KorAP: Find »[drukola/base=căpitan & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...732 >

18,277 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

obișnuiți să crape estetic, din profil, printre aghiotanți și toboșari. Fapt e că din când În când clipea des nedezlipindu-și ochii de pe căpitan, parcă uluit că mai trăiește. Și chiar că avea de ce să se mire, ereticul. În pofida Începutului, repetă. Căpitanul nu știu ce să spună. La urma urmei, și În ciuda deznodământului Înfruntării, el și colegu-i de breaslă Încercaseră să-i asasineze pe acei tineri domni Smith sau cum naiba s-or fi numind. Ca să umple cu ceva stingheritoarea pauză, privi Împrejur și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
sau care i-o fi fost numele În realitate, o cântări gânditor Înainte de a o băga În teacă. Continua să-l privească pe Alatriste cu ochii aceia albaștri și cinstiți care Îl făceau să se simtă atât de prost pe căpitan. — În primul moment v-am crezut... zise, și parcă așteptă ca Alatriste să-i completeze spusele. Dar acesta nu făcu decât să dea din umeri. Chiar atunci rănitul dădu să se ridice, iar numitul Steenie se Întoarse spre el ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
să dea din umeri. Chiar atunci rănitul dădu să se ridice, iar numitul Steenie se Întoarse spre el ca să-l ajute. Amândoi aveau acum spadele În teci și, la lumina fanarului care continua să ardă pe jos, se uitau la căpitan cu multă curiozitate. — Nu sunteți un vulgar bandit de drumul mare, conchise În sfârșit numitul Steenie, care Începea să mai prindă culoare. Alatriste Îi aruncă o privire celui mai tânăr, căruia Însoțitorul său Îi spusese de câteva ori „milord“. Mustăcioară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
aruncă o privire celui mai tânăr, căruia Însoțitorul său Îi spusese de câteva ori „milord“. Mustăcioară blondă, mâini fine, aparență aristocratică În ciuda costumului de călătorie, a prafului și murdăriei de pe drum. Dacă individul acela nu era de foarte bună familie, căpitanul era gata să treacă la mahomedanism. Să moară el de nu. — Numele dumneavoastră? Întrebă cel În haine gri. Era ciudat că rămăseseră În viață, fiindcă ereticii aceia erau și naivi pe deasupra. Ori poate rămăseseră În viață tocmai de aia. Oricum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
să-i căsăpească. Prin urmare, chiar că nu-și putea Închipui de ce credea fantele acela c-o să-și deșerte inima În fața lor. La drept vorbind, oricât de mult ar fi vrut să afle ce mama naibii era toată tărășenia aia, căpitanul Începu să se gândească dacă n-ar fi mai bine s-o ia din loc. A intra pe terenul Întrebărilor și explicațiilor nu era ceva care să-i convină. Deloc. Și-n plus putea apărea cineva: poterași făcându-și rondul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
era gata să mă omoare și n-a făcut-o, zise. De asemeni a salvat viața prietenului meu... De ce? — Anii. M-au blegit. Englezul negă din cap. — Treaba asta n-a fost Întâmplătoare, se uită la camaradul lui, apoi la căpitan cu o atenție sporită. V-a trimis cineva Împotriva noastră, așa-i? Căpitanului Începuse să-i sară muștarul de atâtea Întrebări, și Încă mai mult când văzu că interlocutorul lui schița un gest spre punga ce-i atârna de centură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
a salvat viața prietenului meu... De ce? — Anii. M-au blegit. Englezul negă din cap. — Treaba asta n-a fost Întâmplătoare, se uită la camaradul lui, apoi la căpitan cu o atenție sporită. V-a trimis cineva Împotriva noastră, așa-i? Căpitanului Începuse să-i sară muștarul de atâtea Întrebări, și Încă mai mult când văzu că interlocutorul lui schița un gest spre punga ce-i atârna de centură, dând de Înțeles că orice cuvânt util putea fi remunerat În mod convingător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
să ia adesea poze Îngrijite În fața oamenilor. Așa alb și blond cum era, avea aerul unui fante sau al unui curtean; dar adevărul e că se bătuse cu dibăcie și curaj, ca și tovarășul lui de drum. Manierele lor, observă căpitanul, erau identice, copiate parcă după același tipar. Doi băieți foarte bine crescuți, trase el concluzia. La mijloc or fi chestiuni de femei, religie sau politică. De nu cumva toate trei la un loc. — Nu trebuie să se afle ce s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
douăzeci și ceva de ani făcuse parte din statul major al ducelui de Osuna, luptând Împotriva venețienilor și a turcilor la bordul galerelor spaniole de la Napoli, perioadă În care Îl cunoscuse și pe Diego Alatriste. — Un bucluc Îndrăcit, repetă Guadalmedina. Căpitanul dădu din umeri. Stătea fără pălărie și fără capă, În picioare, Într-o mică săliță Împodobită cu covoare flamande și avea la Îndemână, pe o masă acoperită cu catifea verde, un pahar cu rachiu din care nu băuse. Guadalmedina, Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Smith și pe Însoțitorul lui. Cel puțin așa mi s-a spus. Sau mi-au spus. — Cine ți-a spus? Asta aș vrea și eu să aflu. Álvaro de la Marca se oprise În fața lui și Îl privea uimit și dezaprobator. Căpitanul se mulțumi să Încline scurt capul Într-un gest afirmativ și Îl auzi pe aristocrat murmurând „Doamne sfinte“ Înainte de a porni să bată iar cămăruța În sus și În jos. În momentul acela englezii erau Îngrijiți În cel mai frumos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
plumb, vâlvătaia torțelor. Toată casa părea pe picior de război. Contele Însuși scrisese bilete urgente În odaia lui de lucru, Înainte de a veni să discute cu Alatriste. În pofida sângelui rece și a obișnuitei sale bune dispoziții, rareori Îl mai văzuse căpitanul atât de schimbat la față. — Vasăzică Thomas Smith, murmură contele. — Așa mi-au zis. — Thomas Smith, așa, pur și simplu. — Întocmai. Guadalmedina se oprise din nou dinaintea lui. — Thomas Smith pe dracu’, mormăi În sfârșit, nerăbdător. Cel În haine gri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
pe care să se lase să cadă. Dar el rămase pe picioarele lui, susținând privirea lui Guadalmedina de parcă nimic din toate acelea nu-l privea. Totuși, mult mai târziu, În fața unui ulcior de vin și cu mine ca unic martor, căpitanul avea să recunoască abia zâmbind că În momentul acela trebuise să-și vâre degetele mari În centură ca să nu-i tremure mâinile. Și că Îi vâjâia capul ca În scrâncioburile alea mari de prin iarmaroace. Marchizul de Buckingham, asta o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-l cureți pe favoritul regelui Angliei, care călătorește incognito. Cât despre celălalt... — John Smith? De astă dată se deslușea o notă de umor resemnat În tonul lui Diego Alatriste. Guadalmedina schiță gestul de a-și duce mâinile la cap, ia căpitanul observă că simpla menționare a jupânului John Smith, oricine ar fi fost acesta, Îl făcea să pălească pe aristocrat. După o clipă, Álvaro de la Marca Își mângâie cu o mână barbișonul și Îl măsură din nou pe căpitan de sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cap, ia căpitanul observă că simpla menționare a jupânului John Smith, oricine ar fi fost acesta, Îl făcea să pălească pe aristocrat. După o clipă, Álvaro de la Marca Își mângâie cu o mână barbișonul și Îl măsură din nou pe căpitan de sus În jos, uluit. — Ești incredibil, Alatriste. Făcu doi pași prin Încăpere, se opri iar, Îl privi În același fel. Incredibil. A vorbi de prietenie ar fi prea mult pentru a defini relația dintre Guadalmedina și fostul soldat; Însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Incredibil. A vorbi de prietenie ar fi prea mult pentru a defini relația dintre Guadalmedina și fostul soldat; Însă am putea vorbi de respect reciproc, desigur În cadrul condiției sociale a fiecăruia din ei. Álvaro de la Marca Îl stima sincer pe căpitan; povestea pornea de pe vremea când, În tinerețe, Diego Alatriste servise În Flandra remarcându-se sub flamurile bătrânului conte de Guadalmedina, care și el Îi arătase Încă de pe atunci simpatie și prețuire. Mai târziu, peripețiile războiului Îl aduseseră pe tânărul conte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
servicii importante În dezastrul expediției militare Împotriva corsarilor berberi din insulele Kerkenah de pe coasta tunisiană. Álvaro de la Marca nu uitase și, cu timpul, după ce moștenise averea și titlurile și părăsise cariera armelor În favoarea celei de curtean, nu-l abandonase pe căpitan. Din când În când Îi Închiria serviciile de spadasin ca să rezolve probleme de bani, să-l escorteze În aventuri galante și primejdioase sau să Încheie socotelile cu soți Încornorați, cu rivali În dragoste și cu creditori sâcâitori, cum procedase și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cu tine În noaptea aceea? — Doar ei doi, după câte-mi amintesc. — Și unul ți-a zis să nu-i omori, pe când celălalt Îi voia morți. — Cam așa ceva. Contele se uită lung la Alatriste. Îmi ascunzi ceva, pe legea mea. Căpitanul dădu iar din umeri, susținând privirea protectorului său. — Poate, replică foarte calm. Álvaro de la Marca zâmbi strâmb, neslăbindu-l din ochii-i scrutători. Se cunoșteau prea bine ca să nu știe că de la Alatriste nu va mai scoate nimic, chiar dacă l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
scrutători. Se cunoșteau prea bine ca să nu știe că de la Alatriste nu va mai scoate nimic, chiar dacă l-ar amenința cu retragerea oricărui ajutor și cu azvârlirea În stradă. — Bine, conchise el. La urma urmei, În joc e pielea ta. Căpitanul Încuviință cu un gest fatalist. Una din puținele neclarități din relatarea făcută contelui consta În trecerea sub tăcere a acțiunii lui fray Emilio Bocanegra. Nu pentru că ar fi dorit să protejeze persoana inchizitorului - care mai degrabă trebuia să fie temut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
să-l denunți pe cel ce-ți oferise ceva de lucru; chiar dacă era vorba de un călugăr dominican și chiar dacă toată istoria aceea, cu deznodământul ei, putea să-l coste pe Alatriste sfârșitul În mâinile prea puțin generoase ale călăului. Căpitanul răsplătea bunăvoința aristocratului oferindu-i soarta englezilor acelora și a lui proprie. Însă, deși nu era decât un fost soldat și o spadă de vânzare, Își avea și el Întortocheatele lui coduri de onoare. Nu era dispus să le Încalce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Alatriste i-l puseseră În mâini În noaptea aceea. Un slujitor se opri respectuos În prag. Contele se Îndreptă spre el, și Diego Alatriste Îi auzi schimbând câteva cuvinte cu voce joasă. Când servitorul se retrase, Guadalmedina se Întoarse către căpitan, preocupat. — Mă gândisem să-l anunț pe ambasadorul englez, dar acești cavaleri spun că nu se cuvine ca Întâlnirea să aibă loc aici, la mine... Așa că, Întrucât și-au revenit și se simt mai bine, Îi voi escorta eu Însumi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
lui Martín Saldaña, care puteau fi deja la curent cu Întâmplarea. Contele știa toate astea. Și mai știa că Diego Alatriste era prea mândru ca să-i ceară vreodată direct ajutorul. Iar dacă Guadalmedina se făcea că nu pricepe mesajul tacit, căpitanului nu-i rămânea altceva de făcut decât să Înfrunte din nou strada, bizuindu-se doar pe spada sa. Dar contele zâmbea deja, abătându-și o clipă gândul de la preocupări mai Înalte. — Poți rămâne aici noaptea asta, zise. Iar mâine vom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
fie fecundată de Zeus sub forma ploii de aur. Álvaro de la Marca, Îmbrăcat și echipat ca pentru a lua cu asalt o galeră turcă, cu paturile pistoalelor ieșindu-i din cingătoare alături de spadă și de daga vizcaína, Îl conduse pe căpitan la locul unde englezii se pregăteau să plece Învăluiți În capele lor, Înconjurați de oamenii contelui, Înarmați și ei până În dinți. Afară așteptau alți servitori cu facle și halebarde, și nu lipsea decât o darabană pentru ca totul să semene cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Înarmați și ei până În dinți. Afară așteptau alți servitori cu facle și halebarde, și nu lipsea decât o darabană pentru ca totul să semene cu rondul nocturn al unor soldați În preajma unei Înfruntări decisive. Iată omul, rosti Guadalmedina, ironic, arătând spre căpitan. Englezii fuseseră bine Îngrijiți și Își reveniseră după călătoria și atacul nocturn. Hainele lor erau periate și rezonabil de curate, iar cel mai tânăr avea o amplă legătură În jurul gâtului, susținându-i brațul cu rana de la subsuoară. Celălalt englez, cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
aceea, și tare se temea că și-n alte nopți. — Aproape că ne-ați omorât azi domnia voastră, pe stradă, zise cu mare seninătate englezul În spaniola lui cu puternic accent străin, adresându-i-se parcă mai mult lui Guadalmedina decât căpitanului. — Îmi pare rău, răspunse Alatriste liniștit, Înclinându-și ușor capul. Nu Întotdeauna suntem stăpâni pe loviturile noastre de spadă. Englezul Îl mai privi țintă câteva clipe. În ochii lui albaștri, un aer disprețuitor luase locul spontaneității surprinse din primele momente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Smith, rămase tăcut. Avea o frunte Înaltă, albă și nobilă, iar trăsăturile Îi erau fine, mâinile delicate și atitudinea elegantă. Toate acestea la un loc, În pofida costumului de călătorie, Îl trădau de la o leghe pe tânărul de familie foarte bună. Căpitanul Întrezări un zâmbet ușor pe sub mustăcioara-i blondă, Încă mătăsoasă. Se pregătea să-și Încline Încă o dată capul și să se retragă, când tânărul rosti niște cuvinte În limba lui care Îl făcură pe celălalt englez să se Întoarcă mirat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]