2,555 matches
-
se întâmplă celui nelegiuit?” (Facerea 18, 23). În rugăciunile oamenilor lui Dumnezeu, lumea încetează să mai fie o entitate anonimă, fără carte de identitate. Lumea pentru care sfinții se roagă este întregul Adam, nenorocit și străin de cunoașterea lui Dumnezeu, blestemat în suferință și uitare. Lumea nu mai are o întindere geografică sau o istorie scrisă care s-ar cuveni studiată. Lumea este „întreaga suflare”. Monahul aduce în rugul aprins al rugăciunii jertfa lacrimilor pentru păcatele oamenilor. Fără să fie mișcat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de-a face cu mai mult decât o simplă întoarcere la epistemologia „slabă” a adevărului „non-manifest” (K. Popper). Citită în cheia revelației, logica comprehensiunii intersubiective dezvăluie ceva esențial pentru raportul infinit deschis dintre om și Creatorul care, în Eden, a blestemat singurătatea lui Adam. De ce, prin facerea Evei, Dumnezeu a făcut posibil dialogul înaintea căderii? Cum am putea diferenția între limbajul protopărinților cu Dumnezeu și, firește, limba folosită între ei? Era lumea paradisiacă guvernată de cunoașterea nemijlocită? Avea Adam o înțelegere
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ar putea risipi tristețea stearpă a sufletului fără povața celor îmbrăcați deja în „veșmântul veseliei” (Isaia 61, 10). În prezența luminoasă a Părinților înfiați de Domnul, neputințele și singurătățile noastre se risipesc. Frunzele smochinului care ne-a umbrit rușinea pălesc, blestemate de Cuvântul Tatălui. Revelația nimicniciei și a morții marchează „începutul deliberării mele”, moment în care „cuțitul se afundă cel mai adânc în rană”; este clipa „acceptării sau nu a căinței. E începutul vieții mele. Îmi joc aici soarta”. Pentru creștini
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și priveghere, biruind ispitele satanei. Mărturisindu-se, omul devine asemenea lui Hristos; viața întru dânsul se îndumnezeiește, iar inima caută numai spre luminișul duhovnicesc unde sfinții preaslăviți ai Domnului nu mai au nimic de ascuns. Smochinul fără roade a fost blestemat. Întemeiată pe taina botezului și pregătind comuniunea euharistică, mărturisirea redă omului o conștiință lărgită și o inimă plină de har, în care neputințele, greșelile, păcatele sau nevoile altora vor putea fi privite cu adevărată compasiune și dragoste: „După cum și Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
-i moartă, e numai prost dispusă, ori bolnavă, dacă nu chiar ipohondră și atît de indolentă, încît falca îi atîrnă moale în chingi, într-o atitudine dizgrațioasă, ca și cum ar fi un reproș viu adresat întregului trib, care desigur că-o blestemă printre dinți: „înțepeni-i-ar fălcile!“ în majoritatea cazurilor, această falcă inferioară, pe care un om cu experiență o poate lesne desface, este detașată și adusă pe punte, cu scopul de a se extrage din ea dinții de fildeș, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
împreună cu mîna care te ține? Nimic altceva! Nu ești în stare să spui unde anume va fi mîine la amiază stropul de apă sau firul de nisip și totuși, în ciuda neputinței tale, cutezi să scuipi în obraz soarele! Știință! Te blestem, jucărie zadarnică! Blestemate fie și toate lucrurile ce-l fac pe om să-și ridice privirea spre acele ceruri, a căror strălucire vie îl arde, așa cum ochii mei bătrîni sînt arși acum de lumina ta, o, Soare! Natura i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de lumina ta, o, Soare! Natura i-a pus omului ochii la nivelul orizontului acestui pămînt, nu în creștetul capului, cum ar fi trebuit să i-l pună, dacă Dumnezeu ar fi dorit ca omul să-i contemple firmamentul. Fii blestemat, sextantule! Și, trîntindu-l pe punte, adăugă: Ă Nu-mi voi mai călăuzi după tine drumurile pămîntești. Busola cea simplă și lochul cu saula lui, iată călăuzele ce-mi vor arăta în care punct al mării mă aflu! Da - răcni el
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
țara și chiar planeta întreagă îl închinaseră unui bătrân ce trăia ros de teama de a nu-i fi ucis pe cei ce puteau să-l ucidă. Slăvit sau urât, el se afla în inimile tuturor. Îl aclamau ziua, îl blestemau, într-un șușotit febril, la căderea nopții. Ei însă aveau privilegiul de-a nu-i evoca numele. De a se gândi la pământ, la foc, la apa plină de viață a torentului, ziua. Și de a se iubi și a
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
care acționaseră ucigașii în luminișul acela. Unii dintre cei îngropați aveau obrazul brăzdat de o lovitură de sabie, unul era decapitat, de parcă supliciul nu fusese de-ajuns. Nikolai își spuse atunci că îngropații de vii începuseră cu siguranță să-și blesteme dușmanii care se pregăteau să plece și provocaseră astfel măcelul. Urlaseră, de altfel, cerând să fie uciși, să nu vadă, la căderea serii, prudentele manevre ale lupilor în jurul capetelor lor lipsite de apărare. Nikolai își închipui țipetele acelea, reîntoarcerea soldaților
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
întreprindere de familie pentru cineast și pentru prietenul lui. Și, în calitate de buni vânzători, omul cel gras cu agenda-calculator și prietenul lui slab, cu voce categorică, ei, dar și dublurile lor omniprezente, nenumărate, trimiteau apeluri asurzitoare, îi înjurau pe indiferenți, îi blestemau pe increduli. Nu lăsau nici o clipă de liniște milioanelor de morți, reiterându-le chinul în fața camerelor de luat vederi, în paginile ziarelor, pe ecrane. În fiecare zi trebuia născocit ceva nou. Când era vorba despre chipul fals-pocăit al unui episcop
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
toate cazurile, are un efect eliberator. Este antiteza refulării. Aducerea pe lume a unui copil, atât cea reală, cât și cea simbolică, rămâne un proces dureros. În Geneză, din cauză că au mâncat din fructul pomului cunoașterii Binelui și Răului, Dumnezeu o blestemă pe Eva, și prin ea, femeia în general, făcând-o să nască în dureri. Există așadar în naștere o dimensiune punitivă. Totuși, după durere urmează aducerea pe lume propriu-zisă, care are loc cu bucurie, cu bine, cu o imensă fericire
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
pentru crucea lui Isus. Dar topoarele nu reușesc să se Înfigă În nici un copac. Doar cedrul multisecular primește să-i ajute, scuturându-și la pământ tocmai creanga de care se spânzurase În ajun Iuda. Când ceilalți arbori Încep să-l blesteme și să-i reproșeze „trădarea”, el dă următorul răspuns: „Tăceți și domoliți-vă, că nu pricepeți adâncul tainelor. Trebuia ca cel mai vinovat cu cel mai fără de pată să se Întâlnească odată; mila cea mai desăvârșită să se reverse peste
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
un ziarist român cu douăzeci de ani de meserie care n-a mâncat rahat! Asta a fost slujba noastră de atunci, mâncători de rahat. Acum suntem liberi. Minciunile se vând mai bine ca adevărul. O să te lovești în meseria asta blestemată de atâtea minciuni, încât o să ajungi să te întrebi dacă nu cumva toată viața ta e o minciună.” Cu o astfel de priză la contingent și cu darul replicii, pe care îl are, B. cultivă cu succes și genul dramatic
BARBU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285627_a_286956]
-
fără solemnitatea dramatică a celui dintâi, ba chiar ironic în punctarea mizeriei fizice a filosofului. Tema aceasta străbate mai toată lirica lui C. Poetul este un cântăreț al damnării luciferice, îngerul căzut în mijlocul semenilor ingrați. Ca un etern romantic, îi blestemă pe parveniți cu hohote de plâns și izbucniri de ură. Titlul cărții din 1995, Cu dragoste, cu patimă, cu ură, indică precis afectul în clocot ca „unealtă de producție” a creației. Poetul va pendula însă între postura de trubadur, atunci când
CAROLY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
Făt-Frumos și Ilenei Cosânzeana... Zâna Întunericului: - Nu mai ești fiul meu, ai devenit un muritor de rând de care râd copiii ! Paul: - Făt-Frumos și curtenii vă așteaptă la un praznic la Castelul Părăsit. Zâna Întunericului: Muritori nenorociți, am să vă blestem ! Paul: - Fluierul fermecat și buzduganul le dăruim muzeului orașului. Le puteți vedea când doriți Drum bun ! ( Muzică, fulgere, trăznete, întuneric. Când se aprinde lumina, Zâna Întunericului și Zmeul au dispărut. În scenă sunt Paul, Alina și Gigel ). Alina ( Deschide cartea
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
se abureau Înainte de a se prezenta la slujbă. În timp ce le umplea halbele cu bere, Lefty afla ce se Întâmplă În orașul de afară. În 1935 clienții lui sărbătoriseră Înființarea Sindicatului Muncitorilor din Industria de Automobile. Doi ani mai târziu, Îi blestemau pe gardienii Înarmați de la Ford, care Îl bătuseră pe liderul lor, Walter Reuther, În „Bătălia Pasarelei“. Bunicul meu nu lua partea nimănui În nici una dintre discuții. Treaba lui era să asculte, să dea din cap, să umple paharele și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
baza a doua? Poate că ar fi smuls pielea de zebră de pe scaunele de la bar. Le plăcea orice lucru african, nu? Nu era asta ultima modă? Sau vechea modă, care revenise? La naiba, n-aveau decât să ia pieile alea blestemate de zebră! Le-ar pune chiar el În fața magazinului, În semn de pace. Dar acum Milton auzi ceva. Clanța de la ușă, parcă. Ascultă. În ultimele câteva ore auzise tot felul de lucruri. Și ochii Îi jucaseră feste. Se ghemui În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
urmările măsurilor care au fost prezentate. Acum înțeleg de ce tu nu mergi la școală, Fernand, spuse Marius care vroia să creeze o atmosferă mai destinsă. Nu contează asta, Marius, l-a întrerupt Miroshi. Dacă Guvernul apucă să implanteze cipurile alea blestemate în corpul nostru, vor obține o societate bazată pe sclavie. Vor încălca dreptul la libera gândire. Nu va mai exista libertate. Libertatea nici acum nu exista, Kyhuo, a spus Fernand. Ce putem face noi? Cred că suntem singurii care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dacă nu mă înșel, iar eu nu mă înșel, continuă alarmată. Pricepi problema? Am nevoie de ajutor. Într-adevăr. Avea nevoie de ajutor, de elevi care s-o ajute. Cine? Răspunsul, după cum mi-am dat seama câteva clipe mai târziu, blestemându-mă că nu m-a dus mintea mai devreme, stătea chiar în fața mea, sub forma unui Aneriu Dutrumof care privea aparent preocupat crengile copacilor din fața școlii. Aneriu? Da? întrebă el, de parcă ar fi fost întrerupt dintr-o preocupare foarte interesantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
rămas? Brusc, își îndreaptă maiestuoasă bustul. Mâncarea nu e totul în viață. Mai e și pute rea. Asta o face să-și aducă aminte de scopul vizitei ei. Rămâne însă tăcută, absentă în aparență, dar așteptând un moment prielnic. Îl blestemă în gând pe doctor, care are mâncărimi pe limbă. Ar trebui să mai introduci în alimentație, mărite dominus, substanțe despre care se știe, fără putință de tăgadă, că nu pot pricinui nici un fel de vătămare. Bătrânul principe pare subit interesat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
unei statui, celălalt a unui personaj. Trio Fulcinius strânge din pleoape ca să-și dea seama pe cine 88 89 reprezintă. Nu reușește. Îl dor ochii din cauza culorii fundalului, un roșu aprins, extras probabil din cinabru. Influența zugravilor din Orient, îi blestemă în gând. Nu-i place stilul acesta înzorzonat care creează false perspective. Își plimbă privirea pe sus, acolo unde pereții sunt lăsați albi la el acasă. Aici însă, până și golul acesta este populat cu tot felul de coloane care
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vag pe cei prezenți: — N-am terminat încă aici. Silvanus sesizează aluzia. Morocănos, se dă un pas înapoi: Nu te mai rețin. Termină cu calicii ăștia și o să vorbim pe drum. Tiberius Nero ia aminte la aerul lui ofensat. Îl blestemă în gând, dar știe că nu se poate descotorosi de el. — Stai lângă mine, murmură, și o să plecăm împreună. Își plimbă apoi privirea peste musafirii rămași în sală. Îl desco peră pe Seianus, ascuns pe jumătate de statura impunătoare a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o cabină telefonică de afară, desfăcându-mi cei doi nasturi de sus ai pantalonilor micuți de dril, care acum îmi presează dureros carnea. Când formez numărul, îmi frec stomacul ca să încerc să dispersez durerea provocată de atâta mâncare, și mă blestem pentru că port o bluză albă și scurtă în loc să am pe mine o bluză voluminoasă care să-mi ascundă păcatele. ― Lauren? ― Am fost atât de îngrijorată! țipă Lauren în telefon. Nu-mi spune nimic acum, numai mișcă-ți fundul încoace. ― O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
vadă cum se urcă într-o mașină. Probabil că nu e un lucru tocmai rău, pentru că, până la urmă, de ce o urmărește el așa, nebunește? Ce i-ar spune dacă ar opri-o, dacă ar prinde-o din urmă? La naiba, blestemă el. Asta e, n-am s-o mai văd vreodată. ― Mersi că mi-ai împrumutat mașina, strig eu, aruncând cheile de la mașină pe masa din sufragerie. ― Nici o problemă. Ți-ai luat ce vroiai? ― M-am dus să mă uit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
noaptea pădurii de iese: Așa și speranța - c-un licur ușor, Cu slaba-i lumină pălindă, Animă-nc-odată tremîndul picior, De uită de sarcini, de uită de nori, Și unde o vede s-avîntă. La cel ce în carcere plânge amar, Și blestemă cerul și soartea, La neagra-i durere îi pune hotar, Făcând să-i apară în negru talar A lumii paranimfă - moartea. Și maicii, ce strânge pruncuțu-i la sân, Privirea de lacrime plină, Văzând cum geniile morții se-nclin- Pe fruntea-i
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]