KorAP: Find »[drukola/base=august & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...141 >

3,506 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Părul îi strălucea în soare. Îi făcu un semn, vrând parcă să-i dea de înțeles că se va întoarce, că avea să vină noaptea să-l îmbrățișeze. Îi spuse să nu plece, să nu fugă. Destinul îl adusese la Augusta, și acolo trebuia să rămână. Dispăru în mulțime. În clipa aceea, doi tineri se îndreptară spre grupul de bărbați care se așezaseră la umbra castanilor. Plini de entuziasm, anunțară că soseau gladiatorii de la Școala din Tolosa. Curând aveau să intre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
În clipa aceea, doi tineri se îndreptară spre grupul de bărbați care se așezaseră la umbra castanilor. Plini de entuziasm, anunțară că soseau gladiatorii de la Școala din Tolosa. Curând aveau să intre pe poarta principală a cetății și să străbată Augusta, înainte de a fi închiși în Ludi, aproape de arenă. Lui Valerius i se păru că se trezește dintr-un vis. Se ridică brusc, cuprins de emoție. Vârî cu grijă panglica Velundei în traistă și se apropie de grupul de bărbați. — De la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
că Vitellius va cruța un gladiator pe care vrea să-l sacrifice în cinstea zeului? În cazul ăsta, clemența lui ar fi nefastă, căci ar stârni mânia zeului și i-ar împiedica proiectele mărețe... Avem o singură speranță: aici, la Augusta, oamenii sunt nebuni după Salix - e faimos, mulțimea îl iubește. Dacă va fi învins, toți vor cere să nu fie ucis. Atunci poate că Vitellius îl va cruța. În noaptea aceea, Valerius rămase multă vreme treaz în cortul său. Asculta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
când Velunda veni alături de el. O îmbrățișă și îi respiră parfumul. Simți pe piept mâinile ei ușoare și mângâie trupul acela care continua să-i aparțină. 21 Primăvara, când începeau luptele de gladiatori, amfiteatrele de pe tot teritoriul Imperiului erau pline. Augusta Rauricorum, unde se intersectau drumurile dinspre Italia, Germania și Gallia, gemea de negustori, actori, aventurieri, soldați, oameni politici, prostituate și vânzători ambulanți. În fiecare an, laniștii își aduceau aici marfa: gladiatorii. Imitându-i pe Pompeius și Caesar, pe Augustus și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mele. Nu se vor întoarce la Roma. Acum sunt de partea mea. Îți aduc aminte că am o armată de o sută de mii de oameni: soldații mei, ai lui Valens, care a trecut peste Alpes și se îndreaptă spre Augusta Taurinorum, și ai lui Caecina, care a ajuns la Cremona. — Otho și-a adunat și el armata de pe pământ și de pe mare, zise Antonius ridicând glasul, pentru a acoperi vacarmul arenei. Are pretorieni, o legiune, cohorte urbane și un corp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
apără câmpurile și viile de calamități. Acum vulpile aleargă în arenă... Antonius își ascunse fața în mâini. Revăzu chipul lui Vitellius. Îl revăzu pe Salix, ucis. Îl văzu pe Valerius prins de soldați. Își aminti cum, înainte de a pleca din Augusta, aflase că fratele său îi fusese vândut lui Manteus și rămăsese închis în Ludi. Antonius se dusese la el împreună cu Errius, ca să-l consoleze. Manteus îi însoțise de-a lungul unei scări ce părea să coboare în infern. Valerius stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Au pierdut... Au pierdut... Antonius sări în picioare, scotoci printre haine și găsi o scrisoare, pe care o aruncă pe masă. Furia pe care încercase s-o stăpânească până în clipa aceea explodă. — Otho! izbucni. După întâlnirea nefericită cu Vitellius de la Augusta, i-am scris și m-am oferit să mă duc cu legiunea mea la miazăzi de Pad și să ne întâlnim acolo. Eu și soldații mei am fi fost rapizi, nu ne-am fi târât ca niște melci, așa cum au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
că te duci la Pietas Iulia? întrebă oftând. Asta înseamnă că mergi la Proculus... Greșesc cumva? După ce am primit scrisoarea lui Otho, l-am trimis imediat pe Errius în Pannonia cu puținii oameni pe care îi luasem cu mine la Augusta. Eu am plecat singur, călare, spre Pietas Iulia. Mă voi întoarce în Pannonia numai după ce îl voi convinge pe Proculus să-l învețe pe fratele meu arta gladiatorilor. Aș fi cu adevărat uimit dacă maestrul nostru ar accepta propunerea ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
un cunoscător prea bun al sufletului ca să-mi pui o asemenea întrebare. Află însă că-mi va face plăcere să văd cum îi zdrobești pe Vitellius, Valens și Caecina. Când a intrat în Italia, Valens mi-a distrus viile de la Augusta Taurinorum, iar Caecina a prădat și a dat foc mai multor grajduri ale mele, aflate la nord de Cremona. Calvia Crispinilla îl luă pe Antonius de braț. — Hai să ne întoarcem la vilă. Sunt obosită... Îmbătrânesc. Le mulțumesc zeilor că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-ți în practică planul de îndepărtare a lui Vitellius. Zeii te vor ajuta. Antonius era prea emoționat ca să poată răspunde. Nu întrebă ce putere supranaturală îl convinsese pe Proculus să-l ajute pe Valerius. Maestrul luă sacul. — Diseară pornesc spre Augusta. PARTEA A TREIA 26 Biciul îl lovi peste picioare. Apoi, din nou, îi simți mușcătura pe spate. Prăbușit la pământ, Valerius se chircea de durere, mușcându-și buzele să nu strige. Ridică-te! urlă instructorul. Ridică-te și aleargă! Trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ai mei ar fi încă în viață. Așa însă, au murit la Bedriacum, arși de focul vitellienilor. Vitellius trebuia să moară! — Riști să te ucidă, dacă te aud, îi spuse Rubrus. Acum Vitellius este împăratul ales. Nu știi că la Augusta toți au devenit vitellieni? — Au devenit vitellieni de frică. Soldații lui sunt în oraș și... Mai mulți îi cerură deodată lui Hyrpus să tacă. Gladiatorii și instructorii din jurul lor se dădură deoparte, făcându-i loc unui bărbat înalt, masiv, îmbrăcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Manteus liniștit. Iar pe el aduceți-l la mine. Străbătură curtea interioară, care fusese transformată în arenă pentru antrenamente și era mărginită de un șir de coloane din marmură, mândria acelei vile, ce fusese una dintre cele mai somptuoase din Augusta, înainte să devină sediu pentru Ludi. Ajungând în capul scărilor, Valerius se opri, privind dincolo de zid, spre colina ce se zărea în depărtare. Fusese acolo într-o noapte cu lună plină, când vântul risipise cenușa Velundei. I se părea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
așa că-i minunat? — Știu că trebuie să fi costat mulți sesterți. Eu încă mai folosesc clepsidra. Să spunem că faptul că i l-am vândut pe Skorpius lui Vitellius mi-a adus nu doar bani, ci și alte avantaje. La Augusta nu exista o școală de gladiatori, dar, cu ocazia recentelor jocuri oferite de Vitellius, am avut grijă să se înființeze. — Și cine e nefericitul proprietar căruia Vitellius i-a luat vila, ca să ți-o dea ție? Sau, poate, negustorul iubitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe care se afla echipamentul diferitelor tipuri de gladiatori. De-a lungul pereților erau niște bănci lungi. — Te las aici, zise Proculus. Valerius privi în jur. Sala se umplea de oameni; pe mulți îi cunoștea, pentru că îi fuseseră tovarăși la Augusta Rauricorum. Căută să citească pe chipurile lor teama pe care o simțea el. Îl văzu pe Marcus așezat pe o bancă, cu spatele rezemat de perete. Ținea ochii închiși, iar chipul îi era relaxat. Flamma se învârtea de colo-colo, încruntat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
fără să-l privească. N-or să te pună să lupți cu Skorpius, dacă de asta ți-e frică... Ești bun, dar publicul e pretențios... Oamenii ar fi indignați dacă ar vedea un campion luptând cu un începător. — Eram la Augusta când l-a ucis pe Salix. Marcus îl privi. Nu l-a ucis pe Salix. Pur și simplu a învins. Eram și eu acolo, zise, continuând să-și treacă degetele prin ochiurile plasei. Am câștigat lupta dinainte... Valerius se aplecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
trebuia să lupte. Marcus se ridică. — Mă duc, zise calm. E rândul meu. Valerius îl privi neliniștit. — Cu cine o să lupți? — N-ai auzit? Cu Florius - arătă spre un secutor mic și îndesat, de vreo douăzeci de ani, care la Augusta îl încurajase întotdeauna pe Valerius în timpul antrenamentelor. E tânăr, dar e ca o fiară, adăugă. — Care e punctul lui slab? — Furia. Se lasă orbit de furie. Mânia e bună, dar când lupți trebuie să știi s-o folosești. Dacă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ce proveneau, în marea lor majoritate, din Dalmatia și Pannonia. Dărâmară statuile lui Vitellius și îl aleseră comandant pe Cornelius Fuscus. La Verona ajunseră și legiunile a șaptea Claudiana, comandată de legatul Vipstanius Messalla, a treia Gallica și a opta Augusta, ai căror legați erau Dillius Aporianus și Numisius Lupus. Legații legiunilor flaviene îi încredințară conducerea lui Antonius Primus, care era foarte iubit de soldați. Acesta îi trimise imediat mesaje lui Caecina Alienus, care-și împărțise legiunile, trimițând o parte din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
țină departe unul de altul -, cu toate că de la Cremona merseseră împreună de la un Ludus la altul, până la Roma. Când Valerius îl zărea pe Skorpius printre gladiatori, inima începea să-i bată cu putere, fiindcă revedea trupul lui Salix în arena de la Augusta. Skorpius, la rândul lui, păstra distanța, invidios, ziceau unii, pe Valerius, care era faimos atât pentru că-l atacase pe împărat, cât și pentru că nu-și ucidea adversarii în arenă. — Ce zici? întrebă Skorpius, amenințându-l cu pumnul. — Eu abia aștept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
trăgându-și suflarea și scuipând apă. Valerius ajunse sub pulvinar și se uită spre Vitellius. Întâlni o clipă privirea lui Listarius, care stătea în picioare lângă împărat. Deodată, Valerius își aduse aminte unde îl văzuse pe băiat: în pulvinar, la Augusta Rauricorum, când încercase să-l sugrume pe împărat, când Salix zăcea în arenă. I se făcu rău și se clătină, ca și cum ar fi resimțit deodată toate lunile îngrozitoare petrecute la Ludi, toate luptele și rănile primite. Îi dădu drumul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
copii... Antonius își ascunse fața în mâini. — De ce n-am fost acolo? murmură îndurerat. I-aș fi oprit... În fața ochilor îi apăru chipul brutal al lui Vitellius, așa cum îl văzuse pe când lupta cu quazii. Îl văzu apoi în pulvinar la Augusta Rauricorum, în timp ce soldații lui îl băteau pe Valerius, iar sângele lui Salix uda nisipul din arenă. Se văzu apoi pe sine în timpul ritualului mithraic, simți din nou durerea din acea noapte și-l rugă pe zeu să-l ierte că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vinul pe care li-l oferi un soldat și mâncară pâine și năut. Nimeni nu scotea o vorbă. Antonius îl recunoscu pe cel cu părul alb și creț: era bărbatul pe care-l văzuse stând lângă Vitellius în pulvinar la Augusta Rauricorum. — Vinicius Crulpus, presupun, zise cu răceală. Bărbatul încuviință și arătă spre tovarășul său. — El este Allius Cerpicus, comandantul pretorienilor. Am venit în numele împăratului nostru. — Te referi la Vespasianus? întrebă Antonius cu un zâmbet ironic. Chipul lui Vinicius Crulpus se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
viața, acum, când totul e pierdut. Dar sunt prea bătrân pentru asta. Primește-mă printre oamenii tăi. Nu mă lăsa să mă întorc la Roma. Dă dovadă de milă... — Îți amintești ziua aceea, în pulvinar? răspunse repede Antonius. Eram la Augusta Rauricorum... Îți aduci aminte cum soldații tăi îl băteau pe fratele meu Valerius, care apoi a ajuns gladiator din porunca lui Vitellius? Atunci tu nu ai dat dovadă de milă. Vinicius Crulpus suspină. — Atunci pune pe cineva să mă ucidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Vespasianus, născut lângă Rieti în anul 9 d.Hr., într-o familie de țărani; tatăl său încasa birurile. Vespasianus a urmat cariera de soldat, a devenit tribun în Tracia, chestor în Creta și la Cyrene, legat al Legiunii a doua Augusta în Germania și Britannia, consul (în anul 51 d.Hr.) și proconsul în Africa. A căzut în dizgrație deoarece, atunci când Nero cânta, el adormea imediat; a fost trimis să înăbușe revolta din Judaea. Vexillatio: gruparea provizorie, într-un singur corp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

Fermín. — Propagandă fascistă, lămuri taximetristul, mai devotat ca oricînd. Tovarășul urinează ca un taur. Ar vrea Volga să aibă un debit așa de mare. Dezbaterea de politică pe picior mare ne-a Însoțit de-a lungul Întregii traversade pe Vía Augusta Înspre partea de sus a orașului. Ziua strălucea și o briză răcoroasă Înveșmînta cerul Într-un albastru arzător. CÎnd am ajuns pe strada Ganduxer, șoferul coti la dreapta și Începurăm lentul urcuș spre promenada Bonanova. Colegiul San Gabriel se Înălța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Întinse potentatului. Acesta, fără să clipească, eliberă pe dată un cec pentru suma totală și expedie delegația cu un salut absent. Șapte luni mai tîrziu, În iulie 1900, Jausá, nevastă-sa și servitoarea Marisela se instalau În casă. În luna august a aceluiași an, cele două femei mureau, iar poliția Îl descoperea pe Salvador Jausá agonizînd, despuiat și legat fedeleș de fotoliul din biroul său. Informarea sergentului care a efectuat cercetările preliminare menționa că pereții Întregii case erau mînjiți cu sînge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]