1,657 matches
-
multă. Dar nu mă plâng. (Bătu în cutia de pastic.) Dacă erau în alt ambalaj, ar fi sărit în aer odată cu blindatul. ― Ce te face să crezi că mai avem o șansă? întrebă Hudson. Fără să răspundă, Ripley se adresă caporalului: ― În cât timp putem spera că vom primi întăriri, după ce suntem dați oficial dispăruți? Hicks se întunecă. Nu se gândise la supraviețuirea lor imediată, nu și la posibilitatea de a primi un ajutor extern. ― Ar fi trebuit să trimitem un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
să aibă acces la tot ceea ce mai funcționa încă în colonie. Când intră Ripley, Hicks își înălță privirea spre ea și apăsă pe un întrerupător pentru a face să tacă sirena. Veniră și Vasquez și Hudson. ― Se apropie, anunță calm caporalul. M-am gândit că v-ar face plăcere să fiți ținuți la curent. Sunt deja în tunel. Ripley își umezi buzele și privi consolele. ― Suntem pregătiți să-i primim? Hicks dădu din umeri și reglă un potențiometru. ― Cu mijloacele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
consolă, își luă pușca și se luă după Vasquez care pornise deja spre culoarul principal. Ripley remarcă o ceașcă de cafea pe jumătate plină, o luă și o bău pe nerăsuflate. Licoarea era călduță și infectă, dar îi umezi gâtul. Caporalul o privea, așteptând să termine. ― De când n-ai mai dormit? Douăzeci și patru de ore? Ea ridică din umeri, nesurprinsă de întrebare. Tensiunea constantă o epuizase. Numai dacă jumătate din oboseală răzbătea din aspectul ei, atunci expresia îngrijorată a lui Hicks era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și pe cea, mai naturală, a colegilor săi. Se uită la ceas, al cărui cadran era ușor luminat. Întârzia. Palid și obosit, încercă să înainteze mai repede. * Ripley își sprijinise patul armei de obraz și se străduia să asimileze instrucțiunile caporalului. Își dădea seama că nu aveau răgaz și că trebuia să folosească această pușcă, dar nu va putea să-i ceară explicații complementare. Și Hicks nu ar fi putut fi mai răbdător: rezumă în două minute un curs complet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
artificial se abătu peste dulapuri și sol. Simultan, o sirenă prinse a urla. În centrul de exploatare, Hicks tresări auzind alarma. Privirea i se desprinse de consolă zburând spre ecranul ordinatorului central. O mică zonă a planului acestui etaj pâlpâia. Caporalul se ridică și se repezi spre ușă strigând totodată în microfonul individual: ― Vasquez, Hudson, veniți la secția medicală. A izbucnit un incendiu. Cei doi infanteriști își întrerupseră rondul. Saturate de apă, hainele se lipeau de corpul lui Ripley. Difuzoarele continuau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
căscă ochii descoperind spectacolul din interiorul blocului operator. Îi era cu neputință să separe mecanismul ușii suficient de repede; se dădu înapoi, ridică țeava vibratorului. La impactul proiectilelor, geamul cu trei straturi se făcu țăndări, desenând o stea prin care caporalul se aruncă înăuntru. Bărbatul pătrunse în sală într-o explozie de cioburi: cometă umană cu coadă de cristal. Se rostogoli pe jos până la femeia care se sufoca. Monstrul reușise să-și înfășoare coada puternică în jurul gâtului ei și se apropia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ei și se apropia de față. Degetele lui Hicks se încleștară pe picioarele acestuia și trase. Eforturile lui, laolaltă cu cele ale lui Ripley, obligară creatura să se desprindă. Hudson sosi și el și îi ochi pe Ripley și pe caporal și apoi o zări pe Newt încovoiată pe pupitru. O dădu la o parte pe fetița care se rostogoli pe sol. Simultan, ridică arma și trase în cel de-al doilea parazit. Acesta nu avusese timp să se degajeze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și respinsese vreo cinci discursuri, considerând de fiecare dată că era mai bine să tacă. Hicks poate va accepta argumentele, dar un singur cuvânt nelalocul lui, poate o simplă mișcare, ar pune gaz pe foc. În privința asta, nu se înșela. Caporalul mergea de colo-colo prin fața scaunului pe care era așezat reprezentantul Companiei. Uneori îl privea și scutura din cap. Nu putea înțelege. ― Sunt depășit. N-are nici un sens. Cu mâinile încrucișate, Ripley îl studia pe Burke. Ea nu-l mai considera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cu arma. Mișcarea se sfârși exact în spatele ei și aparatul emise un bip strident. ― Mi-e că Hudson are dreptate. Ripley și Hicks se priviră. Măcar nu mai aveau de așteptat. Evenimentele se vor precipita. ― Începe sezonul de vânătoare, zise caporalul. ― Voi doi, veniți înapoi, strigă Ripley la infanteriști. Replierea imediat în centrul de exploatare. Hudson și Vasquez făcură cale întoarsă. Comtehul arunca priviri neliniștite în tunelul obscur pe care-l abandonau. Detectorul afirma ceva, ochii lui ― altceva. Nu era normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
încât lui Hicks îi era cu neputință să le numere. Agățate cu capul în jos de conducte și bârne, aidoma unor lilieci, se deplasau spre el, iar fascicolul lămpii lui se reflecta pe corpurile lor, dându-le o strălucire metalică. Caporalul vedea atâtea cât putea duce raza de lumină. Nu avu nevoie de un detector de mișcare pentru a simți o prezență în spate și se răsuci brusc. Lampa îi relevă un extraterestru la vreun metru înapoi. Creatura se năpusti asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Trase și forța de impact a glontelui vibrant îl zvârli pe asediator într-un dulap cuprins de flăcări. Apoi căldura vâlvătăii declanșă sistemul de detecție a incendiilor și difuzoarele de apă deversară un potop. Apa îi udă până la piele pe caporal și pe colegii săi, pătrunse în ordinatorul central al coloanei și îl dereglă pentru totdeauna. Dar, cel puțin nivelul ei nu le trecu peste glezne. Acidul perforase destul podeaua pentru a facilita drenarea ei. O sirenă mugea fără încetare, împiedicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
din perdeaua de ceață și praf. Erau cu toții murdari de funingine și uzi leoarcă. Ripley făcu un pas în lături și arătă spre ușă. ― Încuiată. Nu era nevoie să intre în detalii. Hicks dădu din cap, atât. ― La o parte! Caporalul scose aparatul de sudură de la centură: o versiune miniaturală a celui pe care Vasquez l-a folosit pentru a fixa ușa izolatoare, apoi pe cea din centrul de exploatare. Îndreptă flacăra spre sistemul de închidere. Din celălalt capăt al coridorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
în prima sală nu auziră șuieratul caracteristic al unui spin năprasnic. Grenadele lui Vasquez degajaseră coridorul destulă vreme pentru ca Hicks să poată suda ușa, dar nu dispuneau decât de un răgaz de câteva minute. Această acalmie era mai curând simbolică. Caporalul își ridică arma, gata de a întâmpina asaltul final. Ușa se bombă în centru, izbită de ceva din culoar. La un al doilea impact, metalul scrâșni și ușa începu să se desprindă din cadrul ei. Newt scutura cu insistență mâna lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ce anume era. ― Hai sictir, murmură el când grenadele se ciocniră. La acest toast final culoarul se lumină, ca de strălucirea unui soare. Ripley și Newt și Hicks alergau cât îi țineau puterile. Erau deja departe de deschizătura pe care caporalul o decupase în conductă, dar unda de șoc a exploziei celor patru grenade zdruncină această secțiune a coloniei. Newt își păstra mai ușor echilibrul decât adulții și le-o luă înainte. ― Pe-aici, pe-aici! striga. Veniți, am ajuns! ― Așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
seama. Se întoarse. Panica se amplifica. Fascicolul lanternei lumina doar câteva pete de arsuri și umiditate. Vedea în fiecare protuberanță falii întredeschise șiroind de umori vâscoase. Cea mai neînsemnată cavitate era o gură căscată și amenințătoare. Își aminti un amănunt: caporalul îi dăduse un obiect pe care ea i-l dăruise fetiței. ― Hicks, coboară la mine. Am nevoie de localizatorul brățării pe care mi-ai dat-o. Apoi își făcu mâinile pâlnie la gură și strigă:) Newt! Stai pe loc. Venim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
îndepărtă prin tunel. Ajunseră la o secțiune încă alimentată cu electricitate de grupuri de siguranță. Tavanele și pereții erau luminați și nu mai aveau nevoie de lanterne. Pe aproape se auzea un clipocit slab. Tot uitându-se pe ecranul localizatorului, caporalul porni spre stânga. ― Pe aici, ne apropiem. Aparatul îi îndrumă spre un mare grilaj încastrat în podea. De acolo se auzi: ― Ripley? ― Noi suntem, Newt. ― Aici, sunt aici jos! Femeia îngenunche, strânse degetele pe bara centrală și trase. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
care-i erau la îndemână. După ce programă naveta pentru o decolare automată în caz că platforma de aterizare se prăbușea sub greutatea ei, Bishop părăsi postul de pilotaj și, reveni la pupa. Trebuia să-l ajute pe Hicks să-și oblojească arsurile. Caporalul era întins pe niște scaune; conținutul unei truse de prim ajutor era împrăștiat în jurul lui. Niște medicamente ajutau carnea dizolvată să se reconstituie. Durerea rămânea de nesuportat și fusese nevoie de mai multe injecții antalgice. Aceste produse îl mai ușurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
tot ce se găsește în această zonă va fi dezintegrat și se va preschimba într-un nor de vapori mare cât Nebraska. Neluând în seamă vorbele acestea, femeia închise sacoșa. ― Hicks, contez pe tine pentru a o împiedica să plece. Caporalul clipi, schimonosit de durere, cu ochii înlăcrimați. ― Nu plecăm nicăieri fără tine, afirmă el și arătă spre arma hibridă. O să poți să cari chestia aia? Ea cântări mașinăria. ― Atât cât va fi necesar. Apoi își puse sacoșa pe umăr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de ceva; uite!... Îl chemăm și vă înțelegeți din două vorbe... O să-l cinstești cu țuică, domnule... Un pahar, două, trei, cât ai dumneata bunătate... și afacerea s-a încheiat! îți spui eu! pe onoarea mea! Eu, domnule, am fost caporal în oaste, la artilerie!... Mă cheamă Sandu Popescu! Și mă privi tăcând deodată, cu bărbia în piept, parcă voia să-mi vadă mai bine mirarea. Apoi zâmbi și-și mângâie cu un singur deget, arătătorul de la dreapta, mustățile scurte, negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Treaba e ca și făcută!... Atunci, când vii pe la noi? — Chiar mâne... Numai vezi de-mi pregătește ceva mâncare bună... Cum? Aoleu! Pun pe nevastă, domnule, și taie o găină... Am și vacă, domnule! Pe onoarea mea! Eu am fost caporal la artilerie! Îți pregătesc o mâncare grozavă... Vra să zică treaba e ca și făcută... Ce mâncare îți place dumitale? Și mă privi iar zâmbind, cu bărbia în piept. Apoi tresări, cu un deget înainte: Stai! o friptură bună, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un hârâit aspru, dureros. Prin ochii verzi, care mă priveau, trecu o lucire. Crâșmarul îmi făcu cu ochiul și tuși. Puse apoi mâna pe pușca lui Sandu și mi-o întinse: — Dumneata, boierule, ai foc central! Eu cunosc! am fost caporal în artilerie... Neica Marin are de celelalte, vechi... Dar pușcă bună, știi cum bate? Dacă n-ar fi fost bună, n-ar fi ținut până acum! zise iar moale, deodată liniștit, vânătorul, îndopându-și pipa cu tutun. Așa-i, are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era în stare să-mi spuie, ori se prefăcea că nu înțelege. Și mă lua cu vorba-i pripită înainte, îmi zâmbea prietinește, își întindea degetul, trăgându-și în piept bărbia, se jura pe onoare și striga că a fost caporal în artilerie. Era o vulpe șireată domnul Sandu Popescu, de nu mai avea margine. Țuicile pe nesimțite le strecura spre pușcaș: boierul plătește! și tutunul, ori lipsea, ori nu lipsea din chimir, un pac nu strica: boierul plătește! Și zâmbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nimic. Locurile bătute de pasul calului meu erau fără sate, fără oameni - și nimeni nu putea să bage de samă venirile și plecările mele. Spre sară soseam pe drumul obișnuit și poposeam fără grijă la crâșma lui Sandu. Îndată fostul caporal îmi sărea înainte cu țuicile și cu tutunul lui neică Marin, îmi vorbea despre cele mai felurite lucruri și-mi zâmbea ca un prietin vechi. Vânătorul nu lipsea niciodată; se mai dezghețase față de mine; până la baltă și până în luncile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i tufoase, albe. Apoi dădu din cap la dreapta și la stânga: nu-l cunoștea. — Da’ las’ că tot ajungem noi! zise Ștefan și, ridicându-și biciul, trecu repede înainte, ca să-și îndemne roibii. În fundul unei văi ne oprirăm deodată. Un caporal se arătă în deschizătura de dinapoi a trăsurii, roș la față și asudat. —Trăiți, domnul căpitan, drumul pe care a apucat trupa e din nou prunduit și greu, nu puteți merge pe el. A dat ordin domnu colonel să apucați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acu în adevăr că-i nevoie să știm drumul... Căci drept să-ți spun, dragă, e cam primejdios prin pustietățile acestea.. Uite, mergem de-un ceas: n-am văzut un om... Și de-acu cine știe unde-om da peste un sat... Caporalul dispăruse. Doctorul se uita la mine râzând. Apoi ochii mari, bulbucați, deodată se opriră asupra unui soldat mărunțel, slăbit la față, care venea încovoiat din mijloc spre noi. — Ce este? —Trăiți, domnul căpitan, vătămătura... Și deodată, pe fața slăbită se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]