2,726 matches
-
nu mă tem de nimic... Eu am să-i spun atunci, că altfel nu se putea... Când atunci? Când o afla... Mi-e frică tare, dar atunci poate n-o să mă mai tem... Și pe maica a zdrobit-o cu călcâiul cizmei... și răcneam și eu, parcă voia să mă ucidă și pe mine, așa era de mânios... Dar pe maica n-a ucis-o - a murit ea mai târziu de inimă rea... Eram o copiliță mică tare, dar țin minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Îmi pare rău, Claude, a zis unul dintre băieți - de bună seamă bietul Brandon, cel fără talent la legănat. Asta vreau, a zis Claude autoritar și s-a lansat într-o demonstrație: legănându-se pe vârful degetelor, răsucindu-se pe călcâie, făcând șpagatul în aer, și având tot timpul un zâmbet sinistru, artificial. A încheiat, aplecându-se cu prefăcută umilință până la podea, cu brațele întinse ca niște aripi de avion în spatele său... —Scuză-mă, s-a auzit o voce. Ai venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a bărbatului mascat din spatele său. Rămase nemișcat, mânios pe el însuși. El era vinovat că nu putea să înainteze. Nimeni nu-l împiedica să ajungă la altar - doar neputința lui. Un nou semn, și omul mascat înfipse un clește în călcâiul lui Antonius. Acesta slobozi un strigăt de durere, apoi un altul. Se ridică și se întoarse spre cei trei bărbați. Simți în stomac o mare căldură, care se urcă spre cap. Mușchii i se încordară, și se năpusti asemenea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că l-ar fi aruncat pe Sampath direct la închisoare pentru că i-a deranjat copacii. Trebuie să-l dăm jos fără întârziere. Ținându-se de mâini, familia alergă împreună la stația de autobuz, plesnindu-și tălpile papucilor de plastic de călcâie. Luară exact același autobuz pe care îl luase și Sampath când pornise în călătoria sa în afara Shahkot-ului și coborâră aproape de locul în care sărise el pe fereastră ca să fugă în sus pe coasta dealului; acolo, departe de marginea orașului, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
în picioare și să-l bată cu bățul. — Ce să fac? își întrebă fratele, care stătea sus deasupra ei, plescăind din limbă la vederea lacrimilor sale și examinându-și în același timp venele verzi de pe braț și pielea bătătorită de pe călcâie. Înnebunesc, spuse Pinky, mă simt ca un foc de artificii apris cu un chibrit. Dacă artificiile au fost aprinse, spuse Sampath, înseamnă că vor exploda, indiferent că-ți place sau nu. Asta doar dacă nu cumva știi cum să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
său. Cum își pusese flori în spatele urechilor, cum le sorbise nectarul. Desfăcuse păstăile cu dinții și deschisese mugurii ca să le descopere umbreluțele roz. Cu cât petrecuse mai mult timp cu astfel de activități, cu atât fusese mai absorbit. Își gâdilase călcâiele cu marginea tăioasă ca o lamă a ierburilor sălbatice, își frecase picioarele de o bucată de scoarță ca să fie cuprins de același extaz insuportabil pe care îl simte o pisică frecându-se de un trunchi de copac. Storsese cleiul lipicios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de atâta ploaie, Ofilită, arsă-n gânduri, Floare,floare de pădure... Câine, câine alb și slobod, Frigul mi te-a prins în gheare Și-ai pierit, fără să urli, Câine, câine alb și slobod... Aripi, aripi de țărână, Visuri sub călcâi strivite... Strigăt ultim către oameni Aripi, aripi de țărână...
Cântec. In: Așa sunt eu by Iulia Adalmina Medeleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/332_a_613]
-
aventurier. Unul ca el nu te zvânta în bătaie. Te ciuruia. Te ciuruia pentru bani. Sunteți nițel cam în afara legii, i-am spus eu. Nu ești decât un mardeiaș. Roiu’. Grăsanul își înfipse bărbia în piept și se răsuci pe călcâie. O clipă mi l-am imaginat la volanul mașinii lui, stacojiu și cu răsuflarea tăiată, gândindu-se cum să iasă basma curată. După care scuipă pe jos și se uită chiorâș la mine. — Să-i spui falitului tău de amic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pot exista asemenea indivizi. Chiar poți crede că femeile ca mine sunt atrase de bărbați ca tine. Dar eu nu vreau să ajung în pat cu bărbați ca tine. Nu vreau să existe bărbați ca tine. S-a întors pe călcâie. Eu m-am avântat înainte să-i tai calea. Am ratat în schimb, m-am prăbușit peste masă. Această manevră, combinată cu duzina de stacane cu bere și paharele de whisky cu care mă luptasem până atunci, a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
genul ăsta. Deci iată-mă, după o cină ușoară, stând în camera de zi a Martinei, bând vin și încruntându-mă la Freud, când sună telefonul... Acum nu mai am sentimente filiale față de Caduta Massi. Acum mi s-au aprins călcâiele după ea: „Îmi ești ca un fiu, John“, mi-a spus ea azi la ceai. „De asta nu-mi palce Spunk sau Butch Beausoleil. Ei îmi amintesc de copii. Ceea ce nu e cazul tău.“ Mi-a luat mâna și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ca un lucru greu care cade încet în picioare și două mâini lungi izbind cu pumnii în inima mea. Nici un strop de sudoare, mi-am spus eu după ce primii volți ai șocului fuseseră smulși din trupul meu. O lovitură de călcâi în glezna lui dreaptă va pune lucrurile la punct. Apoi un cot în față și adio mamă... Dar acum constat că respirația tăiată că picioarele mele nu mai au contact cu pământul. N-am plasat nici o lovitură cu piciorul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
plec, nu ca să-mi prezint omagiile. Și mai ales nu lui! zise el, arătând cu capul înspre Ignatius Gribb. Ipocrit îngâmfat! Ideile dumitale, domnule Gribb, sunt principalii vinovați pentru sclavia noastră. Acum plec! adăugă el tăios, apoi se răsuci pe călcâie și ieși. Ei bine! zise Elfrida. — Ce voia să spună? întrebă Irina. Sigur nu voia cumva să spună că Ignatius a greșit cumva când a demolat miturile insulei Calf? — întotdeauna am fost de părere că superstiția e cea care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nesigur pe puterile lui de a le da o direcție. Un păianjen își țesea pânza pe tavan. Tot mai multe cazuri de febră, spunea Virgil Jones. Cu siguranță, vor mai fi și altele. Mă tem că acum K este vulnerabil. Călcâiul lui Ahile este expus. Iată o lecție despre fragilitatea celor mai bune redute. Și ia aminte, calea aleasă de K a fost o redută foarte bună. Cei de aici au practicat viața dusă cu ochii-n pământ atât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
șefului să ia droguri. Însă ar fi perfect de înțeles dacă era invers. L-ai ispitit pe Charles peste puterile lui. Era un om care căuta să urce pe scara socială, folosind un titlu pe care probabil nu-l avea; călcâiul lui Ahile erai tu. Cred că ți-a plăcut la nebunie să-l împingi la ce nu voia numai ca să-ți facă pe plac. Era doar o bănuială, dar Belinda nu a negat nimic din ce am spus eu. Suki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
dintr-o parte, sperînd că mă lua peste picior. Dacă n-ai să vii, o să Înțeleg, zise Bea. O să Înțeleg că nu mai vrei să mă vezi. Fără să-mi acorde nici o clipă să-i răspund, Bea se răsuci pe călcîie și se Îndepărtă cu pași repezi spre Ramblas. Am rămas cu cartea de vizită În mînă și cu vorbele pe buze, urmărind-o din priviri pînă cînd silueta ei s-a topit În penumbra cenușie dinaintea furtunii. Am desdoit cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ea e mîna neagră care ridică corespondența de la fostul apartament al familiei Fortuny-Carax folosindu-se de o căsuță poștală pe numele unui birou de avocați inexistent... Îi spui tot ce este necesar și bun conductor ca să-i aprinzi focul sub călcîie. Toate astea pe un ton melodramatic și cu o Înfățișare biblică. Apoi, printr-o lovitură de efect, pleci și o lași la macerat o țîră În sucurile supărării. — Iar Între timp... — Între timp, eu am să fiu gata s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Atunci don Manuel a tras deoparte lințoliul care acoperea trupul și cei doi agenți l-au Întrebat, formal, dacă acela era fiul său Julián. — Și? — Domnul Fortuny a rămas mut, contemplînd cadavrul aproape un minut. Apoi s-a răsucit pe călcîie și s-a tot dus. — S-a tot dus? — Cu toată viteza. — Și polițiștii? Nu l-au oprit? Nu erau acolo ca să identifice cadavrul? Barceló zîmbi malițios. — Teoretic. Însă don Manuel Își amintește că mai era cineva În sală, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai avem de făcut decât să vă strângem mâna și să vă urăm Însănătoșire grabnică!? Așa-i?” „Așa-i”, răspundea Braic, cu o voce neașteptat de vioaie, răsucindu-se neliniștit Între bandaje... „E cumva cazul”, mai Întreba, Înălțându-se pe călcâie, profesorul Perjovski, „să avem nevoie de un transplant de piele? Simțiți pe undeva vreo lipsă?” Omul de paie Braic scutura din cap că nu. Nu era cazul. În ceea ce-l privește, mai degrabă avea surplus de epidernă, nicidecum vreun gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ia spune, Oliver, nu-i așa că nu stau nici pe scaun, că li se ițește ciotul prin prohab... Sau li se acoperă picioarele de lipitori...” Profesorul făcea aluzie, probabil, la experiența pe care o trăise Oliver atunci când i se aprinseseră călcâiele după femeia-girafă, al cărei cap de melc trecea dincolo de acoperiș. Nu-și Întinsese oare ea spre masterand unul dintre cornuri, prevăzut cu o ventuză, cu gândul să absoarbă toată măduva din mădularul lui? Numai că Oliver a fost intransigent, rămând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
venea, de altfel, și el, să-și lingă rănile și să-și oblojească gâtul, alții plecau resemnați acasă sau pe străzi. Nu se Întâmpla nici un cancan deosebit. Noimann măsura Încăperea, plimbându-și halatul de la geam la ușă, se răsucea pe călcâie În dreptul mesei și o lua Înapoi. Rondul acesta avea darul să pună și sângele, și mintea În mișcare. Acum, medicul era cât se poate de lucid. Pașii Îl mânau mereu spre dulap. Dar Noimann se Împotrivea tentației. Odată ajuns acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
care am văzut-o și În vis...” Noimann făcu un pas la dreapta, ocolind făptura sa. Piciorul Îi aținu calea. Noimann făcu la stânga. Piciorul făcu și el o mișcare similară, blocându-i din nou calea. Atunci, medicul se Întoarse pe călcâie, Îndreptându-se spre ușă. Piciorul i-o luă Însă Înainte. Stomatologul se Îndreptă spre masă, unde Își mai turnă un păhărel. „În cinstea dumneavoastră”, făcu el, dând coniacul pe gât. Și atunci piciorul, Întinzându-și spre masă mâna sa schematică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Judecata de Apoi, ca pe un stigmat...” „Până la Judecata de Apoi”, făcu Bikinski... „Da, până la Judecata de Apoi omul Își poartă cu el numele, ca să poată fi recunoscut...” „Și acolo o să vă strige: Hei, Satanovski, și dumneavoastră o să bateți din călcâie spunând: Prezent...” „Da”, spuse Satanovski, „așa am să fac...” „Aveți un suflet meschin, pervers”, Îi aruncă În față Bikinski, devenind din ce În ce mai arțăgos... Privindu-l, Noimann se gândi să intervină cu o glumă, aplanând pe moment conflictul ce părea gata-gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În mrejele sale, ci, Înfigându-i degetele În beregată, o Îndepărtă de pe trupul lui, aruncând-o printre jerbele veștede de flori risipite pe mormintele din jur. Triumful și-l serbă printr-un chiuit, urmat de o bătută scurtă, articulată din călcâie, strivind sub rădăcinile sale zeci de cochilii de melci ce se târau prin iarba dintre cripte. Dacă femeia-șarpe voia cu tot dinadinsul să se Încolăcească pe grumazul cuiva, n-avea decât să se strecoare În cavou. Inginerul Satanovski, poate chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nu-și vor da seama că Oliver lipsește din salon. Aruncând o privire spre mijlocul Încăperii, Îl vor vedea stând, ca de obicei, liniștit pe taburetul său. Salutându-și cu o plecăciune până-n pământ sosia, masterandul Lawrence bătu militărește din călcâie, apoi, făcând stânga-mprejur, apucă femeia-ușă de clanță și ieși, gol pușcă, În oraș. Călcând pe trotuar, masterandul Își contempla, din mers, cu coada ochiului silueta În vitrine. Acoperit de frunze și de pene, masterandului nu avea de ce să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de el... Nu e nevoie, păstrează mărunțișul pentru tine și nu uita de cerc... Iar dacă ai să-l vezi trecând pe aici pe Noimann, cinstește-l, te rog, cu o cafea din partea mea...” Zicând aceasta, Satanovski se răsuci pe călcâie și, cu pași vioi, oarecum discordanți pentru statura lui, părăsi terasa Corso. În tot acest timp, În camera sa, Noimann-cinicul Îl Împinse sub pat pe Noimann-penitentul, după care, jubilând, se năpusti, amușinând lenjeria risipită pe podea. Mirosul bine-cunoscut al parfumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]