1,569 matches
-
cum Își dorise să fie Înfrînt de mașina de tenis, acum Îmboldea complexul Costasol să se regrupeze Împotriva inamicului secret dintre zidurile sale. Însă afecțiunea lui pentru locuitori era lipsită de falsitate. Am plecat Împreună de la clubul sportiv, el pe bancheta din spate, iar cînd am trecut cu Citroënul pe lîngă Marina Players, s-a Întins printre scaune și a claxonat. Și-a fluturat șapca de baseball către Lejeune și colegii săi tîmplari de pe acoperiș și-a fluierat la cîrdul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
viteza maximă de treizeci și doi de kilometri pe oră. Trecuseră și pe la clubul sportiv cu o zi Înainte. Plăcut surprinși de facilități, Își depuseseră amîndoi cererea de aderare. — Verificarea numerelor, Dumnezeule mare..., spuse Crawford, apoi Îi salută solemn de pe bancheta din spate, ca un general În limuzina cu șofer care intră pe porțile bazei militare. Charles, nu le-am putea oferi lor computerul nostru? Să pună pe picioare o bază de date nou-nouță cu toate vehiculele din Residencia și localizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
grimasă pe chip, surprins că ațipise. — Charles, Îmi pare rău... am picat ca bolovanul. — Arăți cam obosit. Dormi acolo, eu ies să mă plimb puțin pe-aici. Mergem mai departe. O ultimă vizită. (Se Înălță și se sprijini de spătarul banchetei, făcînd un efort să se adune.) A fost muncă grea - am ieșit În fiecare noapte, iar de cîteva ori era cît pe-aci să mă depisteze. Dacă mă prinde Cabrera... — Bobby, relaxează-te și Întoarce-te În Estrella de Mar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
apoi se Îndepărtă, Întinzînd mîna În lumina soarelui. Era clar că-l tulbura mai mult de o simplă neliniște, și am presupus că-și pierduse ochelarii sau cheile. Privi În dreapta și În stînga În lungul șoselei, apoi cercetă prin geam bancheta din spate a Citroënului, În vreme ce buzele i se mișcau parcă murmurînd numele cuiva. — Pot să vă ajut cu ceva? l-am Întrebat Îngrijorat, ieșind din mașină. Doctor Sanger...? — Îmi caut o pacientă. Se poate să se fi rătăcit. Ați văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
să zîmbească sub strălucirea neonului defect.) Îmi pare rău, Charles, dar trebuia să te aducem aici. — De ce? Ce-nseamnă toate astea? Am privit În jur, Încercînd să deslușesc ceva prin parbrizele automobilelor parcate, crezînd În continuare că Frank ședea pe bancheta din spate a vreunei mașini de poliție fără Însemne. — E absurd - putem sta de vorbă la petrecerea de diseară. Nu... nu cumva să te duci la petrecere! spuse Paula, apucîndu-mă de Încheietură și Încercînd să mă scuture, de parcă muncea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
scurgea sîngele din obrajii mai devreme Îmbujorați. PÎnă la urmă cedă și făcu un gest disprețuitor cu brațul prin aer, lămurită odată pentru totdeauna că n-aveam să mă ridic niciodată să-l Înfrunt pe Crawford. M-am Întins peste bancheta din spate și am luat ghidul turistic al Calabriei de sub lunetă; l-am deschis la dedicația pe care i-o scrisesem lui Frank pe pagina de gardă. În timp ce citeam cuvintele pline de căldură pe care le caligrafiasem cu trei ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
și colo pe trotuare. în timp ce izbea cu furie roata unei Dacii 1100 grena, se împiedică, gata să cadă ca un handicapat caraghios ce era, și se sprijini de portiera mașinii, care se deschise cu nepă sare în fața lui, etalând pe bancheta din spate un pachet desfăcut de biscuiți. Bobo se uită de jur împrejur și, nevăzând pe nimeni, întinse mâna spre pachet și înșfăcă mai mulți biscuiți din el, cât să-i încapă în palmă. Apoi închise portiera cu grijă și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
la fel ca infanteriștii români aflați în retragerea de pe frontul sovietic din Cotu-Donului, fu capturat din goana jeepului: Anibal deschise portiera, îl culese pe taică-său din zăpadă și înșfăcându-l de după cap, ca pe un cățeluș, îl aburcă pe bancheta din spate. Jeepul rulă încă vreo câteva zeci de metri, stopând în ninsoare și viră către miazănoapte, luând-o îndărăt pe drumul de întoarcere spre orașul care adormea sub zăpadă. Anibal încetini, oprind lângă solitarul pelerin, care, venindu-i din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
În același timp, la toate numerele disponibile ale firmei care-mi substituise portmoneul. Chemam o mașină acasă, pentru aceeași adresă ca destinație: o alee Îngustă din Micălaca. Pe drum nu trebuia să scoatem o vorbă, planul era să stăm pe bancheta din spate și să fluierăm. Atâta tot. Ajunși pe aleea din Micălaca, am plătit, apoi am făcut schimb de șoferi. Eu am trecut În mașina cu care călătorise Sorin, el În cea a Andreei ș.a.m.d. Din nou, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
au luat la Întrecere, era amuzant să-i vezi claxonându-se unii pe alții, Înjurând. Erau tare porniți, aveau ceva de dovedit. Noi Însă trebuia să urmărim cursa cu un aer nepăsător (superior, dacă ne ieșea), să stăm tolăniți pe banchetă și să vorbim la telefon, să mimăm de fapt, spunând toți același lucru, povestind același film, Taxi Driver. De Niro era foarte buimac la Început, din cauza Vietnamului, cam obosită chestia asta, În anii ăia Încă nu era. Suferea de insomnie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
s-a Întors cu o sacoșă pe umăr, părea grav, ne-am speriat. L-am condus la poartă, nu știu dacă cineva a reușit să spună ceva, l-am văzut urcând În mașină pe ușa din spate, așezându-se pe bancheta Îngustă, față În față cu polițaiul cu Kalashnikov. Am urmărit cu privirea mașina coborând la vale, aș fi putut s-o urmăresc până la poalele dealului, dar, ieșind de undeva de pe o străduță laterală, un jeep argintiu mi-a furat privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
învelită în hârtie albă peste care tronează o fundă mare, roz, apoi prezintă domnișoarei dorința sa. Fata se apucă cu mișcări îndemânatece să scoată florile din vasele pline cu apă unde sunt ținute. Așezat comod, picior peste picior, pe o banchetă ce dorește să imite un model egiptean, Marius zărește în spatele standului ușa unei cabine telefonice. Se instalează în fața aparatului, ridică receptorul din furcă, combină cifrele și ascultă. O voce demnă, răspunde calm: Reședința Hagiaturian. Bună ziua, cu domnișoara Smaranda. Vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
problemă. Ah, ce ușurare! Hai, vino, să nu mai pierdem timpul! Revine la stand și mulțumește pentru elegantul aranjament floral. Iese grăbit, fără să mai aștepte restul. O mașină trece în viteză pe lângă el. Taxi!...Taxi!... Indică șoferului adresa. De pe bancheta din spate, privește pe fereastră fără să vadă nimic din casele care îi trec cu viteză prin față. Deși mașina se strecoară cu dexteritate prin trafic, nerăbdarea aproape adolescentină îl face să aibă impresia că se mișcă precum un melc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
alta. Își strecoară ușor mâna pe sub brațul oferit politicos, apoi cei doi coboară treptele, bărbatul potrivindu-și pașii după mersul celei pe care o sprijină cu delicatețe. La apariția lor la parter, o tânăra femeie brunetă, așezată până atunci pe bancheta capitonată din hol, se ridică cu un amestec de emoții și curiozitate în privirea ei. Arată puțin trecută de treizeci de ani, discret machiată, îmbrăcată într-o rochie albă, simplă și comodă. Înaintează câțiva pași și întinde mâna, dar bătrâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
eu ceva? Singură și-a aruncat pantofii din picioare și rochia de pe ea. Aaaau! Pe unde n-am fugărit-o și n-am prins-o! Unde nu și-a pus fundul! Pe capota mașinii, în spate pe portbagaj, înăuntru pe banchetă, pe scândura unde își schimba mereu picioarele și eu simțeam că îmi cade motorul pe mine. Ne-am hârjonit noi așa până spre seară și odată o aud că îmi spune! Mi-e frică! să nu dea cineva peste noi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
care ținusem atât de mult și pe micuța lui damă, sa petile femme, cu trăsături de statuetă veche, care învăța sanscrita. O fi învățat-o? O fi făcut progrese? Intrai și dintr-o ochire îi zării acolo, în stânga, așezați pe bancheta roșie, care făcea un colț cu peretele sub două aplice cu patru lumânări galbene și văzul de departe pe masa albă sticle de bere și filtrul lui Ion Micu. Însemna că își mâncase halca sa sângerândă de carne, le genie
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o umbră de afecțiune. "Nu, zisei, ți se pare". "Ba nu, insistă, îți cunosc glasul, e ceva schimbat." "Ce este?" zise Micu, revenind și zbătîndu-se iarăși să se așeze. Era curios de ce îi trebuiau lui atâtea mișcări până intra pe banchetă. Nu știu ce tot făcea cu picioarele, parcă ar fi găsit sub masă câini, sau miei, sau purcei, care i se svîrcoleau sub tălpi, și el ridica genunchii, îi lovea, și trupul și mâinile participau svîcnind și trecea mult până ce totul se
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
răspunsei cu un glas gros și sec, ținîndu-i mantila ei neagră. XIII Dar nu se grăbi să plece, începu să-mi examineze odaia cu priviri circulare. "Ce frumos e la tine! zise. Și cum ai aranjat tu radioul, daaa, și bancheta asta... și biroul cu planșetă de arhitect... De ce ți-ai ales un birou așa mic și ai pus pe el o astfel de planșetă?" îi răspunsei că așa am găsit odaia, a stat aici o fată, o arhitectă, fiica gazdei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
spatele, vânătorul se lansă. Și Jones se lovi de solidoul măcăleandrului fără să prindă prada, fără să tulbure imaginea acestuia care continua să caute vioaie insecte închipuite. Motanul se depărtă de perete, scuturând capul și clătinându-se. Așezată pe o banchetă în apropierea lui, Ripley observase scena. ― Prostule. N-o să fii niciodată în stare să recunoști un solido? Dar poate că nu avea dreptate să-i vorbească așa. Fabricația solidourilor se ameliorase considerabil în ultimii cincizeci și șapte de ani. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
evenimente. Măcar avu destul bun simț să tacă, decât să debiteze banalitățile de circumstanță. ― Credeam mereu că putem recupera timpul pierdut... mai târziu. Dar acum e imposibil. Lacrimile apărură, cu întârziere. Așteptaseră cincizeci și șapte de ani. Ripley rămase pe banchetă, suspinând pe înfundate, stingheră într-vin spațiu diferit. Burke o bătu pe umăr sperând că o va încuraja. Era jenat că participa la o asemenea scenă și încerca să nu se trădeze. ― Trebuie să te prezinți la 9 și 30
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
o să stea de vorbă cu mine." Răspunsul veni plin de îndoială: Cred că în cele din urmă, o să se întâmple și asta. Tu și cu mine față-n față..." Gosseyn Trei răspunse: "Trebuie să plec peste câteva minute." ...Stând pe bancheta din spate a limuzinei, cu Crang și Prescott. Gosseyn Trei analiză în tăcere ceea ce urma să se întâmple: Oare am să pot face ce se așteaptă de la mine?..." Asta era, desigur, o întrebare importantă. Dar, conform teoriei Semanticii Generale, exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
simplă, curată, oribilă. N-am uitat-o, dar nici n-am de gând să v-o povestesc. Dacia 1100 s-a îndepărtat de curte, apoi de gardul dărâmat, de stradă, de soarele secționând jumătate din acoperiș. Călătoresc și astăzi pe bancheta din spate, strivit de valizele și tablourile bunicilor, urlând de groaza și ura și răzbunarea pe care, din acel moment, le-am jurat-o celor de dincolo de geam. Și vouă, adică. Meseria mea mă scutea de griji. Aveam un post
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-l întreb dacă plătise chiria; fusese deja evacuat. L-am luat la subbraț și-am ieșit împreună. În mașină, mi-a venit o idee. Nu duceam lipsă de ele, dar asta chiar părea bună. L-am instalat pe Brutus pe bancheta din spate și-am pornit-o spre secția unu, chiar după colț. Încă îmi mai pipăiam gâtul în oglindă: se vedea roșu-dureros. Am parcat în față, cu nesimțire, și m-am înfipt în ofițerul de serviciu. „Aș dori să depun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nu i-am mai răspuns; de mulțumit, nici atât. N-aveam pentru ce. Era ca toți polițiștii: amabil și conștiincios ca o conopidă. Am sărit din nou în mașină și-am luat-o spre casă, cu Brutus mieunând discret. Îmi asortase bancheta, parcă evadasem dintr-un depozit de făină. Ideea bună era însă alta, nu aia cu secția de poliție. Am oprit în piațetă, chiar în mijloc. Se umpluse ca de-obicei, numai Dacii, Trabanturi și Loganuri cu bătrânei sosiți să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
au pus una-n față, alta-n spatele meu; rulau aproape, lipit, să nu intre nimeni între noi. Doar Hrușciov mai prinsese așa ceva: tablă groasă, sovietică, de tanc stalinist. Prin Moldova, țăranii își transportau cartofii cu ele, scoteau cu totul bancheta din spate, ca rapperii din New York, când își îndeasă woofere printre droturi. Celelalte două au trecut în spatele Vento-ului. Acum arătam ca o coloană prezidențială: doar noi și în față drumul drept, curat și liber. Apoi scenele s-au derulat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]