2,305 matches
-
tot. ăsta trebuia să fie cel așteptat de Janice, pentru că doar două numere aveau stație aici. Ne-am ridicat amândouă În picioare. Devon și Tariq se urcară grămadă pe scări, În fața adulților, și alergară urlând către capătul mașinii, unde se azvârliră pe scaune. Picioarele li se bălăngăneau foarte drăgălaș peste margine, fără să atingă podeaua. — Până unde mergi? mă Întrebă Janice, arătându-i șoferului permisul ei și al lui Devon. — Până În Regent Street, am zis, rostind numele ultimei opriri de pe traseu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
rosti apăsat statuia. Mi-ați mai putea face un serviciu? Din intonație, părea că asta era la fel de improbabil ca și eventualitatea ca Lesley (sau oricine altcineva) să fi terminat și Înțeles „O scurtă istorie a timpului“. Cu o uitătură scurtă azvârlită peste umăr, femeia Își extinse rugămintea și În direcția mea, considerând, În mod evident, că Lesley era un instrument dezacordat. Din geanta-i Încăpătoare, ea extrase ceva negru și lânos. — Cred că am luat ăsta din greșeală, când am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
cu frenezie și Îi cere uneori lui Omar să citească. Parcurgând textul, cel din urmă schițează ici un zâmbet amuzat, colo o grimasă. Ca atâția alți mari oameni, Nizam n-a putut să se abțină, la apusul vieții, să nu azvârle săgeți, să nu pună lucrurile la punct. Cu Terken Hatun, de exemplu. Cel de-al patruzeci și treilea capitol se intitulează : „Despre femeile care trăiesc În spatele draperiilor”. „În vechime, scrie Nizam, soția unui rege a căpătat o mare putere asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Primește acest dar, Îți vine de la Alamut!” Atunci au izbucnit țipete. Asasinul a fugit, a fost urmărit din cort În cort, a fost găsit. În grabă, i s-a tăiat gâtul, apoi a fost târât de picioarele goale ca să fie azvârlit În foc. În anii și deceniile care au urmat, nenumărați mesageri de la Alamut aveau să cunoască aceeași moarte, cu deosebirea că nu vor mai Încerca să fugă. „Nu este de ajuns să ne ucidem dușmanii, Îi Învață Hasan, noi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dulciurile sale preferate, pe care bucătarul său le cară pretutindeni În enorme vase de pământ, ca să fie sigur că n-au să lipsească niciodată. Dintr-odată, dureri de pântece, sfâșietoare. Malik Șah urlă de durere, tovarășii săi tremură. Mânios, Își azvârle cupa, scuipă ce mai are În gură. S-a frânt În două, măruntaile i se golesc, delirează, Își pierde cunoștința. Împrejur, zeci de curteni, de soldați și de slujitori tremură, privindu-se cu neîncredere. Nu se va ști niciodată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bine chezășuită. La urma urmei, Hasan ți-e prietenul cel mai vechi. — Deocamdată, cel mai vechi prieten mi-e vinul nou de Merv! Cu o plăcere copilărească, Omar Începe să rupă foaia Într-o mulțime de bucățele pe care le azvârle În aer; și, privindu-le cum plutesc și cum se răsucesc În cădere, reia vorba: — Ce avem de Împărtășit, acest om și cu mine? Eu sunt un adorator al vieții, iar el un idolatru al morții. Eu am scris: „Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de cap și să grăbesc pasul. Cred chiar că voi fi alergat, drapat În aba mea ca pentru a-mi ascunde goliciunea. Ajuns acasă, m-am descotorosit de catrafuse și le-am Împăturit cu un gest categoric, Înainte de a le azvârli furios În fundul unui dulap cu scule. M-am păzit cât am putut să repet, dar acea unică plimbare mi-a adus, probabil pentru toată viața, un statornic calificativ de extravaganță. În Anglia, excentricii au fost Întotdeauna priviți cu bunăvoință, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
unei barăci luminate, un teatru improvizat. Roze-khwan-ul, povestitor și bocitor, stârnește lacrimile credincioșilor, și urletele lor, și sângele. Un bărbat iese din umbră, un voluntar al durerii. Cu picioarele goale, cu torsul dezgolit, În juru-i sunt Înfășurate două lanțuri; le azvârle În aer, le lasă să cadă peste umeri, pe spate; fiarele sunt netede, pielea se Învinețește, se brăzdează, dar rezistă, e nevoie de treizeci, de cincizeci de lovituri ca să apară prima urmă de sânge, un șiroi care se Împrăștie În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mine fără ca măcar să se gândească să se dezbrace. Nimeni nu m-ar mai dori! După ce am așezat Manuscrisul În sipețel, am depus o sărutare pe buzele iubitei mele, apoi, printr-un coridor și două uși tainice, am alergat să mă azvârl din nou În tumultul orașului asediat. XLI Dintre toți cei care au murit În acele luni de suferințe, de ce am ales să-l evoc tocmai pe Baskerville? Fiindcă mi-era prieten și compatriot? Neîndoios. Și fiindcă n-avea altă ambiție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
răceala tonului lor mă Întărește, Îmi dă iluzia că trăiesc din nou o dragoste care se naște. Numai atunci, liniștit, le așez la loc și mă cufund iarăși În Întuneric, gata să mă abandonez fără teamă himerelor trecutului: o frază azvârlită Într-un salon din Istanbul, două nopți albe la Tabriz, un brasero, iarna la Zarganda. Și, din ultima călătorie, această scenă: urcaserăm la locul de promenadă, Într-un colț Întunecat și pustiu, schimbaserăm o lungă sărutare. Ca să-i prind chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
gând mi-am dorit: America. La despărțire, Anna a scos cheia din contact. În filme, când se întâmplă așa ceva, pe femei le cheamă Maria și pe bărbați Giuseppe. Dacă au mașini scumpe, îi cheamă altfel, mai distins. Bărbatul spune „aspetta”, azvârle mucul de țigară pe jos, îl strivește cu vârful pantofului și se repede să ia în brațe femeia. Ea se ridică pe vârfuri, întoarce capul spre umăr și îl lasă să cadă pe spate, de parcă ar fi foarte greu. Sărutările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ridicat de pe taburet și a nimerit cu picioarele peste sacoșele cu cumpărături care zăceau pe podea. Laptele curgea șiroaie din pungile de plastic. A plătit, m-a luat de mână, a apucat sacoșele și ne-am grăbit să ieșim. A azvârlit pungile cu lapte într-o străduță și a cumpărat alte sacoșe de la un magazin. Aproape de casă, mi-a pus în brațe cumpărăturile și mi-a zis: „Poți să le duci? Bine. Mergi și spune că Toni a trebuit să rezolve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
dar și pentru palmele copiilor. Adulții nu se plesneau niciodată unii pe alții cu rigla, ea ar fi fost și prea scurtă pentru flecăreala lor nesfârșită. Acasă, mama îi făcea tatei mai întâi un reproș, unul mic, apoi el îi azvârlea îndărăt vorbe tăioase, după care urmau privirile încărcate de mânie. Odată, tata chiar a alergat după mama împrejurul mesei din sufragerie. În vremea asta, eu mă gândeam: dacă i-ar apuca amețeala și ar cădea din picioare, aș putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pe marginea drumului acela de țară și, în vreme ce unchiul sforăia ușurel în spatele nostru, noi căscam gura la cârdurile de gâște și rațe care lipăiau gureșe în praful uliței. „Până și ele își râd de noi”, a mormăit cu năduf Dorin, azvârlind la întâmplare o pietricică. „Gâștele nu pot să râdă.” „Ba uite că da.” „Hmm.” Așa a fost duminica noastră la râu. Era o vară fierbinte. Orașul era mai prăfos ca de obicei și oamenii umblau pe străzi, de parcă n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
șiroaie pe față, fărĂ să mai stea să se uite la barca ce Înainta Încet, bărbatul ridica sacii cu o mînĂ și Îi arunca. — DĂ-te mai Încolo. Se aplecă și ridică sacul de care stătea rezemat negrul și-l azvîrli peste bord. Negrul se ridică-n capul oaselor și privi barca. — Uite-i, spuse. Barca aproape că se lipise de ei. — E Willie, căpitanul. Cu un echipaj. La pupa bărcii albe, doi bărbați cu flanele și pălĂrii albe de pînză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
la orice oră. Joi a venit iar furtuna din sud. Copacilor nu prea mai avea ce să le facă - decît să rupă crengile moarte de palmier și să pîrjolească mugurii de mango care scăpaseră cumva. Îngălbeni Însă frunzele plopilor și azvîrli praful și frunzele moarte În piscină. Suflă praful În casă și-l lăsĂ să se depună pe tablouri și printre paginile cărților. Vacile stăteau cu fundul În vînt și mîncarea pe care o rumegau era plină de nisip. Domnul Wheeler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tot luna, totuși nu chiar atât cât să Întunece poiana, care rămânea luminată pe margini. Atunci văzurăm o druidesă ieșind din nor și alergând către pădure, urlând, cu brațele Întinse Înainte, Încât am crezut că ne descoperise și că ne azvârlea blesteme. Dar, ajunsă la câțiva metri de noi, Își schimbă direcția și Începu să alerge În cerc În jurul nebuloasei, dispăru către stânga În albeață, ca să apară În dreapta după câteva minute, din nou ajunse foarte aproape de noi și am putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de o ciurdă de puradei bastarzi. Totul în versuri, neapărat în versuri. Când nevasta i le aproba, înșfăca două gâște din ogradă și alerga la cursa de ora 6 spre Botoșani. De acolo, mai departe, spre București, unde gâștile erau azvârlite în gura căpcăunilor literaturii române. Căpcăunul, cu gâsca în el, îi zicea: - Du-te matale înapoi la Chichirești și așteaptă să diger și eu orătania asta. Cum mă ușurez la stomac, te chem să semnăm contractul de publicare la cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și eu și iese nasol. Auzi la el, îi spune hohotind bodygard-ului. Mai are și nervi, după ce că nu știe pe ce lume trăiește. Îmi umple palma cu vreo cinșpe monede fără valoare. Le strâng pe toate în pumn, apoi le azvârlu în sus. Aerul stătut al cabinei se umple de bănuții tranziției, umiliți de inflație. Pe capul casierei și al bodyguard-ului cade o ploaie de nichel. Se aud țipete. Românii încolonați la ghișeu mormăie: după ce că îi mai dă și restu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dacă tot am plătit chiria? Zău, parcă nu-ți mai vine să ieși din casă decât să duci gunoiul. Urcând scările spre etajul doi, îi cer Sabinei cartea de vizită. Mi-o dă fără o vorbă. O mototolesc și o azvârlu în casa scărilor. Îi explic oaspetei: A Romanian habit when coming back home. Lui Maiko apartamentul i se pare imens. Ea, în Tokyo, nu-și permite decât un fel de debara. Deci e bine că suntem români. C XVI Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Odată luat biletul, m-am târât până la tren și am ajuns primul în compartiment. Am desfăcut rapid valiza și, după cinci minute de răscolire a boarfelor, țineam în mână de blugii radioactivi. Am dat în jos fereastra și i-am azvârlit într-un personal care staționa pe linia alăturată. M-am mai parfumat odată cu Prada și, picior peste picior, am trecut la răsfoirea unei reviste despre cai, curse, cravașe. Compartimentul umplut, trenul a făcut un salt înainte, unul înapoi, și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
tu colivă, nu tu prieteni, nu tu ... Cristina își aprinse nervoasă un Kent 4, hotărâtă să nu le scape nici o para marțafoilor. Groparii aduseră capacul sicriului, îl îndesară deasupra omului revoltat. Pumnul se încăpățâna să amenințe cerul. Atunci țârcovnicul se azvârli cu toate burțile lui peste coșciug. Cutia se închise cu un pârâit ca de oase frânte. Două frânghii fură trecute pe sub conserva de lemn negeluit și Ulrich fu zdruncinat într-o groapă vecină cu mormântul lui Tinel Păpușoi, „gunoier șef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
le îndosariase în ultimii ani. Le aruncă grămadă. Scoase computerul din priză și-l răsturnă peste vraful de hârtii. La urmă, aruncă și poza lui Leo și Sfânta Treime. Mai trase un fum din țigara fumată pe jumătate și o azvârli între miile de coli. Când limbile de foc se întețiră, cuprinzând monitorul și unitatea centrală, îl împinse cu piciorul în flăcări și pe Tubu. Ieși pe coridorul blocului și, înainte de a intra în lift, sună la pompieri. Le dădu adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu lopeți (care nu sunt beți), vor săpa aceeași gropiță... într-o secundă? Daa...? Ha, ha, ha! Boule! Retardatul dracului! stupește Zăpăcilă. Nu-mi explic, nici mort, cum de aduce Madam, în casă, asemenea specimene ordinare, de marțafoi! Țărănoi puturoși! azvârle Bobocilă. Cică, vor să meargă telelei, să-l caute pe Horus! Și să-l mai și descopere! Auziți?! Când necioplitul ăsta molâu, de lângă noi, nu e-n stare să-și găsească nici gaura curului, dimineața, la umblătoare! cască Momocilă. Problema
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
sărăcuțu' și cum de-aleargă el încoace, tocmai de la bază! Un pufulete, o potaie hazlie, bearcă, încrucișare ludică de fox-terrier cu maidanez, erupe din întunecime zigzagat, în tumbe și năvălește ca un glonț, direct în pieptul lui Dănuț. De unde se azvârle iarăși la pământ, chitită pe șotii, amușinându-i curioasă pe ciudații companioni ai Lunganului, cu scâncete și cu zvâcnituri frenetice, dintr-un mertic de coadă! Cățelușul mic, mic, mic, ce-avea el pe sub buric? o alintă Dan. Potăița se rostogolește pe
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]