2,618 matches
-
1985; Literatură și cinematograf. Convorbiri cu D.I. Suchianu, București, 1986; Lumea fără oglindă, București, 1990; Fără violență, București, 1992; Încotro?, Galați, 1993; Băieții de bani gata, București, 1993; Actualitatea și filmul, București, 1994; Fetele de bani gata, București, 1994; Magul călător sau Speranța și viața în opera lui Mihai Eminescu, București, 1995; Șobolanii în Italia, București, 1995; Există, București, 1996; Noii băieți de bani gata, București, 1996; Teatrul respirației, București, 1996; Tinerețe, amor, prostie, București, 1997; Istoria gândirii estetice românești de
MODORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288202_a_289531]
-
pe planisferul acela, cu veacuri și veacuri înainte ca Solomon să fie adus pe lume. Nu se cuvine uitată și o altă mărturie despre antichitatea balenei, despre realitatea ei osoasă de după Potop - mărturie bizară, adusă de venerabilul Johannes Leo, bătrînul călător de pe țărmurile Barbariei: „Nu departe de malul mării, se află un templu, ale cărui grinzi și cosoroabe sînt făcute din oase de balenă, căci balene moarte, de dimensiuni monstruoase, eșuează adesea la acel țărm. Oamenii de rînd își închipuie că
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
umbre învălmășite, de vise înecate, de reverii somnambulice, tot ceea ce numim suflet și viață, zace acolo, visînd, încă visînd, zbuciumîndu-se ca oamenii în paturile lor; veșnic mișcătoarele talazuri se rostogolesc astfel, tocmai din pricina neastîmpărului lor. Pentru orice mag cu firea călătoare și meditativă, acest senin Ocean Pacific devine - din clipa cînd l-a privit măcar o dată - marea lui adoptivă. Apele sale curg chiar în inima lumii, iar Oceanul Indian și Atlanticul îi sînt brațele. Aceleași ape spală cheurile noilor orașe californiene, clădite
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
doi frață, boieri de frunte, Ștefan și Barbu Văcărescu, tatăl și unchiul poetului Enăchiță Văcărescu”. Comentând această întâmplare, mulți boieri au pus-o pe seama divinității, care n-a uitat să dea pedeapsa meritată pentru mârșava faptă comisă. În lucrarea Un călător bănățean în Rusia (1770-1771), referindu-se la acest cutremur, Nicolae Iorga scria că “multe ziduri s-au vătămat în București, care a îngrozit pe oameni în puterea nopții”. La 16 august 1766, s-a produs un cutremur în Banat, care
SENZAŢIONALA CONSTATARE A UNOR RENUMIŢI SEISMOLOGI: ANIMALELE PREVESTESC CUTREMURELE! by VASILE VĂSÂI () [Corola-publishinghouse/Science/262_a_498]
-
în oglindă/ Și-n sinea lui sedus se-nclină.” O imagine definitorie în poezia scrisă de B. ar putea fi cunoscuta ipostază a gândirii eminesciene din Diana: „În cea oglindă mișcătoare/Vrei să zărești un straniu joc./ O apă vecinic călătoare/ Sub ochiul tău rămas pe loc.” Sau, în cuvintele poetei: „Durerea, orgoliul de-a nu mă divide,/și strania poftă de-a fi suverană,/ Provoacă otrava pe care-o înghite/Naiva din suflet, podoaba mea, rană./ Pierzând cu voință dovezile
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
aceste? Sunt mii și milioane!... E poporul. Cel ce-a votat dăunăzi viitorul! Priviți prieteni, colo-n zări albastre, Trăiesc aievea visurile noastre Gigantice uzine - fortărețe Orașele mustind de frumusețe. Câmpii de aur legănate-n soare Noi mări albastre, fluvii călătoare Și peste tot, pe tot cuprinsul firii, Măreața dictatură-a fericirii...! Da, cifrele ne spun că, negreșit, Tot ce visăm va fi îndeplinit! Mă rog, nedemnii domnișori, chiaburii, Cu limba facă-și cruce-n cerul gurii Noi n-am ales
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
semnala o prevestire (...), poezia lui era un fervent îndemn la luptă. Când, însă, în 1953, împrumutăm dimensiunea a treia a viziunii noastre asupra trecutului, folosind numai vechile simboluri generale (umbra lui Horia, cununa de flăcări a lui Doja, flăcările roșii călătoare, gorunul lui Iancu etc.), poezia capătă tonuri artificioase ori palid evocative (...) Când poezia lui Al. Andrițoiu înlătură din universul ei locul comun, ea capătă prospețime tinerească, realizată prin chiote sincere, printr-o curgere narativă plastică, bogată în culoare (...) Al. Andrițoiu
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
1972; Ideea de înfrunzire, București, 1976; Lumea culorilor, București, 1976; Invulnerabil cursul lumii, București, 1977; Idoli de zăpadă, București, 1981; Surâsul copilăriei, București, 1981; Pledoarie împotriva morții, București, 1983; Anotimpuri cu uimire, București, 1985; Treptele verii, București, 1985; O aripă călătoare, București, 1988; Fumul albastru, București, 1990; Cântec de ademenit copilăria, București, 1991; Întâmplări din colțul cu jucării, București, 1994; Sărbătoarea focului, Pitești,1997; Doi căței cu papucei, Pitești, 1997; Jurnal incomod, I-II, Pitești, 1997-2003; La umbra umbrei, București, 1998
BARBULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285632_a_286961]
-
că toată lumea îmi asculta cuvântul, În valurile Volgăi cercam cu spada vad. {EminescuOpI 89} {EminescuOpI 90} {EminescuOpI 91} Domnind semeț și tânăr pe roinicele stoluri, Căror a mea ființă un Semizeu părea, Simțeam că universul la pasu-mi tresărea, Și nații călătoare, împinse de a mea, Împlut-au sperioase pustiul pân-la poluri. Căci Odin părăsise de ghiață nalta-i domă, Pe zodii sângeroase pomeau a lui popoară; Cu creștetele albe preoți cu pleata rară, Trezeau din codri vecinici, din pace seculară, Mii
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
DE CODRU... La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniș La voiosul luminiș, Luminiș de lângă baltă, Care-n trestia înaltă Legănîndu-se din unde, În adîncu-i se pătrunde Și de lună și de soare Și de păsări călătoare, Și de lună și de stele Și de sbor de rîndurele Și de chipul dragei mele. {EminescuOpI 216} MAI AM UN SINGUR DOR Mai am un singur dor: În liniștea serii Să mă lăsați să mor La marginea mării; Să
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
unde păsările-ntr-una Se-ntrec cu glas ciripitor? N-auzi cum frunzele-n poiană Șoptesc cu sgomotul de guri Ce se sărută, se hârjoană În umbr-adîncă de păduri? În cea oglindă mișcătoare Vrei să privești un straniu joc, O apă vecinic călătoare Sub ochiul tău rămas pe loc? S-a desprimăvărat pădurea, E-o nouă vieață-n orice svon, Și numai tu gândești aiurea, Ca tânărul Endymion. De ce dorești singurătate Și glasul tainic de izvor? S-auzi cum codrul frunza-și bate, S-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
privea cele câteva păsări albe cu gât lung dând din aripi printre păsările de apă castanii de pe iazul acela plin de trestii întunecate. Lebedele albe veneau de peste ape din țări îndepărtate, unde frigul era aspru. La sosirea primăverii, aceste păsări călătoare plecau din nou fluturându-și aripile mari și plutind pe cer deasupra văii. Ori de câte ori le vedea, samuraiul se gândea că păsările acestea cunoșteau țări pe care el nu avea să le vadă niciodată, dar nu le prea invidia. Sosi poruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Visul de adineauri îi stăruia încă limpede pe pleoape. Visase că era la vânătoare de iepuri într-o zi de iarnă. Răsunetul puștii lui Yozō care trăsese peste câmpul nins se răspândea în valuri largi străpungând aerul rece. Câteva păsări călătoare pluteau pe cerul senin. Aripile lor se vedeau albe pe cerul albastru. La începutul fiecărei ierni, samuraiul se uita la aceste păsări albe care veneau pe pământurile lui, fără să știe din ce țară sosesc. Știa doar că acele păsări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
uscate, se zărea luciul întunecat al apei unde se adunase un pâlc de rățuște. Yozō îl bătu pe umăr și îi arătă sub un pom, singuratică pe lac, o lebădă albă cu gâtul lung scufundat în apă. Era o pasăre călătoare căreia țăranii îi ziceau pasăre dalbă. Samuraiul încuviință din cap. Asculta pufăitul lui Yozō care sufla în cărbunii aprinși. Se întrebă visător din ce țară venise pasărea aceea albă. În fiecare an, o dată cu venirea iernii, stoluri de lebede albe pluteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
toate încercările de până atunci prin care trecuse el însuși. Rămase cu capul plecat, dar simți că stăpânul său și însoțitorul se ridicară. Samuraiul văzu zăpada căzând de pe acoperiș. Fulgii de zăpadă îi aminteau de lebedele albe din vale. Păsări călătoare care veneau în vale de pe meleaguri îndepărtate și plecau din nou către alte meleaguri îndepărtate. Păsări care văzuseră multe țări și multe orașe. Așa era și el. Iar acum se îndrepta din nou către un alt meleag necunoscut... — De aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de fân din țarină, geană de zori îmbrațișată de pomul înflorit asaltat de cocori, triluri de păsari, lacrimi de rouă curse în iarba cea nouă. Și mult, mult dor cântat de salcie verde, plângătoare, legănată ușor în adiere de vânt călător și aromă de floare. Mai vreau ceva oare?
A? vrea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83231_a_84556]
-
Alexe Pe unde umbli, toamno, mesteacănul doinește Și plânge pe răcoarea ce tremură-n amurg. La margine de lume, cântată românește, Sau în adânc de suflet, când lacrimile curg. Ce taină te-nconjoară și îți îmbrățișează Fermecătoarea haină de galben călător? Ard stele și miresme pe roua ce oftează, Tânjind la hoinăreală alăturea de-un nor. Pe ce meleaguri, oare, cutreieri ostenită, Aprinsă în culoarea merelor aurii? Te caut cu privirea, de lacrimi răscolită, În frunza ce coboară, e semn c-
Arabesc de toamn? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83227_a_84552]
-
și plăcile În mișcare ale animismului. Unele dintre aceste credințe animiste veniseră din China, cu mai bine de o mie de ani În urmă, când spiridușii și demonii se Îndreptaseră spre sud, cum făceau și prietenii mei acum. Acești Nați călători se agățaseră ca scaiul de hainele triburilor persecutate și ale armatelor Învinse care băteau În retragere spre Birmania. Oare n-aveau și prietenii mei niște autostopiști temperamentali agățați de țeava de eșapament sau așezați pe bara din spate a autocarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
coș și apoi se așeza În ungherul ei și Îl ingurgita. Asemenea rațelor, găinilor și gâștelor, ciugulea pietricele din bătătură, umplându-și stomacul până la refuz. Cu brațele Întinse, stătea lângă cumpăna fântânii, gata-gata să-și ia zborul, plecând odată cu păsările călătoare spre un alt tărâm. Noaptea, Înainte de culcare, Își punea la căpătâi un ulcior cu apă, În care Își transfera toată plăcerea, toată durerea și grijile zilei de mâine. Devenea la fel de nesimțitoare ca o bucată de lemn sau o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
același glas pițigăiat Pancratie, iar batoza așezată la celalalt capăt al mesei Îl completa: „Numai cojile de cartofi și de ou lipsesc din casă, dar În curând nu vor mai lipsi...“. În sfârșit, trecea și toamna. Unchiul pleca odată cu păsările călătoare, se urca În căruță, apoi În tren, adunând atâtea bagaje, Încât nevastă-sa nu mai Încăpea În compartiment și trebuia să călătorească pe scară. Îndepărtându-se, făceau semne de rămas-bun, fluturându-și tustrei șepcile pe fereastră: unchiul Pancratie, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Cleopatra a strigat că nu mai rabdă să trăiască În această lume mohorâtă care „ce fără tine doar gunoi rămâne“1. Și? Gunoi, și? Își aminti acum sfârșitul, potrivit pentru această seară. „Nimic de seamă de-aici Înainte sub luna călătoare nu rămâne.“2 Iar el trebuia să fie acel lucru remarcabil, el care așezat pe această husă lucioasă Îi simțea sub el osteneala culorii de piersică și a florilor roșii, dolofane. Un asemenea articol, menit să apese și să năpăstuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
războiului. Surprinzându-se și șocându-se reciproc În sălbăticie. Acest Govinda, acest gen de bărbat ușor, sprinten, mustăcios, măsliniu, fragil, zburător - un intelectual. Iar după intelectuali se dădea În vânt. Ei făceau ca lumea să rămână de seamă sub luna călătoare 1. Ei Îi puneau pântecul pe jăratic. Chiar și Eisen, poate, ca să-i recâștige prețuirea (printre alte motive) lăsase turnătoria și devenise artist. Probabil că pierduse urma motivului inițial, ca să arate că este, ca tatăl ei, un om de cultură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
poveștile Până răsar zorile, Alintă-mă cu-n sărut Să nu pot să te mai uit! Leagănă-mă, leagănă... Gândurile-mi vindecă, Luminează crucea nopții, Alungă norii tristeții! Leagănă-mă, leagănă... Toarce timpul iernile Toarce timpul în fuioare Printre stele călătoare, Norii-și plâng ninsorile Peste toate zările. Toarce timpul fir de lacrimi Peste câmpul plin de patimi; Cărările se sfârșesc, Sub zăpezi se-mpotmolesc. Toarce timpul pe la geam Lungi fuioare de balsam, Vântu-și strigă rănile Prin toate poienile, Iar a
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
încercam fiecare să ne aducem aminte de unde ne cunoaștem sau unde ne-am mai văzut. Când doamna Pavel, atentă la ceremonialul cuvenit, ne făcu prezentările ca între necunoscuți, totul se lumină, din apropiere, brusc și vădit pentru amândoi: era anonima călătoare ce se aflase lângă mine, vara, în trenul din care coborâserăm în gara municipală și cu care schimbasem, în compartiment, câteva propoziții neimportante, fără să ne fi recomandat unul altuia, ca între doi călători pe care întâmplarea vânzării biletelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
neînchipuind urmările ce-aveau să vină. Marga Popescu. Pentru mine se constituia greu, aproape imposibil, existența unei clase de eleve, iar pe ea, autoritară, la catedră, de unde preda fie conjugarea verbelor, fie curentele literare franceze; pentru mine rămânea, și acum, călătoarea anonimă din tren peste creștetul și fața căreia îmi căzuseră privirile într-o confuzie simultană de timp - o învălmășeală de gânduri ce nu reușeau să se închege, apoi nimic. Curios însă că după cele câteva luni de când o văzusem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]