1,211 matches
-
formă sonoră-conținut semantic. Perfecțiunea acestei limbi este subliniată permanent în lucrările autorilor musulmani consacrate inimitabilității - "al-’i‘ğăz" (termen tradus și cu „miracol” sau „minune”) - textului coranic, manifestată atât la nivelul expresiei, cât și al conținutului. Factorul declanșator al acestei apologii a limbajului coranic se află chiar în Coran, ca o sfidare aruncată deopotrivă oamenilor și "ginnilor" (spiritelor) de a produce ceva asemănător acestui text: Conceptele continuu repetate care cristalizează esența mesajului coranic sunt: Discuțiile asupra traducerii Coranului, în mediile islamice
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
din Biblie, ""Enchiridion militis christiani"" ("Manualul combatantului creștin", 1503). Opera cea mai importantă este ""Encomium moriae"" sau ""Laus Stultitiae"" ("Elogiul nebuniei", 1509), dedicată lui Thomas Morus, o satiră la adresa teologiei scolastice, imoralității clerului și a "curiei" catolice, în același timp apologie a pasiunii exaltate ("nebuniei") a adevăratului creștin care-și dedică viața credinței. Erasmus înțelege credința creștină ca o acceptare nedemonstrabilă - împotriva și mai presus de necesitatea oricărei rațiuni - a lui Dumnezeu devenit om, care moare pentru mântuirea oamenilor și învie
Erasmus din Rotterdam () [Corola-website/Science/298225_a_299554]
-
în Orient îl aduce în 1886 și la București. Dezorientarea care cuprinsese intelectualitatea poloneză în fața avântului mișcării muncitorești din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea a afectat și creația lui Sienkiewicz. Romanele "Fără dogmă" și "Familia Polaniecki" fac apologia tradiționalismului catolic, iar " Vârtejuri" rămâne un pamflet la adresa revoluției din 1905. În timpul primului război mondial, Sienkiewicz organizează în Elveția, împreună cu Ignacy Paderewski, "Comitetul de ajutorare a victimelor războiului din Polonia". Moare la 15 noiembrie 1916 la Vevey, Elveția. Osemintele i-
Henryk Sienkiewicz () [Corola-website/Science/298185_a_299514]
-
secolele al XVI-lea și al XVII-lea, catehismul " E mbësuame krishterë" (Învățături creștine; 1592) de Lekë Matrënga, "Doktrina e krishterë" (Doctrina creștină; 1618) și "Rituale romanum" (1621) de Pjetër Budi, primul scriitor de proză și poezie originală albaneză, o apologie a lui George Castriot (1636) de Frang Bardhi, care scrisese un dicționar și alte creații folclorice, tratatul teologico-filosofic "Cuneus Prophetarum" (1685) de Pjetër Bogdani, cea mai celebră personalitate a Evului Mediu albanez, au fost publicate în albaneză. Cel mai cunoscut
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
acestuia. Înclinațiile poetice, talentul în domeniul teatrului le-a înnăbușit și s-a dedicat total filosofiei. La moartea lui Socrate (399 î.Hr.) nu a putut fi de față, fiind bolnav. Condamnarea nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să-l reabiliteze ("Apologia lui Socrate"), dialogurile de tinerețe purtând marca puternică a filosofiei socratice. Refugiat o vreme la Megara, îl cunoaște pe filosoful (450 - 366 î.Hr.), un alt discipol al lui Socrate. Realizează mai multe călătorii: în Egipt se familiarizează cu matematica; în
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]
-
primul cititor al manuscriselor sale și avea reputația că e un inginer mai bun ca Heinlein, Isaac Asimov susținea că Heinlein a trecut la politia de dreapta în perioada în care s-a căsătorit cu Ginny. "Tramp Royale" conține două apologii de mare întindere legate de audierile lui McCarthy. În 1958, cuplul a creat mica organizație "Patrick Henry League" și a participat la campania din 1964 a lui Barry Goldwater. Romanele SF pentru tineret ale lui Heinlein sunt considerate o parte
Robert A. Heinlein () [Corola-website/Science/318155_a_319484]
-
cauză dreaptă dacă guvernul le-o cere — prin această doctrină se deosebește anabaptismul Schwertler de cel Stabler. Și după ruptura de Biserica Catolică Hubmaier a continuat să creadă în virginitatea perpetuă a Mariei și să-i acorde titlul de theotokos ("Apologia" 9-10).
Balthasar Hubmaier () [Corola-website/Science/316771_a_318100]
-
Samuel Micu (1745-1806) în Transilvania, și Iosif Moisiodax (1730-1800) în Moldova. Primul a tradus intenisiv din Wolffian Baumeister, promovând implicit iluminismul german. Ultimul a contribuit în mod decisiv la modernizarea curriculumului filosofic în Academiile Princiare. El a scris eseul numit "Apologia", o pledoarie în favoarea filosofiei europeane moderne și împotriva scolasticii korydaleiane aristotelice. Limba filosofică a acestul secol a fost mai mult greaca. O excepție notabilă a fost clucerul Ioan Geanetu, care a publicat în 1787, în greacă și franceză, un tratat
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
ordonat construcția unui palat monumental la Așgabat, pentru a comemora ceea ce a edictat: „Personal, m-am opus să se vadă imagini ori statui ale mele pe străzi... dar asta vrea poporul.” Sistemul educativ îi îndoctrinează pe tinerii turkmeni și face apologia lui Niiazov. Cărțile școlare sunt aproape în întregime constituite din lucrările sau din discursurile lui Niiazov. Textul fundamental este "Ruhnama", o epopee națională scrisă de Niiazov. Această carte, un amestec de istorie revizionistă și de linii de conduită morală, are
Saparmurat Niiazov () [Corola-website/Science/316130_a_317459]
-
este socotită drept cea mai bună. Cunoscătorii spun că ei îi revine locul imediat după Sfânta Scriptură, în ceea ce privește puterea de prefacere sufletească, pe care o exercită asupra cititorilor.” "Imitațiunea" cuprinde patru cărți. Trei dintre ele tratează despre viața interioară, făcând apologia renunțării și elogiul sărăciei care permite apropierea de Cristos. Cea de-a patra parte este consacrată "Sfintei Euharistii". Cartea arată o grijă constantă de a face viața spirituală accesibilă tuturor. Cartea este unul dintre cei mai buni ghizi spirituali din
Imitațiunea lui Cristos () [Corola-website/Science/320189_a_321518]
-
aupra tuturor intelectualilor catolici, îndeosebi asupra autorilor veniți din Anglicanism. Pentru Xavier Tilliette, el apare ca «o mare personalitate aparte, un fel de "lumânare pascală" în Biserica Catolică a secolului al XIX-lea». Operele sale, dintre care "Gramatica Asentimentului" și "Apologia Pro Vita Sua", constituie referințe constante la scriitori ca "G. K. Chesterton", Evelyn Waugh sau Julien Green, dar și pentru teologi și filosofi ca Avery Dulles, Erich Przywara și Edith Stein, care a tradus în germană lucrarea sa "Ideea de
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
sub titlul "« Remains »" au scandalizat. În fapt, viața ascetică a lui Froude, publicată prin jurnalele sale, în care el își descrie exercițiile ascetice și examenele de conștiință, îi șochează pe unii englezi. Criticile se dezvoltă, unii văzând în acest ascetism apologia unui Catolicism deghizat. Influența sa la Oxford a atins punctul culminant în 1839. Dar, în acest an, studiul privitor la erezia monofizită îl conduse la îndoieli: Newman a constatat cu această ocazie că, contrar la ce credea până atunci, doctrina
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
erau puțini, iar imposibilitatea de a putea numi persoane, lipsa de încredere a episcopilor, și puținele responsabilități lăsate laicilor în universitate de către aceștia, îl hotărâră pe Newman să demisioneze din postul de rector, în 1857. Autobiografia publicată sub numele de "Apologia Pro Vita Sua" a arătat locul inteligenței și al cercetătii adevărului în convertirea sa. Această carte a fost un mare succes de librărie și a condus la o schimbare importantă în situația lui John Henry Newman: a primit susținerea și
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
apărători ai teismului susțin că Dumnezeu ar putea foarte bine exista împreună cu relele și ar putea permite răul pentru a permite un bine mai mare și/sau a permite liberul arbitru. Mulți filosofi acceptă ideea că argumente cum ar fi apologia lui Plantinga prin liberul arbitru (pe scurt, posibilitatea ca Dumnezeu să permită relele pentru a obține binele mai mare al liberei voințe) rezolvă cu succes problema logică a răului exprimată în termeni ai acțiunilor umane; rămâne însă întrebarea cum liberul
Problema răului () [Corola-website/Science/321188_a_322517]
-
ca Dumnezeu să permită relele pentru a obține binele mai mare al liberei voințe) rezolvă cu succes problema logică a răului exprimată în termeni ai acțiunilor umane; rămâne însă întrebarea cum liberul arbitru și omnisciența lui Dumnezeu pot fi compatibile. Apologia lui Plantinga caută să explice și relele naturale prin a susține că simpla posibilitate logică „a unui spirit puternic, non-uman” cum ar fi Satan este suficientă pentru a rezolva forma logică a problemei suferinței sau a răului natural. Această aserțiune
Problema răului () [Corola-website/Science/321188_a_322517]
-
că Hellenica, continuând Istoria lui Tucidide, sau Anabasis, istoria expediției în Asia al unui grup de 10 000 de mercenari greci porniți în sprijinul lui Cirus cel Tânăr, fratele și adversarul regelui persan, Artaxerxes ÎI ; Statul Lacedemonian-despre constituția Spartei, și Apologia lui Socrate și Apomnemomneumata-Memorabilele, consacrate învățăturii marelui filosof. Succesorul lui Socrate, Platon, fiind exilat, se întoarce la Atena, unde fondează în 390 prima școală de filosofie în grădinile eroului Akademos-Academia. Platon a compus Dialogurile, imaginând discuții dintre Socrate și apropiații
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
încercat sa arăt cum un impuls poate transforma pe cineva într-un monstru. Am făcut un videoclip în care eram îmbrăcat la costum și beam alcool pentru a arăta că este vorba de o ficțiune. În orice caz, nu fac apologia violenței conjugale. Atitudinea acestui personaj mă dezgustă, însă am vrut să prezint ura într-un mod artistic, sentiment foarte bine reprezentat în filmul „Portocala mecanică”. Practic, eu am fost deja înșelat de femeia mea, dar aici, mai presus de orice
Orelsan () [Corola-website/Science/328893_a_330222]
-
fericit, fericit că am fost capabili să găsim un copil ca Matthew McConaughey. Nu a fost un film mare, dar a fost unul bun.". În Europa, filmul a fost obiectul mai multor controverse. Criticii au acuzat filmul că face o apologie pentru pedeapsa cu moartea și dreptul la autoapărare. În Franța, un semn de întrebare a fost adăugat la sfârșitul titlului ("Le Droit de tuer?" / "Dreptul de a ucide?" ) astfel încât să nu șocheze publicul. Amnesty International din Franța folosește cuvântul "perturbator
Vremea răzbunării (film) () [Corola-website/Science/326242_a_327571]
-
de acest fel din Biserica creștină. Din pacate, lucrarea nu s-a păstrat în limba originală (greaca), ci numai în traducerea latină a lui Rufin din Aquileea, și acesta la rându-i un asiduu defensor al marelui învățat alexandrin. Această apologie este rodul colaborării dintre Sf. Pamfil și discipolul său Eusebiu din Cezareea; prima carte a fost scrisa de Pamfil, în timp ce urmatoarele cinci, concepute de el, ar fi primit forma finală din partea lui Eusebiu. În orice caz, cartea întâi a putut
Pamfil din Cezareea () [Corola-website/Science/326278_a_327607]
-
de Pamfil, în timp ce urmatoarele cinci, concepute de el, ar fi primit forma finală din partea lui Eusebiu. În orice caz, cartea întâi a putut fi transmisă sub numele lui Pamfil, independent de celelalte cărți. Fericitul Ieronim postulează în anul 393 două apologii, atribuind una lui Pamfil, iar pe cealaltă lui Eusebiu. Când mai târziu Ieronim deține și citește el însuși această operă - undeva în jurul anului 399 - consideră întreaga lucrare în șase capitole ca fiind scrisă de Eusebiu și îl învinuia pe nedrept
Pamfil din Cezareea () [Corola-website/Science/326278_a_327607]
-
dreptei credințe origeniene. Ieronim amintește că în cartea a șasea fusese tematizată printre altele și disputa cu Metodius. Dintr-o notiță a diaconului Rusticus putem conchide că în discuția învățăturilor lui Origen fuseseră invocate și citate din teologii mai vechi. Apologia inițiala a lui Pamfil și Eusebiu putea avea urmatoarea structură: Din toată această operă nu s-au păstrat decât prima carte ce conținea scrisoarea introductivă a lui Pamfil și cuvântul de mulțumire al lui Grigorie Taumaturgul - și anume exclusiv în
Pamfil din Cezareea () [Corola-website/Science/326278_a_327607]
-
dușmani înverșunați. În 397, odată cu debutul unei perioade de acalmie legată de lupta orgenistă, Rufin se întoarce la Roma cu o corabie, aducând cu el mai multe opere ale scriitorilor greci. La Roma își reia activitatea scriitoricească, începând cu traducerea "Apologiei lui Origen" căreia îi atașează o mărturisire de credință și o lucrare "Despre falsificarea cărților lui Origen". Urmează tălmăcirea lucrării "Despre principii". Din 399, Rufin se află din nou la Aquileea. În jurul anului 403, părăsește acest oraș pentru a se
Rufin din Aquileea () [Corola-website/Science/326279_a_327608]
-
zice despre sine că ar fi un document oficial scris de Pilat, un raport al evenimentelor din Iudeea către împăratul Tiberiu (ar fi fost astfel printre "commentarii principis"). El este comunicat de Iustin Martirul și Filozoful, în a sa "Primă Apologie" ("c". 150) lui Antoninus Pius, Marcus Aurelius și Lucius Verus. El afirma că pretențiile proprii asupra crucificării lui Isus și a unor miracole puteau fi probate prin a verifica documentele oficiale, și anume „Faptele lui Ponțiu Pilat”. Cu excepția lui Tertullian
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
a verifica documentele oficiale, și anume „Faptele lui Ponțiu Pilat”. Cu excepția lui Tertullian, , iar Tertullian afirma că Tiberiu a dezbătut detaliile vieții lui Isus în fața Senatului roman, eveniment confirmat de Eusebiu din Cezareea și de asemenea susținut de traducerea din Apologia lui Tertullian a scriitorului britanic William Reeve. Există un apocrif târziu cu acest nume și deși se crede în general că acesta a fost inspirat de referirea lui Iustin la el (datând prin urmare ulterior Apologiei sale) este posibil ca
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
susținut de traducerea din Apologia lui Tertullian a scriitorului britanic William Reeve. Există un apocrif târziu cu acest nume și deși se crede în general că acesta a fost inspirat de referirea lui Iustin la el (datând prin urmare ulterior Apologiei sale) este posibil ca Iustin să fi menționat acest text, deși asta ar data lucrarea neobișnuit de devreme, prin urmare nu este o identitate ușor de stabilit. Tacit (56 - 117 e.n, chestor, pretor, consul, senator, istoric roman) scrie în
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]