2,455 matches
-
Gazul s-a răspândit în aer, a fost dus de vânt și s-a oprit în zona aceea. Toată lumea tușea. Mirosea a ulei ars. Mă întrebam: «Oare ce se întâmplă?» Am trecut de barieră. — Erau trei persoane una după alta căzute le pământ. Nu vi s-a părut neobișnuit? Era prea mare coincidența. Nu-mi amintesc. Era prima mea experiență de acest gen. Dacă nu i se dau mai multe detalii, omul nu poate judeca totul într-o clipită. «Astăzi sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
dar aerul greu și material îi atacă mucoasele. Abandonă, în cele din urmă, lupta inegală cu narcoza, lăsându se biruit de o amețitoare sfârșeală tranchilizantă. Chipul spân al grafului era încadrat de două urechi ascuțite de liliac și de pielea căzută a obrajilor. Nasul turtit făcea vizibile nările mari și negre, dinăuntrul cărora plecau două mănunchiuri de păr, îngrijit trecute peste buza superioară și răsucite apoi în sus, formând o bizară mustață în furculiță, de care altfel obrazul său spân n-
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
n-ar fi avut parte. Din timp în timp, Jordan scotea pe gură un mic norișor de abur gălbiu, după care scuipa abundent într-un vas alb de faianță, atașat la jilț. în același vas erau colectate unghiile și părul căzut al grafului. Slujitorul Rufus îl deșerta la câteva zile, în timpul nopții, îngropând conținutul în locuri tainice, undeva pe dealuri, pentru ca nimeni să nu poată folosi secrețiile grafului la farmece necurate. Alături de jilț, lungit pe mozaicul vegetal, stătea un enorm buldog
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de parcă n-ar fi avut viscere, ci doar un enorm plămân, șoldurile îi erau vânjoase, coada tăiată scurt, așa cum se cuvine, iar blana era cafenie și aspră, cu firul scurt. Caninii încălcându-i buza inferioară, botul bont și pielea fălcilor căzută îl făceau să semene cu un bătrân general în retragere. Astfel de câini sunt folosiți la vânarea bourilor sălbatici. Aleargă pe lângă ei, le sar în cârcă, se prind puternic cu picioarele și ghearele de greabăn, înfigându-le colții ascuțiți în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ființa omenească nu poate fi doar absurdă, pur și simplu absurdă. Antropologia de astăzi ar uza de un concept sărac de rațiune, ca și când ar fi vorba de o atitudine logică. De pildă, când vorbește despre om ca ființă în lume, căzută sau absurdă, crede că astfel de determinații exced orice formă de raționalitate.<ref id="140">Cf. Constantin Noica, Încercare asupra filozofiei tradiționale (studiu publicat ca prim volum al lucrării Devenirea întru ființă), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, pp. 117
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sine, între singurul său sine posibil, și altceva“. În același timp, există riscul de a rămâne fixat într-o anumită logică și a pierde sensul dialogic al filozofiei. E un mod de a gândi ce ar ține de o formă căzută a filozofiei. Unele 140 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 139. 140. relații sunt înțelese ca simple polarități neutre, iar contradicția - de fapt, contrazicerea - ajunge în simplă dependență de nega ție. În această chestiune ar trebui gândit altfel, consideră Noica. „Este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
fost și încă-s ipocrit, Căci năzdrăvan e visul Cu pofta deplin încuscrit, Deși-i retras permisul. Totuși, vă spun, așa cum sunt, Urmați-mi slova sfântă, Căci doar acesta pe pământ Pe eu îl înveșmântă: Să nu lovești în cel căzut, Și celui rău, fă-i bine, Să te păzești de încrezut, De cel ce-i plin de sine; De vrei să juri, nu fi pripit, Și ține-ți jurământul Chiar dacă răul, proțăpit, Îți taie greu avântul; Nu te grăbi să
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
ființa omenească nu poate fi doar absurdă, pur și simplu absurdă. Antropologia de astăzi ar uza de un concept sărac de rațiune, ca și când ar fi vorba de o atitudine logică. De pildă, când vorbește despre om ca ființă în lume, căzută sau absurdă, crede că astfel de determinații exced orice formă de raționalitate.<ref id="140">Cf. Constantin Noica, Încercare asupra filozofiei tradiționale (studiu publicat ca prim volum al lucrării Devenirea întru ființă), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, pp. 117
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
între sine, între singurul său sine posibil, și altceva“. În același timp, există riscul de a rămâne fixat întro anumită logică și a pierde sensul dialogic al filozofiei. E un mod de a gândi ce ar ține de o formă căzută a filozofiei. Unele 140 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 139. 140. relații sunt înțelese ca simple polarități neutre, iar contradicția - de fapt, contrazicerea - ajunge în simplă dependență de nega ție. În această chestiune ar trebui gândit altfel, consideră Noica. „Este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
în care îl duseseră până lângă trupul lipsit de viață al lui Waldomar se scursese ceva vreme - nu știa cât, dar pentru el fusese o veșnicie. Așezat pe pietroiul din apropierea drumului, în vreme oamenii lui Gualfard îi dezbrăcau pe cei căzuți și își luau de acolo morții ca să-i îngroape ceva mai departe, se temuse că urma să fie ucis dintr-o clipă într-alta și chiar rămase surprins văzând că nu se întâmpla nimic. Pe când aștepta plin de neliniște și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
singură parte. Hunul care îl capturase îl smuci violent, cu un strigăt de batjocură, parcă, și în același timp de triumf, iar el căzu pe pământ și fu târât o bucată; fu izbit dureros de arbuști, rădăcini, trupuri de soldați căzuți, arme abandonate, în timp ce vârfurile copacilor și norii păreau să se învârtejească deasupra lui, iar lațul, pe care se chinuia să-l țină deschis cu mâinile, îi strângea tot mai puternic gâtul protejat doar de eșarfa purpurie a cavaleriei. Degetele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-și mai convingă prietenul, căci, insistând să aibă mai multă grijă de el, l-ar fi jignit înaintea celorlalți războinici. Cântări iute ce avea de făcut. O sută din neamul Hiung-nu muriseră în ziua aceea, adăugându-se la mulți alții căzuți mai înainte în apropiere de Augusta; ținând cont de răniții care nu erau în stare să vină cu el, putea conta pe circa șapte sute de luptători, în mod clar prea mulți pentru o simplă cercetare a văii. Adunați acum în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lor; e un războinic viteaz, crede-mă; dar era prea bine apărat de ai săi și pe urmă, cu piciorul ăsta... Balamber nu-l asculta. Atenția îi era, în schimb, atrasă de ciudatul comportament al lui Mandzuk. Nemișcat în mijlocul celor căzuți, se sprijinea cu ambele mâini în sulița sa și părea să-l cerceteze pe unul dintre aceștia cu deosebită atenție. Mânat de o presimțire urâtă, Balamber îl împinse cu o mână pe Odolgan; călcând peste morți și peste răniți, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plângeau, se rugau, ba chiar în genunchi, cu brațele întinse înainte și cu palmele împreunate, cu privirea extatică, făcându-se ecoul jaculatoriilor, de neînțeles pentru ea, pronunțate cu fervoare de un tânăr diacon palid și slab, ce purta pe umerii căzuți stola sacerdotală. Odată cu țăranii, intraseră și bătrâni. Unii dintre ei, cuprinși de vreo slăbiciune datorată fricii și fugii precipitate, gemeau pe podea, cu mâinile tremurătoare și gurile fără dinți, ce se deschideau avide de aer și implorau de la rudele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unui bărbat de statură mai înaltă decât media, cu semne clare de obezitate, dar care părea mai tânăr decât vârsta pe care o avea - după toate aparențele, în jur de patruzeci. Avea capul mare și chipul palid, cu obrajii puțin căzuți și bine rași; nasul acvilin sugera un caracter puternic, impresie în parte contrazisă de bărbia puțin vizibilă și îngroșată de grăsimea gâtului. Buzele păreau să se lase trist către bărbia flască, ceea ce îi dădea un aer îndurerat. Pe piept lucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și îi depuneau sus, pe mal, fără să poată face altceva pentru ei. în punctele în care apa era cea mai joasă se ghiceau îngrămădiri de trupuri oameni și de cai. Chiar și câmpia în fața lor era presărată cu oameni căzuți. Balamber, sfârșit, se gândi că și de data aceasta fusese prins în luptă pe un râu; în comparație cu cea care tocmai se încheiase, însă, lupta pe care o dusese împotriva burgunzilor în Sapaudia îi părea acum doar ceva mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
drumul cu securile, în mijlocul acelui desiș de sulițe, reușiră să deschidă breșe periculoase în rândurile bagauzilor. Cei mai inimoși dintre aceștia veniră în față să-i înfrunte, rotindu-și securile și săbiile. Sângele sărea din rănile înfiorătoare, iar gemetele celor căzuți erau acoperite de strigătele de furie ale combatanților, printre care, când și când, se auzea vocea, acum răgușită, a lui Divicone, care, deși îmbrâncit din toate părțile, ținea sus, ca să se vadă bine, crucea, deasupra acelei maree mișcătoare și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era ultima încercare, efortul hotărâtor. Spectacolul pe care-l oferea câmpul de luptă i-ar fi putut înspăimânta și pe cei mai viteji războinici. Oriîncotro ai fi întors privirea, terenul ce despărțea cele două armate se arăta presărat cu luptătorii căzuți, atât de numeroși, încât caii deși biciuiți și împunși cu pintenii, erau nevoiți să-și încetinească alergarea și să înainteze cu multe opriri și cu mare greutate printre mormanele de oameni masacrați, răniți ce ridicau brațele cerând ajutor, cai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
abandonate și arme frânte, printre care rătăceau cai fără călăreți și oameni ce păreau niște spectre. Până unde se putea duce cu privirea în josul coastei și apoi peste câmpie, nu vedea altceva decât trupuri întinse în mărăciniș, în unele locuri căzute unul peste altul, încât formau adevărate stive, din care se ridicau spre cer brațe și picioare înțepenite de moarte, copite de cai, arme încă fluturate, dar care nu aveau să mai ucidă. Din cauza înclinației terenului, sângele se scurgea de pe acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a lungul drumului până la tabăra lui Ambarrus, Sebastianus trecu printre multe grupuri de soldați ce porniseră să sape mari gropi comune, în care urmau să fie azvârlite pur și simplu, toate la un loc, cadavrele, de acum înțepenite, ale celor căzuți: romani, huni, alani, vizigoți, ostrogoți, turingieni, burgunzi. întinderea aceea desțelenită era toată o înșiruire de cratere, umplute cu o rapiditate impresionantă și imediat acoperite sumar cu câteva lopeți de pământ. Grămezi de trupuri erau încontinuu stivuite în apropierea gropilor, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se avântă în galop. Ajunse în tabăra legiunii bagaudice puțin înainte de apusul soarelui. îi spuseseră că, în timpul nopții, oamenii lui Ambarrus - unitate unică în întreaga armată - sărbătorise la lumina focurilor de tabără, comemorându-i astfel, după propriile uzanțe, pe tovarășii căzuți și sărbătorind totodată victoria împotriva turingienilor, cu atât mai prețioasă cu cât era ceva de neînchipuit pentru ceilalți comandanți. Sebastianus fusese aproape la fel de surprins ca și Magister și nu putea să nu se gândească la ultima sa discuție cu Metronius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se sfârșise deja. Dușmanul nu mai era acolo, dar, pe jos, în iarba înaltă, se găseau zeci de trupuri, printre care rătăceau câțiva cai, de acum fără călăreți. După o cercetare rapidă a locului, Balamber își dădu seama că cei căzuți erau cu toții burgunzi de dincolo de Rin sau, oricum, oameni de-ai lui Reinwalt. Unii, încă în viață, gemeau răniți. îl recunoscu pe unul dintre ei: Erhardt, fiul Taciturnului. Zăcra ghemuit în iarbă, în poziția fătului, și-și apăsa pântecele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dar aerul greu și material îi atacă mucoasele. Abandonă, în cele din urmă, lupta inegală cu narcoza, lăsându se biruit de o amețitoare sfârșeală tranchilizantă. Chipul spân al grafului era încadrat de două urechi ascuțite de liliac și de pielea căzută a obrajilor. Nasul turtit făcea vizibile nările mari și negre, dinăuntrul cărora plecau două mănunchiuri de păr, îngrijit trecute peste buza superioară și răsucite apoi în sus, formând o bizară mustață în furculiță, de care altfel obrazul său spân n-
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
n-ar fi avut parte. Din timp în timp, Jordan scotea pe gură un mic norișor de abur gălbiu, după care scuipa abundent într-un vas alb de faianță, atașat la jilț. în același vas erau colectate unghiile și părul căzut al grafului. Slujitorul Rufus îl deșerta la câteva zile, în timpul nopții, îngropând conținutul în locuri tainice, undeva pe dealuri, pentru ca nimeni să nu poată folosi secrețiile grafului la farmece necurate. Alături de jilț, lungit pe mozaicul vegetal, stătea un enorm buldog
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de parcă n-ar fi avut viscere, ci doar un enorm plămân, șoldurile îi erau vânjoase, coada tăiată scurt, așa cum se cuvine, iar blana era cafenie și aspră, cu firul scurt. Caninii încălcându-i buza inferioară, botul bont și pielea fălcilor căzută îl făceau să semene cu un bătrân general în retragere. Astfel de câini sunt folosiți la vânarea bourilor sălbatici. Aleargă pe lângă ei, le sar în cârcă, se prind puternic cu picioarele și ghearele de greabăn, înfigându-le colții ascuțiți în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]