1,819 matches
-
carte și nici părinții nu vroiau s-o "înstrăineze" de casă. Vroiau cu tot dinadinsul să rămână gospodină în sat, să lucreze pământul și să aibă grijă de părinți la bătrânețe. S-a căsătorit cu vecinul, Gheorghe al lui Iftemie Bordei, au o fată singură și în căminul lor domnește liniștea, dragostea și înțelegerea. Părinții s-au dus la cele veșnice, iar în casă a rămas Ion, ocupându-se de toată gospodăria. În copilărie m-am înțeles destul de bine și cu
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
dus a fost, unde l-au călăuzit picioarele. Când a fost la numărătoarea leșurilor, au văzut că unul lipsește. și-au bătut capetele și până la urmă au descoperit cine scăpase. L-au căutat În tot satul, s-au dus la bordeiul lui, dar bunică-mea habar n-avea de nimic. El se temuse să mai vină acasă. Au pus femeia la cazne, i-au pus foc sub tălpi ca s-o facă să mărturisească, degeaba. Dacă nu știa!? Toți au crezut
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de circulație, de care n-aveam habar. Prinsesem curaj și pedalam de zor, lăsând în urmă imagini pe care le văzusem doar din mașină: o casă cu etaj, din chirpici, care avea să dispară înainte de a fi fost acoperită, un bordei unic prin izul de vechi pe care-l sugerau paiele acoperișului, podul peste pârăul urât mirositor, veșnica fântâna cu cumpănă strâmbă, vacile care traversau liniștite drumul. Pe nesimțite s-a apropiat intersecția cunoscută, gara de lângă șosea, apoi localitatea limitrofă orașului
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
pe geamul colibei unde stăteau "dușmanii", dau peste imaginea unei mame dormind alături de cei șase copii mici ai ei; înmormântarea concomitentă a unei nepoate și a bunicii sale; agonia și uciderea, ca să nu moară de foame, a câinelui Haiduc; ridicarea bordeielor din chirpici din colonia penitenciară a Bărăganului. "Dumnezeu a murit în Bărăgan" este o luminoasă revanșă a memoriei asupra unui trecut întunecat. Ioan Groșan CAIETUL NR. 1 Miluiește-mă, Doamne, că mă necăjesc; tulburatu-s-a de mânie ochiul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ce să facă și încotro s-o apuce. Moșule, uite-aici. Vezi țărușii ăștia? Aici o să-ți construiești casa în care vei sta, că altfel, la iarnă, dai ortu' popii, clar?! Până atunci o să-ți faci o colibă sau un bordei. Ai înțeles?! Și cară-te odată de acolo, nu mai sta ca o momâie-n drum, amețitule! Hai, mișcați-vă!! Gata, șofer, mergem mai departe! Abia atunci am înțeles de ce ne spusese nouă să urcăm primii în mașină. A pornit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
casă, se afla un depozit cu materiale de construcții unde erau tot felul de articole, inclusiv formele sau tiparele pentru modelarea chirpicilor. De la depozitul respectiv am obținut tot materialul de care am avut trebuință, atât pentru construcția unui WC, a bordeiului și, ulterior, a casei. Am început cu obiectivul numărul 1: grupul sanitar. Cei patru copii mai mari, însoțiți de mama, am mers la depozit și am luat tot materialul necesar pentru construirea unui WC, inclusiv ciocan, cuie și fierăstrău. Cam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
grupul sanitar. Cei patru copii mai mari, însoțiți de mama, am mers la depozit și am luat tot materialul necesar pentru construirea unui WC, inclusiv ciocan, cuie și fierăstrău. Cam la vreo 15-20 de metri de spațiul unde trebuia ridicat bordeiul, am fixat locul de construire a privatei. Lucrările erau coordonate de Mircea. Am muncit câteva zile; dar a fost foarte greu. Pământul era tare uscat, bolovănos și se săpa anevoie. Eu eram mai slăbuț ca frații mei, nu aveam forța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
bășici care s-au spart mai târziu și care îmi provocau o durere acută. Dar, până la urmă, cu forțe unite, lucrarea a fost definitivată și asta era tot ce conta, nu? Acum am trecut la realizarea obiectivului numărul 2: ridicarea bordeiului. Arhitecții acestui refugiu la demisol, de o inedită originalitate primitivă, au fost, firește, tot mama și Mircea. "Apartamentul" a fost judicios gândit și executat ca atare. Avea patru metri lungime și trei metri lățime și adâncimea de vreo 60 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a fost judicios gândit și executat ca atare. Avea patru metri lungime și trei metri lățime și adâncimea de vreo 60 de centimetri. La intrare au fost lăsate trei trepte de pământ pentru a se putea coborî și ieși din bordei. În prelungirea celor trei trepte, la un interval de 50 de centimetri, a fost bătută cu țăruși câte o scândură: în intervalul dintre scândură și perete s-au pus paie, iar peste paie, păturile. Perne aveam de acasă. Tot de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
țăruși câte o scândură: în intervalul dintre scândură și perete s-au pus paie, iar peste paie, păturile. Perne aveam de acasă. Tot de paie. În partea stângă, dormeam noi, cei patru frați: Mircea și Lică aveau capetele spre interiorul bordeiului, iar eu cu Sandu aveam capetele spre ieșire. Prin urmare, dormeam picioare la picioare. Dincolo, la fel, mama, cu Bebi și Țuki. Intervalul era liber pentru circulație. La intrare a fost agățată o țolică pe post de ușă. Construcția bordeiului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
bordeiului, iar eu cu Sandu aveam capetele spre ieșire. Prin urmare, dormeam picioare la picioare. Dincolo, la fel, mama, cu Bebi și Țuki. Intervalul era liber pentru circulație. La intrare a fost agățată o țolică pe post de ușă. Construcția bordeiului a durat mai mult timp și ne-a solicitat un volum de muncă mai mare, mai multă pricepere și o anumită experiență, pe care noi nu o aveam. Mircea era singurul dintre noi care era mai răsărit și care pricepea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și nimic. Eram în transă. Trăiam o stare hipnotică, având ca element declanșator: foamea. Mama venea târziu de la spital, iar noi eram mici, eram copii, ne jucam, ne mai certam, ba, de multe ori ne și băteam. Cine să construiască bordeiul? Cine?? La urma urmei, copilăria își cerea și își manifesta, cât de cât, niște drepturi firești, nu-i așa? Stăteam debusolați, stingheri și neputincioși, sub cupola amețitor de înaltă a bolții cerești, din zenitul căreia se repezeau, cu precizie matematică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
al astrului solar, într-o magmă unică, atotcuprinzătoare, acoperind planeta întreagă. Unde să te refugiezi? Unde să te ascunzi? Nu era nicio tufă, niciun boschet, nici măcar o groapă unde să te aciuiezi și să-ți rezemi capul înfierbântat. Până la urmă, bordeiul a fost făcut. Am pus popii și corzile laterale, iar, din loc în loc, scânduri, șipci, lețuri și tulpini de floarea-soarelui. Peste acestea am așezat un strat gros de paie de grâu și, în final, tot pământul dislocat din interior a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
din loc în loc, scânduri, șipci, lețuri și tulpini de floarea-soarelui. Peste acestea am așezat un strat gros de paie de grâu și, în final, tot pământul dislocat din interior a fost așezat cu grijă de jos în sus până pe coama bordeiului. Am tasat bine pământul într-un strat dens și uniform, fără bulgări și denivelări. În felul acesta, locuința noastră subterană își putea primi locatarii. Dintre obiectele pe care mama le-a păstrat cu sfințenie de la bapțea, au fost trei lucruri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a început școala. Cum a fost? Destul de greu, dar suportabil. Vorba românului: "Nu da, Doamne, omului cât poate duce". Când, spre toamnă, au început ploile, loboda, știrul, pirul și alte plante cu rădăcini puternice aduceau picăturile de apă până în interiorul bordeiului. Noaptea, în timp ce dormeam, picăturile de apă cădeau pe noi, ne udau și ne trezeau din somn. Nu aveam ce face. Picăturile se prelingeau pe scheletul de lemn al bordeiului, lăsându-și încărcătura lichidă la intervale neregulate și în locuri diferite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
alte plante cu rădăcini puternice aduceau picăturile de apă până în interiorul bordeiului. Noaptea, în timp ce dormeam, picăturile de apă cădeau pe noi, ne udau și ne trezeau din somn. Nu aveam ce face. Picăturile se prelingeau pe scheletul de lemn al bordeiului, lăsându-și încărcătura lichidă la intervale neregulate și în locuri diferite, în funcție de intensitatea ploii din exterior și de meandrele vântului, așa că ne simțeam neputincioși în fața unor asemenea atacuri. Bordeiul era plin de iarbă și de buruieni cu rădăcini pivotante și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
aveam ce face. Picăturile se prelingeau pe scheletul de lemn al bordeiului, lăsându-și încărcătura lichidă la intervale neregulate și în locuri diferite, în funcție de intensitatea ploii din exterior și de meandrele vântului, așa că ne simțeam neputincioși în fața unor asemenea atacuri. Bordeiul era plin de iarbă și de buruieni cu rădăcini pivotante și ramificate, foarte puternice. Asta era. Poate vă veți întreba de ce am stat atât de mult în bordei și nu ne-am mutat în casă nouă? La această întrebare vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și de meandrele vântului, așa că ne simțeam neputincioși în fața unor asemenea atacuri. Bordeiul era plin de iarbă și de buruieni cu rădăcini pivotante și ramificate, foarte puternice. Asta era. Poate vă veți întreba de ce am stat atât de mult în bordei și nu ne-am mutat în casă nouă? La această întrebare vă voi răspunde imediat. 5. LICHIDUL VITAL sau FATA MORGANA Nu puteam începe confecționarea chirpicilor dintr-un motiv foarte simplu, dar esențial: lipsa apei. În localitatea aceasta, care mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
plângându-și eroii de la Termopile, care, sub conducerea regelui Leonidas, au intrat triumfători în memoria eternității. Ajuns în dreptul fântânii, am introdus pe rând cele două sticle în ciutură, umplându-le cu apă leșietică și rău mirositoare, îndreptându-mă apoi spre bordei, pe drumul căptușit cu praf gălbui și fierbinte. Mai încolo, am cotit-o pe drumul de miriște țepoasă care era strada numărul 3, mergând pe ea până la intersecția cu strada numărul 9, unde urma să ne ridicăm noi casă. Eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
să ne ridicăm noi casă. Eram Micul Prinț al lui Saint-Exupéry, hălăduind pe minuscula-i planetă în căutarea unui prieten ipotetic. Locul viitoarei case era situat pe un teren mai înalt, după care urma o vale. Mama era afară din bordei, neliniștită de întârzierea mea. Apoi m-a zărit de acolo, din deal. Eu veneam încet, cu cele două sticle de apă în plasa de nailon sprijinită de umăr. Lichidul din sticle se transformase într-un fel de limonada gălbuie, condimentată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de plutire, întrucât vedea că eu sunt pe punctul de a mă prăbuși. Ochii mi se făcuseră roșii, tâmplele îmi zvâcneau, iar capul îmi huruia ca o moară. Era, probabil, o insolație destul de puternică. Dar am reușit să ajung până la bordei. Mama m-a sprijinit să cobor cele trei trepte, m-a așezat pe locul meu în așternutul de paie, și mi-a pus pe frunte o compresă. Titi, nu te speria dragul meu. Soarele, soarele ăsta e de vină. Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
obligatoriu, apa ne-a fost furnizată de aceeași fântână, situată mai la vale de noi, pe cealaltă parte a străzii, spre capătul grădinii familiei Condor, cam în dreptul casei lui Muși, adică la o distanță de aproape 100 de metri de bordeiul nostru. Nu avea nici trei metri adâncime, dar avea apă rece, limpede și plăcută la gust. Și azi mai simt mirosul scândurii de brad care sprijinea cu stinghii solide interiorul ei, spre a nu se dărâma. Săparea fântânilor a constituit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
moderne, aflați, dragii mei, că o bucată de timp am suferit îngrozitor din cauza lipsei de apă, că ne-a fost greu să ne adaptăm la niște condiții stringente și obligatorii, fără de care supraviețuirea era, practic, imposibilă: construirea grupurilor sanitare, a bordeielor, săparea fântânilor, confecționarea chirpicilor și ridicarea caselor. Dar, bunicule, nu cred că acolo era chiar iadul de pe pământ: nu a fost nici Auschwitz, nici Birkenau, Siberia, minele Vokuța, Canalul Dunăre-MareaNeagră, Delta ori Periprava sau Pitești. Nu au fost nici crematorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
noastre de rezistență și de luptă împotriva vicisitudinilor. Până la urmă, am eliminat aceste frământări care ne obsedau mecanismul de gândire și am luat viața așa cum este: cu bune și cu rele. 7. CONFECȚIONAREA CHIRPICILOR sau MUNCILE LUI SISIF Viața în bordeie a constituit pentru noi un dureros și nejustificat regres social. Am coborât vertiginos pe scara istoriei universale, de la înălțimea lui "Homo sapiens" la stadiul incipient de "Homo faber". Dar viața de cârtiță nu era caracteristică speciei umane. Se impunea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
reală, și se pomeneau vorbind singuri: Ce fel de părinți sunt ăștia, domnule?!? Cum e posibil să-și lase copiii să facă o muncă așa de grea, mai ales pe soarele ăsta, iar ei să stea la umbră, bine-mersi, în bordei?!? Dar nu știau că tatăl nostru arestat, complet nevinovat, îndura de aproape patru ani rigorile unei detenții cu regim de exterminare rapidă. Nu știau că mama robotea de dimineața până seara la spital, îndeplinea funcția de femeie de serviciu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]