1,419 matches
-
zis eu, căutînd să Îngrop subiectul. Trei săptămîni mai tîrziu, Tomás s-a apropiat de mine Într-o pauză. Eu, mort de frică, am rămas paralizat. ăsta vine să mă dea gata, m-am gîndit. El a Început să se bîlbîie, și În scurt timp am Înțeles că singurul lucru pe care Îl voia era să-și ceară iertare pentru cafteală, fiindcă știa că fusese o luptă inegală și nedreaptă. — Eu sînt cel care trebuie să-ți ceară iertare, fiindcă m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
imbecil, ne-am Înțeles?“, Îl auzisem spunînd În numeroase ocazii. Învățătorii Încercau orice, inclusiv implorarea, Însă Tomás avea obiceiul să li se adreseze numai În latină, limbă pe care o stăpînea cu o fluență papală și În care nu se bîlbîia. Mai devreme sau mai tîrziu, preparatorii demisionau, din disperare sau din teama că băiatul era posedat și că le turuia invocații demonice În limba armeană. Unica speranță a domnului Aguilar era ca serviciul militar să-i preschimbe feciorul Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
recită poezia ca la carte, fără să clipească, fără pauze, fără să se încurce, al doilea este un stagiar, acesta procedează după același tipic, inginerii bătrâni îl vor linșa după această vizită, se așteptau să aibă puțină imaginație, să se bâlbâie măcar, dar nu, acesta își recită rolul perfect, de parcă ar fi fost clona fetei, "măi să vezi", își zice șeful în sinea lui, crezând că pute mai puțin dacă cei doi și-au jucat atât de bine rolul, dar activiștii
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
la capete. Proaspăt spălată, fusese agățată acolo la uscat. — Ce este aceea? întrebă Gaston, ros de o curiozitate nesățioasă pentru tot ce era japonez. Tânărul marinar, jenat să-i spună adevărul, dar trebuind totuși să-i dea o explicație, se bâlbâi: — A, acela... e un șervet japonez. De fapt era o oarecare asemănare între un fundoshi japonez și un șervet european. Dorind o amintire de pe Akashiromaru, Gaston i-a propus să îi dea lui Tanaka cravata în schimbul șervetului. Luat repede, Tanaka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
stă la noi. Când auzi cuvântul „Franța“, Ōkuma s-a emoționat brusc. Și nu numai el. Tinerii și tinerele din spatele lor s-au întors să-i privească. Sunteți atât de amabili să-mi permiteți să vin la masa dumneavoastră? se bâlbâi Ōkuma. Da, vă rog, răspunse Takamori, trecându-și ușor palma peste față, în semn de iritare. Și-a dat seama că toată lumea din cafenea îi asculta. A început să-l mănânce pielea. Fără să se formalizeze deloc, și-a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
întrebat o dată: — De unde-ai răsărit? Sub privirea pătrunzătoare a bărbatului, Gaston s-a dat îndărăt, lipindu-se de zidul din spatele tarabei. L-a cuprins aceeași teamă ca atunci când a fost atacat de huliganii din Shinjuku. — Eu... eu sunt străin, se bâlbâi el. Bărbatul îl privi pe Gaston din cap până-n picioare fără să-și scoată mâinile din buzunarele pelerinei. Apoi s-a îndoit pur și simplu din pricina unui acces violent de tuse. Își ținea batista la gură, gata parcă să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
se vedea nimeni nici pe drum, nici pe câmp. Singurul semn de prezență umană era un camion ce trecea pe un pod, undeva în depărtare, dar și acesta a dispărut repede din raza lor vizuală. — A... A... A... Ah, se bâlbâi Kobayashi, nefiind în stare să articuleze alt sunet. — Ce s-a întâmplat? Undeva în stânga, se depozitau și se ardeau gunoaiele din oraș. Plutea în aer miros greu de putred și stricat. — Ce s-a întâmplat, domnule Kobayashi? întrebă Endō politicos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și Endō de ce nu-i scrisese fratele lui nici un amănunt în legătură cu acuzația... — Ce mlaștină? se răsti Endō. Ticălosule! Ai ascuns lingourile într-o mlaștină? — Nu eu. Kanai m-a pus. — Bine, bine. Care mlaștină? — Mlaștina Mare. Kobayashi a mărturisit totul, bâlbâindu-se. În iulie 1944, cu un an înainte de terminarea războiului, Kobayashi și Kanai s-au întors în Japonia din Insula T., unde fuseseră încartiruiți. Kanai și-a dat seama că războiul nu o să se termine cu bine așa că a reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
iar Brâncuși, mă, nu-i de nasul franțujilor. Acolo-i chiar duhul țăranului român...”. Bogdaproste că nu mi-a zis Burebista sau Decebal. - Sau Traian... - Sau Gaius, Spartacus, Titus, Septimius, Ovidius... - Ar fi fost cam greu, c-al meu era bâlbâit și, când se enerva, sâsâia și mai tare și-atunci mă lumina ce vrea cu câte-o bleandă și-arăta cu degetu’ spre canistra cu tulburel. - Mai ții minte când a adus de Crăciun damigenele cu căruța de la țară? - A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
e la telefon? m-a Întrebat Gan cu un accent caraghios. În jurul lui se auzea o hărmălaie de voci disparate. — Keiko Kataoka mi-a dat acest număr și aș vrea să ne Întâlnim să discutăm despre domnul Yamamoto, m-am bâlbâit eu, cu limba Împleticindu-mi-se din cauza cocainei. Mă cheamă Miyashita. Nu ne cunoaștem, firește. — Yamamoto... Nu cunosc pe nimeni cu numele ăsta... Keiko Kataoka? Aaaa, dacă e vorba de femeia aia sărită de pe fix care era mereu cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ar mai fi nimic de povestit până în ziua când ecuația mea s-a zdruncinat... Totul a început, de fapt, cu un telefon. Cineva a făcut, într-o zi, din greșeală numărul meu și m-a amuzat cât de rău se bâlbâia tot cerîndu-și scuze. La un moment dat, am pufnit amândoi în râs. În ziua următoare m-a sunat din nou, a treia zi la fel. De fiecare dată la ora cinci după-amiază, fix. La început mă agasa asta, mă sâcâia
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
zise Eleonora. ― Și în acest timp n-ați discutat decât la telefon? Nu v-ați întîlnit niciodată? ― Niciodată. ― Nu ți se pare curios ca doi oameni să discute în fiecare zi la telefon fără să se cunoască? ― Ba da, se bâlbâi ea. ― Continuă, i-am zis. ― Mă suna în fiecare zi la cinci fix. ― De ce la cinci? ― Nu știu. ― Nu l-ai întrebat? ― Nu. ― S-a întîmplat în vreo zi să te sune la altă oră? ― Nu. O vreme adică... ― Și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
judecătorilor. Alegeți cui vreți să dați dreptate. Nu vă cer milă, ci vă cer să nu înjosiți dreptatea, împingînd-o în tabăra fricii." Terminând, m-am dus spre Eleonora. ― Ei, fetițo, acum să te văd. Retrage-te și deliberează. ― Eu? se bâlbâi ea speriată. ― Evident. Știi că sentințele n-au fost niciodată specialitatea mea... 17. Ceea ce mi se întîmplase și altădată mi s-a întîmplat până la urmă și atunci. Procesul mi-a dat o stare de efervescență, dar după ce a trecut exaltarea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o mangustă. Cu o mână ținea torța, iar cu cealaltă strângea la piept mangusta care mârâia acum spre mine, arătîndu-și dinții ascuțiți. Știi că n-aveai voie să pătrunzi în această mlaștină?" m-a întrebat îmblînzitorul. "Nu știam", m-am bâlbâit eu. Așteptam să se întîmple ceva și nu se întîmpla nimic. Îmblânzitorul nu-mi mai dădea nici o atenție. Privea în gol, ascultând vântul și parcă vedea în clipa aceea un lucru pe care eu nu-l puteam vedea. Mangusta adormise
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Dar n-am îndrăznit să mă mișc. Mangusta adormise și ea. Într-un timp, am auzit un schelălăit de câine. Atunci îmblînzitorul a tresărit și cu o voce răgușită, rea, m-a întrebat: "Unde-i nebunul?" "Care nebun?" m-am bâlbâit eu. A făcut un gest nervos cu mâna, ca și cum întrebarea mea îl sâcâia. "Nebunul care ne-a fugit de la ospiciul din mlaștină. Vrem să-l învățăm un cântec. Dacă reușește, înseamnă că s-a vindecat." În clipa aceea s-a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe mine. — Dar... Mma Potokwane i-o tăie scurt. Am doi copii care ar fi foarte fericiți să stea cu tine. Lasă-i să vină de probă. Hotărăști peste vreo lună dacă-i ții sau nu. — Doi copii? Doi? se bâlbâi domnul J.L.B. Matekoni. Credeam că... — Sunt frate și soră, îl întrerupse repede Mma Potokwane. Nu ne place să despărțim frații. Fata are doisprezece ani, iar băiatul numai cinci. Sunt niște copii foarte drăguți... — Nu știu... Va trebui să... De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
uită la copii. Fetița își pusese fotografia într-un coș de plastic care era atașat de scaunul cu rotile; băiatul strângea fotografia la piept, de parcă Mma Ramotswe ar fi vrut să i-o ia. — Sunt doi copii de la orfelinat, se bâlbâi domnul J.L.B. Matekoni. Aceasta este fetița, iar acela este băiatul. Mma Ramotswe izbucni în râs. — Ei, da! Deci așa stau lucrurile. Am înțeles tot. Fetița zâmbi și o salută politicoasă pe Mma Ramotswe. — Mă cheamă Motholeli, se prezentă ea. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
în țara asta? strigară vocile furioase. E plină de idioți. Să tragă cu pușca din oră-n oră! N-o să îngăduim așa ceva. Fără arme-n locuri sfinte, fără arme-n locuri sfinte, fără arme-n locuri sfinte... Măcar ați... se bâlbâi brigadierul în chip de răspuns. Măgari analfabeți! N-o să îngăduim așa ceva, îl întrerupse o femeie dură de la Societatea pentru Protejarea Maimuțelor și-și strecură capul lunguieț în încăpere. Nu, n-o să facem așa ceva. În nici un caz, nici vorbă, n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
la baltă, ici. Iaca dracu'! Nu vrei. Faci nazuri, nu ți-o fi plăcând apa din Lacu' Babei! Sau, doamne ferește, îi fi cumva beteagă, și-n loc de lapte m-oi pricopsi cu altă minune! CÂRLIG (din culise. E bâlbâit): Mâ-mâncate-ar hultanu' să-să-să te mânânce, aff-afurisitule, că nu-nu mai ai as-astâmpăr! (Interpretul va rosti și în continuare replicile potrivit defectului de vorbire al personajului.) DĂNILĂ: Ei las', drăguță, că-ți face eu vânt și ție în graba mare! Am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
de către Landbaumeister Bartels, un omuleț gras, cu aspect de bufniță, care stătea între Weisthor și Rahn. Weisthor însuși părea nervos și era foarte limpede că simțea lipsa cocainei lui. Când Reichsführer-ul i-a cerut părerea despre planuri, Weisthor și-a bâlbâit răspunsul: — În... ăăă... în termen de... ăăă... importanță a cultului... ăăă... castelului, zise el, și... ăăă... a importanței sale magice în orice... ăăă... în orice conflict viitor dintre... ăăă... est și vest... ăăă... Heydrich interveni și a fost imediat clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
tușit și m-a stropit cu apă. Am udat un prosop și i-am șters fața, părul, pieptul. Și-a revenit, a deschis ochii și i-a ținut deschiși. — Ce s-a întâmplat? a întrebat. — Nu te simți bine, am bâlbâit. Dar ea nu părea să-și fi dat seama de nimic, nici măcar de leșinul neașteptat din somn. Am dezvelit-o cu violență până la brâu. — Trebuie să te consult, am spus aproape strigând. I-am palpat abdomenul. Era tare ca piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mai mult timp, am avut probleme cu dura mater, s-a contractat, a sângerat prea mult, am făcut eforturi să o fac să coaguleze. Are boneta udă leoarcă, urmele măștii în jurul gurii și un chip de nebun. Vorbește repede, se bâlbâie. Să sperăm că nu este o leziune asonală difuză, că, la impact, compresia creierului nu a fost devastantă... Aprob cu respirația. — Încercați să aflați? — Da, i-am spus Adei să încerce să-i determine suprafața, e nevoie de puțin timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
putea să înțeleagă greșit intențiile mele; s-a creat o situație echivocă, neplăcută, desigur, foarte greu de risipit acum, căci ea are un mod ironic de a mă privi, iar eu nu pot să-i adresez cuvântul fără să mă bâlbâi și celelalte fete mă privesc cu un surâs ironic. N-aș vrea acum ca jena trezită în mine de numele de Marjorie să mă împiedice să intervin în ajutorul altei Marjorie în pericol de moarte... Dacă nu cumva e aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cunoștea. În plus, nici nu-i păsa ce spune atâta timp cât Mackenzie se oprea din vorbit. Era dureros să vadă așa ceva, era ca și când ar fi stat în primul rând la un spectacol în timp ce comicul încurca replicile sau cavalerul de onoare se bâlbâia când trebuia să țină un toast. Pe ea o făcea să se simtă prost și, din acest motiv, Adriana a intervenit. Se uită la tipul mișto și o clipă îi trecu prin minte că ar fi numai bun pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
la ei mai cade semnalul, au zis să nu piardă timpul. Hilari era cu mâna la gură pentru că urmărea scena În care i se Împleticea prințului limba În fața microfonului - bă, da` ce film, plângi la el și pe urmă te bâlbâi! -, iar ea și-a adus aminte de clinton și de aia mică de sub birou, leuinschi. Stagiara de i-au băgat-o serviciile pe sub nas. Nici ea nu știa să vorbească, da` nici clinton nu vorbea. Doar prin semne, cu trabucul
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]