1,224 matches
-
știi ce vă așteaptă. Valerius simți stomacul strângându-i-se dureros. Uneori, vechea spaimă revenea, chinuindu-l, dar învățase s-o învingă. Respiră adânc, redobândindu-și calmul. — Te ascult... dar grăbește-te. Peste puțin timp trebuie să mă întorc în cămăruța mea. — Vitellius a chemat opt sute de soldați și două sute de marinari din flota de la Misenum. Le-a dat foarte mulți bani ca să nu spună nimănui ce construiesc în arenă, dar eu i-am văzut... Au adus lemne, saci cu nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
verifice dacă toate detaliile echipamentului său erau perfecte. Din când în când, mulțimea izbucnea în strigăte care ajungeau până la ei. — Skorpius e gata? Încă din zori, răspunse Marcus. Așa cum face întotdeauna înainte de luptă, a stat toată noaptea în picioare, în cămăruța lui, cu fața la perete. Nu știu ce rugăciuni spune el în timpul veghii. Dinspre arenă veni o pală de aer rece, umed. Valerius fu străbătut de un fior. — Mă întreb ce l-a apucat pe împărat de te-a pus să lupți cu Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe împărat de te-a pus să lupți cu Skorpius. — Un vis... A avut un vis, răspunse Valerius aranjându-și ocrea pe picior. I se păru că simte mireasma de verbină și lavandă a Velundei, care venea în fiecare noapte în cămăruța lui de la Ludi și îl îmbrățișa, șoptindu-i cuvinte pe care nimeni altcineva nu trebuia să le audă, cuvinte tainice precum riturile cultelor misterice, pe care le rostea în timp ce urmărea cu degetele cicatricele de pe trupul lui Valerius. Atingea amuleta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
A ajuns acum la porțile Romei... Skorpius s-a sinucis, iar Orpheus trăiește. Oare toate astea nu-s de-ajuns? Luă o altă bucată de pâine pe care i-o întindea Listarius. Am încercat să-l ucid pe Orpheus în cămăruța lui de la Ludus. În ultima clipă, ucigașii plătiți de mine s-au speriat și-au dat bir cu fugiții. Spun că Orpheus e apărat de o zeitate - tuși. Și, de parcă n-ar fi destul, mama a murit. Tuși din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și străbătu pajiștea, mergând pe sub copaci, în umbră. Ajunse la ghereta paznicului. În clipa aceea, mulțimea năvăli în palat, revărsându-se în încăperi și pe coridoare. — Listarius! strigă Vitellius. Dar băiatul dispăruse. Cu o lovitură de umăr, Vitellius deschise ușa cămăruței. Cu ochii înlăcrimați, privi la mobilele puține, apoi închise ușa. Împinse patul în fața ei, iar el se ghemui într-un colț, acoperindu-și capul cu mantia neagră. Rămase în așteptare, gemând. Errius Sartorius și soldații săi dărâmară ușa. Vitellius înălță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
europeană de acționar milionar. Eram, indiscutabil, niște pârliți de lefegii sau, și mai grav, pensionari retardați prin impozite și taxe, câțiva dintre miile de visători care dau anunțuri de închiriere imobiliară pe dolari, înghesuindu-și familia în cea mai igrasioasă cămăruță; eram ipochimenii pentru care singura bursă de valori se face pe scara blocului prin întrajutorare cu vecinii de la o chenzină la alta sau, și mai grav, abia revenisem de la muncile agricole de toamnă unde păpușoiul, sfecla, barabula refuză să-și
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
asta de rahat. Cocaina aia Împuțită mă arde pe sinuși, pe bronhii. Tușesc și tremur, iar mirosul parfumului ei e insuportabil. Probabil că stă prost cu lovelele dacă se zgîrcește așa. O slujbă patetică sub acoperire. Pute ca Într-o cămăruță a unei curve din cartierul roșu Într-o sîmbătă seară la apogeul sezonului turistic În Amsterdam, mașina asta de rahat. Ăsta nu-i Hogmanay... ăsta-i Halloween n pula mea... Să plec tocmai cu ea dintre toți. În patrulă după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
Flori!“ În camera mea sunt acum unele dintre desenele ei. Și chiar o pagină dintr-o compunere, înrămată. M-am bucurat când mi-a spus, la un moment dat, s-o las pe ea aici, cu prietenele ei, îi place cămăruța mea (aici e toată copilăria ei). Azi am găsit ștanțatorul de îngerași. Umpleam casa cealaltă cu îngerași minusculi de hârtie. Zilele trecute am dat de o foaie pe care scrie așa : Mama e totul Mama e viața Mama e un
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
profesorul și-a Încheiat povestirea, a remarcat: ― Bine gândit, domnule profesor! Nu ne-ar rămâne decât să avem răbdare... ... ― Ce dorești de la mine? - au fost primele cuvinte răstite ale doctorului Cuc adresate pirandei, care l-a așteptat cu Înfrigurare În cămăruța de la poartă... ― Apâi, domnu’ doctoru’, parcî Dumnezău te-o scos În calea noastrî, cî pânî amu’ nu puteam agiungi la domnu’ profisoru’. Ave tari multî treabî. ȘÎ amu’ mi-o zâs cî barbatu’ meu Îi În grija matali... ― Asta este
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
te vei retrage să ți vezi de finisarea lucrărilor În vederea confruntării care te așteaptă. Ne vedem poimâine, după contravizită. ― Am Înțeles, domnule profesor. Nu știu Însă dacă nu ar fi mai nimerit să rămân În spital. Mă voi Închide În cămăruța mea și... Acasă am un stăpân discreționar asupra timpului și liniștii mele. Îl am pe Tudorel... ― Te Înțeleg. Nu ai nici-o Împotrivire din partea mea. Spor la studiu! ― Mulțumesc. ― Vezi cum faci totuși cu masa. Să nu stai flămând, fiindcă efortul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
chirurg adevărat! ― Nu exagera, tati. ― Nu o spun fiindcă tu ești Despi, ci o spun ca cel prin mâna căruia au mai trecut și alți chirurgi... Acum, hai să ne odihnim un pic și apoi fiecare la treaba lui... * În cămăruța lui, Gruia revedea pentru a câta oară lucrările pregătite În vederea confruntării cu cei care vor hotărî dacă merită să urce pe treapta universitară următoare sau dacă mai are Încă nevoie de pregătire... Se apropia ora de vizitare a pacienților. Deși
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de seamă - din examinat În examinator. El punea Întrebările și el răspundea...” „Ei, să n-o luăm chiar așa. Poate Îi plăcea să se audă vorbind...” „Poate” - a răspuns Gruia conciliant. Când a ajuns la clinică, s-a dus În cămăruța lui, cu gând să mai revadă unele Însemnări, dar i se părea că nu are aer. Îi lipsea ceva... Nu și dădea seama ce. Încet-Încet, i s-a părut că lucrurile nu sunt chiar atât de complicate. Puterea de a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
zâmbind. ― Ce e acela „Condei cu scriere continuă”? - a Întrebat Gruia. ― E opera unui românaș genial. În termeni uzuali, obiectul se cheamă stilou. Numele inventatorului este Petre Poenaru. ― Mulțumesc pentru informație, domnule profesor... În câteva clipe Gruia a ieșit din cămăruța lui purtând sub braț niște coli de hârtie și În mână stiloul. Ca școlarii. ― Hai să ieșim - l-a Îmbiat profesorul. Când au ieșit În răcoarea dimineții de toamnă, Gruia a simțit un fior binefăcător... ― Știți cumva cine va fi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Mariei, Gruia a rămas În poartă, urmărindu-i mersul o bucată de vreme. În cele din urmă, s-a Întors și, călcând ca și cum ar fi purtat pietre de moară legate de picioare, a urcat În clinică. S-a retras În cămăruța lui. Pentru a-și ocupa timpul, s-a apucat să facă ordine Între hârtiile și obiectele din jur. Urechea Însă era atentă la orice zgomot de pe hol, care i-ar fi putut spune că s-a Întors profesorul... Mereu cerceta
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
la el? Nu-și dădea seama. Un „ceva” inefabil l-a Împins spre această presupunere. Prea a avut o infinitezimală reacție aprobatoare când secretarul de partid i-a „criticat”... În timp ce se lupta cu aceste gânduri, cineva a bătut În ușa cămăruței lui. ― Poftește - a răspuns Gruia, curios. Ușa s-a deschis și În prag s-a oprit sora șefă. ― Bună ziua, domnule doctor. Vă invită domnul profesor la dumnealui. „Cerule, lasă-mi aerul să pot respira!” - a fost primul gând... ― Mulțumesc, doamnă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
1475, Ștefan cel Mare înfrângea oastea turcă de 3 ori mai numeroasă. Gândeam să-l trezim la realitate! Ajungem la casa lui părintească, o casă modestă în care stătea unul dintre frați și tatăl lui - căruia i se rezervase o cămăruță în care abia încăpea un pătuț de fier, cu o masă la căpătâi pe care stătea o lampă ce lumina la nevoie, în opoziție cu camera lui confortabilă... S-au adunat toți, l-au văzut îmbrăcat ca un prinț, că
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
poate, decât magazioara din curtea casei alor mei din Avon, dar cu foarte puțin. Și, spre deosebire de majoritatea spațiilor goale care par mai mari odată mobilate, odaia mea parcă intrase la apă și se redusese la jumătatea dimensiunilor inițiale. Analizasem ochiometric cămăruța pătrățoasă și decisesem, În naivitatea mea, că are cam jumătate din dimensiunile unei camere normale și că aș putea achiziționa o garnitură obișnuită de mobilă de dormitor: un pat de mărime medie, o comodă, poate chiar o noptieră sau două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
să spele vasele. Plecă și Titu acasă la el, să se pregătească pentru masa de la Enache. Locuința lui era chiar în corpul de case de alături. O poartă de lemn dărăpănată dădea într-o curte lungă, murdară, cu sumedenie de cămăruțe, toate închiriate. Apartamentul dinspre stradă, două odăi cu antreu la mijloc, era ținut de doamna Elena Alexandrescu, femeie trecută de patruzeci de ani, încă arătoasă, văduva unui ofițer pe care ea îl pomenea când maior, când colonel și care murise
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în fundul curții. Din antreu, a mai auzit ciripitul doamnei Mimi; încă nu plecase. Cunoștea pe cizmar, de altfel, ca pe toți chiriașii ceilalți care, fiind toți săraci, alcătuiau un fel de familie mare, cam certăreață și zgomotoasă. Mendelson ocupa două cămăruțe, amândouă spre curte. Una avea fereastră, cealaltă ușă de intrare. Atelierul era în colț, după ușă. Aici ciocănea și cosea și bombănea toată ziua, ghemuit pe scăunelul cu trei picioare, bătrânul Mendelson, sfădindu-se cu muierea, ori dăscălindu-și ucenicul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
domnul Tănăsescu... Poftim, stai jos un minut!... Mișule, unde ești? Dă un scaun domnului Herdelea! Titu dădu mâna cu Mișu și cu Tănăsescu. Așezîndu-se, mai văzu un militar, pe care însă nu-l cunoștea, în colțul cel mai întunecos al cămăruței. După o mică pauză, refăcîndu-se parcă atmosfera, Tănăsescu vorbi cu glasu-i bătrînesc: ― Dacă-i pe dreptate, domnule Mișu, apoi s-o începem de la început, că așa se cuvine. Fă-i dumneata dreptate țăranului, nu zic, dar mai întîi nu lăsa
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și aflau în curte și pe care tocmai se pregătea să-i instruiască. Voia să lucreze în cancelaria comunală, pentru că aici era, în fund, o odaie bună de arest pentru mai mulți, pe când la sediul postului n-avea decât o cămăruță în care nu încăpeau nici trei oameni. Primarul veni roșu, gâfâind și înmuiat. Trecând prin fața cârciumii, a intrat și a înghițit o jumătate de țuică, să se încălzească puțin. Boiangiu îi declară că el nu va răbda să fie notat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
altă odăiță de odaia de culcare, care, de altfel, comunica direct și cu vestibulul. Gogu împărțise în două odăița de la mijloc și instalase o baie modernă, care dădea numai spre dormitor. Din sufragerie, spre fund, un coridor ducea într-o cămăruță transformată în oficiu. Pe urmă venea bucătăria mare și mai încolo încăperile pentru servitori, în care locuia Dumitru Ciulici cu ai săi. Nadina intră fragedă și frumoasă ca o rază de soare primăvăratic, în ochii ei lucea o bucurie trandafirie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cerul plumburiu nu se vedea nicio stea. Se gândi o clipă la Steiner, croitorul, dacă ar fi trăit, ar fi avut o noapte mai împăcată, fără spaima stelelor care ard, dacă nu cumva ele ardeau altminteri. Intră pe bâjbâite în cămăruța lui. Răsturnă vreo două teancuri de cărți, până nimeri muchia patului. Rămase așa o vreme, așezat, cu o vagă buimăceală de la băutură în moalele capului și căznindu-se să priceapă ce-i ajută pe oameni să vorbească atâta de moarte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care își netezi mustățile și încuviință. Atunci fetița închise cartea și i-o întinse. — Te întrebi dacă așa ceva s-ar fi putut întâmpla vreodată, spuse Maca. De afară se auzea larma mușteriilor. Cârciumarul îi găzduise pe cei trei într-o cămăruță din spate. „ăsta e separeul pentru domni“, spusese. „Și de ce nu ne-ai chemat până acum aici ?“, întrebase Maca, intrând în odăița strâmtă, cu masa și scaunele ei și, pe pereți, cu etajere pline de tot felul de lucruri vechi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care acopereau sicriul tatălui meu, și nici că mama a trebuit să-și vândă acul de păr. Nu pot uita că am fost logodită cu vărul Ping. Și nu pot să mulțumesc îndeajuns Cerului pentru ceea ce mi se întâmplă. În cămăruța roșie, mă întreb ce-mi rezervă viitorul. Am atât de multe întrebări legate de viața mea în calitate de a patra concubină a împăratului Hsien Feng. Însă cea mai mare întrebare e: cine este împăratul Hsien Feng? Ca mire și mireasă, noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]