95,569 matches
-
sine, ce să mai spun în cuvinte, când tu nu mai încapi în imaginea lor? CE aș fi Un cântăreț să fiu atunci, de jalea cântecului meu să plângă țărmurile mării. Și ploaia s-o stârnesc și plânsul să se audă-n lumea toată. Și tot vâslind printre tenebre, prin valurile-amețitoare, să fiu doar cântec și-ntristare. Dar nu aflasem Ce vămi mai aveam de trecut din scurta mea istorie? Trecusem prin aceea a chinului sub zâmbetul înșelător al bisturiului, dar
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/8417_a_9742]
-
lunii, în singurătatea pustiită de vânt. Acolo, într-o câmpie, unde am fi putut să ne vedem sufletele, și acum ecourile mai aruncă în noi cu strigăte pe care nu le-am rostit niciodată. Eu niciodatî Eu niciodată nu te aud, ai pași de frunză verde. Pe unde calci, nu-s urme, nici zgomote de greieri prinse-n plasa amurgului neiertător, dar nici vreo anatemă spusă-n șoaptă de gândul obsedant de-amiază, pe căi străine lepădat. Eu niciodată nu te
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/8417_a_9742]
-
ai pași de frunză verde. Pe unde calci, nu-s urme, nici zgomote de greieri prinse-n plasa amurgului neiertător, dar nici vreo anatemă spusă-n șoaptă de gândul obsedant de-amiază, pe căi străine lepădat. Eu niciodată nu te aud, doar vii să mă surprinzi de vise năclăit ca de miresme ori ca de izuri prăbușite peste mine. Eu niciodată nu te aud plecând, venind de nicăieri, din azi, din mâine sau din ieri. Haiku Toamnă, sub frunze, un flaut
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/8417_a_9742]
-
anatemă spusă-n șoaptă de gândul obsedant de-amiază, pe căi străine lepădat. Eu niciodată nu te aud, doar vii să mă surprinzi de vise năclăit ca de miresme ori ca de izuri prăbușite peste mine. Eu niciodată nu te aud plecând, venind de nicăieri, din azi, din mâine sau din ieri. Haiku Toamnă, sub frunze, un flaut calcă pe note cu sfială
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/8417_a_9742]
-
este doar o specie printre altele — lucrurile rămân de discutat în cercurile specialiștilor, așa cum rămân de discutat, cred, și elementele obligatorii care fac dintr-o istorisire oarecare o legendă urbană —, povestirea scurtă și creditată drept adevărată, cea pe care o auzim aproape zilnic, fiind tentați să o așezăm în seria știrilor senzaționale mai degrabă decât în mult mai nobila familie a folclorului nemuritor, categoria aceea de informație pe care ne vine foarte greu să o desprindem și să o individualizăm din
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
cuțit mare. Undeva, în Venezuela, un șofer ia la autostop o fată foarte frumoasă, îmbrăcată în rochie de mireasă, dar când vrea să o privească din nou, pe bancheta din spate a mașinii nu se mai află nimeni, căci, va auzi în curând, urcase în mașină stafia unei moarte. O familie din Polonia primește la cină un oaspete care are copite în loc de cizme. Un evreu din Basarabia emigrează în America pentru a scăpa de încorporarea în armata română. O casă din
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
într-unul singur, unul al morții, altul al nașterii: „în stînga, o făclie aprinsă. După/ dezlegarea de la sfînta/ spovedanie. O/ cioară ciugulește și cîrîie, mimînd atît de bine dezorientarea/ și tristețea. În spate,/ constrîngerile:/ dovadă// a ridicării întru salvă. Se aude zăngănit de linguri, o/ fi pe-aproape vreo cantină/ populară. De jur/ împrejurul meu prinde contur viitoarea formă/ anorganică. Plus pietrele din cer pentru mormînt și undele radio/ recepționate,/ undele emise acum zece miliarde de ani... Aici,// unde totul mi
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
meu prinde contur viitoarea formă/ anorganică. Plus pietrele din cer pentru mormînt și undele radio/ recepționate,/ undele emise acum zece miliarde de ani... Aici,// unde totul mi se lipește de piele,/ e o teamă/ atavică nedeslușită” (Pe la miezul nopții se aude gălăgie în pereți). În locul aneantizării, obștescul sfîrșit aduce o evoluție burlescă a materiei, un șir de monstruozități înveselitoare. Capul muribundului crește pînă la dimensiuni neverosimile, ocupînd tot spațiul înconjurător, în vreme ce fața i se micșorează, luînd forma unui bot, apoi forma
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
acasă și se duc să facă bani pentru cei rămași. Însă dacă știi că nu-i poți lăsa singuri și dacă știi că depind zilnic de tine, iar la tine în oraș n-ai cum s-o scoți la capăt? Aud tot soiul de basme cu reconversia profesională, cu asistența pe hîrtie pentru cei care intră în șomaj, cu ONG-uri care nu mai pot de grija celor ce și-au pierdut slujba. Bani risipiți prostește cîtă vreme tot mai mulți
Căpșuni și sinucigași by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13150_a_14475]
-
plină viteză, cu vârful deștelor, proptite bine ca niște ghiare în podeaua lustruită ca pentru un mare eveniment... Maria, dincolo de paravanul discret ce o desparte de Vestitor, ca și cum Ea nici nu are voie să-l vadă, cel mult să-l audă, - are figura tuturor celorlalte ființe idealizate, tuturor madonelor, fiind tot Venus, păgâna, născându-se, tot Primavera fermecând întreg Pământul, aici căpătând un alt rol, creștin, ce-i drept, asta fiind situația... Fecioara pare complice; patu-i frumos făcut, întins, pictat în
Botticelli by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13162_a_14487]
-
a lui Brâncuși, de pildă, în extrem de puține cuvinte, Sorescu spune următoarele: ,, Victimă a folcloriștilor și a literaților! La intrarea în opera lui Brâncuși ar trebui o răzătoare, să te ștergi pe picioare de toate legendele pe care le-ai auzit despre el”, pentru ca, doar cîteva fraze mai încolo, să identifice impecabil Rugăciunea brâncușiană din cimitirul buzoian exact ceea ce este de fapt în ordine formală, psihologică și filosofică, adică o adevărată placă turnantă în creația marelui sculptor, un punct final și
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
Liviu Papadima Dacă s-ar face un top de popularitate în vocabularul românesc folosit din 1990 încoace, cuvîntul „reformă” ar apărea, sînt sigur, printre nominalizările fruntașe - poate pe locul al doilea după „democrație”. Despre „reformă” am auzit în economie, în armată, în poliție, în serviciile publice, în justiție, la un moment dat chiar și în biserica ortodoxă - n-a rămas ungher care să nu fie atins de cuvîntul magic. Însă cariera cea mai strălucită a avut-o
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
la ultima masă, în mijlocul unei conversații anglo-franco-esperantistă despre utilizările în română și bulgară ale balcanicului paparudă. Dacă, într-adevăr, albaneza - numită la ea acasă shqiperise - iliră sau nu, nu seamănă, ca sonoritate, cu nici o limbă pe care s-o fi auzit vreodată (și probabil n-aș recunoaște-o altundeva decît în Albania), țara ca atare îți dă, ca pașnic cetățean est-european postcomunist, un îngrijorător sentiment de familiaritate: aeroportul de la Rinas (vreo 30 km de Tirana), cu trei avioane pe pistă și
Duhani dëmton... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13168_a_14493]
-
dreapta. Probabil că Dumnezeu are ceva de spus în treaba asta, într-o țară care, la o aruncătură de băț de ex-Iugoslavia cu problemele ei catolico-ortodoxo-musulmane, e un paradis al conviețuirii religioase. Căci nu știu unde-mi va mai fi dat să aud, în aceeași duminică dimineața, pe rînd, strigătul muezinului, clopotul bisericii catolice de peste drum și apoi pe cele ale bisericii ortodoxe. Ciudat, deși erau să mă jefuiască unii și să mă calce vreo două mașini, cu amintirea unică și reconfortantă a
Duhani dëmton... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13168_a_14493]
-
și pe urmă fiica portăresei se ducea să vândă puii la piață. Pui de țară, mai scumpi și mult mai gustoși decât ceilalți. Oricum era un venit, și în plus o distracție și o companie. În plus, îi plăcea să audă cocoșul cântând. Se trezea cu el, în zori. Și chiar și în timpul zilei nu se oprea din cântat. La drept vorbind, singurul lucru de care se temea era să n-o oblige să plece de acolo. Se gândea la asta
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
odaia lui, unde l-am Întins pe canapea. I-m potrivit capul pe pernă, și când am tras mâna, Îmi era plină de sânge. Au venit doctorii, cu Șuțu În cap, și ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorba afară, că nu e nimic... Dar după o jumătate de oră, bietul Eminescu murise !” * Modestia și simplitatea povestitorului nu scad Intru nimic caracterul dramatic al acestor ultime ceasuri ale nefericitului poet. Faptele povestite aici sunt consemnate, de altfel, măi
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
la sfârșit, să fi survenit lovitură mortală, data de acelasi, dar de aproape și de data aceasta cu o cărămidă (care este scoasă din discuție de către aceiași medici, vezi vorbele lui Sutu: „ne-a spus să tăcem, să nu se audă vorba afară, că nu este nimic”). Este, desigur, doar un scenariu probabil. Dar În bâlbâiala din jurul morții lui Eminescu (nici dată nu este atestata precis, Călinescu Însuși oscilând Între 15 și 16 iunie pentru că merge după alte surse) n-ai
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
piatră pesemne că s-a risipit și el, casa din care făcea parte zidul s-a năruit, ba chiar și strada a dispărut. Dar fetița rămâne blondă, cu ochii umezi și rochița albă. Nici unul dintre ei nu zâmbește, nu se aud bile de biliard la catul de sus, nu mai sunt cadeți sub fereastră, nici tacul nu mai dă perdeaua la o parte. Îmi vine greu să mi-l închipui pe bunicul spunându-i vorbe dulci, lăsând deoparte ziarul și ieșind
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
Doar atît îmi rămîne? Doar linia vagă/ a încovoierii de ceruri peste trecut?/ Mă întreb, și capul îmi cade în piept,/ revin la uscat, viața mi-o îndemn să se ducă pe pași./ Merg cu marea pe urme, căci se aude/ veșnic alături și în spate foșnetul de mîngîieri al uitării” (ibidem). E clar că uscatul apare suspectat ca o obligație absconsă, iar marea e îmbrățișată ca un liman al izbăvirii... Dar pînă la urmă nici unul din elementele fundamentale ale lumii
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
focul/ se retrăgea în crengile ude./ Dinspre zidul neîntrerupt al porumbului/ venea frig și o neliniște/ pătrunsă de foșnete și alunecări,/ și zidul mereu mai înalt/ se apropia, împingîndu-ne/ spre ochii, și ei neliniștiți, ai focului.// Dar pe-aproape se auziră caii păscînd;/ cîmpia se înclina ca un leagăn. Cînd unul din cai sărea stîngaci/ pe împiedicatele picioare dinainte,// Prin sfîșierea zorilor, prin flăcările/ ce pierdeau treptat lumina/ pînă ce ajunseră a fi doar culori/ de podoabă ale zilei,/ zărirăm caii
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
aș fi văzut;/ privirea se adîncea uimită în țesuturi./ Și un singur gînd în mine se rosti:/ «Ce săracă alcătuire, cîtă iluzie! iluzie!»”. (Alcătuirea). Un văl al orbirii eliberatoare se întinde asupra priveliștilor: „Nu văd nimic, peștera cerului e stinsă./ Aud cum umblă apa.// M-am aplecat adînc pe rîu și tot nu-l văd:/ e apa doar un strat al întunericului?/ Mă încovoi asemeni unui pod nesigur,/ o, nu pe mine vreau să mă zăresc/ ci rîul însuși” (Celălalt). Abdicînd
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
Nicolae Manolescu Viscolul i-a împiedicat pe președinte și pe premier să ajungă la Iași, în ziua de 24 ianuarie, cînd se împlineau 145 de ani de la Unirea Principatelor. Cea mai banală întrebare care mi-a venit în minte, auzind știrea la televizor, a fost de ce s-a înpămîntenit obiceiul de a fi sărbătorit evenimentul la Iași, cînd, se știe, 24 ianuarie 1859 este data la care Unirea a fost realizată de facto prin alegerea lui Cuza la București. Poate
“Să-și vază de trebile ei, Europa” by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13180_a_14505]
-
lung de când nimeni nu i-a verificat casa („De acum unsprezece ani, de când am luat-o în primire...” ), urmat de ieșirea violentă la auzul vorbelor „corect” și „cinstit” („ - Corect! De unde știu dumnealor că sunt corect?... Canaliile!” și, respectiv: „Cinstit!... Când aude acest cuvânt, d. Anghelache se scoală drept în picioare cu paharul ridicat în sus, și, în culmea furiei: - Nu vă permit să faceți glume proaste pe socoteala mea, măgarilor!, că vă sparg capul!”), coroborate cu trântirea paharului și ieșirea „turbată
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
știe de ce stă acolo. Ne luăm cu vorba, mă uit la ceas, ca să nu pierd discursurile de lansare. Mașa mă liniștește, într-un fel, nici nu aveam cum să mai înaintez vreun pas, mărturisindu-și credința că discursurile se vor auzi de peste tot. Curg valuri de oameni, ne salutăm, legăm scurte conversații. Se schimbă sensul mișcării maselor. Am înțeles că s-a vorbit, am ratat - în fond, nu pentru discursuri mă găseam eu acolo - încerc aproape inutil să-mi încurajez colegii
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
despre Radu Cioculescu? Ori despre Șerban Cioculescu însuși? „... deschizînd oricare din cărțile sale îl regăsim, cu iluzia că ne răsună în auz vocea sa, inconfundabilă, așa cum ne-au păstrat-o fonotecile. Dar părinteștii pași pe scări nu-i vom mai auzi niciodată”... (Șerban Cioculescu. Omul și cărturarul” - Caiete critice, 2002) Mai mult decît simple reverii, evocările lui Barbu Cioculescu sînt documente de istorie literară, confesiuni melancolic-ironice ale unui eseist, rafinat, cu un condei subțire care ne arată, celor ce mai putem
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]