6,215 matches
-
nouă sute. Era virată în sepia și avea suprafața plină de crăpături. Moș Calistrat, încins cu un brâu lat și îmbrăcat în aceleași straie albe cu care-l văzuse și ieri în pădure, privea direct în obiectivul camerei. Poate pletele și barba să fi fost ceva mai puțin înspicate, dar în rest, puteai spune că fotograful îl imortalizase cu doar puțină vreme în urmă. În mâna dreaptă, ținea toiagul sau bâta aceea pe care acum o vedea rezemată de perete lângă ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și îi aranjă puțin căciulița pe partea dreaptă. Strânse puțin nodul de la șnurul ce îi ținea mantia pe umeri, după care plescăi din buze mulțumit. Începi să semeni cu un paznic adevărat! declară el zâmbind. Dacă lași să-ți crească barba și mustățile, cine nu te cunoaște ar putea să jure că ești feciorul meu, izbucni în hohote de râs Calistrat. 19 Soarele prinsese a scăpăta spre asfințit și umbrele începeau să se lungească. Lăsaseră în urmă drumul forestier și urcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de un mic seism pentru că tremurul încetase și acum nu mai simțea vibrația aceea. E bestia, spuse bătrânul, ne-a simțit. Se răsuci apoi pe călcâie și porni mai departe. Un zâmbet i se așternuse pe față, în timp ce mormăia în barbă numai pentru dânsul, astfel încât să nu-l audă inspectorul: Văd că domnița nu s-a înșelat, încep să cred că s-ar putea să scoatem un paznic bun din tine. Dincolo de râpă, se afla o porțiune mică, lipsită de copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și nu se putu abține să-l compare cu Sfinxul din Bucegi. Căciulița de lână cu vârful lăsat pe o parte îl făcea să semene cu un nobil dac, un tarabostes de la curtea regelui Decebal. Asemănarea însă se oprea acolo, barba și mustățile stufoase îl deosebeau de original, iar țigara din care trăgea cu sete nu se potrivea de loc cu obiceiurile celor din vechime. Prin tălpile pantofilor de sport cu care era încălțat, Cristian simți iarăși vibrația slabă a solului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vadă ce se întâmplă și să experimenteze el însuși toate lucrurile noi pe care le aflase. Deocamdată nu știa cum urma să se folosească de acest avantaj, dar la asta se va gândi mai târziu. No, așa! mormăi moșneagul în barbă. Nu mă așteptam la una ca asta, băiete. Va trebui să mai lucrăm la asta. Spune-mi, ce ar fi trebuit să se întâmple? întrebă Toma. Toiagul, adăugă el, văzând că Moș Calistrat îl privește întrebător, ce te așteptai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să vadă ce se întâmplă în jur. Din nou percepea realitatea în lumina aceea verzuie. Atât cât se vedea de sub căciulița cu moțul lăsat, coama bogată a paznicului era udă leoarcă. Picături mari i se scurgeau din mustața pleoștită, peste barba adunată la un loc care mustea și ea de apă. În orice altă situație, figura lui Calistrat ar fi fost comică. Acum însă, moșul părea de-a dreptul fioros. Sper numai să nu te îmbolnăvești! adăugă bătrânul. Nu-ți fă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întins spre dânsul cu gând să-l alunge de acolo. În timp ce se apropia îl studia pe intrus. Era un bărbat în vârstă, peste șaptezeci de ani, după părerea lui Godunov. Avea părul alb, căzând în plete până deasupra umerilor, o barbă stufoasă și mustață bogată, căzută pe oală. Pielea obrazului, atât cât mai rămânea vizibilă, îi era brăzdată de riduri adânci. De sub sprâncene, îl priveau niște ochi albaștri, scăpărători și deosebit de limpezi, în contrast puternic cu fața arsă de soare. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai aștepte puțin, măcar să se întunece de-a binelea și bine făcu. O mișcare în pridvorul aflat în umbră, îi atrase atenția. Ușa se deschidea scârțâind ușor. Silueta bătrânului apăru pe trepte. Părul vâlvoi al acestuia, care se continua cu barba stufoasă era de neconfundat. Purta aceleași haine aspre, deschise la culoare, cu care îl văzuse îmbrăcat de fiecare dată. Singurul lucru care îi lipsea, era toiagul acela de care nu se despărțea niciodată. După câteva momente în care privise cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acasă în Transnistria un mesaj ca să le mai vină întăriri. Până la sosirea lor, băgase în subteran și câțiva băieți de ai săi. Aflând de hotărârea sa, Mihailovici nu făcuse nici un comentariu, se mulțumise numai să-și ascundă un zâmbet în barbă, la amintirea refuzului vehement al lui Boris de a-și pune oamenii la săpat. Se bucura de faptul că lucrările nu stau pe loc, fără a-l interesa cum. Boris Godunov era un tip matinal. În fiecare dimineață se trezea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Întrebat asupra obîrșiei sale, el răspundea printr-o deschidere largă a brațelor, care cuprindea, deopotrivă, denecuprinsul pămîntesc, ca și cel ceresc. Era de statură mijlocie, vînos, cu-n păr Învîlvoiat negru și creț, care Începuse să se rărească În creștet, barba Însă, la fel de Învîlvoiată și creață, era deja Înspicată. Avea nas coroiat și profil de oaie. Un ochi părea mai mare decît celălalt și asta Îi dădea chipului o expresie batjocoritoare. De urechea stîngă atîrna un cercel de aur: un șarpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cu o adunătură de comedianți) ori năvăleau oblu pe catîri, cînd, fără a mai descăleca, Însăilau niscaiva solomonii. Căci, În ultimii cincisprezece ani de la moartea acelui Nazarinean, Începuseră să-și facă apariția tot soiul de bărbați tineri și zdraveni, cu bărbi respectabile sau Încă imberbi, În mantii albe și cu toiege În mînă, zicîndu-și apostoli și Fiii Domnului. Cu crepidele prăfuite de-atîta drum, avînd aceeași rostire, de parcă luaseră Învățătură din aceeași carte, toți Înfățișau aceleași minuni la care fuseseră martori: În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Căci oamenii au nevoie de credință. Așa că mulți tineri și-au pus În grabă crepidele și-au pornit-o pe urmele lor. Unii se mai Întorceau În cătunul lor după un an-doi, alții după zece, vlăguiți de-atîta drum și cu bărbile Înspicate, acum și ei glăsuiau cu vocea stinsă, ținînd mîinile Încrucișate pe piept. Vorbeau despre minunile Lui, despre pildele Lui, Îi propovăduiau Învățătura, disprețuiau tot ce e desfătare, purtau straie ponosite, se hrăneau cumpătat, iar cînd sorbeau vinul, ridicau potirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și zise: „Nu-i deloc ușor, fiule! Pămîntul atrage orice corp, pînă și o pană, darmite o ruină umană de patruzeci de ocale.“ Petru abia se stăpîni să nu izbucnească În rîs la auzul acelei cugetări și-și zîmbi În barbă. „Dacă ai ști să zbori precum cugeți“, Îi zise mucalitul, „acum ai fi În cerul de sub nori“. „E mai ușor să cugeți decît să zbori, recunosc“, zise Simon cu tristețe-n glas. „Uite, chiar și tu știi să trăncănești, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
răni, la suferința orbului...“ Și deodată se văzu cum trupul muritor al lui Simon Magul putea fi văzut desprinzându-se de pămînt, Înălțându-se drept, tot mai sus, mișcînd lin din brațe, aproape nedeslușit, precum peștii aripioarele, , iar părul și barba Îi fluturau În zboru-i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită, cu ochii ațintiți la cer. PÎnă și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
m-a condus la bibliotecă. Abia de am reușit să Înfulec un sandviș Într-un expres. Era ora unsprezece, biblioteca Închisă. Cu toate astea, doamna Johanson Îi arătă portarului o anume legitimație, drept care el ne lăsă Înăuntru, mormăind ceva În barbă. Ținea În mînă o verigă imensă cu chei, ca cea a paznicului care, cu o zi Înainte, ne introdusese În Închisoarea Centrală la spectacolul cu Godot. Gazda mă Încredință acelui Cerber după care-mi spuse că va veni după mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămînilor, care le Înghețase susurul sîngelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vîltoarea vedeniilor, lor le creștea părul, ca și barba, ca și puful de pe trup și de la subsuori, iar pe nevăzute, așa cum doar apa zidește și năruie pe nevăzute, noaptea le trosneau unghiile, creșteau și ele. 2. Cel mai tînăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
rostire, un vis care se supune zicerii, care se lasă adulmecat și deslușit, un vis mai viu decît trezia, un vis pe care-l visează doar răposații, un vis ce nu se lasă ras cu briciul cu care-ți razi barba, căci imediat țîșnește sîngele, căci tot ce faci e doar mărturia treziei și a deșteptării, În el pielea sîngerează, și inima sîngerează, În el freamătă bucuria trupului și a sufletului, În el nu există altă minune decît viața; din somnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mulțimea le lumina pașii și calea, cîntînd laolaltă Întru Slava Domnului. În frunte Îl purtau pe Ioan, cuviosul păstor; cu mîinile Împreunate a rugă Își șoptea o rugăciune simplă, atît de dragă Domnului; apoi urma Malhus cel cu lunga-i barbă cînepie, Îl Înfășuraseră și pe el cu straie țesute În fir de aur, iar imediat venea legănat ca-ntr-o luntre, pe umerii vînoși ai purtătorilor săi, el, Dionisie. Oare și ăsta fusese tot vis? Și atunci văzu capetele rase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În Întîmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atît chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare. „Oh, fiți binecuvîntați!“ Deodată, cum stătea nemișcat În car, văzu o barbă roșiatică și niște ochi albaștri ai unui tînăr care se aplecă deasupra lui de-a curmezișul, deci cu chipul răsturnat peste fața sa, care, Îndoit peste el, Îi lua tot soarele. „Oh, fii binecuvîntat!“ Oare lui, lui Dionisie, Îi vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Îi mai jucau o farsă? Privind neîncrezător În ochii tînărului observă cum ochii aceia temători, oarecum rușinați, Îi căutau privirea cu o semeție tinerească. Și văzu Dionisie, privindu-l pierit, văzu cum buza de sus i se mișca laolaltă cu barba roșiatică, deslușind din gura tînărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să-i dea de știre: „Oh, fii binecuvîntat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie: „Cine ești?“ cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și ăsta era tot vis? Buzele acelea fremătînde și bărbia tremurătoare? „Decie nu e stăpînul meu!“ se pronunță el, așteptînd să audă răgetul leilor. Numai că iată, de cum Închise ochii să poată auzi mai bine răgetul leilor, chipul tînărului cu barba roșiatică se făcu nevăzut, iar deasupra sa se ivi iarăși denecuprinsul cerului. 17. Dintr-odată se lăsă o liniște deplină, care va spulbera sîcÎitoarele bocete și cîntări ale mulțimii; Încetase și scîrțîitul, smucitura roților prin hîrtoape: carul se oprise locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ani, și care li se alătura uneori. Se zicea că Nilus ar fi fost tatăl fetiței. (La ședințele de spiritism ținute de prietenii lui Nilus, fetița le slujea drept medium.) Îi vedeam deseori plimbîndu-se Împreună. Nilus era la mijloc, cu barba sa albă și lungă, Într-o rubașcă de culoare deschisă, Încins la brîu cu o funie, precum călugării. Cele două femei mergeau de o parte și de alta a lui, sorbindu-i vorbele. Fetița, Însoțită de mamă, se ținea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Necuratului. Într-o zi, un pluton de encavediști va bate În miez de noapte la porțile mănăstirii. Lanterna va lumina chipul părintelui Serghei, lipit de-o coastă de femeia lui și de cealaltă de soba caldă. Îl vor Înșfăca de barbă și-l vor trage din pat. Monarhul-protector care Îl salvase odată, de data aceea nu mai apăruse. Serghei Aleksandrovici Nilus va muri de infarct Într-un lagăr, la Începutul anului 1930, neaflînd niciodată că Antichristul său pregătise masacrul care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
din pricina folosirii majusculelor, de prozodia simboliștilor: „Dacă Îl veți Întîlni vreodată În Viață, mă Îndoiesc că-l veți suspecta de ceva, Întrucît nimic din Ținuta sa nu-i trădează menirea tenebroasă. Corpolent, dinamic, totdeauna cu un surîs pe buze, cu barba În formă de potcoavă, cu ochi vii, aducea mai degrabă cu tipul juisorului decît cu tipul rus, corintian. Indiferent de slăbiciunea sa față de micuțele pariziene, el era, fară Îndoială, unul dintre cei mai destoinici Organizatori din cîți existaseră În zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
proprietăți tămăduitoare și erau considerate plante cu virtuți de apărare împotriva răului: duhuri, moroi, cotoroanțe, muma pădurii etc. Alte plante strânse și păstrate de leacă erau mierea ursului, coada șoricelului, codelnița, floarea Paștelui, tămâia Maicii Domnului; altele, care conțineau otrăvuri - barba ursului, cucuta, capul șarpelui, mătrăguna (Bela Dona - care dilată pupila ochilor, folosită la țară în alte scopuri), măsălarița, ciumăfaia erau folosite cu precauție, cu asistența unei „babe doftoroaia”. Altele erau mai blânde, culese în mijlocul verii: cicoarea, cimbrișorul, osul viu, drobița
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]