4,944 matches
-
sosească și să descopere ofranda depusă. Altele ar fi râs de nebun și ar fi aruncat iarba sau pietrele. Lysia Verhareine le strângea încet, în timp ce elevii adunați în fața ei contemplau fără să facă o mișcare obrajii ei îmbujorați și părul blond care bătea în culoarea ambrei, apoi le ținea în palmă, de parcă le-ar fi mângâiat și, odată intrată în clasă, depunea florile sau iarba într-o vază micuță, de ceramică albastră, care imita forma unui pui de lebădă, și pietrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
am putut vedea. Era într-o stare de prostrație, așezat într-un colț al camerei, cu genunchii la gură, și își legăna întruna capul, în timp ce cânta. Era prima dată când îl vedeam. Părea mai tânăr decât era. Avea un păr blond și ochi albaștri ațintiți în pământ. Nu știu dacă m-a auzit venind, dar când i-am vorbit, nu a părut surprins. — Tu ai ucis-o pe micuță? l-am întrebat. Se opri din cântat și, fără să ridice privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să nu mă vadă bătrâna, căpățânos cum eram, începusem să mă spăl singur, Romanița a înțeles din prima că sunt copt, uite c-a mea e altfel, și mi-a arătat de sub fustă o pizdă cu câteva fire de par blond, ia bag-o tu aici, se crăcănase pe iarbă, în spatele ei era, rotundă, pădurea, îi vedeam fetei vaginul umed și roșu, labiile care respirau ademenitor și cald, m-am uitat mult timp în pizda ei, am mângâiat-o timid, copilărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fi în direct, va depinde de actriță)... Am făcut tot ce-a fost posibil. Eram singură. Măritată și singură, sună bine, nu?... Am auzit despre el că trăiește cu o ziaristă tânără, că-i plac tinerele, o aia numai picioare. Blondă, înaltă, dezghețată foc, 25 de ani, locuia într-o mansardă închiriată, pe undeva prin centru. I-am văzut și poze printr-o revistă, ea, în fața patului din fier forjat, îmbrăcată divin: furou negru, sutien și chiloți albi, declarând că ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
început să se poarte aproape cu dispreț, să dispară, să mintă, începeam să mă uzez prin consum, cum spunea soțul meu odată. Într-o zi, m-am dus la el și am găsit în baie niște clame, fire de păr blond, smacuri. I-am făcut o scenăăă... (Pe ecran, în timp ce actrița vorbește, se derulează imagini din ceartă, unghiul filmării o arată pe ea cu smacurile, clamele în mână, strigă - ar trebui o muzică dulceagă, în contrast cu nervii și dinamismul scenei... totul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pentru Rita și pentru sarcina ei care s-a pierdut, mi-a luat Dumnezeu copilul, poate chiar am niște păcate. Că Dumnezeu ia copiii celor care greșesc. Am să-ți povestesc odată și de Ani, că semeni cu ea, tot blondă, tot ochi albaștri, tot subțire la trup. Poate și asta mă ține lângă tine, o văd pe Ani de fiecare dată, o sărut pe Ani de fiecare dată. Nu te superi, nu? Așa că, nu te mai da de ceasul morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în cafea, s-o trag de limbă, aș fi aflat multe, v-aș fi zis, că totdeauna vă zic totul, așa sunt eu, dar să știți că nu era cu domnul, simt eu asta, era prea urâtă cu părul ăla blond și ochii ei albaștri, slabă și înaltă, la mine, în satul meu de lângă Bacău, în Burdusacii mei, de-a lungul apei Zeletinului, încă de la Ștefan Vidră, primul meu străbun, un boiernaș, doamnă Loredana, nu prea știu despre el, prin toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Maestrul, ai să mă întrebi. Ei, de unde?, de la Facultate, că pe toate ne-a știut de la Facultate, de la admitere, o apucase să dea la teatru, la 20 de ani să dea la teatru, o puștoaică, doar părul ăla lung și blond de capul ei, dar nu mi se părea lucru curat cu fata asta, a intrat din prima, când la teatru trebuie să încerci de mai multe ori, să iei ore, și ea... Vaca Domnului!, cică scria poezie (în proză s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
niște casete video în birou, și, plictisit de oameni și de praf, bărbatul înalt, rafinat, Maurice Béjart la bătrânețe, cum îi spune nevasta, iese greu printre afișele din ușă. Undeva, în capătul holului, o vede într-o lumină pe fata blondă, înaltă, cu pletele și gâtul extrem de lungi, ești ca o balerină!, îi spusese acum o săptămână, când o cunoscuse, , în fața Teatrului „Cișmeaua Roșie”, o văzuse pe o bancă și ea se ridicase în picioare, ca și cum ar fi vrut să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
degajă un parfum nu depinde numai de parfumul ăla, depinde de pielea pe care e dat. Iar pielea ta miroase a mere, punctează insistent. Îi desface halatul alb, o sărută așa cum numai el știe s-o facă, îi mângâie părul blond și lucios, lung până la coapse, îi cântă încet, la ureche, un cântec pe care mereu îl zisese gagicilor, cu vocea lui caldă: Unde calci/ Urmă nu faci/ Unde șezi/ Urmă nu vezi, Puicăăă!... știe că ei îi place doina asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
se încordează deodată în brațele lui, o simte ca pe o iapă cabrată, cum a fost cu femeia aia, cu Anita, de care ziceai?, îl topește cu mâinile ei frumoase, prelungi, se urcă deasupra lui și îl înfășoară în părul blond, care e cortină peste el, bărbatul nu se poate abține și îi mângâie iar coapsele înguste, dar mereu închide ochii, memoria lui știe ceva, dar nu îi spune nimic, fata transpiră iar. — Să-ți spun acuma?, n-am povestit despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
lung de el, pletele ei de grâu sunt tot acolo, ca o cortină, el se suie pe scenă și un fior îl trece, o căldură pe care o cunoaște bine, deschide mâinile ca și cum ar desface o perdea, jumătate din părul blond la stânga, jumătate la dreapta. Bărbatul se ridică și aduce o bere de la bucătărie, își umple o cană de cafea, intră din nou în dormitor și se uită la Tina. Stătea întinsă pe pat, așezată pe spate, își îndoise picioarele desfăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
femeie pe care am cunoscut-o, lumina acolo unde apărea, se aprindea o strălucire în jurul ei, o frumusețe pură care te întrista, parcă ar fi ieșit din dorințele mele, era ca și cum ar fi făcut-o o rusoaică și un tătar, blondă și cu ochii în sus, ca la japoneze, subțire și foarte înaltă, cu gâtul lung ca de balerină, mâini splendide, parcă făcuse pian toată viața ei, picioarele prelungi, niște genunchi cam ascuțiți, încât nici nu îndrăzneam să-i mângâi, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
privirea aia rară! — Ce te-a cucerit la ea?, că mi-ai tot înșirat la calități... — Ce m-a cucerit? Ce mi-a plăcut mai mult și mai mult? Nu gleznele perfecte, nu coapsele înguste, nu sânii. Nici părul lung, blond. Nu ochii ei albaștri. Nu mâinile lungi, subțiri. — Nuuu? — Nu. (Pauză...) Mie mi-a plăcut privirea ei. Te privea ca un copil. Avea o inocență nimicitoare. Am tot căutat privirea aia la toate femeile mele și n-am mai găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
feselor, filmul e gata, gândește vârstnicul actor. — Da, poate la tine... Privirea ei mi-a plăcut cel mai mult. Era un înger care nu fuge speriat, ai mai auzit asta? — Nu... Îîî... — Mie așa-mi sugera: un înger - că era blondă, subțire, aeriană - care nu fuge speriat. Învăța ușor tot ce îi sugeram, ți-am mai spus asta, nu fugea adică, mă fermeca ucigător de încet, devenise o femeie, fizic, eu o făcusem femeie, doar fizic, pentru că ea avea în sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
așa făcuse ea acolo, în îngustimea aia de spațiu, o grădină... Anita - îmbrăcată într-o cămașă de noapte albă, lungă până la tălpi, deși, dimineața, pe la opt, când apăruse la ușa lui, era în blugi, pulover și cizme - cu pletele ei blonde, ridicate în vârful capului, se pregătise pentru o repetiție pe care o avea de făcut actorul aflat în primul lui an de profesie. Avea să joace Hamlet, premiera trebuia să fie în toamnă, și îi spusese că vrea să repete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
a mâncat la prânz. Și, în amiaza călduroasă de septembrie 1973, deodată, soarele începe să ardă mai tare ca de obicei, lumina e strălucitoare, razele sunt materiale, lumina pe care poți pune mâna. De masa lor se apropie o tânără blondă, înaltă, cu gâtul lung, cu ochi albaștri și calzi, are o rochie albă, dreaptă, picioarele care nu se mai termină, niște sandale romane, simple, coapse înguste, nu poartă sutien, se vede, fata plutește, emană o energie caldă, pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
celor doi. Ani nu zice nimic, se uită numai lung la bărbat, cu privirea aia care lui îi plăcea atât de mult, tăcerea se lasă, inima i se strânge, cine o fi fata asta?, se întreabă Rita. Pe obrajii fetei blonde, cu gâtul lung, ca de balerină, curg lacrimi nesfârșite, râu, blonda nu zice nimic, doar plânge tăcut, în liniște. Sufletul ei se învârtește în sensul invers acelor de ceasornic. Apoi, se uită lung numai în ochii bărbatului. — Ce-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în jos. O vede iar pe Anita, așezată pe scaunul de la Hades, plângând tăcută, fără suspine, doar lacrimile care curgeau în liniște. O vede apoi pe Tina așezată pe bancă, în fața clădirii teatrului, cuminte, o vede îmbrăcându-l în pletele blonde, în apartamentul lui de la parter, o vede întinsă pe pat, goală, cu palmele deschise în sus, parcă ar fi pozat unui fotograf, abandonându-se, frumoasă prin uitare, imaginile se amestecă, nu știe de ce, cele două femei se amestecă, sunt una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
tare, fără nici o emoție. Se uită spre poartă lung, are privirea ca o lamă de oțel, cu expresia izbitoare de vultur... Nu mai vine bărbatul ăsta al meu, și astăzi stă pe străzi până târziu, scormonind cu privirile toate fetele blonde și înalte! Sub mărul cu o sută de mii de brațe și nouă fețe, așezate la masa rotundă, împletită din nuiele, cele două femei povestesc în continuare, lângă ele, al treilea fotoliu e tot gol, trecuse atâta timp și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
arhaic atârnat pe o creangă de măr, lângă clădirea clasei a șasea. Așezat În leagăn, se Împingea din ce În ce mai sus, până obținea efectul pătrunderii avântate În marea de aer, Într-un ținut de basm populat de satiri și nimfe cu fețele blonde, pe lângă care trecea pe străzile din Eastchester. Când leagănul ajungea În punctul culminant, Arcadia Îi apărea aievea dincolo de creasta unui anumit deal, unde drumul cafeniu se pierdea din vedere, devenind un punctișor auriu. La Începutul celui de al optsprezecelea an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
compensație pentru Amory, frații Holiday, de care i-a plăcut de la bun Început. Despre cei doi Holiday se zvonea că ar fi gemeni, dar În realitate cel cu părul negru, Kerry, era cu un an mai mare decât fratele său blond. Kerry era Înalt, cu ochi cenușii, plini de umor, și cu un zâmbet spontan, cuceritor. El a devenit imediat mentorul casei, secerătorul spicelor care se Înălțau prea obraznic, cenzorul trufiei și distribuitorul de umor satiric de o calitate rară. Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
să recite poezie cu orele, În timp ce el stătea Întins pe sofaua lui Amory, cu ochii Închiși, ascultând: „Dar adormită e sau trează? Gâtul ei De-aproape sărutat, ai are-o urmă purpurie Acolo unde sângele Îndurerat e-mpiedicat să iasă; Blând, blond, trup Înțepat mai palid cu o pată.“ — Grozav, spunea Kerry În șoaptă. Pe gustul lui Holiday ăl bătrân. Îmi Închipui că a scris-o un mare poet. Tom, Încântat că are un public, recita la Întâmplare din antologia Poeme și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
uitat la pozele celor din consiliul studenților. Știu că nu dai două parale pe acel for august, dar, În linii generale, el reprezintă aici succesul. Ei bine, presupun că numai treizeci și cinci la sută din fiecare promoție de absolvenți au fost blonzi, cu tenul cu adevărat alb. Totuși În consiliu două treimi au părul deschis la culoare! Repet, ne-am uitat la pozele a zece promoții; asta Înseamnă că din cincisprezece studenți cu părul deschis la culoare din ultimul an, unul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
e, a Încuviințat Burne. Bărbatul cu părul mai deschis la culoare este, În linii generale, un specimen mai evoluat. Am verificat o dată această constatare cu președinții Statelor Unite și am constatat că mult mai mult de jumătate din ei aveau părul blond și totuși gândește-te că În cursa electorală predomină bruneții. — Lumea admite acest lucru fără să, conștientizeze, a zis Amory. Vei observa că o persoană blondă trebuie, după părerea lumii, să fie vorbăreață. Dacă o blondină nu deschide gura, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]