2,324 matches
-
cu îngrijorare. Ana făcu semn cu ochii: nu. Paznicul intră în sanie și întrebuință de două ori biciul. Încet, băiete. Culi întrebuință biciul și a treia oară, și a patra oară. —Of! Dumnezeule Doamne! se jelui maică-sa. Culi întrebuință biciul a cincea oară și se uită spre dealuri cu fălcile strânse, scrâșnind. Calul se poticni iar în mlaștini de izvoare. Așa au mai mers un ceas și încă unul. Cătră ceasul al unsprezecelea, soarele se stânse în neguri și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă boteze, dându-mi numele de Maddalena; tata îmi spusese Iudita. Deși eram tristă că-mi pierdusem ființele cele mai scumpe, mă feream să-mi blestem soarta, din moment ce mâncam pe săturate, învățam să citesc și nu încasam nici o lovitură de bici nejustificată. Până când a murit binefăcătoarea mea. Înlocuitoarea ei era fiica naturală a unui grande de Spania, închisă acolo spre a ispăși greșeala alor săi și care nu vedea în mânăstirea aceea frumoasă decât un purgatoriu, atât pentru ea, cât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
privește, am răspuns pe același ton și cu un gest de agasare evidentă: — Nu ne mai putem aduna între noi, Medici, fără să nu ni se alăture și poporul! De data asta, râsul lui Giovanni răsună ca o plesnitură de bici, iar mâna îi căzu pe spatele meu într-o vajnică palmă amicală. Râzând la rându-i, Guicciardini trecu imediat la evenimentele zilei: — Tocmai am primit un curier de cea mai mare importanță. Regele Francisc va părăsi Spania înainte de Miercurea Cenușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că au fost violate călugărițe pe altarele bisericilor înainte de a fi sugrumate de pedestrașii germani cuprinși de veselie? Mi se va da crezare dacă voi spune că mânăstirile au fost devastate, călugării despuiați de veșmintele lor și siliți sub amenințarea biciului să calce în picioare crucifixul și să proclame că se închinau lui Satana Blestematul, că manuscrisele vechi din biblioteci au alimentat imense focuri de bucurie în jurul cărora țopăiau soldați beți, că nici un sanctuar, nici un palat, nici o casă n-a scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
împungeau doar și se fereau de el. Daga lovea de fiecare dată în gol. Când unul dintre cei trei se afla în primejdie, altul îl ajuta, și în scurt timp Antonius să prăbuși epuizat, fără suflare. O nouă lovitură de bici - bărbatul mascat era tot în spatele lui - îl făcu să se ridice furios și să se repeadă înapoi, spre adversarul cel perfid. Încă o dată lanțurile îl împiedicară, încă o dată căzu, încă o dată bărbatul mascat îl biciui, obligându-l să se apere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ridice furios și să se repeadă înapoi, spre adversarul cel perfid. Încă o dată lanțurile îl împiedicară, încă o dată căzu, încă o dată bărbatul mascat îl biciui, obligându-l să se apere cu disperare. Singurul mod de a evita teribilele lovituri de bici era să lupte cu cei trei bărbați înarmați din fața lui, care, asemenea unor porți închise, îl împiedicau să ajungă la altar. Încercă să pătrundă cu forța printre ei, dar fu împins înapoi. Se prăbuși iar. Doi oficianți se apropiară să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu ochii ațintiți la bărbatul mascat care era gata să-l lovească din nou. După două ore, acoperit de sudoare și amețit de efort, Antonius nu-și mai simțea trupul, doborât de oboseală și de durere. Era când șfichiuit cu biciul, când udat cu găleți de apă înghețată. Nu-i era îngăduit să leșine, nu-i era îngăduit decât să se ridice, să cadă, să se ridice iar. Era încă noapte; mai erau două ore până la ivirea zorilor. Cineva făcu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bărbați își domoliră atacurile. Antonius se ridică. Acum vedea doar pânza albă, foarte aproape de el. Spectatorii dispăruseră. Adversarii erau un detaliu neglijabil, un fel de energie invizibilă care îl respingea, dar nu îl rănea. Focul îl simțea în spate, în biciul care-i amintea de inviolabilitatea organismului său, deșteptând durerea aceea bine dozată, niciodată destul de intensă ca să-l facă să se prăbușească, dar nici ușor de îndurat. Loviturile de bici deveniseră o obsesie. Nu avea altă cale de ieșire decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
respingea, dar nu îl rănea. Focul îl simțea în spate, în biciul care-i amintea de inviolabilitatea organismului său, deșteptând durerea aceea bine dozată, niciodată destul de intensă ca să-l facă să se prăbușească, dar nici ușor de îndurat. Loviturile de bici deveniseră o obsesie. Nu avea altă cale de ieșire decât să ajungă la altar. Furia lui Antonius își schimbă deodată ținta; nu se mai îndrepta împotriva bărbaților înarmați sau a bărbatului mascat din spatele său. Rămase nemișcat, mânios pe el însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îndepărtare a lui Vitellius. Zeii te vor ajuta. Antonius era prea emoționat ca să poată răspunde. Nu întrebă ce putere supranaturală îl convinsese pe Proculus să-l ajute pe Valerius. Maestrul luă sacul. — Diseară pornesc spre Augusta. PARTEA A TREIA 26 Biciul îl lovi peste picioare. Apoi, din nou, îi simți mușcătura pe spate. Prăbușit la pământ, Valerius se chircea de durere, mușcându-și buzele să nu strige. Ridică-te! urlă instructorul. Ridică-te și aleargă! Trebuie să devii rapid ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
așa își jurase în momentul când intrase în locul acela. Răspundea durerii fizice prin tăcere. Se ridică. În jurul lui, în marea curte interioară a vilei destinate pentru Ludus, sub cerul cenușiu, alți bărbați pregătiți să devină gladiatori se antrenau, îmboldiți de biciul instructorilor, care îi loveau dacă încetineau ritmul, se împiedicau sau cădeau, așa cum i se întâmplase lui când fusese obligat să alerge repede, dar cu pași mici. Asudat, cu picioarele și spatele arzându-i din pricina loviturilor primite, îl privi pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spatele arzându-i din pricina loviturilor primite, îl privi pe cel aflat în fața lui: era înalt și slab. De mulți ani îi antrena pe cei care luptau în arenă. — Ajunge, Hyrpus. — Eu spun când ajunge. Instructorul continua să lovească pământul cu biciul, aproape de picioarele lui Valerius. — Rețiarul va alerga în fața ta, iar tu trebuie să-l ajungi. Așa spune și numele tău, secutor. Trebuie să fii iute de picior, dar să ai și creier. Fiindcă în timp ce-l urmărești, trebuie să calculezi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
În copilărie, teama provocată de zbaterea plămânilor în căutarea aerului îl împiedicase să sară în ajutorul lui Salix. Oare nu fusese îngrozit când gărzile lui Vitellius începuseră să-l bată sau în timpul antrenamentelor cu Hyrpus, când îl chinuiseră loviturile de bici și cleștii? — Povestește-mi despre moarte. Încerc să înving moartea îngrijind bolnavii. E un adversar puternic. Revăzu chipul palid al Velundei pe când o ținea în brațe, moartă. — Moartea... Ce pot eu să-ți spun despre această imensă taină care ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
l-a susținut pe Brutus împotriva lui Caesar și pe Marcus Antonius împotriva lui Augustus... Nu uita asta. Și apoi l-a susținut pe Vitellius împotriva lui Otho... Nu uita asta, mai ales! Glasul lui Antonius era șfichiuitor ca un bici. Ei bine, ce s-a întâmplat? — ...un oraș cu case cu o arhitectură superbă, plin de temple, sanctuare, piețe și școli faimoase... La Cremona a învățat și poetul Vergilius... — Ce s-a întâmplat? întrebă din nou Antonius. — Ei bine, Antonius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
răspunse ea, fără ca vocea ei să fi suferit vreo modificare. Cam ce ți-ai dori? — Ia să vedem? Ce ai de oferit? — Simplu, franțuzește, englezește, grecește, turcește. Sau Jumi-Juma. — ... Ce-i aia Jumi-Juma? Simplu cu franțuzește. — Ce e englezește? — Cu bice și lanțuri. — Cum e turcește? Nu, nu-mi spune. Păi, să-mi faci, ăăă... Cred că vreau să mi-o iei la labă. — Laba? se încordă She-She. Okay. Dacă așa vrei. Și cum vrei să ți-o fac? Gol cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a urmat o vreme când au început să piardă și ei, dar acum s-au întors la timpurile când erau mereu învingători. Eroii, eroii nu pierd nici o bătălie, decât dacă au de luptat cu zece tipi, înarmați cu cuțite și bice, iar el e bolnav, și mama lui pe moarte, și soția lui gravidă, și... — Da, te-am citit, a spus Martin. — Și, chiar și așa, vor câștiga în viitoarea bătaie. — Atunci, să încercăm așa. Lorne îl lasă pe Spunk să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sesizam mugetul greu al lanțului care tăia aerul, și șuieratul de oțel topit când fierul spărgea botul și spinările mașinilor prinse în blocaj, care urlau și se ghemuiau ca niște animale ce se zvârcoleau îndurerate în grajd sub izbitura de bici. Ne-am apropiat. Prin cacofonia bubuitoare se strecura acum chițăitul, ciripitul excitat al sirenelor, și iată doi polițiști dolofani care traversau strada în fugă. Și-au făcut apariția, ținându-și armele strâns. Maestrul lanțului a rămas neclintit, descriind cercuri largi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
două ori mai erotic. Era cea mai bună, iar dacă ea își subevalua harurile polivalente, personalul ei nu făcea așa ceva. în rarele ocazii când lucra și Iocasta, se adunau pe lângă orificiile de observație din pereții camerei ei, ca să învețe. Sunetul biciului nu putea fi confundat. Venea de la ușa în spatele căreia „Bum-Bum“ de Sade țipa din toți plămânii. Vocea ei flămândă bâiguia ceva despre un vătrai înroșit în foc, iar Iocasta trecu mulțumită mai departe. Bum-Bum era marea favorită a lui Flann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Sanmartí recurgea la toate șiretlicurile pentru a intra În vorbă cu mine. — Mi s-a spus că soțul tău, Moliner, e scriitor... Poate l-ar interesa să scrie o carte despre prietenul meu Fumero, pentru care am și titlul: Fumero, biciul crimei sau legea străzii. Ce zici, Nurieta? — Vă mulțumesc din suflet, domnule Sanmartí, Însă Miquel prins cu un roman și nu cred că poate În clipa asta... Sanmartí rîdea În hohote. — Un roman? Pentru Dumnezeu, Nurieta... Dar romanul e mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și o jerbă de flori și o panglică tricoloră cu inscripția: „REGRETE ETERNE. PRIETENII NU TE VOR UITA...”. La remarca lui Bikinski că pe panglici tricolore nu se fac inscripții mortuare, Noimann dădu a lehamite din mână. Birjarul pocni din bici și trăsura se puse În mișcare. „Nu mi-ați dat adresa”, strigă În urmă omul cu joben, Întorcându-și pe jumătate fața Înspre masă. „Drept Înainte”, Îl Îndrumă stomatologul. „La cimitir...” „Care?” zise omul cocoțat pe capră. „Eternitatea. Acolo veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și femeia-șarpe a lui Oliver era uluitoare. Amândouă posedau același cap feroce, doar corpul diferea ca Înfățișare. Unul semăna cu o spirala unei galaxii aflată În expasiune, a doua cu o lume prăbușită În propria-i nimicnicie. Birjarul pocni din bici și brișca se smulse iar din loc, scrâșnind din roți printre cioburile de sticlă mărunțite și dopurile de bere aruncate printre mese. Cravata și trabucul Început se lăfăiau Între jerbele de crini... Noimann se așeză din nou la locul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Nu era totuși nevoie de martori când era vorba de orgii sentimentale... Papil putea face pe rățoiul Donald și În „plomba” lui. Putea toca liniștit mărar pe timbre, fără să-l deranjeze cineva. „Cătușe din pluș, atingere de catifea Lila, bici de piele din colecția Rolls Royce, vă pot satisface cele mai secrete fantezii În materie de sex...” Biciul Îl folosise el sau Satanovski? Sau distinsa domnișoară arhitect Îi biciuise pe amândoi, altoindu-i, rând pe rând, ca pe niște armăsari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și În „plomba” lui. Putea toca liniștit mărar pe timbre, fără să-l deranjeze cineva. „Cătușe din pluș, atingere de catifea Lila, bici de piele din colecția Rolls Royce, vă pot satisface cele mai secrete fantezii În materie de sex...” Biciul Îl folosise el sau Satanovski? Sau distinsa domnișoară arhitect Îi biciuise pe amândoi, altoindu-i, rând pe rând, ca pe niște armăsari năbădăioși ce scot foc pe nări, pe sfârcuri, pe subsuori și prin alte locuri mai sensibile?! Noimann se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
privi ciudat. „Orice bărbat face asta”, zise el. „Atunci orice bărbat e o femeie”, făcu celalalt. Cravașa de aer lovi crunt. O dată, și Încă o dată, și Încă o dată, partea dorsală, conturată În aer, a penitentului... „O”, exclamă el din nou, „biciul dumneavoastră e ca o binecuvântare de la Domnul... Mai loviți-mă o dată, o, Încă o dată, aici, aici, În părțile cele mai moi... Esențiale... Așa, așa...” „Continuați, continuați”, icni cinicul. „Prin urmare, aveți Înclinații ciudate. Sunteți mai puțin bărbat și mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
într-un genunche Și te pune-ntr amândoi, C-așa-i jocul pe la noi, Uite-așa și uite-așa, Joacă și nu te lăsa!” Veselia generală fu întreruptă pe neașteptate. Cu toții ascultau atenți. În pragul casei se auzeau pocnete de bici și sunetul buhaiului, împreună cu plugușorul cântat de o ceată de oameni mari. Era timpul când gospodarii porneau cu uratul pe la rude, pe la vecini, să se bucure împreună de sărbătoarea Anului Nou. Mama și tata i-au invitat pe oaspeți în
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]