1,501 matches
-
tema dreptului la sinucidere. Bătrânul Filip a renunțat de mult la meseria lui de avocat și lucrează ca un simplu comisionar. Duce flori și mesaje. "E mic de statură, mereu corect îmbrăcat, purtând chiar și în toiul verii un costum bleumarin de postav, lavalieră și melon. Chipul blajin nu-i reflectă vârsta. își face simțită prezența fie prin bocănitul blacheurilor pe piatra cubică a pavajului, fie prin mirosul înțepător de naftalină pe care-l lasă în urmă". Una dintre femeile căreia
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o afișau în stil de mușchetari la fiecare ocazie. Dar, vremea, mai capricioasă decât o fată, după ce înțepase câteva zile, astăzi venise mai dulce ca niciodată până atunci. Noica Dan își pusese tocmai astăzi un palton nou, o frumusețe, un bleumarin deschis, cu nasturi mari și negri de os. Cum era băiat frumușel și bine făcut, îl prindea de minune, și el nu lăsa să-i scape prilejul de a-l arăta băieților și de a primi laude, care de care
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
de flori ce străjuiau balcoanele. ― Le vedeți, mă, cum au venit îmbrăcate și coafate? spuse Stroe cu năduf. Ei, ce figură o să facem noi... și mai cu seamă ele, când or să ne vadă interpretând rolurile noastre antice, în uniforme bleumarin?! Dacă Barbă n-a vrut, că făceam eu rost de costume adecvate și de nițel decor, acolo, de la teatrul unde-mi fac ucenicia! ― Lasă, mă Stroe, că a știut Barbă ce face! spuse Moscu, care era înalt și gras. Hai
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
se așteaptă un profesor? Din clasa amuțită o clipă, izbucniră strigăte în cor: ― Ăăăă... Hai, mă, intrați mai repede, că de când v-așteptăm! Doamne, cum s-au schimbat băieții!... Unde sânt siluetele atât de frumos îmbrăcate pe vremuri de tunicile bleumarin?... Unde este părul lor bogat de odinioară? Unde, strălucirea ochilor, plini de vioiciune, de altădată?! ― Ce naiba ați chelit așa? Parcă v-ați vorbit să veniți fără păr! ― Dar tu ce cusur ai? ― Pe mine m-a ros pălăria, dar voi
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
urmă fiecare să se așeze pe traiectoria sa prestabilită. „Ei, și acum”, Își spuse el, „să Încheiem socotelile. Hei, chelner”, strigă el, ridicându-se de pe scaun, „te rog, nota de plată...” Auzindu-l, un tânăr picolo În cămașă albă, pantaloni bleumarin și papion la gât se desprinse din perete și se apropie cu pași repezi de masă. Când acesta Îi Întindea chitanța, privindu-l drept În ochi, inginerul simți nevoia să-i pună această Întrebare: „Nu-i așa, tinere, că dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
camerei verzi s-ar putea deschide și producătoarea de platou ar putea intra zicând că-i pare rău, dar trebuie să mai taie un invitat. Producătoarea se va uita la părul blond-strălucitor al fetei. Producătoarea se va uita la jacheta bleumarin a spilcuitului. Tipul care trebuia să intre în segmentul F a șters-o în momentul în care a intervenit scufundarea vasului de croazieră. Apoi tipa din segmentul E - Consultantă culori, scria în căsuța ei - a șters-o când era clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ÎN GÎNDURI ȘI PE SPINARE ÎI TRECURĂ FIORI RECI. CA O PLASĂ DE PĂIANJEN. ÎN JURUL LUI ÎNCEPU SĂ CREASCĂ TOT MAI MULT O VAGĂ LUMINĂ ALBĂSTRUIE, ȘI VĂZU CĂ ÎNTR-ADEVĂR ORAȘUL A DISPĂRUT. ÎI LUASE LOCUL O LUME NEPĂMÎNTEANĂ, BLEUMARIN, ȘI PLASE, PLASE ȚESUTE PE KILOMETRI ÎNTREGI. SE TRĂGEAU ÎNAPOI SPRE TAVANUL FOARTE ÎNALT ȘI DISPĂREAU ÎN ÎNDEPĂRTAREA ÎNCEȚOȘATĂ. SE RĂSPÎNDEAU ÎN TOATE DIRECȚIILE, TOPINDU-SE ÎN SEMIOBSCURITATE, CA NIȘTE LUCRURI DIN LUMEA SUBPĂMÎNTEANĂ. DIN FERICIRE, NU PĂREAU SĂ FIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
șoptește ceva în ureche, nu înțelege nimic, deschide ochii cu greutate, este tot pe plaja de la Manly, un tânăr cam de 35-40 de ani, înalt, chipeș, zâmbește prostește în fața ei. Stă ghemuit, e îmbrăcat ca un funcționar public, în pantalon bleumarin și cămașă bleu deschis. Nu înțelege încă ce se întâmplă, se uită în jur, se uită la tânăr, se uită la ea, înfășurată în sarong, cu picioarele dezgolite, sarongul îi subliniază goliciunea umerilor, subțirimea taliei, carnația viguroasă, pielea bronzată, își
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
se îndreptau spre grupul de oameni de la capătul cheiului, veniți să-i întâmpine pe noii sosiți, sunetul instrumentelor de suflat le-a trecut iar pe la urechi și când s-au apropiat, au constatat că era fanfara poliției - cu uniformele lor bleumarin cu șnururi albe la epoleți. Erau așezați pe două rânduri și cântau marșul „Kuwai-gawa“. — Ce de lume! Până și Takamori părea surprins. Apoi îi reținu privirea ceva din fața grupului. — Tomoe, privește acolo! Unei tinere, cu siguranță actriță, îmbrăcată după ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a luat vaporul ăsta... Cei doi au urcat pasarela și i-au arătat paznicului japonez permisul de acces pe punte. Interiorul arăta ca un hotel impunător, cu candelabre strălucitoare și picturi murale. Pasagerii străini și ofițerii superiori în uniformele lor bleumarin conversau în franceză. Dușumelele erau acoperite cu covoare groase și Tomoe simțea cum i se afundă tocurile în pluș. — Tomoe, spuse Takamori ștergându-și sudoarea de pe frunte. Trebuie să merg la toaletă. Nu mai pot... — Pentru Dumnezeu! Ți-ai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tot Întrebându-mă cu ce haine să mă Îmbrac la prima Întâlnire cu o femeie blondă și cu pielea foarte albă. Am probat mai multe cămăși și În cele din urmă mi-am ales o pereche de pantaloni din lână bleumarin și o cămașă albă din bumbac. Mă gândeam că trebuia să existe un serviciu de pază și protecție chiar și În acest hotel de categoria a doua care dădea spre Central Park. Nu părea deloc genul de hotel care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
sau poate cu toate ploile, cu toate razele ce i-au băut apa din frunză. Îmbrăcămintea lui Petru, sărăcăcioasă, inestetică, demodă, uzată. Două cămăși albastre, un pulover de lână, doi pantaloni de uniformă, o vestă, un training negru, un veston bleumarin, o scurtă bej, o pereche de bocanci soldățești, toate înghesuite într-o valiză. Ea îngerul său albastru, el conturul din care Dumnezeu a decupat cu foarfecele lumina în prima zi. O suferință comună nu implică neapărat o iubire comună. Suferința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
simțea o batjocură mocnită. Era drăguță, cu aerul ei de puștoaică râzgâiată și sexy. În haine civile ar fi putut să treacă drept o fată de 20 de ani, dar, cu cele două codițe ale ei, îmbrăcată cu fusta lungă bleumarin, cămașa albă, jacheta din piele maro a BdM - Liga Fetelor Germane - și încălțată cu ghetele solide, am bănuit că nu avea mai mult de 16 ani. — O să mă uit să văd ce pot găsi, i-am zis pe jumătate amuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fetei moarte. — Hei, ce e asta? Mă înșală ochii sau ceea ce văd în fața mea este o bluză pătată de sânge? zise el. — Pare să fie uniforma ei BdM, am spus, urmărindu-l cum scoate întâi bluza și apoi o fustă bleumarin. Cât de frumos din partea amicului nostru să ne trimită rufele ei! Și asta exact când mă gândeam că devine un pic cam prea previzibil. Mai întâi un telefon anonim la Alex și acum asta. Adu-mi aminte să-mi consult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de obicei, silindu-se să nu bată prea tare la ochi. Primesc imediat cheia. Italia vorbește cu bărbatul la la recepție. Apar doi colegi, ne salutăm. — Sauna este deja caldă sau trebuie să aștept? o întreb pe fata cu vestă bleumarin care îmi înregistrează cartea de identitate, o scuză să mai rămân acolo. Bărbatul din fața Italiei parcurge cu creionul în mână lista rezervărilor. Ea se întoarce spre mine cu o privire pierdută. Mă apropii. — Este vreo problemă cu colega mea? Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
gândurile somnoroase care vagabondează plăcut, îmi vine în întâmpinare un copil ciung. Elsa a stins lumina. Și eu dorm, dar nu adânc. O aud pe mama ta strigând: „Blestematule, dă-mi înapoi picioarele lui! Dă-mi-le!“ Atunci, în apa bleumarin a nopții, visez ceva teribil. Se face că mă duc în hol, iau bisturiul din geantă și mă evirez. Apoi deschid fereastra și arunc bucata aceea de carne pe trotuar, unei pisici, Italiei, dacă este acolo. Uite, Buruiană, prinde-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
își ține coatele sprijinite de pernă și privește fâșiile de plastic ale perdelei de după care apar. Te odihneai, scuză-mă. Nu, eram trează. Mă apropii și mă așez lângă ea pe patul fără cearșaf. Italia e îmbrăcată cu o rochie bleumarin, pe gât, care nici nu pare să fie a ei. Pare o rochie a Elsei. Nu și-a scos pantofii, își sprijină picioarele încălțate de salteaua goală. Pantofi eleganți de culoarea vinului. Își ține gâtul întins și lung vârât între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pe Italia mai mult decât ar fi trebuit. Câte nopți? Italia a mâncat doar câteva linguri de supă. Îi priveam întunecimea părului tuns scurt, cu care nu mă obișnuisem încă, chipul slăbit, făcut din scobituri și mici umbre, și rochia bleumarin, pe gât; părea o călugăriță fără văl. Îi turnasem un pahar plin cu vin și o obligasem să ciocnească, la care ea răspunsese apropiind paharul de al meu fără să-l ridice, un clinchet jos pe fața de masă. Prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
grav. De lângă perete, spatele Italiei alunecase din nou în jos, chipul ei gri ajunsese între perne. — Să mergem. — Lasă-mă să dorm. Am luat-o în brațe, nu era deloc grea. Pe pat rămăsese o pată albăstrie, din rochia ei bleumarin ieșise culoarea. Am traversat coridorul și am început să lovesc cu piciorul în ușa de sticlă pe care era o tăbliță cu inscripția: privat. Femeia ieși însoțită de un băiat cu privirea năucă. — Spitalul! am strigat. Unde este spitalul? Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mă întorc la poveștile astea. Numai că atunci când bei prea mult nu poți să nu urinezi. Și se urinează într-o gaură, în care totul dispare, sau pe un zid care nu ne cunoaște. Case din piatră, case cu faianță bleumarin, blocuri joase, balcoane mici cu balustrade subțiri. Vieți modeste se perindau dincolo de geamurile întunecate. Toți își întorceau capul după automobilul funerar, unii cu un gest superstițios, alții făcându-și cruce. Se întorceau copiii care jucau mingea în piețele prăfuite, femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ridurile adânci de pe frunte, din jurul gurii și al ochilor — îți dădeau impresia de înțelepciune și experiență de viață, nicidecum că ar fi o problemă ce trebuie rezolvată la chirurgul estetician cu prima ocazie. Până și puloverul de pe el — o jachetă bleumarin veche de treizeci de ani, cu petece din piele la coate și nasturi din lemn — părea cumva mai inteligent decât puloverele pe care le poartă majoritatea bărbaților în ziua de azi. Stătea în prag, lângă pian, și se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
afișeze cu ostentație. Leigh îi urmase întotdeauna cu grijă indicațiile, dar azi — când ar fi trebuit să conteze cel mai mult — nu s-a îndurat să-și pună costumul negru cu pantaloni. Sau pe cel gri cărbune. Sau pe cel bleumarin. Nici bikinii ei obișnuiți, din bumbac, nu păreau de ajuns; și-a pus în schimb o pereche de tanga strech roz aprins și un sutien asortat care ridica puțin și nu ascundea nimic. De ce nu? și-a zis ea. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
au privit cu indiferență, apoi s-au dus să se sprijine în coate de parapetul aleii și păreau în întregime absorbiți de contemplarea cheiurilor goale și pustii. Aveau amândoi aceeași statură, erau îmbrăcați la fel, cu pantaloni albaștri și tricouri bleumarin cu mâneci scurte. Ziaristul s-a îndepărtat puțin, apoi s-a așezat pe o bancă și putea acum să se uite la ei în voie. Și-a dat atunci seama că fără îndoială nu aveau mai mult de douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să afle prin ce mi-e dat să trec. Ne-am plimbat pe jos până în sătucul din apropiere, să cumpărăm câte ceva. Când am ieșit din casă, au apărut doi italieni bronzați înfricoșător. Erau îmbrăcați la fel, cu jachete de aviatori bleumarin, pantaloni închiși la culoare și ochelari de soare. Amândoi aveau în urechi căști miniaturale. Păreau atât de antrenați, încât aș fi putut să jur că și-au petrecut toată viața în sala de gimnastică Crunch de pe East Thirteenth Street. Bodyguarzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
cu Ali MacGraw, care i-a provocat o depresie legată de modă, Julie refuza să se mai îmbrace în ton cu o temă anume. Nici eu nu prea aduceam cu o venețiană, dar toată viața așteptasem rochia de seară drapată, bleumarin, pe care mi-a trimis-o Carolina. Ar fi fost o tragedie să trebuiască s-o returnez. —AAAS? am întrebat nedumerită, căci uneori vocabularul lui Julie e mult prea abreviat pentru mine. Aceiași actori, altă scenă, îmi explică, afișând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]