2,557 matches
-
fugă prin cameră, strigând: — Dă-i drumul! Dă-i drumul! Dar violenta încăierare continua. Ținând deasupra capului sabia scoasă din teacă, Nobuo zbieră din nou: — Dacă nu-i dai drumul, n-am să-l pot tăia pe ticălos! Lasă-l! Asasinul îl ținea pe Nagato de beregată dar, prinzând un moment prielnic, îl împinse în lături. În aceeași clipă și fără a-l aștepta pe Nobuo să lovească, îl înjunghie pe Nagato cu sabia sa scurtă. Un grup de samurai, îngenunchind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
traseră într-o parte și-n alta. Plasându-se în mijlocul lor, Nobuo porni spre Hideyoshi, în armura care-i arăta tot prestigiul marțial. Hideyoshi. Acolo se afla omul care, până deunăzi, fusese înfierat în fața națiunii ca fiind cel mai infam asasin și cel mai mare nerecunoscător. Acela era dușmanul ale cărui crime fuseseră enumerate atât de Nobuo, cât și de Ieyasu. Chiar dacă primise propunerea lui Hideyoshi și se întâlnea aici cu el, Nobuo nu-și putea găsi liniștea. Care erau adevăratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe furiș capacul și am scos vreo două pastile. în timp ce mă prefăceam că-mi masez fața, mi le-am îndesat în gură. După care am așteptat să-mi treacă frica. La ce număr vrei s-ajungi? l-am auzit pe asasinul meu întrebându-mă. Când m-am uitat pe fereastră, mi-am dat seama că eram aproape de casă. Eram amețită de fericire. Deci, până la urmă, n-avea de gând să mă omoare! Chiar aici, am răspuns. —A trebuit să ocolim fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mai grozave trupe din tot universul cunoscut. — Dar cu ASSS ce e? a întrebat Brigit nedumerită. E o trupă care se numește ASSS? — Nu, a intervenit Joey dând ochii peste cap din cauza așa-zisei tâmpenii a lui Brigit. Se numesc „Asasinul“1. —Și-atunci unde e restul cuvântului? am întrebat eu incapabilă să pricep. Mi se pare că-i lipsesc un A, un S, un I și un N. Și nu înțeleg cum o să-i mai încapă un A între ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
noi știm ce e viața, suferința! Bătuți, scuipați, arși. Siliți să ne mâncăm excrementele, să ne săpăm singuri gropile, să ne părăsim părinții, pentru un colț de pâine. Să ne trădăm prietenul pentru un zâmbet al călăilor, să dansăm în fața asasinilor, să ne târâm în patru labe. Ce știu țâncii ăștia veseli, normali, candizi? Nu sunt serioși, sunt prea liberi, prea disponibili. Nenorocirea, mizeria, spaima sunt serioase, foarte serioase! Adică, plicticoase. Libertatea pare ușuratică, copilăroasă. Pentru proști și țânci, pentru clovni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
chinul victimei devenind ea însăși culpabilă, ca individ, pe ascuțita muchie care traversează, între fascism și fanatismul statului-națiune, secolul nostru. Printre arabescurile luxuriante ale visurilor cu ochii închiși, prin simbolurile ororii - stigmatul lui Cain de la sprânceana delatorilor, câinele cu privirea asasinului - Manea trasează sigur și trainic portretul narativ istoric al retorului cinic al purgatoriului, un «realist al conștiinței» prin grația Puterii. Evident, clocotul de la marginea estică a Europei nu s-a încheiat în 1945, ci a continuat, în condiții schimbate... Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lăsat să înțeleg secretul conducerii. Mareșalul Peng De-huai a fost un loialist care cândva a jucat un rol-cheie în crearea republicii. Cu toate astea, Mao mi-a spus că asta nu înseamnă că Peng nu se putea transforma într-un asasin. Capacitatea lui Mao de a se adapta la schimbările emoționale îl ține în siguranță în toată această perioadă. Nu-l văd să sufere din cauza vreunui regret. E convins că lipsa de inimă este prețul pe care trebuie să-l plătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
sunt dați afară. Producțiile s-au transformat într-o harababură. În cele din urmă, camerele de filmat se opresc. Ea tot mai caută dușmanul. Prinsă din ce în ce mai adânc în capcana propriei nefericiri, vede otravă în bolul din care mănâncă și un asasin în spatele fiecărui zid. * Shang-guan Yun-zhu, stăpâna casei, încearcă de azi-dimineață să ia legătura cu Mao, amantul ei. Vrea să-i spună că a citit poemele lui despre Marele Vid. S-a săturat de rolul de amantă și a obosit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Mao. Trebuie să mă grăbesc. Trebuie să lupt împotriva oamenilor premierului Zhou, ca și împotriva propriului meu soț. Sunt neliniștită și de-abia pot să stau locului. În vise, aud pași. Devin nervoasă când trec pe lângă șifoniere. Mă tem că asasinii se ascund în spatele hainelor. Sar peste mese ca să reduc prilejurile de a fi otrăvită cu mâncare. Îmi schimb secretarele, gărzile de corp și servitorii la fiecare două săptămâni. Însă fețele noi mă înspăimântă și mai mult. Știu că e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
zice Jiang Ching lui Mao. Vrei să vii și tu cu mine? Țopăi pe ultimul meu picior, tușește bătrânul de șaptezeci și nouă de ani. De ce nu-l chemi pe doctor? Nu! Pune telefonul jos. Un gândac poate fi un asasin în vremurile astea. Ea se holbează la el. El transpiră din abundență și apoi se deplasează încet spre pat. E mai mult decât obosit, se gândește în sinea ei. Omul se duce. Deși are poftă de mâncare, moare de foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nu dă vreun rezultat. Problema se agravează după ce trece vara. Mao refuză să se scoale din pat, darămite să se pieptene, să se spele sau să se îmbrace. Stă în pijamale non-stop. Devine din ce în ce mai neliniștit. Își confundă secretarul cu un asasin și aruncă în el cu o călimară de cerneală atunci când aceasta vine să-i dea vestea vizitei lui Richard Nixon. Mao își descrie simptomele unui doctor. Aud cum burnițează. Zi și noapte, ploaia asta fără sfârșit în interiorul capului meu. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
obținuse divorțul ca urmare a condamnării lui, la copiii ce nu-i scriseseră niciodată, la prietenii și colegii care îi șterseseră numele din amintirea lor, cu toate că ani de zile îl lăudaseră pentru dărnicia lui, și la adunătura aceea de hoți, asasini și drogați care îl urau de moarte și, la cea mai mică neatenție, ar fi fost în stare să-i înfigă o baionetă în spate sau să-i pună o grenadă sub pat. — De ce-ai avea nevoie? întrebă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și să-l poată manipula așa cum ajunsese să-l manipuleze pe mort. Era îngrijorat și de complicatele formalități ale comisiei de investigații, pentru că nici măcar el, care-și cunoștea cel mai bine oamenii, nu se simțea capabil să-l identifice pe asasin în acea adunătură de ucigași, ce așteptau, vorbind înfierbântați, la cinci metri de ușă. Toți i se păreau vinovați și își dădu repede seama că și el putea fi considerat suspect, dat fiind că avea aceleași motive ca oricare altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și targuí-ul scăpa, sergentul va profita și-l va face pe el responsabil în fața superiorilor. în doi ani urma să fie înaintat la gradul de căpitan și să devină maxima autoritate în regiune. Dacă, pe deasupra, îl mai vâna și pe asasinul unui ofițer - oricât de porc ar fi fost ofițerul acesta în viață -, acești doi ani se puteau scurta. Suspină și încuviință din cap ca și cum interlocutorul său l-ar fi putut vedea. — Bine, sergent, răspunse în cele din urmă. Vom pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
poporul nostru. în deșertul ăsta sunt trimiși oameni ca Malik, Kaleb și guvernatorul Ben-Koufra, cu toate că francezii îl rezervau pentru cei mai buni ofițeri ai lor. — Nu toți erau colonelul Duperey, știi foarte bine. Ai uitat de Legiunea Străină și de asasinii ei? Și ei ne-au distrus triburile, le-au decimat, le-au luat puțurile și pășunile și le-au împins spre pământurile pietroase. Locotenentul Razman își aprinse pipa, aruncă o privire spre bucătărie și spuse: — Ți se arde carnea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vii cu mine, îți promit o judecată dreaptă. — Nimeni n-are de ce să mă judece, preciză Gacel cu naturalețe. Pe Mubarrak l-am omorât în luptă dreaptă, după obiceiul neamului meu, iar pe militar l-am ucis pentru că era un asasin care n-a respectat legile sacre ale ospitalității... După legea tuaregilor, n-am comis nici un delict. Atunci de ce fugi? — Pentru că știu că nici păgânii de rumi, nici voi, care ați copiat legile lor absurde, nu le veți respecta pe ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sfârșea într-adevăr undeva. își amintea înspăimântat chinul setei și al durerii de nesuportat din fiecare mușchi prins de cârcei și se întreba de ce continuă să stea acolo, la umbră, cu bocceaua în mână, așteptând întoarcerea unui om, a unui asasin, care voia să-l ducă din nou spre nisipuri și terenuri pietroase. Și apăru dintr-o dată lângă el, ivit din neant, în tăcere, în ciuda celor patru cămile încărcate, ce-l urmau fără să facă nici cel mai zgomot, de parcă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și-l transmiseseră cei din neamul său din gură în gură: „Ferește-te de Tikdabra“. Rub-al-Jali, la sud de peninsula arabă, și Tikdabra, în inima Saharei, erau regiunile cele mai neospitaliere de pe planetă, unde Cerurile trimiteau spiritele celor mai groaznici asasini, pruncucigași și violatori și unde sălășluiau sufletele chinuite ale celor ce întorseseră spatele dușmanului în timpul războaielor sfinte. Gacel Sayah învățase de mic să nu ia în serios spiritele, fantomele sau arătările, dar cunoștea alte „pământuri pustii“, mai puțin vestite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să-mi moară animalele. Și familia. Nu mă învinovăți pe mine - arătă cu degetul spre el în mod acuzator, împungându-l mereu în piept, încât bătrânul fu cât pe ce să-și scoată hangerul. Unul de-ai tăi, adăugă, un asasin împuțit, a omorât mulți de-ai mei. Soldați care vă apară de bandiți, care caută apă, sapă puțuri și le curăță de nisip. Soldați care pornesc în căutarea caravanelor când se rătăcesc, riscându-și viața în deșert - clătină din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dea la iveală ceea ce ținuse ascuns în adâncul sufletului și-l chinuia de multă vreme, spuse: — Sunteți pleava armatei noastre... Oamenii pe care i-am disprețuit întotdeauna și soldații pe care niciodată n-aș fi vrut să-i comand... Hoți asasini, drogați și violatori... Stârvuri - făcu o pauză. Dar, în fond, poate că nu sunteți decât victime, imaginea a ceea ce acest guvern a făcut din țara noastră - îi lăsă să mediteze un moment la cuvintele sale, și, ridicând tonul, continuă: Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nouă odisee. Degetele vor putea s-o atingă, s-o deschidă, să se afunde În ea; ochii robiți Îi vor urmări de la un capăt la altul hronicul aventurilor, vor descoperi poetul, primele sale versuri, primele beții, primele spaime. Și secta Asasinilor. Apoi se vor opri, neîncrezători, În fața unei imagini de culoarea nisipului și a smaraldului. Ea nu poartă nici dată, nici semnătură, nimic altceva decât aceste fraze, pătimașe sau dezamăgite: Samarkand, cel mai frumos chip pe care Pământul l-a Îndreptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
la surghiun, va fi exilat Într-un ținut Îndepărtat până la capătul vieții. Nu va putea să mai pășească vreodată pe pământul imperiului. Dar bărbatul din Kom avea să se Întoarcă, spre a Împlini o răzbunare exemplară. CARTEA A DOUA Paradisul Asasinilor „În tine se găsesc toate: Paradisul [și calamaă, [tăblița de ceară cuă Infernul”. Omar KHAYYAM XV Au trecut șapte ani, șapte ani faști pentru Khayyam, ca și pentru imperiu, cei din urmă ani de pace. O masă așezată sub o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
despre Hasan Sabbah, el trage din Înfrângerea sa o prețioasă Învățătură. În loc să caute să-i convertească pe prinți, Își va făuri o redutabilă mașină de război, care nu se aseamănă prin nimic cu tot ce cunoscuse omenirea până atunci: ordinul Asasinilor. XVII Alamut. O fortăreață pe o stâncă, la o mie opt sute de metri altitudine, un peisaj cu munți golași, cu lacuri uitate, cu povârnișuri abrupte, cu defileuri strâmte. Cea mai numeroasă armată n-ar putea să ajungă acolo decât om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să le recitească pentru a se convinge că nu erau victimele unei mistificări. Într-adevăr, să revedem scena. Ne aflăm la sfârșitul secolului al XI-lea, mai exact În data de 6 septembrie 1090. Hasan Sabbah, genial Întemeietor al Ordinului Asasinilor, este pe cale să cucerească fortăreața care avea să fie, vreme de 166 de ani, sediul celei mai temute secte din istorie. Or, el se găsește acolo, așezat pe jos, cu picioarele Încrucișate, În fața guvernatorului căruia Îi repetă, fără a ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
vorba de o acoperire pentru a negocia fără a trezi bănuieli. Desfășurarea evenimentelor este pusă la punct până la ultimul detaliu: sultanul Îl va atrage pe Nizam la Nihavand, o cetate situată la egală distanță de Isfahan și de Alamut. Acolo, Asasinii Își vor lua sarcina asupra lor. Documentele din epocă relatează că Hasan Sabbah și-a strâns oamenii și i-a Întrebat: „Care dintre voi va scăpa această țară de răufăcătorul Nizam al-Mulk?”, că un bărbat poreclit Arrani și-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]