2,024 matches
-
să treacă pe la mine, îl aștept. Am să-i spun. Se va bucura. Și eu mă voi bucura. La fel, doamnă profesoară. Mi-a făcut plăcere să vă revăd. ─ Noapte bună. Părintele Ieronim a ieșit între timp din biserică în căruciorul lui de pe vremea primului război mondial și acum închide ușa. N-o încuie însă niciodată. Madam Martinescu îi răsare dinainte. ─ Părinte, pot să vă deranjez un sfert de ceas? Părintele a închis ochii și o vreme își ține capul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Jupân Goilă, pălărierul care avea atelierul pe Biruinței cinsprezece, peste drum de rămășițele fostei sinagogi. Mai ieșea încă o dată pe înseat, de data aceasta în straie femeiești, de bonă sau precupeață, cam grăsană și cu sprâncene groase, răvășite. Târa un cărucior de piață, din care se vedeau câteva crătiți, un lighean roșu de plastic și o pătură albastră, soldățească. Parcurgea atunci, în înserat, Strada Mare (încă Republicii în acele zile epopeice ale Revoluției de la Județeană, ulterior denumită Calea Regală). Ieșea de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
îl aștepta prozatorul Burtăncureanu. Cei doi mergeau cu pas domol, nepăsători, de la un capăt la altul al străzii, ca și cum ar fi mânat o turmă de vaci întoarse de la păscut. Burtăncureanu îi povestea de una, de alta, iar Goncea, madama cu căruciorul, izbucnea din când în când în hohote năpraznice, clocotitoare de râs. Se oprea și, proptit în cărucior, sălta pătura, ascunzându-și fața hohotitoare în stofa ei aspră. Eventualii trecători izbucneau și ei spontan în torente hohotitoare, gâlgâitoare. Și erau mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
străzii, ca și cum ar fi mânat o turmă de vaci întoarse de la păscut. Burtăncureanu îi povestea de una, de alta, iar Goncea, madama cu căruciorul, izbucnea din când în când în hohote năpraznice, clocotitoare de râs. Se oprea și, proptit în cărucior, sălta pătura, ascunzându-și fața hohotitoare în stofa ei aspră. Eventualii trecători izbucneau și ei spontan în torente hohotitoare, gâlgâitoare. Și erau mereu câțiva în preajma lor. Printre ei, nelipsit, Constandin F. Panaitescu, ofițerul de la Starea Civilă a Primăriei, demascat ulterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pentru că e posibil să fi băut pe nerăsuflate și nu în înghițituri mici, cum e recomandat. Terminasem masa și mă pregăteam să mă întorc la lucru, când am remarcat sub ficus, la masa cea mai izolată, un bătrân într-un cărucior cu rotile. Fiindcă nu avea nevoie de scaunul de la masă, îl împinsese într-o parte, ceea ce incomoda clienții. Și chiar atunci, un grup de oameni corpolenți, aliniați unul în spatele celuilalt, se întorceau de la tejghea aducându-și tăvile cu mâncare. Purtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
intersecția cu Bolintineanu, trupurile li s-au desprins din fundalul de umbră. Se priveau și glumeau; Magda își pusese o mână pe umărul lui, zguduindu-l ușor în timp ce clătina din cap. Bătrânul a încetinit brusc și, împingând cu mare delicatețe căruciorul, s-a ascuns în spatele unui stâlp. Eu m-am refugiat după o mașină. I-am văzut sărutându-se scurt de opt ori. Magda se unduia și-l mângâia, dar Andrei s-a desprins din sărutările ei în cinci cazuri din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
care m-a bulversat, dar, îmi zic, nu intră în responsabilitățile mele și nu e cazul să-mi imput atâtea vini. Dacă toată lumea ar colecta vini și ar regreta, pământul ar deveni o adunătură de țicniți. Bătrânul abia atingea roțile căruciorului, ținând spatele drept și bărbia în față. A vorbit delicat și corect, cam în felul în care vorbesc eu atunci când sunt oficial. - Domnișoară, eu am trecut prin multe... domnișoară, viața oferă... viața este... viața nu este... o fată singură... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
-mă de caroseria mașinii. Acum eram aproape de plăcuța cu numărul de înmatriculare, și nu mi-am putut stăpâni râsul când am citit: B - 09 - PUL. De altfel râsul mi-a trădat prezența, deși nu am fost văzut. Bătrânul a întors căruciorul și a pornit cu însuflețire în josul străzii. Magda a mai strigat ceva, după care a intrat plângând în casă. Nu-mi era foame când am ajuns acasă. Am aruncat la closet mâncarea ce mă aștepta în hol, pe o tavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Eu, în felul ăsta. Dumneavoastră, în selvă. Sau nu-i așa? Întârzie cu răspunsul. Îl chemă pe chelner și ceru alt whisky. Acceptă și ea unul. Timp de câteva clipe, priviră în tăcere o pereche de măturători care împingeau un cărucior și strângeau fără chef hârtii de pe jos. Chelnerul aduse comanda, le atrase atenția că trebuiau să se grăbească, fiind ora închiderii, și se îndepărtă din nou. Bău o lungă înghițitură și clătină din cap. — Da, bineînțeles... La început, poate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tresălta pe suprafața apei, Învăluit În Întuneric, nevăzut. Timpul se scurse Într-o liniște ce fu apoi risipită de doi bărbați care trecură prin apropiere, cântând monoton pe voci slabe dominate de sâsâitul slab al dialectului venețian. Unul Împingea un cărucior scund Încărcat cu ziarele pe care le ducea la chioșcul său pentru a-și Începe ziua de lucru; celălalt se afla În drum spre serviciu la spitalul ce ocupa o Întreagă latură a vastului campo deschis. Pe apele lagunei trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de baie cu monogramă, salopete cu imprimeu Pucci, mocasini din piele întoarsă roz, o pălărie Ralph Lauren și mănuși din lână merinos de culoarea lavandei. Plus o pereche de pantofi de condus Tod, albastru-deschis! Panicată, Amanda a citit cum un cărucior numit Broscuța Bugaboo era „accesoriul preferat al oricărei mame la modă“. Frica a început s-o inunde. Maternitatea era oficialmente la modă. Oricine era cineva bătea drumul către maternitate. Și asta fără ca statutul să le fie afectat nici cât negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dispărut. Întârziase cincisprezece minute la serviciu. Fie că îi plăcea sau nu, el și Theo trebuiau să înoate până la Chicklets. Cuprins de ușurare, și-a amintit că, în urmă cu câteva zile, dintr-un acces de eficiență, pusese în portbagaj căruciorul pliant al copilului. Un mijloc de transport care venea echipat cu propria copertină de ploaie. Lăsându-l pe Theo singur privind cu ochii mari ploaia de-afară, Hugo a sărit din mașină și a scos din portbagaj căruciorul copilului; o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în portbagaj căruciorul pliant al copilului. Un mijloc de transport care venea echipat cu propria copertină de ploaie. Lăsându-l pe Theo singur privind cu ochii mari ploaia de-afară, Hugo a sărit din mașină și a scos din portbagaj căruciorul copilului; o invenție cu care nu era destul de familiarizat. Așa că i-au trebuit mai multe minute bune, în timp ce ploaia i se scurgea pe gât, ca să înțeleagă cum se detașau diferitele pârghii și clipsuri pentru a reuși să transforme ceea ce inițial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ca o geantă mică pentru crose de golf într-un scaun cu roți cu aspect recognoscibil. Odată etapa asta terminată cu bine, Hugo l-a pescuit pe Theo din mașină și i-a îndesat trupul agitat și urlător sub chingile căruciorului. Tatăl s-a oprit apoi să-și tragă sufletul, ștergându-și transpirația de pe frunte. Tot ceea ce mai rămânea de dus la bun sfârșit era simplul proces de fixare a copertinei de plastic care apăra copilul de ploaie. —Nu-ți face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Theo. Îngenuncheat pe pavaj, cu apa inundându-i pantalonii, Hugo simțea că-i vine și lui să urle în timp ce se chinuia disperat cu aricii recalcitranți și cu capsele și perforațiile fără soț ale bucăților de plastic. Colac peste pupăză, copertina căruciorului, care, în teorie, ar fi trebuit să formeze un soi de acoperiș impermeabil deasupra capului copilului, se încăpățâna să cadă când de-o parte, când de cealaltă a legăturilor, atârnând peste fața lui Theo. Cum Hugo stătea pe un trotuar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și nu vă agitați, l-a instruit ea. Mai ales în prima zi. Cu un amestec de ușurare și, în mod neașteptat, o senzație de sfâșiere lăuntrică, Hugo a întors spatele și a plecat. Pe treptele creșei, acolo unde lăsase căruciorul, s-a văzut silit să ducă o luptă crâncenă ca să plieze întreaga construcție la loc. Tocmai se felicita pentru rapiditatea remarcabilă cu care scosese copertina și așezase totul în forma inițială de geantă de golf, când a realizat că prinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
copertina și așezase totul în forma inițială de geantă de golf, când a realizat că prinsese mânerele în jurul propriilor glezne. A început să tragă de geantă, dar fără nici un rezultat. A ridicat un genunchi și a început să-l scuture. Căruciorul era acum prins, fără putința de a fi clintit, de piciorul lui Hugo. Asta spre amuzamentul mamelor care coborau în grabă scările. — Fir-ar al dracului! a bolborosit Hugo. Sunt un adevărat Mr. Bean al părinților. —Bună, frumosule! Ea. Complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
observat. Laura s-a lăsat în jos - cu dificultate, din cauza blugilor foarte strâmți. Respirând agitată prin decolteul adânc și lipindu-și, mai mult decât era nevoie, fața de prohabul lui Hugo, Laura a reușit să desfacă partea din spate a căruciorului și să-l elibereze. Țuguindu-și buzele și bătând din gene, s-a ridicat în picioare. —Mulțumesc, a spus Hugo înșfăcând mânerele căruciorului. Acum ar cam trebui să plec. Însă Laura părea decisă să-l țină pe loc. —N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
decât era nevoie, fața de prohabul lui Hugo, Laura a reușit să desfacă partea din spate a căruciorului și să-l elibereze. Țuguindu-și buzele și bătând din gene, s-a ridicat în picioare. —Mulțumesc, a spus Hugo înșfăcând mânerele căruciorului. Acum ar cam trebui să plec. Însă Laura părea decisă să-l țină pe loc. —N-am știut că băiatul tău a început să vină aici, a rânjit ea, netezindu-și bluza de trening roz țipător trasă peste o pereche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu o voce slabă. —Of, bine atunci. Cuvintele îi ieșiseră din gură înainte să le poată opri. Dar ce mama naibii? Întârziase deja destul de mult. Măcar s-o facă lată. În plus, era obligat față de ea. Datorită nenorocitului ăluia de cărucior sabotor. Iar dacă bea acum o cafea cu ea, însemna că nu mai trebuia să bea una în viitor. Dar numai una foarte mică. Trebuie să ajung la birou. —Te-ai întors la agenția imobiliară? l-a întrebat Laura în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
facă față unei asemenea situații și să se mai gândească și la muncă în același timp? Hugo a observat-o pe una dintre mame împleticindu-se către intrare. A recunoscut-o: era Sue. Barbara, femeia care îl ajutase cu copertina căruciorului, le făcuse cunoștință cu câteva zile în urmă. Ca și Theo, copilul pe care Sue îl căra se zbătea și urla de parcă cineva încerca să-l ucidă. —Bună, a strigat Hugo ca să acopere zbieretele. A observat că trăsăturile de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o guriță. Nu e așa de rea pe cât se pare. Nu poate să fie, a murmurat ea, doar pentru sine, prinzând scaunul înalt care, pentru a mia oară, amenința să se rostogolească la pământ. Scaunul înalt al Rosei era un cărucior dezmembrat de supermarket, pe care Jake îl „recuperase“ dintr-un canal. — Are și o grămadă de spații de depozitare, se bucurase el, arătând cu mâna partea din spatele scăunelului pliant al copilului. Închipuiește-ți ce util o să fie. O să fie de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fie de un milion de ori mai bun decât un scaun normal. În practică, Alice descoperise că scaunul era oricum, numai util nu: era urât și greu de manevrat, plus că, la capitolul roți, prezenta toate caracteristicile normale ale unui cărucior de supermarket. Adică refuza să se deplaseze cu ușurință, indiferent de direcție, și era predispus la diverse modificări de poziție. Hrănitul Rosei era și așa o provocare. Alice nu mai avea nevoie s-o și vadă plecând cu scaunul. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și-o îndesa în gură. —Mmmm. Delicios. — Atunci, la revedere. Ochii lui Hugo îi transmiteau mesaje lui Alice, dar se părea că nici unul nu era recepționat. Privirile ei erau goale. —Ce-i asta? a țipat Laura dintr-odată, arătând mânerele căruciorului Rosei. Și, mai exact, indicând geanta albă care era prinsă de ele. — Știu că pare greu de crezut și că probabil asta e cea mai șic gentuță de pe piață, dar arată exact ca o pereche de chiloți de gravidă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de el și de Theo în ambulanță. De Theo cu erupția lui, de el într-o stare de panică isterică. Dar despre astea ce știa Amanda? Sau despre scenariile cotidiene - de pildă, Theo urlând, furios și plictisit, cocoțat într-un cărucior de supermarket. Fără îndoială că, pentru Amanda, a merge să faci cumpărături cu un copil însemna să te plimbi prin Harvey Nichols cu progenitura îmbrăcată în piele de leopard, cu un asistent personal și cu o pereche de pantofi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]