119,094 matches
-
un eșec. Numai un sculptor sau pictor de geniu poate să pătrundă în intimitatea altui geniu, să se consubstanțializeze cu Eminescu prin misterul creației, câteva momente, ca un preot care săvârșește sfânta liturghie. Atunci numai, avem de-a face cu arta, când artistul devine preotul, iar opera devine icoana. În istoria artei românești doi mari sculptori l-au făcut pe Eminescu: Gheorghe Anghel, la București și Ion Vlad, la Paris. Puzderia de încercări mai mult sau mai puțin asemănătoare nu are
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
pătrundă în intimitatea altui geniu, să se consubstanțializeze cu Eminescu prin misterul creației, câteva momente, ca un preot care săvârșește sfânta liturghie. Atunci numai, avem de-a face cu arta, când artistul devine preotul, iar opera devine icoana. În istoria artei românești doi mari sculptori l-au făcut pe Eminescu: Gheorghe Anghel, la București și Ion Vlad, la Paris. Puzderia de încercări mai mult sau mai puțin asemănătoare nu are pentru istoria artei nici un fel de importanță. A mai existat deasemeni
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
devine preotul, iar opera devine icoana. În istoria artei românești doi mari sculptori l-au făcut pe Eminescu: Gheorghe Anghel, la București și Ion Vlad, la Paris. Puzderia de încercări mai mult sau mai puțin asemănătoare nu are pentru istoria artei nici un fel de importanță. A mai existat deasemeni o încercare de reprezentare a lui Eminescu, la București, a sculptorului Constantin Baraschi, prin anii ’60, lucrare fără nici o valoare artistică, copie proastă, văzută în oglindă (întoarsă), a celebrului Lorenzo de Medici
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
copie proastă, văzută în oglindă (întoarsă), a celebrului Lorenzo de Medici, "gânditorul", de Michelangelo, din noua sacristie a Familiei Medici din Florența. Statuia de dimensiuni impozante a fost plasată pe o peluză la stradă în faimosul Cișmigiu. Tânărul critic de artă care era pe atunci Dan Hăulică a avut curajul să scrie în presă un articol intitulat: "Acesta nu este Eminescu", iar ca urmare, monumentala cacealma a fost retrasă de la vedere definitiv.
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
O.R., dar, din contra, ei au dorit s-o facă irealizabilă. Vă amintiți care a fost principala preocupare a preoților în lunile și în anii de imediat după căderea comunismului? O sfeștanie generală: de la clădiri publice la monumente de artă, de la guvern la primărie și de la școală la obor, totul a beneficiat de pămătuful muiat în apă sfințită. De curînd, un cotidian ne-a arătat pînă unde poate merge acest spirit de sfeștanie. Urmărind cu tenacitate retrocedarea de către stat a
Educația religioasă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13971_a_15296]
-
cartea sa inovatoare din 1971, reeditată apoi de mai multe ori, reface legătura cu perioada avangardistă, prin recursul la o scriitură compozită, amestecînd realitate și imaginar, forme discursive, ilustrație grafică și digresiune autobiografică. Minunat povestitor, jurnalist de clasă, teoretician al artei, critic literar și eseist de formație sociologică, memorialist prolific, autorul primei cărți de critică cinematografică publicate în Spania, Francisco Ayala este autorul unei vaste și diverse opere. Povestirea aleasă pentru Premiul de traducere "Don Quijote", acordat anul acesta de Institutul Cervantes
Calea vieții noastre (fragmente) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13966_a_15291]
-
a vocilor originale ce pot apărea în acest context. România devine un al treilea centru susținut astfel: proiecte similare se derulează în Rusia și Polonia. Numele Siemens se asociază automat de vestitele produse electrocasnice. Același nume patronează fundații pentru muzica, artele plastice și științele contemporane, ceea ce în Germania nu mai surprinde pe nimeni. Tradiția mecenatului german este una îndelungată, locul aristocraților ce susțineau pe un Mozart, Beethoven sau Wagner fiind luat de moderna ipostază a fundației. Pentru un român însă, această
Ernst von Siemens și tinerii compozitori români by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13987_a_15312]
-
nu mai surprinde pe nimeni. Tradiția mecenatului german este una îndelungată, locul aristocraților ce susțineau pe un Mozart, Beethoven sau Wagner fiind luat de moderna ipostază a fundației. Pentru un român însă, această asociere a unui mare concern industrial cu artele "grele" poate constitui o sursă de perplexitate. Noi suntem obișnuiți ca oamenii de afaceri cu mulți bani să sprijine fotbalul sau vedetele pop-rock și privim cu suspiciune nedisimulată mecenatul îndreptat spre zone care, la noi, sunt de un slab interes
Ernst von Siemens și tinerii compozitori români by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13987_a_15312]
-
permanent în centrul existenței sale, că din ea își extrage puterea, prin ea își colorează natura sa prusacă obiectivă, pragmatică, antrenată spre autodisciplină. A definit un crez al managerului care creează fundații ( pe lângă cea muzicală, există o Fundație Siemens pentru arte vizuale) pentru că economia este datoare să stimuleze arta. La sfârșitul anului 1972, lua ființă fundația prin intermediul căreia s-ar putea scrie azi o bună felie de istorie a muzicii noi. Marile premii de creație acordate anual unor compozitori și interpreți
Ernst von Siemens și tinerii compozitori români by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13987_a_15312]
-
își extrage puterea, prin ea își colorează natura sa prusacă obiectivă, pragmatică, antrenată spre autodisciplină. A definit un crez al managerului care creează fundații ( pe lângă cea muzicală, există o Fundație Siemens pentru arte vizuale) pentru că economia este datoare să stimuleze arta. La sfârșitul anului 1972, lua ființă fundația prin intermediul căreia s-ar putea scrie azi o bună felie de istorie a muzicii noi. Marile premii de creație acordate anual unor compozitori și interpreți proeminenți oferă confirmarea unui prestigiu profesional, dublat de
Ernst von Siemens și tinerii compozitori români by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13987_a_15312]
-
ficțiunea, în general. Confratele, jucând rolul lui Iliescu, se clătinase dubitativ ca acesta, cum face dumnealui când nu prea este hotărât, așa-și-așa... Dar dacă, făcuse sudamericanul, un poet tânăr vă înjură cu talent, cu un talent formidabil, cu artă, dar ce artă.... îl chemați, așa, la dvs., să-i spuneți că l-ați citit și să-l lăudați ce talentat e, eventual, genial, - vă place, vă interesează, obișnuiți, adică să treceți cu vederea? nu mult, dar atât cât se
Și columbianul râse feroce... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13983_a_15308]
-
Confratele, jucând rolul lui Iliescu, se clătinase dubitativ ca acesta, cum face dumnealui când nu prea este hotărât, așa-și-așa... Dar dacă, făcuse sudamericanul, un poet tânăr vă înjură cu talent, cu un talent formidabil, cu artă, dar ce artă.... îl chemați, așa, la dvs., să-i spuneți că l-ați citit și să-l lăudați ce talentat e, eventual, genial, - vă place, vă interesează, obișnuiți, adică să treceți cu vederea? nu mult, dar atât cât se cuvine ca să se
Și columbianul râse feroce... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13983_a_15308]
-
După cum se va vedea, reconstituirea "jurnalului" și publicarea sa într-un tot bine închegat și pus la punct se traduce printr-o imensă ispită și definește o teribilă încercare. Este vorba, în fond, de textul unei femei cerebrale, inițiate în arta războiului sau mai curând a ițelor de interese, integrate acestei inițieri, cu lecturile acumulate în timp, atentă la capodopere, cu energia care nu contrazice marile rafinamente, dar nici vulnerabilitățile vieții mărunte, găsind la timp resursele care s-o ilumineze spontan
“Jurnal” din anii neutralității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13982_a_15307]
-
Barbu Știrbei. Citatul din Salustius, reprodus de Martha Bibescu, îi exprimă perfect convingerile: "Istoria nu este decât anecdota câtorva mari oameni." Volumul este însoțit de "nota asupra ediției", datorată lui Vasile Zincenco, din care citez că Martha Bibescu "excelează în arta referinței" și de "cuvântul înainte" de Ion Bulei. Rețin de aici toate informațiile judicioase asupra istoriei noastre. Din multitudinea lor reproduc următoarele amănunte: că România "era o țară înconjurată de români", condiție impusă de granițe, față de care acționau diferit "nerăbdarea
“Jurnal” din anii neutralității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13982_a_15307]
-
citi, în contextul obligatoriu, citatele, reușind să arate că "jurnalul" Marthei Bibescu nu este o replică dată literaturii ( la care conduce lectura "jurnalului" Marucăi Cantacuzino Enescu, observ eu), ci este o reacție mai degrabă revendicată de la spiritul literaturii, culturii și artei. A știut să pună în valoare distincția naturaleții, irezistibila seducție a Marthei Bibescu, spiritul ei febril, gândirea originală, din perspectiva cărților și a vieții.
“Jurnal” din anii neutralității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13982_a_15307]
-
suferă evident de "daltonism estetic" și, asemenea lui N. Iorga, nu găsește suficient spațiu de rezonanță pentru lirismul arghezian. Nici apariția Cuvintelor potrivite nu-i afectează diagnosticul, ci, din contra, este un excelent prilej și un material de exercițiu pentru arta malițioasă a citatului. Aceste neașteptate erori - care se găsesc totuși în recuzita oricărui mare critic - nu-i pot eclipsa meritele. Nimic protocronist în afirmația că în articole ca Medelenii și "medelenismul" sau Contemporanii - "Jean" Minulescu, Eliade are intuiția a ceea ce
Primul Eliade by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14003_a_15328]
-
16 ani, fluturînd frenetic un steag roșu la intrarea tancurilor rusești în Sighișoara, apoi un tînăr comunist care studiază regia la Moscova, la celebrul V.G.I.K., apoi angajat, în ’52, cadru de nădejde la Studioul Sahia... Dar apoi, se auto-diagnostichează Săucan, " Arta m-a ajutat să scap de orice fel de ideologie"...De fapt, încă înainte de a fi "omul lor", Mircea Săucan era omul imaginilor ( în copilărie își vedea, proiectate pe zidurile Castelului din Carei, imagini premonitorii, din filmele lui viitoare). Pentru că
Lupta cea mare a lui Mircea Săucan by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13989_a_15314]
-
cu 100 de ani înainte - era întoarcerea la fugă, la Bach. Beethoven era, în felul lui, postmodern! Dar asta nu înseamnă că Beethoven a reintrodus fuga. El a apelat la fugă pentru a face altceva. Ce s-a întâmplat, în artă, cu postmodernismul? Este adevărat că ne-am trezit cu o sumedenie de lucrări ultrareacționare și ultra-detestabile, sub eticheta de postmodern. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, o serie de creatori, o serie de artiști care, în perioada avangărzilor "pluteau" în academismul
Mihai Mitrea-Celarianu by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/13964_a_15289]
-
etajului dă acestuia un aer intim și în același timp distins, deci cât se poate de adecvat unui palat princiar, iar tematica îndrăzneață, și anume Tradiția aulică. Muzeu imaginar al sintezei românești, are întru totul acoperire în concretețea obiectelor de artă, alese și expuse cu mult gust. Dar împrospătarea întregii atmosfere produsă în ultimii doi ani, sub îndrumarea atentă a Doinei Mândru, noua directoare a complexului denumit Palatele Brâncovenești de la porțile Bucureștiului, respectiv Mogoșoaia și Potlogi, te întâmpină chiar de la primii
Martha Bibescu și restaurarea Mogoșoaiei by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/13990_a_15315]
-
semnificație. Din punctul de vedere, de pildă, al d-lui Livius Ciocârlie, "pariul" postmodernismului este "să dea un nou sens tulburător lipsei de sens. Să înlocuiască sensul devenit vid cu vidul devenit sens". Altfel spus e o recuperare a eșecului artei, fiind reontologizată însăși veriga tragică a "dispariției" acesteia. Sau cu vorbele lui Gianni Vattimo, o transformare a catastrofei creației în însăși "sursa vitalității și supraviețurii" plăsmuirilor sale. Subistoria în care descinde compensator ființa autorului postmodern e perceptibilă în chip izbitor
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
Tudorel Urian Ce-ar fi dacă, în loc de a lansa pe piață noutăți dubioase, ne-am consacra rescrierii capodoperelor? Dacă am actualiza, în felul nostru, arta medievală a copierii comentate, a scrisului în palimpsest. Ce ar fi dacă cititorul ar ști din capul locului la ce să se aștepte atunci cînd deschide romanul?" - se întreabă, aparent retoric, Mihai Zamfir, pe ultima copertă a romanului său Fetița
Jocuri periculoase by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14034_a_15359]
-
rezultă din această însemnare, ca și din altele, că în frecventarea foarte intensă a teatrelor nu calitatea de actor îl atrăgea, ci aceea de scenograf care organizează latura vizuală a spectacolului. Iar această vocație scenografică va defini trăsături esențiale ale artei narațiunii la Kafka. Este de menționat și faptul că teatrele frecventate erau în special cel evreiesc din Praga și cel din Varșovia, caracteristică pentru spectacolele lor fiind tocmai expresivitatea exagerată, chiar și nota de caricatură în exces. Comparând descrierile lui
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
cu reflexe cabalistice. Frapante sunt cele două personaje ale "ajutoarelor servitori", care îl însoțesc pe K. și în Castelul, și în America. Sunt personaje caraghioase, clovnești, cu mișcări dezordonate, cu gesturi neașteptate descrise subliniat. Ele amintesc de prezența clownului în arta epocii, la mai toți marii pictori. La Kafka, substanța simbolică este și mai puternică, atingând intensități dramatice, paradoxal, tocmai prin ironizarea situațiilor. Un spațiu scenografic esențial, camera, ia în Castelul aspecte vizual agresive. Cazat în sat, K. locuiește într-un
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
tematică și discurs. Spre finalul antologiei, excedat, autorul își îngăduie primul său accent critic autentic, întâia observație penalizatoare la adresa unui poet. Nefericitul e Paul Vinicius, dar mai nefericit pare chiar Ion Mircea, întristat la culme de mizeria lumii, de macularea Artei, de faptul însuși de a le constata: "Optzeci la sută din poezia lui Paul Vinicius nu-mi place. E infatuată și pansexualistă ca o bună parte din literatura care se scrie astăzi și căreia, după cum vedem, autorul dorește să i
Nihil sine Deo? by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10371_a_11696]
-
surprinde pe mulți. Lucru care nu ne deranjează." (p. 75). Sau deplânge "limitele" unor creatori, opaci la revelație, "stupizi", ca Arghezi în versul "Vreau să te pipăi și să urlu: ŤEsteť". Limitele sunt însă ale criticului, nu ale autorilor analizați. Arta nu trăiește sub deviza Nihil sine Deo și deci nu trebuie să apelăm la aceasta pentru a o caracteriza. Stoarsă de mizeria umanului, de ticăloșia noastră, de viciile îngrozitoare sau doar penibile care ne definesc, literatura ar fi o batistă
Nihil sine Deo? by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10371_a_11696]