”, „academice”, „oficiale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
cu tendința de-a exprima adevărul vieții pătrunsă de înaltele idealuri umane ale socialismului și comunismului. Ea nu vorbește câtorva «rafinați», gustători de «chintesențe» ale decadentismului burghez, ale acelora care se îmbată de miasmele putreziciunii capitaliste, proslăvindu-le și făcând apologia descompunerii și a morții ca lege universală (...). Că poezia noastră își atinge din acest punct de vedere ținta, nu rezultă numai din faptul că din cei 32 poeți publicați în antologie sunt mulți purtători de premii, laureați ai Premiului de
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
prin estetica urâtului în 1922. Autorul imaginează orori cu frenezie, se lasă prins de propria imaginație, iar mesajul acestei bucurii de a trăi în distopie este că tot ceeea ce poate fi imaginat prinde viață. Distopia e de fapt o apologie a vieții, o viață în care a dispărut hotarul dintre frumos și urât, nu mai există decât existența. Distopia este un rezultat al intenției Desperado de a contraria și șoca lectorul. Prin defamiliarizare, lectorul se deprinde cu o multitudine de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Cortina de Fier Autorii Desperado din est erau fie exilați în vest, fie refugiați în propria țară. Vom numi autori Desperado pe scriitorii buni, întrucât scriitorii slabi, care au făcut compromisuri grave și au făcut din literatură propagandă comunistă ori apologia sistemului, nu erau scriitori: erau pur și simplu politicieni. Scriitorii buni care fugeau în vest sau, foarte rar, erau izgoniți de regim (v. Soljenițîn), fie aveau succes (destul de rar), fie deveneau oamnei de rând într-o țară unde viața era
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
chiar Corneille 5. "Curățind scena de tot felul de murdării, vă puteți lăuda că ați împăcat comedia 6 cu cei bisericoși, iar voluptatea cu virtutea", îi scrie Balzac într-o scrisoare din 1636. La cererea sa, Scudéry scrie în 1639 Apologia teatrului. În anul următor, îi dă ca sarcină abatelui d'Aubignac să scrie un Proiect de restabilire a teatrului francez (Projet de rétablissement du théâtre français). Predicatorul acesta, devenit autor dramatic, face bilanțul celor șase rele de care suferă teatrul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înveți Istoria". 4.1.3. Gustul publicului Dacă punctul de vedere al teoreticienilor clasicismului și cel al lui Corneille asupra verosimilului diferă atât de mult, acest lucru se datorește faptului că ei nu au în vedere același public. Scudéry în Apologia teatrului (L'Apologie du théâtre), din 1639, distinge patru tipuri de spectatori, pe cei "preocupați", adică cei care se duc la un spectacol având prejudecăți favorabile sau nefavorabile și a căror judecată, partizană, este construită la grămadă, "ignoranții de la galerii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1.3. Gustul publicului Dacă punctul de vedere al teoreticienilor clasicismului și cel al lui Corneille asupra verosimilului diferă atât de mult, acest lucru se datorește faptului că ei nu au în vedere același public. Scudéry în Apologia teatrului (L'Apologie du théâtre), din 1639, distinge patru tipuri de spectatori, pe cei "preocupați", adică cei care se duc la un spectacol având prejudecăți favorabile sau nefavorabile și a căror judecată, partizană, este construită la grămadă, "ignoranții de la galerii", pentru care docții
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și ce-i mai rău, nu văd cum l-am putea abandona." Tot în numele verosimilului condamnă și d'Aubignac folosirea versului. Tragedia sa în proză, Zénobie, piesă scrisă în 1640 și publicată în 1647, trebuia să fie precedată de o "apologie a prozei contra versurilor", dacă ne luăm după Părerea librarului (Avis du libraire)32. Această apologie nu va apărea, dar d'Aubignac își pune principiul în aplicare, pentru ca, după Zénobie, să dea, tot în proză, Cyminde și Fecioara din Orléans
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și d'Aubignac folosirea versului. Tragedia sa în proză, Zénobie, piesă scrisă în 1640 și publicată în 1647, trebuia să fie precedată de o "apologie a prozei contra versurilor", dacă ne luăm după Părerea librarului (Avis du libraire)32. Această apologie nu va apărea, dar d'Aubignac își pune principiul în aplicare, pentru ca, după Zénobie, să dea, tot în proză, Cyminde și Fecioara din Orléans (La Pucelle d'Orléans) în 1642. Cum sunt rare tragediile în proză, el nu abordează problema
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de Schélandre Chapelain, Scrisoare despre cele douăzeci și patru de ore Mairet, Prefață la Silvanire Chapelain, Despre poezia reprezentativă Scudéry, Observații despre Cidul Discurs către Cliton asupra Observațiilor despre Cidul Chapelain, Sentimentele Academiei franceze cu privire la tragicomedia Cidul Sarasin, Discurs despre tragedie Scudéry, Apologia teatrului La Mesnardière, Poetica Vossius, Poetica (în latină) Corneille, Scrisoare cu dedicație la Don Sancho d'Aragon D'Aubignac, Practica teatrului Corneille, Discurs despre utilitatea și părțile poemului dramatic Discurs despre tragedie și mijloacele de a o trata în funcție de neverosimil
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a dramei wagneriene Jarry, Despre inutilitatea teatrului în teatru Mallarmé, Divagații Appia, Muzică și regie Rolland, Teatrul poporului tentativă de estetică a unui teatru nou Antoine, Conversație despre regia scenică Appia, Cum să reformăm regia scenică Craig, Arta teatrului Evreinov, Apologia teatralității Rouché, Arta teatrală modernă Craig, Despre arta teatrului Apollinaire, Prolog despre Mamelele lui Tiresias Appia, Opera de artă vie Stanislavski, Viața mea în artă Baty, Masca și cadelnița Schlemmer, Teatru și abstracțiune Piscator, Teatrul politic Claudel, Drama și muzica
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrisorii sale, Chapelain abordează chestiunea versului, pentru a-i răspunde lui Antoine Godeau care, în scrisoarea pe care i-a adresat-o, condamnă folosirea versului în teatru și-i cere părerea în această chestiune. 32 Se pare că în această "Apologie", d'Aubignac a vrut să-l convingă pe Richelieu de superioritatea tragediei în proză asupra tragediei în versuri. 33 Sublinierea noastră. 34 Corneille a utilizat frecvent stanțele, în vogă în teatrul dintre 1630 și 1660, în timp ce Racine nu recurge la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe Campitoliu 2. Iconografia imaginilor mari poate fi folosită pentru micile daruri votive În metal sau teracotă. Nero și Domițian au statuete personale, iar Apuleius un „mic Mercurxe "Mercur"” (Mercuriolus) (Suetonius, Nero, 56; Domițian, 15, 3, despre Minervaxe "Minerva"; Apuleius, Apologia, 63). Chiar și În cultul zilnic zeii sunt caracterizați de numeroase simboluri, atribute și Însoțitori de rang inferior care stimulează curiozitatea și forța speculativă: animale simbolice și de sacrificiu; lira, punguțe de bani, vargă, cârmă, ghioagă, lance; diferite acoperăminte de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nemărginit față de identitatea noastră imobilă, față de limitele în care ne-a turnat natura și în care discontinuitatea actului încă nu a pătruns. Spiritul încă mai este aici aproape de inerția materiei, pe care o trăiește ca euforie a continuității și ca apologie a oricărui „înăuntru“. Și cum ar putea ratatul să nu fie un nefericit, din moment ce el este un leneș neîmpăcat cu sine, un leneș ratat? Pătrunzând în lumea proiectelor, contaminat de ideologia actului și de cea a „realizării esenței“, el nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
strivitoare. Și totuși aici teama rămâne, la rândul ei, vagă. Ne temem mai mult de judecătorul de cartier decât de Judecătorul Suprem. Suntem gata să riscăm oricând damnarea în locul unei condamnări de câteva luni. Această carte despre limită este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu, libertatea. Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce rămâne după traversarea unui spațiu populat cu limite. Limita îl închide pe om mai întâi în spațiul precisului. Problema este cum
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pentru Napoleon), Rinul este linia geopolitică care domină Europa, coloana vertebrală a continentului ce separă două culturi, două concepții asupra omenirii și a națiunii. În Acțiunea militară a României în Bulgaria cu ostașii noștri (Vălenii de Munte, 1914), Iorga face apologia acțiunii militare române, explicînd în ce a constat marșul "fără vărsare de sînge" al armatelor române prin Bulgaria în timpul celui de al doilea război balcanic, ca să demonstreze falsitatea acuzațiilor privind "un marș triumfal laș". Chestiunea Dunării (Vălenii de Munte, 1913
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
al statelor mici (București, 1916) reafirmă credința lui Iorga în faptul că orice națiune, mare sau mică, este o entitate organică vie, indestructibilă, avîndu-și locul în ierarhia lumii, cu drepturi inalienabile. Lucrarea 3 Maiu 1915 (Vălenii de Munte, 1915) face apologia Adunării de la Blaj a românilor din Transilvania din 1848. La question roumaine en Autriche et Hongrie (Bucarest, 1915) tratează problema majorității românești din Transilvania și Bucovina și soarta ei sub stăpînirea maghiară și austriacă, ca și Histoire des Roumains de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]