KorAP: Find »[drukola/base=blând & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...417 >

10,418 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619

culoare, cu metodele numite concentraționare, cine ar fi vinovat de un asemenea text? Autorul sau istoria? De partea cui ar fi imoralitatea? Și încă, nu cumva, pe lîngă o astfel de carte, Principele ar păli? Apărîndu-ne azi ca o doctrină blîndă, deloc cinică, ba chiar umanitară? A trebuit să se consume istoria secolului nostru pentru ca Principele să nu mai pară "pernicios" și "scelerat", cum era considerat în însemnările marginale ale cititorului princiar Nicolae Mavrocordat, cel care deschide secolul fanariot al istoriei

by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
sau nu să-și păstreze faima printre soldați. Cauzele mai sus arătate au făcut ca Marcus, Pertinax și Alexandru, care au dus o viață modestă, au iubit dreptatea, care au fost dușmani ai oricărei cruzimi și plini de omenie și blînzi, să aibă cu toate acestea, afară de Marcus, un sfîrșit trist. Numai Marcus a trăit și a murit bucurîndu-se de toate onorurile, pentru că numai el a urmat pe tronul imperial prin drept de moștenire, așa încît n-a avut nevoie să

by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638

nu mai este primordial. Recurgerea la forță nu mai este adaptată unei lumi caracterizată prin cucerirea unor părți ale pieței și prin interdependența statelor. Fenomenul de globalizare a transformat exercitarea puterii. De acum înainte, ceea ce se numește soft power (putere blândă, de seducție sau de atracție), fondată pe elemente intangibile precum valorile culturale, ideologia sau instituțiile, câștigă în fața a ceea ce numim hard power (putere de constrângere, de comandă, de coerciție), bazându-se pe elemente tangibile ca forța militară sau ponderea demografică

Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743

Între inițialele onomastice E și A. Reunite, cele două inițiale dau genericul pronominal și personal al feminității, o dau pe EA divizată În două personaje: o funcționară publică, E, arogantă, volubilă, irascibilă, altitudinară, dar vulnerabilă, și o voluntară, A, curioasă, blîndă, meticuloasă, senzuală, cooperantă, dar sceptică. Corespondența lor e amorsată de apariția neașteptată și absurdă În sine, În raza lor de confort existențial, a unuia, Ruba, episod care o determină pe E ca, pe lîngă Înaltă birocrată, să devină și tînără

O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844

câmpul galben-auriu, cu grâul copt în căldura verii, cu maci și albăstrele cât vedeai cu ochii. Și atunci, se întrebă tatăl, cum de era așa de întuneric și frig în casă ?! În colțul dinspre răsărit, sub ștergarul alb, icoana lumina blând. Ar fi trecut spre copil era atât de frumos acolo sau spre mama era și acolo frumos. Dar cum făcea un pas, negura din jur făcea și ea un pas. Era prizonierul negurii. Și atunci a înțeles: fără să știe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
sau spre mama era și acolo frumos. Dar cum făcea un pas, negura din jur făcea și ea un pas. Era prizonierul negurii. Și atunci a înțeles: fără să știe, fiecare își făcuse propria zi cu gândul lui. Cu glasul blând, tatăl murmură : iartă-mă ! Și, iată, un petec de cer albastru se desenă în negură, apoi încă unul și încă unul negura arăta acum ca un fagure cu cer albastru. Reuși chiar să treacă prin ea. De cealaltă parte, viscolul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
sprijinea într-o cârjă mai înaltă decât el. Glasul se amesteca în vuietul furtunii și răbufnirea de vânt îl făcu să se clatine. Femeia îi făcu loc să intre. El rămase în prag și ridică ochii spre ea. Erau căprui, blânzi, adânci și calzi plini de bucurie și pace își spuse femeia. Și nu se mai întrebă ce caută un bătrân, pe o vreme ca asta, în cea mai îndepărtată casă de pe țărm. "Vreau lumină ca să ajung la soția mea", îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
spun și vouă: numele acela e Iisus." Și în timp ce-L șoptea, apa din havuz încetă să mai susure... era liniște și se făcuse lumină și un val de bucurie trecu prin noapte și noaptea se făcu de mătase, dulce și blândă... "Iisus..." repetă, dus pe gânduri, trandafirul deșertului. "Aaaa, dar trandafirul deșertului e doar o floare roșie și... ha-ha! otrăvitoare pentru oameni! Cum poți fi tu asta?!" continuă smaraldul. Când a plecat furios de lângă El, diavolul s-a înțepat în picior

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
cât putea să se facă de mic un câine ciobănesc) și când se uitară la el nu le veni să creadă : lacrimi mari i se rostogoleau pe bot și se uita în sus, cu ochii lui negri, rotunzi, mari și blânzi, undeva, peste umărul bătrânului. Îi părea rău, în inima lui de câine, că n-a putut să meargă cu bătrânul. Fiindcă el știa demult ceea ce copiii abia acum aflaseră : somnul și hrana, bucuria și îndestularea vin de acolo, din bucățica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
noastră, despre mama, despre frații mei, știa totul și despre foc, doar ați văzut că l-a făcut să ardă uite-așa, deodată, doar fiindcă a vrut! Tăcea. Se uita așa, cu capul plecat ușor spre umărul drept, se uita blând, bun, adânc și iscoditor, nu ca să te certe, ci doar să te ajute. Atunci am prins curaj, fiindcă dacă tot vroia să ajute, atunci să mă ajute! Și repede, dacă se poate! "Ehei, pentru asta îți trebuie răbdare!" Dar am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
e în ceruri, te-a vindecat... Rămăsesem fără glas. Când te-am întrebat ce vrei tu să faci în cer, știam ce cauți. Acum ai înțeles? Și mă privi iarăși, cu ochii lui adânci ca marea pe-nserat, buni, iscoditori și blânzi. Ai înțeles? Da, înțelesesem. Așa cum auzisem prin sat, Împărăția Lui Dumnezeu e aproape. Și de asta o căutam. Dar Împărăția Lui Dumnezeu, e aproape, e atât de aproape... fiindcă e aici, în sufletul meu și eu sunt acum în Împărăția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
și valurile tac, când se ridică soarele și lumea vine să-L asculte, când nu toți cei care-L ascultă înțeleg sau vor să înțeleagă dar nu pot, numai că liniștea aceea rămâne pentru toți și se face dulce și blândă, și plină de lumină și că tot ce avem de făcut e să împărtășim liniștea aceea cu toți... acela e rodul nostru. Fiindcă atunci e bucurie și lumină și simțim iubirea Lui și noi înșine ne iubim, fiecare pe fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
picioarele și mi-am pus capul pe genunchii lui. Nu mă săturam uitându-mă la el ! Cred că știa toate prostiile pe care le făcusem și asta, cu scara -, dar nu era dojană în ochii lui, era ca un soare blând care mă scălda cu totul și eram bucuros și liber că, dacă aș fi avut aripi, aș fi zburat sus, sus de tot... iar el vorbea și din când în când mă mângâia și iarăși vorbea... Soarele luneca spre asfințit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
amintesc decât ochii. Avea ochi de lumină, o lumină verde-albastră, ei înșiși erau lumina o lumină verde-albastră, așa i-am văzut în somn, era la început doar o lumină albă, nesfârșită, ca a soarelui de amiază, care inunda totul, dar blândă, mângâietoare, spre care lunecam plină de bucurie, apoi s-a făcut albastră-verde, unduitoare, ca o apă nesfârșit de adâncă și înmiresmată și atunci i-am auzit glasul : "Fetiță, scoală-te" și m-am căznit să deschid și eu ochii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
adâncă și înmiresmată și atunci i-am auzit glasul : "Fetiță, scoală-te" și m-am căznit să deschid și eu ochii și lumina se făcu mai mică, tot mai mică, până când n-am mai văzut decât ochii Lui nesfârșit de blânzi și adânci era Mirele meu: "Talita, kumi" 11, "Fetiță, scoală-te"." Încetase să mai plângă. "Uite, vezi îmi arătă mâna cum m-a prins de mână, mi-a lăsat și semn : într-adevăr, la încheietură, strălucea o pată roșie, cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-i spun că-mi place. I-aș fi răspuns, dar mi-am zis că nu se face să vorbesc cu străinii oricum ei nu-mi cunoșteau glasul și nu cumva să-i sperii. Nu de alta, dar era așa de blândă mângâierea aceea, că am adormit la loc ; n-a fost decât pentru o clipă, dar am visat... visul meu dintotdeauna : că mă născusem mânz și că stăpânii se minunau cât de frumos sunt... și spuneau că pe mine oricine o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
tare zdrențăroase hainele, dacă nici duminica nu-și dă jos pătura aia. Stătea și întorcea capul după fiecare. Sfânta Liturghie se sfârșise, oamenii ieșeau pe ușa bisericii, dinăuntru încă se mai auzea corul afară se făcuse deja cald căldura aceea blândă, care anunță ploaia de primăvară, cu cerul atât de jos, că ai fi putut să-l atingi cu mâna, cu aerul plin de mirosul pământului trezit la viață și care se uită cu ochii florilor larg deschiși și genele ierbii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Și uite-așa mă gândeam uitându-mă la el, când începu deodată să vorbească. De data asta, nu era o poveste. Ba chiar deloc. Aproape că era ca la școală, uite că ne pune întrebări. Și glasul lui, de obicei blând, acum... nu, nici vorbă ! Nu se putea să fie așa ! Era glasul lui... ca o mângâiere. M-am uitat repede la zarzărul de alături, să văd dacă nu cumva a înflorit, că doar glasul lui părea că ne mângâie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
arate el pe îngerași când vroiam noi ?! Mi s-au umplut ochii de lacrimi din cauza luminii cerului, desigur. Și tot de asta, când m-am uitat la fratele meu, l-am văzut ca din depărtare, într-o lumină dulce și blândă, învăluit în soarele dimineții... Era frumos fratele meu, dintotdeauna fusese cel mai frumos dintre noi, dar acum era dincolo de frumusețe, așa cum lumina e dincolo de orice înserare. * De asta n-am putut să cred când mi-au spus că l-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
să termin de spus, a început să cadă din nor... chiar ploaia; o ploaie adevărată, dar de lumină... ningea cu fulgi mari de lumină și totul era lumină... lumina aceea alb-strălucitoare, dar atât de albă și strălucitoare și bună și blândă, încât lumina soarelui părea umbră pe lângă ea... "Acesta este Fiul Meu cel iubit, de El să ascultați"... Ei, asta-i ! Știam că nourii fulgeră și tună, dar un nor care să-ți vorbească nu știam că există... Și totuși... era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Nu era rău Ursei ăsta, dar zicea și el așa, cu năduf, că alergase toată ziua după oi și acu' picase lemn de oboseală. Las' că-i trece, behăi ușurel Bălțata și adormi la loc așa era ea, bună și blândă, ca oaia. De asta și copilul ciobanului se ghemuise în lâna ei. Într-o parte el, în cealaltă mielul ei... Ce să-i faci, copii cu toții... Și frig, tare frig... Nici nu știu când am ațipit. Coborâse, așa, deodată, liniștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
m-a luat de mână. Mergeam toți patru, iar străinul le povestea de Moise și profeți și ce spun scripturile despre Mesia și că așa trebuia să se întâmple, exact așa, totul. Glasul Lui era când puternic, când duios și blând ca adierea primăverii, când plin de mânie ca vântul care sfărâma corăbiile din Tarsis, când... nu știu să vă spun, parcă toate glasurile și toate sunetele și zvonurile pământului și cerului erau în el... Îl ascultam toți fermecați... Sigur că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
parfum cum n-am știut vreodată că există, pe care-l simt curgând în jur, prin creștet, pe păr, pe haine lumină pe care o gust și e dulce în cerul gurii și cuvinte care se întrepătrund într-un susur blând, ca un izvor îndepărtat ici și colo îmi răsare câte un cuvânt, ca apoi altul să-i ia locul și tot așa abia asta nu pot să prind... dar am prins lumina... și nu-mi doresc altceva. Asta e ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-mi las surorile singure, iar eu să plec de acasă... ce avea să se întâmple cu ele?! Și uite până la urmă, chiar așa am făcut ! Plec spre El, uite-L în lumina de acolo, alb-sidefie, dulce și parfumată, dulce și blândă... dulce ca îmbrățișarea mamei, tandră, ca sărutul Martei (hei, parcă eu nu știam că ea ne săruta în somn și eu de-aia mă făceam că dorm, numai ca să mă sărute!), plină de curaj ca sărutul tatălui nostru... plină de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
an de tristețe, nu-mi ducea nimeni grijă. Stăteam acolo, lângă bătrân și nu mă înduram să plec. Mă ghemuisem lângă foc și mai așteptam ceva. Mă uitam pe furiș cum îi juca lumina focului pe chip: era aspru și blând, ars de vântul și soarele mării, părea că e o statuie de bronz, vechi de când lumea... privea nemișcat în zare... o fi așteptând să răsară luna, îmi spuneam... sau poate așteaptă pe cineva... dar cine putea să vină de dincolo de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]