3,106 matches
-
oară în „Iașul literar” (1959), revistă la care a continuat să scrie în mod curent. Colaborează cu studii, articole, cronici și recenzii în „Convorbiri literare” (unde din 2001 este redactor-șef adjunct), „România literară”, „Adevărul literar și artistic”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Ateneu”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Anuar de lingvistică și istorie literară” (este membru în colegiul redacțional), „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Cronica”, „Dacia literară”, „Revista română”, „Collegium”, „Analele științifice ale Universității «Al. I. Cuza»” (face parte din colegiul de
MANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
Între 1949 și 1964 suportă o lungă detenție politică. Ulterior se stabilește la Timișoara, unde lucrează ca economist la OCL Alimentara (1964-1967), apoi ca psiholog. Este doctor în filosofie (1972). A colaborat la „Orizont”, „România literară”, „Viața românească”, „Familia”, „Steaua”, „Ateneu”, „Revista de filosofie”, „Luceafărul”. A mai semnat cu pseudonimele Doctor Copelius și Iosif Mirescu. A debutat ca elev, la revista „Mlădițe” a Liceului din Blaj (1941), iar editorial, cu volumul de povestiri fantastice Simfonia neterminată (1942). Urmează Cântecul stelelor (1945
MAXIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288068_a_289397]
-
scrie la „Bilete de papagal”. A fost unul dintre primii cronicari cinematografici cu rubrică permanentă, ținută în revista „Cinema”, și a înființat în 1932 revista „Ecranul”. Este prezent după 1950 în „Gazeta literară”, „Viața românească”, „Amfiteatru”, „Colocvii”, „România literară”, „Cronica”, „Ateneu”, „Tomis”, „Lumea”, „Magazin istoric” ș.a. Între 1934 și 1944, a folosit pseudonimul Ion Albotă; a mai semnat Const. Apostol sau Pavel Mureșanu. Traducător talentat și harnic, cultivat și poliglot, M. a dat numeroase transpuneri din literaturile franceză, engleză și germană
MARIAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288022_a_289351]
-
Dacia din Cluj-Napoca. În 1994 intră în diplomație, fiind numit consilier al Ambasadei României la Paris. În timpul studiilor universitare, debutează cu versuri în revista „Viața studențească” (1963). Colaborează în continuare la „Echinox”, „Familia”, „Luceafărul”, „România literară”, „Steaua”, „Transilvania”, „Tribuna”, „Vatra”, „Ateneu” ș.a. Cartea de debut, Arme albe (1969), este urmată de volumele de versuri Fum și ninsoare (1972; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj), Provincia cărturarului (1975), Ora morilor de vânt (1978), Starea de urgență (1981; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca), Grădina
IGNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
Iași. În 2003 intră în diplomație. Debutează publicistic în „Zori noi” din Suceava (1961), sub pseudonimul Grigore Spiru, iar prima povestire îi apare în „Cronica” (1970). Cea dintâi carte este Năvod pentru scrumbii albastre (1972). Colaborează la „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „România literară”, „Tribuna”, „Contrapunct” ș.a. Perspectiva reporterului și a călătorului, vocația de povestitor care respectă codul narativ și cultivă virtutea simbolică a cuvintelor, prezente în Năvod pentru scrumbii albastre, se regăsesc și în publicistica din volumul Într-o cabină de
ILISEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287527_a_288856]
-
a caimacamului Vogoride, revine la Iași. Scoate o serie de reviste cu un profil predominant istorico-filologic: „România” (1858-1859), „Foaie de storiă română” (1859), „Foița de istoriă și literatură” (1860), „Din Moldova”, intitulată apoi „Lumina” (1862-1863). Publică în „Zimbrul și vulturul”, „Ateneul român”, „Trecutul”, „Tribuna română”, „Dacia”. Numit în 1859 custode al Bibliotecii Școalelor (căreia îi donează patru mii de volume) și la începutul anului 1860 profesor de istorie, geografie și statistică, este revocat în mai puțin de un an din cauza inimicițiilor
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
însuși teatru, I.-G. improvizează: Liceul Țepeluș-Vodă. Real? Vechi? Clasic? Modern? (1904), Șezătoarea Ștefan-Vodă (1904). În 1882, localizase, sub titlul Nea Frățilă și în colaborare cu A.I. Odobescu, piesa L’Ami Fritz de Erckmann-Chatrian. Înrudite cu foiletoanele, conferințele ținute la Ateneul Român, multe dintre ele publicate, popularizează, într-o expunere când gravă, când ironică, varii aspecte privind cultura, literatura. Bunăoară, vorbind despre Ion Neculce, I.-G., francofil perseverent, îl compara cu Saint-Simon (analogie regăsită la G. Călinescu), caracterizându-i pe amândoi
IONNESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287597_a_288926]
-
fiind numită redactor-șef și la revista „Universul cărții”. În 2000 este primită în PEN-Clubul Român. A debutat în „Ramuri” (1971), cu un articol despre Cartea nunții de G. Călinescu, și a colaborat apoi și la „Luceafărul”, „România literară”, „Steaua”, „Ateneu”, „Orizont”, „Viața românească”, „Amphitryon”, „Carnet literar”, „Universul cărții” ș.a. În 1981 și-a luat doctoratul cu teza Tudor Arghezi - prozatorul. În prima sa carte, Artă și aspirație (1977), I. include patru eseuri consacrate unor scriitori contemporani (Tudor Arghezi, G. Călinescu
IONESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
în anul 1993, cu teza Semiotica traducerii poetice. I. debutează cu versuri în „Suplimentul literar artistic al «Scânteii tineretului»”, în anul 1982. Abandonează însă repede poezia și se dedică criticii, dar mai ales traducerilor, colaborând la „Caiete botoșănene”, „Steaua”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Cronica”, „Timpul”, „România literară”, „Observator cultural”, „Poesis”, „Convorbiri literare”, „Poezia”, „Kitej-grad” ș.a. Prima carte, Pașii poetului, îi apare în 1989, fiind scrisă în colaborare cu poetul Gellu Dorian. Critic literar cu un discurs elaborat, mizând pe un spectru stilistic bogat
IORDACHE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287600_a_288929]
-
Limba și Literatura Franceză din cadrul Universității din București, a profesat în învățământul secundar. A debutat cu un grupaj de versuri în „Iașul literar” (1964), prima ei carte fiind volumul de poezii Orașe nostalgice, apărut în 1969. A colaborat la revistele „Ateneu”, „Orizont”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Sinteze” (Bacău), „Bucovina literară” (Suceava) și „Europoésie” (Franța). Remarcabilă poetă și prozatoare, având, paradoxal, neșansa de a fi fost unica fiică a unor cunoscuți scriitori, I. s-a impus târziu în peisajul literar contemporan. Deși
ISANOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287623_a_288952]
-
Condiția scriitorului de provincie, 1978, „Tribuna”, la un sfert de secol, 1982. Debutează cu versuri în „Almanahul literar” din Cluj (1953) și editorial, cu volumul Cascadele luminii (1964). Colaborează la „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Meridianul Timișoara”, „Orizont”, „Steaua”, „Convorbiri literare”, „Ateneu” ș.a. Multe poezii i-au fost traduse și publicate în antologii și în diverse reviste din Austria, Franța, Germania, Italia, Belgia, Canada, Marea Britanie. „Blăjean născut la Ploiești”, cum se autodefinește, sinteză între miticismul lui I.L. Caragiale și sobrietatea Școlii Ardelene
IRIMIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287618_a_288947]
-
1971-1989). Din 1989 s-a stabilit în Franța, devenind redactor la postul de radio Europa Liberă și colaborator la Radio France Internationale. Debutează în 1966, în „Revista nouă” (Ploiești), colaborând apoi la „Luceafărul”, „Ramuri”, „Argeș”, „Convorbiri literare” „România literară”, „Astra”, „Ateneu”, „Cronica”, „Tribuna”, „Tomis”, „Dilema”, „22” ș.a. Prima lui carte, Rondul de noapte, apare în 1974. Fiecare dintre volumele de critică la zi publicate de I. conține o suită de analize situate sub semnul unui program literar respectat. Rondul de noapte
IORGULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287608_a_288937]
-
Cuget moldovenesc”, „Cum vorbim”, „Lupta Moldovei”, „Opinia”, „Buletinul Institutului de Filologie Română «Alexandru Philippide»”, „Analele Universității «Al. I. Cuza» din Iași”, „Studii și cercetări lingvistice”, „Anuar de lingvistică și istorie literară”, „Iașul nou”, „Flacăra Iașului”, „Iașul literar”, „Convorbiri literare”, „Steaua”, „Ateneu”, „Cronica”, „Ecoul” (Bistrița), „Mitropolia Moldovei și a Sucevei”, „Arhiva someșeană”, „Tribuna”, „Viața românească”, „Revista română”, „Mișcarea literară” (Bistrița), „Dacia literară”, „Literatură și artă” (Chișinău), „Studii și cercetări etnoculturale” (Bistrița) ș.a. În același sens se înscriu și volumele Limba română literară
ISTRATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287634_a_288963]
-
în comunele băcăuane Viișoara și Oituz, predă, din 1973, la Liceul Industrial de Chimie din Onești, oraș în care se va stabili. Organizează aici un cenaclu școlar, Zburătorul, și îngrijește trei culegeri ale elevilor (1976, 1983, 1996). Debutează în revista „Ateneu” (1979), iar editorial, cu Viața în tablouri, în 1984, în urma câștigării unui concurs organizat de Editura Albatros. Obține premiul revistei „Vatra” în 1984. Încadrabil modelului optzecist, poetul vine, în pofida apartenenței la o altă generație, să ilustreze cu fiecare volum „rețeta
IZBASESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287657_a_288986]
-
se transferă la Universitatea din București, unde obține licența în 1970. Funcționează ca redactor principal la „Viața militară” (1967-1973), secretar de redacție la „Săptămâna” (1973-1984) și secretar literar la Teatrul „Constantin Tănase” din București (1984-1985). Colaborează la „Viața militară”, „Amfiteatru”, „Ateneu”, „Săptămâna”, Luceafărul”, „Scrisul bănățean” „Orizont”, „România literară”, „Astra”, „Tribuna”, „Ramuri”, „Argeș”, „Cronica”, „Steaua”, „Familia”, „Contemporanul”. Debutează în 1959 cu poezie în revista „Apărarea Patriei”, iar editorial, în 1971, cu volumul de versuri Azimut. Patria, locurile natale, natura, istoria neamului sunt
LOTREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287851_a_289180]
-
la „Cuvântul nostru”, cu poezia Toamnă, semnată cu un pseudonim, Flavia Tennedo, atribuit de comitetul de redacție al revistei. Mult mai semnificativă e prezența în paginile „Gazetei literare”, cu povestirea, Tampon și trambulină (1967). În același an va publica în „Ateneu” un eseu amplu pe tema etnopsihologiei. Ulterior colaborează la „România literară”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Ateneu”, „Contemporanul”, „Hyperion” ș.a., cu proză scurtă, fragmente de roman, parodii, note polemice, recenzii. Prima carte este Idolii peșterii (1969), roman în care sunt urmărite cu umor
LOGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287845_a_289174]
-
comitetul de redacție al revistei. Mult mai semnificativă e prezența în paginile „Gazetei literare”, cu povestirea, Tampon și trambulină (1967). În același an va publica în „Ateneu” un eseu amplu pe tema etnopsihologiei. Ulterior colaborează la „România literară”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Ateneu”, „Contemporanul”, „Hyperion” ș.a., cu proză scurtă, fragmente de roman, parodii, note polemice, recenzii. Prima carte este Idolii peșterii (1969), roman în care sunt urmărite cu umor și compasiune deambulările unei promoții de absolvenți în complicatul proces de integrare socială și
LOGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287845_a_289174]
-
1971 până în 1977 a condus Cenaclul „Calistrat Hogaș”, apoi, în 1983, Cenaclul Scriitorilor, devenit din 1990 Societatea Scriitorilor din județul Neamț. În 1997 a fondat Editura Crigarux, iar din 2000 conduce, în calitate de redactor-șef, revista „Antiteze”. Debutează în 1973 la „Ateneu”, colaborând ulterior la „Steaua”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Familia”, „România literară”, „Viața românească”, „Teatrul”, „Hyperion”, „Asachi”, „Convorbiri literare”, „Poezia”, „Antiteze”. Cartea de debut a lui L., Introducere în opera lui Ion Pillat (1980), este o monografie în care criticul reușește să
LIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287843_a_289172]
-
Micu, Constantin Diaconovici-Loga ș.a.), redactează un Plan după care se vor tipări nește cărți românești, pe care îl înaintează spre aprobare, în primăvara anului 1833, Curții de la Viena. Preconiza tipărirea organizată a cărților românești, asigurată de o societate editorială, „bibliograficească” (Ateneul cunoștințelor, Cabinetul muzelor române), formată din intelectuali și patrioți români. În inițiativa sa, el pornește de la ideile corifeilor Școlii Ardelene, al căror popularizator a fost. Pledoaria patetică pentru învățătură ca temei al afirmării națiunii, încrederea în puterea științei de a
GAVRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287177_a_288506]
-
I. Roșca și are propriul său cerc literar, la ședințele căruia participă Petre Ispirescu, Gr. Tocilescu, Lazăr Șăineanu, M. Brociner. Patronează, alături de Hasdeu, începuturile științifice ale lui Șăineanu și oferă îndrumări lui Ispirescu. Talentul oratoric îl aduce și la tribuna Ateneului Român, al cărui membru va deveni (1885). Ține aici două faimoase conferințe, Apocrifele în literatura română (1884), audiată, între alții, de Mihai Eminescu, și Originea alfabetului și ortografia română (1885). Conferențiază, în prezența regelui, la Societatea Geografică Română, unde a
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
lui Alexandru Genoiu, funcționar. În 1953 a absolvit Liceul „I.L. Caragiale” din Ploiești, după care, în 1962, își va lua licența la Facultatea de Teatrologie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Debutează în dramaturgie la „Ateneu”, cu piesa Umbrelă pentru singurătate (1968), după ce debutase ca poet în „Tânărul scriitor” (1955), iar în postura de comentator literar în „Tribuna” (1963). Metodist și director al Casei Regionale a Creației Populare din Galați (1961-1964), inspector pe probleme artistice în
GENOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287215_a_288544]
-
în postura de comentator literar în „Tribuna” (1963). Metodist și director al Casei Regionale a Creației Populare din Galați (1961-1964), inspector pe probleme artistice în Galați (1966-1967), din 1967 face parte din redacție, iar din 1982 până în 1990 conduce revista „Ateneu”. Din 1990 înființează și conduce, la București, Editura Rampa și Ecranul. I s-au acordat Premiul criticii teatrale (1979), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie (1983), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1996). Nume înseriabil generației lui Dumitru Radu Popescu, Tudor Popescu
GENOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287215_a_288544]
-
Julieta (publicată în 1882) și Hamlet (rămasă în manuscris). Versiunile lui G. sunt superioare altora din epocă prin exactitate. El a consultat dicționare speciale ale limbii lui Shakespeare, ediții critice, dar stilul său greoi nu poate reda poezia originalului. La Ateneul Român, în 1872, a ținut un ciclu de conferințe despre dramaturgul englez. SCRIERI: Calendarul la popoarele Antichității, București, 1894. Traduceri: Shakespeare, Romeo și Julieta, București, 1882; Herodot, Istoriile lui..., I, Berlin, 1894, II-III, București, 1912-1915, IV, București, 1902. Repere bibliografice
GHICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287257_a_288586]
-
ani Facultatea de Chimie Alimentară; în 1965 a absolvit aici Facultatea de Filologie, funcționând, în continuare, ca bibliotecar la Biblioteca „V.A. Urechia” din Galați. Debutează la revista „Pagini dunărene”, în 1959. Colaborează la „Iașul literar”, „Luceafărul”, „România literară”, „Contemporanul”, „Ateneu” ș.a. Volumul de debut al lui G. , Nici o tangentă la inimă! (1968), prezintă un poet fără o pecete stilistică specifică, evoluând pe traiectoria unui neomodernism cuminte, vizibil marcat de modelele anilor ‘60, Nichita Stănescu și Nicolae Labiș. O lirică a
GHERGHEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287245_a_288574]
-
precum și Premiul pentru traducere al Asociației Scriitorilor din București (1996), Premiul Artisjus (Budapesta, 1977), Premiul Déry Tibor (1987), diploma și placheta „Pro Cultura Hungarica” (1997). Debutează în ziarul „Crișana” (Oradea, 1957), colaborând apoi la „Tribuna”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Iașul literar”, „Ateneu”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „A Hét”, „Magyar Naplo” (Budapesta), „Provincia” (Cluj), „Viața românească”, „Secolul 20”, „Lettres internationales” ș.a. Placheta de versuri Ochii necesari (1968), cu care D. debutează editorial, reușește să sugereze o atmosferă poetică bine închegată, care, fără a abuza de
DRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286882_a_288211]