13,186 matches
-
văd eu, tu dai în gropi de bleg ce ești! Să te-ntreci din trântă cu mine, ai? CODÂRLIC: Și ce, ți-a fi frică? DĂNILĂ: Măi, ascultă ici ca să ai ce-ți aduce aminte mai încolo: eu am un bunic bătrân de 999 de ani și 52 de săptămâni. Hai de l-om întreba de sănătate. Și de-l vei trânti pe dânsul, atunci să te-ntreci cu mine, da' cred că ți-a da pe nas și te-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ți-oi spune. Îl duce mai într-o parte) Ascultă ici, Codârlic puișorule. Privește bine spre surpătura aceea, unde se zărește, așa, ca o văgăună între copacii căzuți. Vezi? CODÂRLIC: Tocmai acolo, în fund? DĂNILĂ: Chiar așa. Acolo-i sălașul bunicului meu. Intră înăuntru. Ai să-l găsești hodinindu-se, cum se cade să facă orice bătrân. Cată a-l gâdila olecuță pe la mustăți cu codița ta cea bârligată, semn că ai vrea să vă luați la trântă și că-i râzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
care te-am trimis acuma, nu prea știe de șagă. Aha, intră în culcușul ursului. Acuma țin-te Dănilă să nu plesnești de râs! În culise, mormăit întărâtat de urs. Vocea lui Codârlic) CODÂRLIC: Hei, stăi, stăi bre! Măi... măi bunicule... Valeu, oasele mele... DĂNILĂ: Frumos îl joacă, brava Moș Martine! Uitați-vă oameni buni, i-au crescut dracului ochii în cap cât cepele cele bulgărești! CODÂRLIC: Valeu, lasă-mă, gata, mă dau bătut. (Apare un urs cu Codârlic în brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
În momentul în care le-ai fura, te-ai contamina cu istoria unui alt clan. Încuscrire prin obiecte. Dar, ca să fim sinceri, polată duce cu gândul la acoperiș. Ceva ce acoperă obiecte fără o prea mare importanță. Plăcintă cu vișine Bunică-mea are prostul obicei să devină câteodată patetică. Acum câteva luni, mânca plăcintă cu vișine, se lingea pe degete și, așa patetică cum era, a zis, mamă, mie la parastas plăcintă cu vișine să-mi faceți, că mie asta mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
doar. Eram periculoși. Îi băteam cu tot „restul lumii“ lor. Pentru că „restul lumii“ însemna așa: Vaică, Coștolo, Mucea și, dacă-și termina temele în timp util, în restul lumii putea fi inclus și Bebică. Bunici neidentificați Nu mi-am cunoscut bunicii. Doar bunicile. Și, paradoxal, ambii străbunici. Iar despre bunici mi s-a spus că, într-un fel, e mai bine că n-am dat ochii cu ei. Întâi mi s-a adus la cunoștință treaba asta delicat, apoi de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
nu. O vecină se lăuda că are nu mai puțin de trei bunici. Îi explicam că așa ceva e absolut imposibil într-o societate care nu tolerează bigamia, mă rog, nu cu cuvintele astea mă exprimam, dar ideea nu era departe. Bunicul din partea lui taică-miu a murit atunci când taică-miu avea 9 ani, așa că nici el nu l-a cunoscut prea bine. Ce-și mai amintește tatăl meu despre el e că era un fumător înrăit, că se scula noaptea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
el e că era un fumător înrăit, că se scula noaptea și fuma în gura sobei, după care se trântea la loc în pat. Nu înainte să tușească enorm și violent. Când tatăl meu făcea vreo prostie, se ascundea de bunicul meu în cămară. Se încuia acolo până când ăluia bătrân îi treceau nervii și-l invita să iasă, hai, mă, hai, lasă, nu-i nimic! Bunică-mea s-a măritat oarecum obligată cu el pe la 16 ani, deși ea cunoscuse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
înainte să tușească enorm și violent. Când tatăl meu făcea vreo prostie, se ascundea de bunicul meu în cămară. Se încuia acolo până când ăluia bătrân îi treceau nervii și-l invita să iasă, hai, mă, hai, lasă, nu-i nimic! Bunică-mea s-a măritat oarecum obligată cu el pe la 16 ani, deși ea cunoscuse la horă un alt băiat care, din păcate, avea dezavantajul de a fi olecuță mai țigănos și de a avea ceva mai puțin pământ. Taică-miu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
avea dezavantajul de a fi olecuță mai țigănos și de a avea ceva mai puțin pământ. Taică-miu își mai aduce aminte o bătaie primită și cam atât. Așa că, ce-ai putea să scrii despre toate lucrurile astea? Despre cenzura bunică-mii, atunci când vorbește despre cel ce a fost bărbatul ei. De fapt, își dă drumul amintirilor doar atunci când are o durere de șale, singura ei boală până la 91 de ani. Singurul contact cu medicina. Când o dor șalele, e convinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
și ea pentru admiterea la facultate. Până atunci, patru ani după terminarea liceului neputând să dea vreun examen pregătit normal, pentru că a trebuit să muncească la fabrica de șamotă din Azuga, navetă grea cu deșteptare la ora trei jumătate dimineața. Bunicului ăsta al meu i se părea facultatea un fel de izmeneală. Mă rog, mă consolez că genealogia mea conține și doi străbunici de toată isprava și două bunici la care chiar țin și despre care deja am scris până le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
aceeași. Tatăl e ăl bătrân sau tata, simplu și cinstit, ori, bătându-se pe burtă, taică-miu. O chestie simpatică s-a întâmplat în cazul străbunicului meu, om serios, care a trăit 100 de ani. Fiicele lui, printre care și bunică-mea, trebuiau sa aibă grijă de el. Împliniseră cel puțin 70 de ani atunci. Dar tot despre tăticu vorbeau. Și era cam penibil. Mergeau la Tăticu să vadă ce mai face, să doarmă cu el. Mergeam și io cu bunică-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
bunică-mea, trebuiau sa aibă grijă de el. Împliniseră cel puțin 70 de ani atunci. Dar tot despre tăticu vorbeau. Și era cam penibil. Mergeau la Tăticu să vadă ce mai face, să doarmă cu el. Mergeam și io cu bunică-mea. La Tăticu. Omul se născuse la 1886 și a murit în 1986. România abia devenise regat când venise el pe lume. Avea înșirate în jurul patului Magazine istorice și știa la milimetru istoria pe care, vrând-nevrând, o trăise. Azi îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
de atunci oameni cu imaginație, oameni cu talent de povestitor. I-am rugat să-mi povestească. Și simțeam o plăcere nemaipomenită și inexplicabilă. Iar toate astea mă gândeam că se întâmplau cumva compensatoriu. Pentru că io, de fapt, îmi căutam un bunic. Măcinicii de după 8 Martie În primul rând că, în anii optzeciști ai copilăriei mele, nu li se zicea „mucenici“, ci „măcinici“, ceea ce sincer să fiu nu avea pentru mine cel puțin absolut nici o conotație religioasă. „Măcinici“ părea un substantiv înrudit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
fost profesor de matematică și nu era obligatoriu să le ai pe astea cu rimele. Frig În ultimul timp îmi doresc enorm să pot scrie povești. Sau măcar o poveste. O poveste mică și simpatică pe care să o citească bunicii nepoților. Sau măcar o bunică unui nepot. S-ar putea să nici nu fie nevoie să inventez. Doar să fiu atent în jur și să-mi aduc aminte cuminte ce povestea cineva cum că-i dispăreau găinile. Și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
că suntem cam bătrâni pentru tăvăleală... Începuse să se desprimăvăreze... Într-o dimineață, la revista de front, colonelul nu a mai lăsat pe căpitan să-i prezinte raportul. A venit în fața noastră. Ne-a privit lung și, oftând - ca un bunic - ne-a spus: „A sosit ziua când - din nou - trebuie să arătăm ce putem... Deseară vom pleca spre front. Rusul a pus din nou cizma pe pământul nostru. De această dată, ca dușman declarat... Cine crede că nu e în
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
morții, scoase un strigăt sfâșietor: Tatăăăă...! Apropiindu-l pe Răducu de pat, Mona, cu o vădită stânjeneală și cu fața scăldată de lacrimi, îi spuse tatălui ei: Acesta e Răducu, nepotul tău, tată! Și apoi către copil: sărută-i mâna bunicului, puiule! Răducu încercă să urmeze sfatul mamei lui, dar în același timp mâna bunului căzu pe lângă pat. Băiatul se sperie. Era semnul că firul de ață al vieții se subțiase până într-atât, încă se rupsese. S-a stins părintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
istorie, îi povestea Anei visul pe care il avusese noaptea trecută. O visase pe bunica ei, care era moartă de mulți ani. Vocea ei tremura ușor când povestea, iar emoțiile nu puteau fi ascunse. Spunea că o iubise mult pe bunică-sa. - Se vede că ai iubit-o mult, nu e greu de priceput, zise Ana. Când vei pleca și tu de aici, vă veți întâlni sus în cer. - Care cer? - Cel ce se numește Împărăția lui Dumnezeu. - Lasă-mă, te
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
părțile și exclamă fericită: - S-a făcut lucru bun, slavă Ție, Doamne, pentru ajutor! Acum las-o, ai să te îmbraci cu ea deseară când te vei duce la magazin să cumperi pâine, îi zise mama, vei trece și pe la bunică-ta să vezi ce mai face. Cum să se dezbrace ea acum de rochița pe care a așteptat-o atât de cuminte până la amiază? - Mamă, lasă-mă numai un pic, mă duc numai până în drum și imediat mă întorc, o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
el om în rând cu lumea. Coborând dealul, se gândea în sinea lui: oare Ilie a dat mândrețea asta de mânz cui trebuia? Mă uit la tata și mă întreb dacă cei care militează pentru drepturile omului pot recrea povestea bunicului. Era un om fără școală și nu avea habar de drepturile minorităților. 16 noiembrie 2009, Sydney,ora 14.00 Văd oameni zgribulind pe marginea bazinului, unii îmi fac semne disperate, de abia acum văd cât de tare s-a înnourat
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
crea o lume fabuloasă, trăiam în cerc, în covata dintre două dealuri, nu au trecut nici cinzeci de ani de atunci, și eu, născută la lumina lămpii cu petrol, comunici prin internet, mă plimb prin realități virtuale cum se plimbau bunicii prin povești, ficțiuni și acelea, și acestea, numai că saltul e uriaș, ființa se rupe sub efortul schimbării, durerea e uneori insuportabilă, nostalgia după lumea stabilă, certă, chiar conservatoare a comunității lămpii cu gaz și nevoia de a cuceri și
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
adăpost și hrană, tot așa s-a îngrijit și de bunii și străbunii noștri ca să nu li se piardă prin timp rădăcinile. Și apoi voi știți că meseria noastră este una dintre cele mai vechi de pe pământ? Au făcut-o bunicii bunicilor noștri, a făcut-o tatăl meu și acum o fac eu cu toți cei din șatra noastră. Și mai este ceva: vorba noastră este dreaptă, între noi nu are loc minciuna, lăcomia, înșelăciunea. Ținem ca neamul nostru să rămână
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
prietenesc, unul plecând cu gândurile sale, celălalt rămânând pe loc cu grijile lui și ale șatrei, nu puține la număr pentru un bulibașă, mult mai multe decât ale unui țigan de rând. Un bulibașă este stăpânul, judecătorul, sfătuitorul, tatăl și bunicul șatrei. El este legea și dreptatea căreia i se supun toți, de la mic la mare, din toate sălașele aflate sub oblăduirea lui. După câțiva pași făcuți pe drumul ce-l ducea spre casă, când avocatul întoarse capul, văzu un fir
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
se vedea nici un colț din talerul ei de aramă. Împrejurimile deveniră de catran. Căruțele așezate una după alta așteptau numai primul bici al bulibașei, drept semnal de pornire, Iorgu afându-se în capul coloanei. Clipa sosi nesperat de repede. La îndemnul bunicului ei, Voica, nepoata favorită a bulibașei, care nu mai putea de dragul de a mâna ea catârii, dădu semnalul și coloana se puse în mișcare. Ea strunea cu pricepere telegarii, forțându-i să o țină într-un trap continuu, măsurat, pentru
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Se simțea ca un copac doborât de furtuni nelegiuite și neașteptate. Nu bănuise niciodată că se pot aduna atâtea neliniști și tristeți în ființa sa. Câte lacrimi au vărsat țiganii în lungul drum prin hățișurile lumii, nimeni nu știe. Cuvintele bunicului său, rostite înainte de a se muta pe alt tărâm, îi reveneau mereu, ca o tristă aducere aminte: Din lacrimile vărsate de etnia noastră s-ar putea ivi o mare cât marea cea mare și nu cred că ar fi în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
copil din orice vreme, „povestește copilăria copilului universal”. Oriunde și oricînd, copiii au șterso de-acasă la scăldat, au lăsat baltă treburile cu care îi împovărau părinții, au dat iama prin livezile vecinilor, au făcut șotii „catastrofale”, și-au necăjit bunicii... Așa a făcut și copilul Sorin Cotlarciuc din Vama, fiul „dușmanului poporului” Vladimir Cotlarciuc, și al profesoarei Ana Cotlarciuc, născută Sasu. Și din copilăria aceea fericită și chinuită totodată, dintr-o experiență existențială bogată, aproape picarescă s-a născut incitantul
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]