8,522 matches
-
stat fiul ei cel mai mic, Mircea Ignătescu, care a refăcut din temelii vechea casă părintească. Prin anii 1960-1962 au început a se purta cămăși cu guler lat, cu tăietura dreaptă (nu ascuțită) - moda a revenit - cu manșetă dublă, cu butoni. Un material apărut atunci - sare cu piper - era purtat și de fete și de băieți. , în special de studenți, și se spunea în termeni argotici „antijeg”. Cu material de antijeg și cu un 218 model m-am dusă la Maria
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mașina puțin mai înainte, agentul deschise portiera ca să coboare comisarul, inspectorul coborî pe cealaltă parte, comandoul era complet, în linie de tragere și cu pumnii strânși, înainte. Acum îi vedem opriți pe palier. Comisarul face semn agentului, acesta apasă pe butonul soneriei. Liniște totală de cealaltă parte. Agentul se gândește, Vreți să vedeți că chiar s-a dus să petreacă ziua la țară, vreți să vedeți că aveam dreptate. Alt semn, alt sunat. După câteva secunde se auzi cineva, un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
că îți spun. Comisarul n-o luă în nume de rău. Cu tot acest du-te vino, acest gândit și răsgândit, întârzie în îndeplinirea propriului său ordin, era deja ora unsprezece fără cincisprezece minute când ridică mâna ca să apese pe butonul soneriei. Liftul îl dusese la etajul patru, ușa era aceasta. Comisarul se aștepta să fie întrebat dinăuntru Cine e, dar ușa se deschisese pur și simplu și apăru o femeie care spuse, Vă rog. Comisarul duse mâna la buzunar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să i se tocească veridicitatea, Ce s-a făcut, s-a făcut, gândi el, nu folosește la nimic să mă tot gândesc. Intră în dormitor și văzu lucind lumina intermitentă a robotului telefonic. Cineva telefonase și lăsase mesaj. Apăsă pe buton, mai întâi se auzi vocea telefonistei, apoi cea a directorului poliției, Vă rog să rețineți că mâine, la ora nouă, repet, la ora nouă, nu la douăzeci și unu, vă vor aștepta la postul șase-nord inspectorul și agentul clasa a doua care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să vă aducă în fața mea, putând să dea ordin de arestare dacă veți rezista. Comisarul rămase nemișcat uitându-se la robot și apoi, încet, ca unul care își ia rămas-bun de la cineva care pleacă departe, întinse mâna și apăsă pe butonul de ștergere. După aceea, intră în bucătărie, scoase plicul din buzunar, îl îmbibă în alcool și, îndoindu-l în formă de V întors în chiuvetă, îi dădu foc. Un jet de apă luă cu el cenușa pe canalul de scurgere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Locuiam pe lângă Gara Victoria și-mi amintesc de lungile drumuri cu omnibuzul până la casele ospitaliere ale literaților. În timiditatea mea, de multe ori umblam în sus și-n jos pe stradă până când îmi luam inima în dinți să apăs pe butonul soneriei. Iar atunci, pur și simplu bolnav de spaimă, eram poftit într-o încăpere neaerisită, înțesată de oameni. Eram prezentat unei celebrități după alta și cuvintele amabile pe care le spuneau despre cartea mea mă făceau să mă simt îngrozitor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se căsătorise cu o englezoaică și acum se instalase într-un atelier din Montmartre. Nu-l mai văzusem de patru ani și nu-i cunoscusem nevasta. XIX Nu-l anunțasem pe Stroeve de sosirea mea, și când am apăsat pe butonul soneriei de la atelierul lui mi-a deschis chiar el, dar o clipă nu m-a recunoscut. Apoi a scos un strigăt de încântare și m-a tras înăuntru. Era fermecător să ți se ureze cu atâta entuziasm bun venit. Nevastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îi aud vocea, intru și o găsesc în pat, sub plapumă, se vedea doar capul tânăr și frumos, noi, la școală, o iubeam toți, nu era nevoie să facă nimic pentru strălucirea aia a ei... Uite-acolo microfonul, apeși pe butonul albastru, știu să mânuiesc un magnetofon!!!, mă cocoșesc eu, păi, dă-i drumul dacă știi, zice profa pisicindu-se, am simțit asta. Pân la buzișoare Pân la țâțișoare... Recitam și mă uitam pe plapumă, îmi plimbam ochii pe mătasea aia, deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mâna Într-a lui la adăpostul Întunericului, ca să i-o strângă dulce. Apoi, pe la șase, au ajuns la reședința de vară a familiei Borgé din Long Island și Amory a dat fuga sus, să se schimbe pentru cină. Fixându-și butonii de manșetă, și-a dat seama că se bucura de viață cu o intensitate pe care probabil că n-avea s-o mai cunoască niciodată. În lumina propriei sale tinereți, totul părea glorios. Reușise, cot la cot cu cei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
s-au atins, a fost punctul culminant al vanității lui Amory, piscul atins de egoismul său juvenil. CAPITOLUL 3 EGOISTUL CHIBZUIEȘTE — Au! Dă-mi drumul! Amory și-a lăsat brațele să cadă de-a lungul trupului. — Ce s-a Întâmplat? — Butonul de la gulerul cămășii... m-a rănit... Uite! Isabelle Își privea baza gâtului, unde o vânătaie micuță, de mărimea unui bob de mazăre, macula suprafața albă a pielii. — O, Isabelle! și-a reproșat el. Sunt un netot. Pe cuvânt că-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se mai repetă în ultimii ani decât într‑o formă mult atenuată. Cine a văzut odată munți de cadavre în pielea goală, printre care și femei, nu mai simte cine știe ce atracție pentru nevasta de acasă. Cine a fost odată la butonul de comandă al puterii se fleșcăiește rapid când maximum de violență de care are parte este strânsul unor mâini străine, într‑un hotel. Clienții fideli îl salută dându‑i mâna și bătându‑l pe umăr. În plus, mai sunt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
petreceam vremea de dimineață până seara În Bowery, Însoțiți de doi bodyguarzi pe fața cărora se citea neîncrederea În privința motivelor care ne aduseseră Într-un asemenea loc. Toată ziua nu făceam decât să sucim camerele video și să apăsăm pe butoanele aparatelor de fotografiat Îndreptate către vagabonzii care puțeau teribil a băutură și a jeg. După patru zile de lucru În mijlocul lor, am ajuns să distingem mai multe tipuri de vagabonzi. Noi Îi Împărțeam În patru categorii: veteranii, copilașii, docilii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
perete indica numele biroului a cărui adresă mi-o dăduse femeia. Imobilul se afla pe o străduță care dădea În bulevardul Aoyama și pornea din unghiul format cu o clădire sinistră ce adăpostea o firmă de construcții. Am apăsat pe butonul de lângă plăcuța pe care scria „Staggio Heaven“ și o voce care părea să fie a unui moșneag urâcios sau a unui copil răgușit Întrebă pe un ton pițigăiat: „Cine-i acolo?“. „Mă numesc Miyashita.“ Un sunet metalic mă avertiză că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
post bine plătit ca programator la institutul de cercetare și consiliere la care lucrasem eu pe vremuri. Era ciudat ca un asemenea personaj să lucreze ca agent de pază În această clădire. Pe tabloul de comandă al ascensorului nu erau butoane care să corespundă fiecărui etaj, ci o serie de Încuietori. Acest sistem nu permitea folosirea liftului de către cineva care nu avea cheia. Tipul de la pază probabil că programase ascensorul conform intențiilor mele. Ajuns la etajul respectiv, ușa ascensorului se deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
acceptați să-mi ascultați povestea? spuse femeia, aplecându-se spre mine. Nu era Încă prea târziu. Mai puteam părăsi camera cerându-mi scuze, motivând că-mi era imposibil să mai rămân. Instinctul mă Îndemna să fug cât mai repede. Un buton roșu clipea semnalând „Pericol!“. Însă nu puteam face nici cea mai mică mișcare, extremitățile, amorțite parcă de cocaină și de ecstasy, Începuseră să-mi tremure, refuzând să mă asculte. Mi se uscase gâtul, așa că am luat o Înghițitură din paharul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
am un asociat acum, așa că mai bine luați o carte de vizită nouă. I-am dat-o și a pus-o pe birou lângă telefon. În timp ce se așeza, fața ei căpătă o expresie serioasă, de parcă s-ar fi declanșat un buton în capul ei. — Și acum aș face bine să îți spun de ce te-am chemat aici, zise ea posomorâtă. Vreau să descoperi cine mă șantajează. Făcu o pauză, foindu-se nervos în șezlong: — Scuză-mă, nu mi-e deloc ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
bărbat cu cincizeci de mărci pe zi ca să dea de urma bunicii tale dispărute, vrei ca măcar să te simți încrezător în faptul că omul pe care îl angajezi să facă treaba vede suficient de bine încât să-și găsească propriii butoni. Ochelarii cu lentile ca fundul de borcan, ca aceia purtați de Rolf Vogelmann, trebuie prin urmare să fie considerați dăunători pentru afacere. Urâțenia, pe de altă parte, atunci când se oprește la mică distanță de o anumită diformitate fizică scârboasă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
concediu). „S-a făcut aproape șapte”, murmură Corodan, după ce efectuă rapid calculul necesar. „Dacă munceam mai mult alaltăieri, acum era aproape opt și câștigam o oră”, medită el și hotărî să acționeze în viitor cu mai multă energie. Apăsă pe butonul de serviciu și, ca de obicei, trapa din mijlocul încăperii se deschise lin, iar prin spațiul nou creat apăru din subsol scaunul cu secretara principală bătând la computer. — Noemi dragă, mai odihnește-te și tu, spuse cu blândețe Corodan. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
și, cam pe la telejurnal, ajungem în dreptul satelitului. Mă uit eu pe hublou... ce să vezi? Satelitul nu-i! „Nu se poate!”, îmi zic și mai verific o dată coordonatele, traiectoria, o verific și pe tovarășa Smaranda dacă n-a umblat la butoane, că știți cum sunt ele, le atrage să apese, dar nu găsesc nimic. Coordonatele erau bune, traiectoria optimă, tovarășa Smaranda ațipise puțin, totul era în regulă, numai satelitul nicăieri. — Nu se poate! spuse Iuliu Corodan. — Așa mi-am zis și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ei ce se-ntâmplă, de-afară se auzi o voce puternică. — Nava „Bourul”, treci pe dreapta! — Hait! făcu speriat Dromiket 4. Să știți c-am deviat spre stânga! Sări la tabloul de comandă și opri nava. Apoi apăsă pe un buton negru, confecționat dintr-o substanță rară, care încă din primul trimestru al anului în curs fusese raportată și obținută peste plan dintr-o substanță refolosibilă obișnuită, cu un înalt grad de prelucrare, prin sporirea productivității muncii și-o mai bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
tovarășe comandant, se bâlbâi Stejeran 1. N-am știut că nu e voie. Dacă vreți, pot să-mi scot cartela cu „a pâlpâi”. Ia dă-o-ncoace! porunci Felix S 23. Stejeran 1 se puse în priză, își apăsă un buton și, printr-o deschizătură, țâșni afară cartela cu pricina. Felix S 23 o luă, o răsuci pe toate părțile, apoi și-o introduse printr-o deschizătură similară în trupu-i masiv. Ia să vedem acum, Stejerane! zise el. Ce se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
baterii. Rămasă singură, Getta 2 așteptă până când beculețul roșu din creștetul comandantului începu să pâlpâie regulat, semn că Felix S 23 adormise buștean, apoi se apropie tiptil de Stejeran 1. Îi ridică precaută husa, îl pipăi până dădu peste un buton sub care scria APĂSAȚI-MĂ AICI! și apăsă. Degeaba. Stejeran 1 era ca mort. Îl mai pipăi câteva secunde până dădu peste alt buton sub care scria MAI APĂSAȚI-MĂ O DATĂ! Getta 2 mai apăsă o dată. Același rezultat. „Bietul băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
se apropie tiptil de Stejeran 1. Îi ridică precaută husa, îl pipăi până dădu peste un buton sub care scria APĂSAȚI-MĂ AICI! și apăsă. Degeaba. Stejeran 1 era ca mort. Îl mai pipăi câteva secunde până dădu peste alt buton sub care scria MAI APĂSAȚI-MĂ O DATĂ! Getta 2 mai apăsă o dată. Același rezultat. „Bietul băiat! murmură roboata. I-au furat și piesele.” Se mai învârti câteva clipe în jurul lui și-n cele din urmă găsi o deschidere în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
o masă de șase locuri. — Doriți să fiți serviți prin telecomandă sau vă servesc eu? spuse chelnerul. — Servește-ne dumneata, răspunse Getta 2. Dar care e diferența? — Nu prea mare, surâse chelnerul. Dacă doriți prin telecomandă, trebuie să apăsați pe butoanele pe care le aveți la masă, iar dacă vreți să vă servesc eu, mi-apăsați mie butoanele pe care le am aici - și-și desfăcu fracul negru, dezvăluind un tablou de comandă fixat pe pieptu-i plin de butoane. — Eu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Servește-ne dumneata, răspunse Getta 2. Dar care e diferența? — Nu prea mare, surâse chelnerul. Dacă doriți prin telecomandă, trebuie să apăsați pe butoanele pe care le aveți la masă, iar dacă vreți să vă servesc eu, mi-apăsați mie butoanele pe care le am aici - și-și desfăcu fracul negru, dezvăluind un tablou de comandă fixat pe pieptu-i plin de butoane. — Eu vreau s-apăs pe dumneata, zise Getta 2. — Cu mare plăcere, doamnă, răspunse chelnerul. Apăsați cât doriți. Domnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]